|
|
|
|
|
|
|
|
|
Hai să punem viața pe pauză |
|
|
Text
postat de
Diana Corabian |
|
|
De multe ori ni se întâmplă să visăm la stele și pierdem luna printre norii cenușii.
De multe ori ne trezim că timpul ni se scurge printre degete și nu reușim să facem nimic din ce ne-am propus, din toate visele ce le-am creat în inocența copilăriei.
De prea multe ori renunțăm să mai visăm cu ochii larg deschiși la minunile ce natura ni le dăruiește cu mare bucurie.
Ne auzim însă murmurând adeseori, cu regret în voce sau priviri, că am pierdut șansa de a fi cu adevărat fericiți datorită unei persoane care ne-a înșelat așteptările sau a unor situații neplăcute cu repercursiuni asupra întregii noastre existențe anoste.
Dar uităm cu desăvârșire că de noi depinde totul...
Uităm că suntem singurii responsabili pentru fericirea sau/și nefericirea în care ne scăldăm traiul banal de zi cu zi.
Timpul meu, al tău sau al oricui a fost mereu precum valurile mării: un du-te vino continuu.
Cu clipe parcă desprinse din eternitate, scăldate în fericirea supremă, dar și cu momente de durere înecate în lacrimi amare.
Ne-ar fi plăcut să fie doar soare pe străzile destinelor noastre dar în adâncul ființei suntem conștienți că fără durerea și suferința ce ne însoțesc ades fericirea nu am mai fi ceea ce suntem azi.
Fără greutățile vieții nu am avea forța să ne ridicăm și să mergem mai departe cu fruntea semeață și mândri de ceea ce suntem în final.
De-a lungul anilor au fost necazuri și bucurii, au fost lacrimi și zâmbete, au fost durere și satisfacții.
Odată cu trecerea timpului fiecare obstacol întâlnit ne-a făcut pe unii să fim mai maturi iar pe alții să renunțe la lupta pentru ei înșiși.
Fiecare suflet întâlnit de-a lungul călătoriei pe aceste meleaguri ne-a fost deopotrivă elev și profesor, deoarece cu toții avem ceva de învățat.
De prea multe ori nu am reușit, marea majoritate părerea mea, să înțelegem că fiecare împrejurare, fie ea bună sau rea, ne era de ajutor să evoluăm.
Toate câte au fost ne-au adus împlinirea sufletului. Toate ne-au transformat în oamenii de azi.
Da, mulți dintre noi am fi vrut, și nu doar o dată, să punem viața pe pauză.
Să trăim la nesfârșit clipa de fericire atunci când sufletul ne ridica la nori și ne împlinea ca femeie sau bărbat.
Ne-am fi dorit să trăim și retrăim la nesfârșit starea de beatitudine care ne întregea ca entitate sau ne umplea golul din suflet.
Cât de mult am fi vrut ca primul sărut să nu se termine... Sau vocea caldă a mamei să fie mereu lângă noi...
Mulți am încercat chiar să imortalizăm în poze și promisiuni efemere eternul da al partenerului, crezând că este alesul sufletului.
Mulți ne-am luptat cu noi și societatea chiar, să păstrăm în suflete copilăria crezând că așa vom opri viața definitiv.
Și da, cu siguranță mulți am fi dorit să punem viața pe pauză când Divinitatea ne juca câte una din festele ei bine-cunoscute ca și lecții de viață, când destinul ne dădea câte un ghiont să mai facem un pas spre evoluția propriei ființe.
Atunci chiar am fi dat orice să oprim avalanșa timpului măcar pentru o clipită. Să încetinim tăvălugul sentimentelor copleșitoare care ne cuprindeau inima spre disperarea noatră
Ne-am fi dorit acea pauză atât cât să tragem o gură de aer și să încercăm să ne dăm seama unde am pierdut direcția sau când anume am abandonat drumul cel bun.
În acele momente chiar ne-am fi dorit să înceteze totul, să fugim de lume și de noi cât mai departe... Să ne ascundem de durere și suferință.
Dar viața nu se oprește nici pentru tine, nici pentru mine sau pentru oricare din noi.
Ea trece agale, braț la braț cu bătrânul timp cârlionțat, indiferent cât de fericiți suntem sau cât de căzuți la pământ am fi.
Viața nu are nici pauză și nici undo.
Ea doar vine cu acele situații de care avem nevoie să creștem ca entități, cu acei oameni de care ne este teamă și ne obligă să învățăm să îi iubim, cu bune și cu rele pentru a reuși în final să zâmbim cu sufletul nu doar cu mușchii feței tuturor provocărilor, indiferent de natura lor.
Viața ne arată că trecutul și greșelile lui nu se pot schimba ci doar accepta, ierta și învăța să mergi mai departe.
Ea ne taie din aripi când pierdem contactul cu realitatea și privim prin ochelarii fumurii și înguști ai ego-ului si îngâmfării doar într-o anumită direcție.
Viața nu se trăiește nici pentru ieri, nici pentru mâine.
Ea este azi, acum, aici. Atât! |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Nu am pretenții de scriitoare, cu atât mai puțin bucătareasă. Voi continua să aștern pe hârtie bucăți din experiențele prin care trec zi de zi. Din poziția de observator ne e prea ușor să dăm etichete. Va multumesc de ganduri si timpul alocat citirii acestui text banal. |
|
|
|
Postat
de catre
Diana Corabian la data de
2018-05-12 22:42:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Oricine e bine venit și poate scrie pe Europeea dar trebuie să vă puneți întrebarea:ce doresc să comunic cititorului? din păcate, în opinia mea, textul e o înșiruire plicticoasă de platitudini, iar mesajul unul atît de banal încît nici nu merită discutat.Mult mai interesant ar fi să ne-ați relata cum ați cumpărat niște legume din piață și ați gătit un delicios ghiveci vegan! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-05-12 15:10:56 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|