PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cu pioşenie şi admiraţie Text postat de Elena Stefan 1 Decembrie 1918. Ce moment astral. Vor fi avut şi ei, oamenii aceia care au făcut România Mare, păcate. Dar, cu siguranţă, cu toţii au avut o mare calitate. Şi-au iubit ţara. Neamul. Pământul. Istora. Cultura! „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.” Se spunea î Rezoluția Unirii citită de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. 1228 de delegați oficiali şi cca 100.000 de oameni. Ce puternic sentiment lăuntric îi va fi făcut pe toţi aceştia să ajungă acolo. Ce eforturi vor fi fost făcute. Să se organizeze. Să se mobilizeze şi să meargă acolo. Şi chiar dacă cerul a fost „întunecat de nori şi ploi până seara*” entuziasmul şi bucuria au fost imense. La Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, probabil, va fi fost momentul astral al României. Pentru că atunci românii au vrut şi au putut. Şi nu a fost deloc simplu. Şi nu a fost uşor. Dar cu eforturi inimaginabile, esenţialul pentru istorie, rămâne acesta. Românii au putut. Spre veşnica lor slavă. După cum se ştie şi alţii aspirau la realizarea unităţii neamului lor. Şi poate şi ei şi-ar fi dorit o astfel de adunare publică. Dar nu au putut. Nu au avut resurse. Poate entuziasm, poate dorinţă, poate ambiţie. Nu au avut, cum am spune astăzi, anvergură. Românii însă au avut. Şi au fost singurii care au putut organiza o asemenea mare adunare populară. Acolo, la Alba Iulia. Polonezii, sârbii, cehii, slovacii şi alţii nu au reuşit un asemenea eveniment. Noi, da. Cu toate dificultăţile de transport, cu toate piedicile! 100.000 de oameni au mers la Alba Iulia. Pentru un ideal. Pe care l-au văzut realizat. 95 de ani de la acel moment de graţie al istoriei. România nu mai este aşa de mare ca atunci. Vicisitudinile istoriei şi greşelile acelora care nu s-au mai ridicat la nivelul bărbaţilor care au făcut Marea Unire. Însă răul cel mare este că 1 Decembrie 2013, găseşte România ca o naţiune profund divizată. Parcă aflată într-un fel de război generalizat, fiecare cu fiecare. În timp ce alte naţiuni, care nu s-au putut ridica atunci la înălţimea momentului nostru, îşi văd de unitatea şi interesele lor. Poate 2014 să aducă şi naţiunii noastre pacea de care are atâta nevoie. Şi, poate, 1 Decembrie 2014 ne va găsi din nou uniţi. Într-un ideal de renaştere naţională. Că prea am îndurat multe. Că prea multe lacrimi şi suferinţe au brăzdat chipurile românilor. *După mărturia fotografului Samoilă Mârza, omul, se pare singurul, care a reușit să surprindă imagini de la Marea Unire, pe 1 decembrie 1918 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   La mulţi ani România. Trebuie să renaşti. Şi poate 2014 va aduce pacea şi la noi. Gata. Am arborat şi eu steagul la poartă! Este superb. Iar vremea extraordinară. Auzeam că unii vor să schimbe data zilei naţionale. Adică pe vremuri cu greutăţi incomparabile în raport cu cele de astăzi 100.000 de oameni au găsit motivaţia şi resorturile lăuntrice de a merge la Alba Iulia iar noi, acum, ne-am dori aşa o serbare câmpenească, mai prin vară, mai pe la căldură sau căldurică. Şi, dacă se poate, cu mulţi mici, bere şi...râgâituri. La 1 Decembrfie 1918 s-a făcut România Mare. Generaţiile următoare n-au fost în stare să o menţină aşa de mare. Măcar data, au oligaţia morală, să o menţină! Nu mi s-a părut deloc greţos festivismul paradei de 1 decembrie. Şi mi se pare firesc să existe şi asemenea evenimente. Şi ţăranul, după truda zilnică, simte nevoia ca la sfârşit de săptămână să îmbrace hainele "bune" şi să petreacă. Este un fel de "paradă" sui generis.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-12-01 13:27:15               nu. nici luni, nici marţi, nici poimîine şi nici răspoimîine să nu tăcem. abia aici, în pornirea noastră sinceră pentru păstrarea demnităţii de popor aşezat şi ferm, să ne facem auziţi. nu bătînd pas de defilare, ci bătînd cu pumnul în masă şi amorsînd un upercutnecruţător în bărbia perfizilor care fie ne vînd, fie ne ne momesc ca să ne supună şi umilească. abia aici văd rostul fermităţii şi forţei.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-30 22:30:28               V-aș contrazice, domnule Peia, aici. Habar nu am de ceea ce se petrece, azi, la Arcul de Triumf al Bucureștilor, televizor nu am de vreo zece anișori, iar frigul ma sperie, nu mă plimb iarna decât atunci când ninge. Nu vă temeți, însă, de fanfare, ele ascund neputința unui neam călcat în picioare de mai bine de douăzeci de primăveri. Nu festivismul fad,coreean sau bruxellez, domnule Peia, ci fasolea și țuica și comunitatea de români ce sărbătoresc țărănește o zi MARE. Elita noastră anti-românească strâmbă din nas cu stil, hora se învârte, iar umilința mai pierde teren încă o zi. Aceea în care noi suntem...ROMÂNI! Și existăm, domnule Peia, chiar dacă tancul ăla de parade e din vremea în care evreul scuipa armata română ce se retrăgea umilită din Basarabia. Era vara lui 1940, o vară arzândă. Luni e o nouă zi, și iar vom tăcea...   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-11-30 19:41:08               toate ca toate, dar festivismul ăsta, făcut cu obstinaţie, devine greţos. nu ne putem dezbăra de vechile obiceiuri. de ce nu suntem noi o naţiune mai reţinută în elanuri declamatorii, dar cu atît mai profunzi în substanţa noastră interioară? pavoazajele astea gratuite nu ţin decît de o anume superficială demonstraţie de operetă cu decoruri de carton. nu cred o iotă în patriotismul defilatoriu al indivizilor, indiferent care ar fi ei. e, mai degrabă, o ieftină nevoie de paradă pompoasă. un ţăran cu tălpile înfipte în pămîntul din care-şi trage seva nu bate pas de defilare şi nu aclamă faptul că s-a născut deasupra ţărînii care-l hrăneşte, ci tace frumos în solitudinea lui solemnă, dar adînc sugestivă.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-30 16:06:29	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE