|
|
|
|
|
|
|
|
|
Labirint |
|
|
Text
postat de
radu soim |
|
|
Zid după zid, poartă ferecată după poartă ferecată. În urmă, firul deșirat pas cu pas, prelins prin cele mai ascunse cotloanele, înnodat și răsînnodat, plin de semne, unele știute, altele uitate. Un fir cu o menire aparte, răsfirat nu pentru a găsi drumul înapoi, ci pentru ca, odată găsit, să mai înalțe un zid, să mai ferece o poartă.
Un Château d'If, dar unul altfel, un Château d'If la puterea minus unu, o fortăreață pe dos, o închisoare asumată, nu săpată de dinăuntru înspre înafară, ci zidită de dinafară spre adâncurile ei cu aceeași înfrigurare a unui Faria sfredelind ani de zile măruntaiele pământului.
O trudă zadarnică, la fel de zadarnică precum fuga de sine însuși. Biete ziduri năruite la cea mai slabă adiere, anemice porți cu zăvoare închipuite, abia atârnând în balamale. Un labirint fără alei, un labirint fără capcane.
Iar el, un altfel de Faria, pustnic fugind de sine pentru a se ascunde în sine, zidind și zidindu-se în propriul interior pentru a se apăra de visul care-l învăluie fără încetare și care, odată devenit realitate, l-ar elibera pentru totdeauna:
Două brațe catifelate, pornind dintr-un trup învăluit în ceață, aproape imaterial, întinzându-se spre el pentru a-i cuprinde obrajii în palme.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Adriana Giurca, nu pot decât sa va mulțumesc și dumneavoastră. Și pentru stele, și pentru acel zâmbet din final.
Radu Șoim
|
|
|
|
Postat
de catre
radu soim la data de
2009-04-01 20:23:01 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cu tot respectul pentru ziduri, ma seduce delicatetea finalului.
la capatul bratelor erau doua **
le-am eliberat
:)
|
|
|
|
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2009-04-01 20:18:24 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tea Nicolescu, deosebit de amabilă primirea pe care mi-o faceți. Sper să nu stârnesc invidii și nici polemici de genul celor din alte pagini.
Cu mulțumiri,
Radu Șoim
|
|
|
|
Postat
de catre
radu soim la data de
2009-04-01 19:16:52 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eh! Asta, da, proza asupra careia merita sa insisti.
Chiar daca ideea de "viata ca labirint" nu-i originala, tratarea este.......un fir al Ariadnei care cheama....asa ca si "soldatul de fum" ....acceptam sau nu ideea, suntem "victimele" chemarilor, a tentatiilor si, daca "ne tin curelele" chiar ale idealurilor.
Bine scris,Radu S.
sincere aprecieri (de prozator)
calvar* (chiar daca nu mai sunt, un vot) |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2009-04-01 18:50:22 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Doamnelor, neașteptată reacția dumneavoastră la acest text. Neașteptată și cu atât mai plăcută.
Vă mulțumesc pentru interesul pe care i l-ați acordat.
Cu bucurie și emoție, al dumneavoastră
Radu Șoim.
|
|
|
|
Postat
de catre
radu soim la data de
2009-04-01 16:11:37 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Remarcabil!
Vot,
VPL |
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-04-01 15:39:35 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
superb scris
fara cuvinte,
* |
|
|
|
Postat
de catre
Amelia Cojocaru la data de
2009-04-01 15:29:43 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23957 |
|
|
Comentarii:
120078 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|