PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
LA POMUL LĂUDAT (2) Text postat de Gheorghe Oncioiu La pomul lăudat (continuare) Ceva mai încolo, pe partea stângă a drumului, au întâlnit un zid înalt. În zid se afla o poartă masivă pe care era desenat un «cap-de-om-cu-ochii-închişi». La apropierea lor, nasul capului-de-om-cu-ochii-închişi a început să adulmece, iar urechile şi-au ascuţit auzul. - Ia te uită! – s-au mirat ei. Ăsta doarme în post. - Nu doarme, s-a auzit vocea profului de română. Aveţi voi vise. - Cum adică? - Vi se pare doar că doarme, însă el e mâna dreaptă,/ Este ochiu-nchis afară, ce-nlăuntru se deşteaptă./ Şi aşa închis cum pare, şi-nlăuntru, şi-n afară,/ El veghează peste toate, cuprinzând întreaga ţară. - Cine sunteţi voi? i s-au mişcat buzele gurii capului-de-om-cu-ochii-închişi. - Noi? Noi suntem poporul: ţărani, muncitori, maiştri, tehnicieni, ingineri şi alte naţionalităţi. - Şi unde vă duceţi? S-au uitat lung…O voce din public: - Suntem într-o acţiune cultural-educativă intitulată «Să ne cunoaştem patria.» - Mhm. - Ne laşi şi pe noi să ne uită puţin înăuntru? - Bine, uitaţi-vă. Şi şi-a deschis ochii. Iar ei s-au uitat… Imaginea era superbă, clară ca azurul cerului, în afara căruia nu se vedea nimic. Aaaa, parcă, parcă undeva în fundul ochiului, pe ceva ca un ecran, doar o privire ageră ar fi putut distinge un obiect de forma… Da, un registru deschis, pe ale cărui file figurau mai multe rubrici. Ultima, din dreapta, mai lată decât toate celelalte la un loc, era rubrica « OBSERVAŢI-I.» Altceva, nimic. - De ce te uiţi la mine cu ochi senini şi goi? a întrebat un privitor. - Nu pe ăla, i-a răspuns tranşant «capul-de-om-cu-ochii-deschişi». Pe ăla mă uit eu. Voi uitaţi-vă pe celălalt. S-au uitat pe ochiul drept. - Aaaa, ce frumos! a exclamat privitorul, după ce rozul tulbure de la început s-a clarificat… Da individu’ ăla ce face? - Mămăligă. - Mămăligă?! Ce face cu ea? - Hrăneşte căţeii lu’ nea Bică. - Are mulţi? - Are. Căţeii aşteptau ordonat la coadă să primească raţia de mămăligă. - Da… ’mneaei cine-i? - E tanti Rada, tovarăşa lu’ nea Bică… Unul dintre căţei a ieşit din rând, s-a dus în faţă, s-a ridicat pe lăbuţele de dinapoi şi a scheunat liric: «Săru’ mâna, pentru masă». Grupul dulăilor a aplaudat. - Tu ce vrei să te faci când oi fi mare, puişor? - Eu, tanti-tovarăşa, când voi fi mare, vreau să mă fac patriot. Rada l-a sărutat tovărăşeşte pe obraz, iar el i-a lins mâna dreaptă. S-a dus apoi la masa dulăilor, de unde unul, ce părea mai chivernisit, l-a mângâiat părinteşte cu laba lui păroasă pe creştet şi i-a făcut semn să se apropie. - O să te public în revistă, i-a şoptit el la urechea ciulită, iar căţelandrul s-a gudurat şi a plecat ochii a supunere. Apoi, cu aceeaşi labă păroasă, dulăul i-a dat o pălmuţă la funduleţ, proiectându-l în capul rândului… S-au uitat nedumeriţi la ochiul stâng. - A fost avansat disciplinar, deoarece a părăsit rândul fără aprobare, le-a explicat acesta. Şi, fiind favoritul ei, tanti-tovarăşa l-a pedepsit ferm şi drastic pentru indisciplina lui. De undeva, din împrejurimi, nişte câini slăbănogi şi hămesiţi, care aşteptau să prindă şi ei câteva firimituri rămase de la masa celor prezenţi, s-au repezit, lătrând furios şi neprotocolar la potaie. Rada a încruntat sprânceana, iar indignarea aproape că a sufocat-o. - …’r-aţ’ ai dracu’ dă maidanezi, nu vă mai săturaţi! abia a mai putut ea articula, întorcându-şi privirea înceţoşată către capul de om. Acesta a apucat făcăleţul şi, ridicându-l, a strigat la ei: - Marş! Maidanezii s-au oprit din lătrat, şi-au făcut autocritica, şi au regretat sincer gestul lor necugetat. Apoi, punându-şi coada între picioare, s-au încolonat şi au plecat în marş. Era un «marş al tăcerii». A doua zi, în propria-i revistă, semnat cu amprentele câtorva fire din aceeşi labă păroasă, avea să apară, alături de chelălăitura căţelandrului, un pamflet informativ, în care dulăul cel chivernisit înfiera gestul meschin, oribil şi chiar odios precum lăcomia fără margini a maidanezilor care atentau la hrana căţeilor… Iar insul nici nu apucase să lase făcăleţul din mână că atenţia le-a şi fost atrasă de o altercaţie produsă la masa dulăilor de unde s-a auzit un chelălăit elegiac. Individul a pus frumos făcăleţul la locul lui şi s-a dus să vadă ce e… Un dulău mai puţin împlinit a primit o porţie mai mică, pe motiv că nu si-a dus la îndeplinire toate sarcinile, le-a tradus ochiul stâng. - Dar văd că lor li se dă pâine. De ce? - Pentru că sunt bolnavi. După ce îi îndoapă cu mămăligă încă de când sunt mici, iar ei prind gustul şi se simt bine, când devin adulţi, paradoxal, se îmbolnăvesc. Şi atunci nea Bică îi trece pe pâine de regim. - Mhm. Da’ nea Bică ăsta unde e, dom’le? - A zis că are nişte probleme de rezistenţă la temelia casei poporului şi a plecat să cerceteze. - Aa-şaaa! s-au mirat ei, în timp ce părintele turna de zor… - Ajunge, Cuvioşia ta, că se umple şi dă pe de lături! Dar părintele nu l-a ascutat pe cântăreţ şi a continuat să toarne. A scos apoi sfeştocul din găletuşa pe care tocmai o umpluse şi, ridicându-l, a făcut cu el semnul crucii, aruncând aghiasma peste crescătoria de căţei a lui nea Bică, binecuvântând-o. Şi văzând căţeii şi dulăii ce bogăţie e la masa acestuia au mâncat, înălţându-i osanale şi bucurându-se. Iar unii s-au mâncat chiar şi între ei. Însă maidanezii cei slăbănogi şi hămesiţi dădeau târcoale crescătoriei şi înghiţeau în sec. Iar după prânz veni şi nea Bică. Şi o luă pe Rada şi se duseră acasă. Şi se făcu seară şi se făcu dimineaţă. Da’ înainte, «Rada cină cu Bică». Apoi se culcară amândoi separat şi avură împreună un vis urât. În sac fu mare agitaţie. Şoarecii îşi diversificară activitatea şi se pregătiră să roadă şi la rădăcina pomului. Se pregătiră să roadă e un fel de-a spune, pentru că nu ei urma să roadă. Ei angajară nişte coropişniţe, cărora, fiind instruite în mai multe domenii, le veni uşor să treacă din sectorul legumicol în cel pomicol. La început, când se uită în sac, lui nea Bică îi plăcu. Metoda de rotire a cadrelor era a lui. În plus, spusese cândva că două sau mai multe «policalificări» nu strică niciodată la casa omului. Aşa că acum, după un instructaj sumar, coropişniţele au fost urcate într-un avion, iar desantul, paraşutat în spatele liniilor inamice. Nea Bică mirosi de data asta ceva şi se duse la faţa locului. Dar aici, ia coropişniţele de unde nu-s. Parcă intrară toate în pământ, îşi zise şi rămase pe gânduri. Şi cum sta așa, numai ce se înfăţişă la el o urechelniţă care îi susură dulce în ureche cum că, împreună cu nişte surate de-ale ei, ar vrea să-i prezinte un program de divertisment, pe bază de sopârle. Curios din fire şi cu aplecare spre nou, nea Bică acceptă. Ba chiar făcu şi un spirit de glumă, parafrazându-l pe un celebru înaintaş: «Lăsaţi şopârlele să vină la mine.» Sosi trupa şi începu spectacolul. În deschidere, primele urechelniţe au înterpretat un «Cazacioc cu strigături.» Când au terminat, într-o atmosferă plină de entuziasm, nea Bică urcă la tribună şi, luând cuvântul, le spuse că lui îi plăcu de Cazacioc, dar pentru el asta e o chestie fumată şi că ar fi bine ca, pentru propăşirea păcii între popoare, prin relaţii culturale în general şi prin cântece şi dansuri în special, să vină la el să le înveţe «Căluşarii». Eventual, «Bătuta.» A! Şi să nu uite. Pe viitor, când mai prezintă asemenea spectacole, să înveţe bine textul strigăturilor. Corect se zice Cazacioc şi nu «Cazi-n cioc.» În continuare, în scenă a intrat ansamblul propriu-zis. Evoluând pe teme din Valurile Dunării cu influenţe Country, fiecare urechelniţă, ducând în spinare câte o şopârlă, a dansat din buric şi a făcut poante. La rândul lor, şopârlele au coborât din spinarea urechelniţelor şi, cu câte un pom în miniatură în mâini, preluând iniţiativa, au făcut piruete şi şpagaturi, mimând îngrijirea pomului. Nea Bică îşi concentră întuiţia, iar Rada le atrase atenţia: Dansurile avură un iz cosmopolit, poantele fură prea decoltate, piruetele, prea repezi şi-i ameţiră, iar şpagaturile, prea lăbărţate şi prea «iecsponenţiale.» Că să mai crăcănează omu’, da nici aşa ca să i să vadă chiloţii. Urechelniţele au încercat să le explice că, în lumea de unde vin ele, civilizaţia este avansată şi astea nu mai reprezintă ceva de care să te împiedici. Însă Rada şi cu Bică, nu şi nu. Ei le respinseră pe toate ca fiind nule, neavenite şi căzute în desuetudine. Ba chiar degradante din punct de vedere moral şi «ietic», şi… ce mai, ei nu admit niciun amestec din afară. Atunci şopârlele, în timpul lor liber, ieşind la plimbare, au început să bârfească. Nea Bică scoase agenţii ca să dirijeze traficul şi dădu ordin: - Şopârlele care încalcă regulamentu’ să fie oprite, legitimate şi pedepsite. - Cum? - Să fie trase de urechi. - ’Nţeles?…Trăiţi! Situaţia deveni albastră. «Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!» În ciuda măsurilor luate, a avut însă loc o invazie masivă de urechelniţe care, într-un timp record, s-au organizat şi au pornit o adevărată urechelniţiadă. Fiecare dintre micile, graţioasele şi nevinovatele nevertebrate au venit, la fel, cu câte una, două sau chiar mai multe şopârle în spinare – care mai mari, care mai mici –, iar când au ajuns la o ureche, le-au dat jos şi au începu să le strecoare tacticos în ea. Şopârlele au făcut ce-au făcut şi au ieşit pe gură. Aici ele au fost aşteptate de alte urechelniţe care le-au preluaat şi le-au dus la alte urechi, de unde ciclul s-a reluat. Dacă s-a întâmpat ca la una dintre guri să nu fie nicio urechelniţă, şopârla s-a transformt tocmai ea în aşa ceva, s-a urcat singură în propria-i spinare şi s-a lăsat dusă mai departe. Marea majoritate a şopârlelor s-au potrivit pe urechile întâlnite în cale şi au putut să pătrundă. S-a petrecut însă şi cazuri mai greu de rezolvat, când elementul de neconcordanţă a fost lungimea cozii însăşi. Atunci fiecare urechelniţă şi-a susţinut şopârla la dimensiunea iniţială şi numai când demersul i-a fost sortit eşecului, printr-o simplă atingere a vârfului, un segment variabil din coadă s-a desprins. Şopârla a pornit mai departe cu o coadă mai scurtă şi şi-a continuat drumul sub forma unei şopârliţe. În astfel de situaţii, indivizi mai mucaliţi chiar au zis – dar strict numai pe la colţuri – cum că şopârla a dat din coadă. Unii n-au acceptat în ruptul capului ca urechile să le fie penetrate, spunând că ei se simt bine cu ce şi cât au şi că n-ar vrea să piardă mergând pe mâna altora. Bineînţeles că, aşa cum se întâmplă de obicei, au apărut şi traficanţii de şopârle, al căror scop – unilateral, egoist şi nedeclarat – n-a fost altul decât îmbogăţirea prin muncă necinstită, şi care şi-au deschis într-atât urechile, încât în ele au încăput deodată mai multe şopârle. Iar unii dintre ei, văzând că activitatea rentează, s-au apucat să primescă şi resturi de cozi. Însă foarte curios s-a dovedit faptul că toată lumea a înghiţit şopârlele pe nemestecate. Numai traficanţii le-a morfolit puţin, după care, la ieşirea pe gură, acestea au apărut cu două sau mai multe cozi. La momentul respectiv, s-a încercat o analiză rapidă a fenomenului, dar nici până în ziua de azi n-a putut fi descoperit mecanismul intim de ataşare a cozilor. Cert este faptul că şopârlele au umplut toate urechile şi au mai dat şi pe de lături. În plus, unele s-au dovedit – dar numai la ceas de taină şi în cercuri restrânse – de-a dreptul şocante ori chiar absurde. S-a vorbit astfel – pentru salvarea pomului – de «extragerea rădăcinii». Unele au pledat pentru «rădăcina pătrată», altele, pentru «rădăcina cubică». Concomitent a apărut şi un element nou în enunţul problemei – «ridicarea la putere». Iar pentru a se ajunge la rezultatul corect, a fost luată în calcul până şi încingerea unei «Chindii», în legătură cu care una dintre urechelniţe i-a dat alteia un mesaj cifrat: «Când o fi pe la Chindie, / Ia-i-o lui şi dă-mi-o mie.» În final, s-a optat pentru «rădăcina cubică.» Iar toate astea s-au petrecut după ce «Rada cină cu Bică.» Până să se lumineze, ei se treziră şi porniră în mare grabă către pom. Fragment din volumul SIC TRANSIT, 2011 Va urma. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23978 Comentarii: 120097 Useri: 1426
ADMINISTRARE