PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
LA POMUL LĂUDAT (3) Text postat de Gheorghe Oncioiu La pomul lăudat (continuare) - Să revenim la lumile noastre, le-a propus profu’ de bio’, în timp ce se îndepărtau de crescătorie. Fiecare dintre ele este împărţită în încrengături, iar fiecare încrengătură, în clase… - Voi câte clase aveţi? Au întors capetele, lungindu-şi gâturile. De pe margine, profu’ de ştiinţe sociale intervenise pe neaşteptate, profitând de pauza făcută de antevorbitor, precum şi de poziţia sa – era un marginalizat – din care era văzut de toată lumea. Însă masele largi de oameni ai muncii, de a căror grijă – atât trecută cât şi viitoare – se prevalase profu’ când le pusese această întrebare încomodă, n-au ştiut nici de data asta să răspundă. A venit cu lămuriri profu’ de istorie: - De-a lungul timpului, omenirea a fost divizată într-un număr mare de clase, dar astăzi multe dintre ele au dispărut. Până şi trenul a rămas doar cu două. În rest, sănătate! - Şi virtute, a adăugat părintele Clocotici. Că fără virtute ne iau toţi dracii… Ptiu, Doamne iartă-mă! Na! că mi-a scăpat. Piei, Satană! Au ridicat ochii. - Noi nu vrem clase. - Dar ce? - Noi vrem pământ, s-a auzit glasul tunător al profului de română. - De George Coşbuc? a întrebat vădit iritat şi totodată interesat profu’ de ştiinţe sociale. - Juma-juma. I-auzi: «Din câmp, la luptă când plecam,/ De-am fi ajuns şi în mormânt,/ Atunci când înapoi veneam,/ Chiar vodă ne dădea pământ.» - Amin. Din pământ venim, în pământ ne-ntoarcem, a mai zis Cucernicia sa, cădelniţând şi făcând semnul crucii cu vinul pe care îl vărsa cu economie dintr-o sticlă. După care a cedat cuvântul, prin întoarcerea privirii către profu’ de bio’. - La rândul ei, clasa are mai multe ordine, a reluat acesta. S-au încruntat. S-au tras deoparte. - Ce zice ăsta, mă?! - Zice de cineva care n-are mai multe clase şi care nu ştie decât să dea ordine. - Multe? - Multe. - Cine şi-a permis să dea atâtea ordine fără să ne întrebe şi pe noi? - Au rămas din nou cu gurile căscate… Auzeau, dar nu vedeau. - Păi cine altcineva dacă nu un dictator? - Jos dictatura! Oleoleo! S-au uitat năuciţi. - Are cineva altă părere? - Da. - Spune! - De ce jos, dom’le? Jos a mai fost. Să mai fie şi sus. - Are dreptate. De jos, n-o poţi da jos. Da de sus, o dai. S-au gândit… - O dăm, o dăm. Da’ cum? - Mă, voi n-aţi auzit de Lenin? - Ba da, dar… - În cazul ăsta, întrebaţi şi voi la Radio Erevan. - Cum? - Simplu. Cine a fost Lenin? - Da’ noi nu ştim limba lor. Profu’ de rusă le-a tradus. - Cto bâl Lenin?… Au întrebat. Iar Radio Erevan le-a răspuns: - Lenin bâl…dâbâc! - Mhm. A avut dreptate ăsta, că de jos nu se poate. Mai are şi altcineva altă părere ?… - Au supus la vot. La numărătoare nu le ieşea cvorumul. Au văzut pe unul dormind. - Bineînţeles. Noi ne agităm ca proştii, iar el doarme. Scoală, bă! că se votează. - Lasă, dom’le, că tot cu nouă’j’nouă virgulă nouă’ş’şapte la sută iese şi fără votul meu, le-a spus supozitorul, crăpând un ochi. După care a adormit din nou. Profu’ de muzică a dus mâna dreaptă la buzunarul mic al hainei, de unde a scos diapazonul. Cu degetul mare şi indexul mâinii stângi i-a ciupit cele două braţe. Apoi cu aceeaşi mână dreaptă l-a dus la urechea stângă. Şi, prinzând din zbor tonul, a început să cânte: «Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, / Voi, osândiţi la foame, sus!» - Au sosit colărezii? a întrebat supozitorul, trezindu-se brusc. - Nu, bă… - Ce spune ăsta? - Când l-a auzit adineaori pe părintele vorbind de colărezi, i s-a făcut foame. Iar lui, numai când aude de mâncare, i se pune un junghi la lingurică. În final, îl doare capul şi-l ia cu somn, au explicat nişte ochi care îl cunoşteau. - Aşaa! Bă, aici să votează. Dar supozitorul sforăia deja de mult, iar ei au conchis că nu au ce face cu asemenea mămăligă… Cu doar două voturi împotrivă şi câteva abţineri timide, propunerea a fost aprobată în unanimitate. Votul a fost secret, putea fi universal şi nu va fi dat publicitaţii nici după validare. * Ceaţa care se lăsase răspândea o lumină confuză, iar o mireasmă îmbătătoare îşi făcea tot mai simţită prezenţa. Unii socoteau că e semn bun. Alţii, că, din contră, s-a luminat a ploaie. În piaţă a început forfota. Rada şi cu Bică dădură cu grijă la o parte ramurile pomului care îi protejau şi îşi arătară feţele. Le făcură cu mâna celor de jos. O parte din aceştia au dispărut. Nu se mai vedeau nici ochi, nici urechi, deşi atât mai era de ei. - Cine or fi ăştia doi? s-au întrebat cei rămaşi. I-au lăsat să-şi dea fiecare cu părerea. Dar ei nu s-au lămurit. - S-o fi urcat scroafa-n copac, a catadicsit unul. - Nţ. E haiducul cu necunoscuta. - Zău, dom’le? - Cum te văd şi cum m-auzi - A-şaa, care va să zică! De-aia a plecat el alaltăieri şi s-a-ntors aseară. S-a dus să-şi pună bine comoara. În megafon s-au auzit nişte pârâieli. S-au interesat la Staţia de amplificare. Ceaţa îngreuna transmisia, paralizând audiţia. - De ce trageţi? - Ca să terminăm mai repede. - Nu, nu. De ce tageţi cu puştile? - Dar nu tagem noi. - Dar cine? - Nu ştim. Noi ne aflăm în campanie agricolă. Suntem la secerat. Iar acum facem nişte floricele de porumb, că suntem în pauza de masă… Voi aveţi ce mânca? - Mănâncă fiecare ce poate… În rest? - În rest, totul e bine… A, doar câţiva civili, care veniseră să ne dea o mână de ajutor la îndeplinirea planului, au suferit accidente uşoare. Agenţii au verificat… Din albastră, situaţia a devenit verde, bătând în kaki. Le-au confiscat porumbul şi l-au examinat. Au anunţat rezultatul. Buletinul de analiză arăta a fi alterat. Ceaţa care se îndesise creştea indicele de disconfort. Cei de jos erau agitaţi. Nea Bică luă cuvântul: - Staţi liniştiţi la locurile voastre. Vă voi ridica pomu’ pă noi culmi. - Ăsta ne fură şi pomul şi ni-l duce pă alte meleaguri… Au devenit circumspecţi. S-au simţit împinşi în faţă. Au glumit: - Am fost promovaţi. - Sigur, un şut în fund, un pas înainte. Au ajuns sub pom. Erau din nou agitaţi… - Nu mai scuturaţi, că scoateţi pomu’ din rădăcină. - Dă-te jos din corcoduş, că iau puşca şi te-mpuşc! - N-aveţi voie să trageţi în societatea socialistă multilateral dezvoltată şi înaintarea ei spre comunism. - De ce? - Încălcaţi regimul armelor şi muniţiilor. - Atunci dă-te jos de bunăvoie. - Când o face plopu’ pere… Au scuturat din nou. - Mai dă-le ceva, îi zise Rada. Nea Bică le aruncă vreo câteva pere chirfosite… - A făcut plopu’ pere, a remarcat unul. - Şi chiar nuci, a replicat altul, căruia îi picase ceva tare în cap. - Asta se potriveşte ca nuca-n perete. S-a produs o mică agitaţie şi în pom. «Să aducem şi nişte mămăligă, i-a strecurat cineva lui nea Bică în ureche.» Apoi a adăugat ca pentru el: «Cred că a şi dat în fiert.» Nea Bică a aprobat afirmativ. Ochii s-au încrucişat, iar urechile au fost ciulite… - Ce faci, dom’le cu ea? - Dinamită. - Eşti nebun?! Vrei să faci din mămăligă dinamită care să mai şi explodeze? - Taci, mă! nu fi prost, că ţara geme. * Staţia de amplificare nu mai contenea, iar ceaţa se îndesise aşa de tare, încât, atunci când a început să sosească, mămăliga era deja aburită. S-a încercat protejarea ei, însă doar unei foarte mici părţi i s-a găsit ceva de învelit. Aceasta chiar fusese declarată – nu oficial, ci aşa… numai făcându-se un spirit de glumă – «mămăligă sub acoperire». Odată adusă în Piaţă, toată mămăliga a fost distribuită printre cei de jos, indiferent de sex, vârstă s-au protecţie. Fiecare l-a simţit pe vecin aproape. Un fir nevăzut îl lega pe fiecare de fiecare şi pe toţi laolaltă. În acelaşi timp, ceva – ca o masă amorfă – începuse să se mişte în fiecare şi să crească presiunea. Curentul care circula prin fir şi-a mărit intensitatea. Masa amorfă, devenită lavă, s-a încins mocnit stând să dea în clocot. Din această mocneală s-a născut dorinţa ei de eliminare, de eliberare. Dorinţă, refulată atâta amar de vreme… Refulată şi în aceste momente. Deodată liniştea Pieţei a fost spartă de un tunet, iar fulgerul s-a abătut asupra ei: - Jos dictatura! Oleoleo! S-au uitat din nou năuciţi… Supozitorul, trezit brusc din adormire, se agita şi striga… Şi atunci, asemeni câinilor satului care pornesc din senin o hărmălaie de nedescris – provocată de lătratul zănatic al unei potăi dezmeticite de fâlfâitul de aripi al vreunei păsări de noapte –, din diferite puncte ale Pieţei a început să fie repetat îndemnul. Întâi, sporadic. Apoi de către tot mai mulţi, rostit sacadat şi din ce în ce mai puternic. Pomul a început să vibreze. Treptat, strigătul ritmat – ieşit din piepturile celor de jos, devenit de această dată unanim –, a întrat în rezonanţă cu vibraţiile pomului care a pornit să se clatine. Între ramurile lui au apărut fisuri. Iar pe măsură ce strigătul se amplifica, acestea se lărgeau… Explozia ce a urmat a aruncat pomul în aer. Unora nu le venea să creadă. Staţia de amplificare a confirmat: - A explodat mămăliga. De pe stâlpul care îl susţinea, megafonul – lipit de el, aprope confundându-se – a reluat ştirea şi a adăugat: - Victorie! A fost extrasă «rădăcina cu Bică». S-au uitat în sus. S-au luat după ea. În acele momente, dictatura era-n plop şi plopu’, -n aer. Unii au urmărit-o un timp. Alţii au urmărit-o doar cu privirea. S-a auzit un zgomot înfundat, iar acelaşi megafon i-a lămurit: - A căzut dictatura. Oleoleo !… - Ole , ole , ole , ole… Fragment din volumul SIC TRANSIT, 2011 Sfârșit Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23979 Comentarii: 120097 Useri: 1426
ADMINISTRARE