|
|
|
|
|
|
|
|
|
Averea, ideea și toleranța |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Se spune că americanii sunt educați, de mici, să învețe să aibă grijă de ei înșiși și să se îmbogățească.
Averea te face liber. Sigur lăcomia te face robul averii și gata, libertatea este pierdută. Când pasiunea pentru avere devine devoratoare, avariția, de asemenea, te transformă în rob. Aveau dreptate anticii: măsură în toate.
Averea poate fi privită și din punctul de vedere al sistemelor. Se știe că printre proprietățile sistemelor se numără și autoconservarea și expansiunea. Însă, conceptual și existențial, averea este legată de om. Prin urmare sistemul om-avere, ca sistem quasi-viu, preia, poate sinergetic, o parte sau în totalitate trăsăturile subsistemelor care îl alcătuiesc. De aici provin stările conflictuale care apar în societate în legătură cu distribuția Marii Averi! Adică a averii totale care se găsește pe Pâmânt și care se află într-un permanent proces dinamic utilizare, distribuire, redistribuire și transformare.
Sigur și sărăcia schivnicului poate fi o sursă de libertate. Însă, cel puțin teoretic, sărăcia individului social obișnuit, comun, este generatoare de pierdere de libertate și și de transformare a omului din ființă gânditoare, liberă, într-una supusă. Și ușor tranzacționabilă sau manipulabilă. Sistemele totalitare știu asta și se feresc de avere precum cel negru ca smoala de tămâie.
Creația, părerea, opinia sau credința, proprii ființei umane, așadar care aprțin unei persoane sau unui grup de persoane reprezintă în fapt o proprietate. Una mai specială dar tot o proprietate. Una intelectuală. Mai valoroasă sau mai puțin valoroasă. Și, pentru mulți, această proprietate de tip intelectual este tot o avere. Pentru unii chiar singura avere.
Între averi sau sisteme om-avere pot exista mai multe feluri de relații manifestabile cu intensități diferite. De la cooperare la ostilitate sau antagonism conflictual. Cea mai periculoasă și distructivă relație este aceea de tip extremist care exacerbează, poate, cele mai urâte trăsături ale ființei umane cum sunt avariția, tendința de dominare, invidia, ura, intoleranța. Extremismul nu acceptă alteritatea. Extremismul își autoproclamă și își arogă spațiul vital. În propriul interes. În detrimentul oricui și al tuturor.
Istoria a consemnat și consemnează rezultatele dezastruoase ale extremismului de orice fel. De aceea, în urma suportării de nenumărate ori a consecințelor manifestărilor extremiste de orice fel, de la cele materializabile în propietăți de natuă fizică până la acelea de natură intlectual-ideologică, iată, în sfârșit, a ajuns la înțelepciunea, încă nedefinitivă, din păcate, că, pentru ființa umană și pentru existența ei, în condițiile unei moralități acceptabile cât mai multor indivizi, trăsătura comportamentală dezirabilă a umanității este și trebuie să rămână TOLERANȚA! Aceasta ca urmare a marii și permanentei sale diversității care o caracterizează.
Poate de aceea, în 1995, UNESCO a proclamat data de 16 noiembrie drept Ziua Internațională a Toleranței.
Redau, din docmentul oficial care consacră ziua de 16 noiembrie ca Zi Internațională a Toleranței , Articolul 1. Semnificația toleranței:
1.1. Toleranța este respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre, felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului, comunicație și libertatea gândirii, conștiinței și credinței. Toleranța este armonia în diferențe. Ea nu e doar o obligație de ordin etic; ea este, de asemenea, și o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.
1.2. Toleranța nu este nici concesie, nici condescendență ori indulgență. Toleranța este, mai ales, o atitudine activă generată de recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane și libertăților fundamentale ale altora. În nici într-un caz, toleranța nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Toleranța trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri și State.
1.3. Toleranța este responsabilitatea care susține drepturile omului, pluralismul (inclusiv, pluralismul cultural), democrația și Statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului și absolutismului și confirmă normele enunțate în instrumentele internaționale cu privire la drepturile omului.
1.4. În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranța nu înseamnă nici a tolera nedreptatea socială, nici a renunța la propriile convingeri, nici a face concesii în această privință. Ea semnifică acceptarea faptului că ființele umane, care se caracterizează natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin situația lor, felul de exprimare, comportamente și prin valorile lor, au dreptul de a trăi în pace și de a fi cele care sunt.
Cred că nu ar strica unor membri ai comunității noastre să refelecteze mai mult la aceste considerații și să-și revizuiască în întregime comportamentul prin prisma semnificațiilor toleranței.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
De altfel, in literatura e mult mai usor sa strici un echilibru, nefiind vorba de exactitate, acolo chiar "se intampla", e de ajuns sa arondezi ce iti convine (adica ce iti trebuie), de pilda maniera mimetica. Ca lucrurile nu prea iti ies e cert, fiindca impactul asupra maselor de "cititori" e neglijabil, insa ai oficializat...e un fel de a spune, ce te intereseaza. Adica ce ne slabeste pe noi care vrem sa avem o literatura puternica, chiar in diversitate, dar puternica. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-18 14:37:31 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
acelasi lucru s-a intamplat si in literatura, ne-au fost varate pe gat maimutareli si s-a incercat sa se acrediteze ca ar fi valoroase, ni s-au propus 'noutati', s-a incercat sa se acrediteze o maniera de "cum se scrie", s-a incercat sa ne "modernizam" putin. Fireste, lucrul asta a fost facut prin anumite parghii, mai mult sau mai putin subtile. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-18 14:21:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
poate ca ar fi bine ca unii sa se intrebe de ce sunt stimulate si mediatizate peste masura exact acele tendinte si acele carti care numai rau ne fac mistificand, iar asta in conditiile in care au fost publicate carti cu documente si corectii asupra istoriei ultimilor 70 de ani(dar nu numai) MULT MAI INTERESANTE. De ce cartile unor istorici, de exemplu, recunoscuti ca remarcabili specialisti in domeniu, desi spun lucruri extrem de interesante si benefice pentru istoriei noastre sunt ignorate cu desavarsire. E un inceput, de aici abia incepe discutia, lucruri disparate...insa daca le pui cap la cap mergand spre invataant ajungi sa te iei cu mainile de cap; fiindca lucrurile incep sa se lege al naibii de bine. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-18 14:08:03 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Însă pentru mine este un mister cum un om rațional ca domnia voastră (polemicile noastre și pizășia cu care priviți orice intervenție a mea nu mă pot determina să nu constat raționalitatea pe care o dovediți în multe texte) poate pica în această capcană a disidenței prefabricate.
Asta-i, desigur, diferența. Dv. n-aveți pic de mister, nici de îndoială. Și judecați lucrurile cu raționalitatea dobîndită deja de la grădiniță: cele recomandate de sursele de partid sînt gigea, celelalte caca. Pe înțelesul tututor.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-18 08:53:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
piezășia |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-18 03:10:29 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Este evident că nu aveți cum să-l înțelegeți," De unde ar rezulta această evidență?
"căutați doar să prindeți autorul, știindu-l deja un dizident parșiv și prefabricat, cu mîța-n sac." Da, caut să prind autorul prin textul său. Și, mai ales, caut să constat convergența sau divergența dinte ce scrie și ce face distinsul domn. Cu privire la dizidența prefabricată dovezile sunt de necombătut. Și aceasta mă revoltă. Pe dumneavoastră nu? Ați văzut? A încercat să îngaime ceva în contra celui care i-a folosit barba în scopuri igienice și, imediat, a și apărut pisica. Dosarul de turnător la securitate al soției. Și, ipochimenul s-a cumințit. Nu vă revoltă? Cu asemenea ipochimeni am fost noi ținuți în teroare ani de zile. Mă întreb de ce nu simțiți și domnia voastră niciun fel de revoltă lăuntrică. Ba mai mult se pare, sunteți un aderent necondiționat al une asemenea "valori" democratice! Sau domnia voastră nu veți fi simțit teroarea acelor ani care nu s-ar fi putut realiza dacă nu ar fi fost turnători ordinari de tipul acelora devoalați cu dovezi de necombătut. Sau nu aveți cunoștință de asemenea dovezi?
Citesc asemenea texte cu bună credință, intransigență și revoltă. Și mă întreb cum a fost posibil să se perpetueze asemenea indivizi în spațiul public. Și cum pot ei să păcălească în continuare și să mai aibă și aderenți? Credeți că trimiterea ibseniană, pe care ați făcut-o, poate oculta realitatea? Însă pentru mine este un mister cum un om rațional ca domnia voastră (polemicile noastre și pizășia cu care priviți orice intervenție a mea nu mă pot determina să nu constat raționalitatea pe care o dovediți în multe texte.) poate pica în această capcană a disidenței prefabricate. Ați văzut că Gabriel Andreescu a câștigat la CEDO procesul cu Statul Român în speța Pleșu? Nu vă spune nici această sentință nimic? Sau și CEDO clevetește, este un simbriaș plătit, etc.? Și Andreescu nu s-a judecat cu Pleșu. Ci cu un întreg sistem care se zbate cu disperare ca nicio rotiță a sa să nu fie devoalată și condamnată!
PS. Dar nu ar fi fost mai bine să mă luminați dumneavoastră asupra modului cum ar trebui să înțeleg textul în cauză? |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-18 03:08:51 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
M-am uitat atent la modul în care ați citit fragmentul citat mai jos. Este evident că nu aveți cum să-l înțelegeți, dv. căutați doar să prindeți autorul, știindu-l deja un dizident parșiv și prefabricat, cu mîța-n sac. Vă uitați la text pieziș și suspicios. Lipsit de buna credința și candoarea care v-ar putea asigura accesul la adevăratul înțeles. Citiți orice text ghidat de idei fixe și de principii prea elastice. Și mai ales de credința stupidă că aveți mereu dreptate. Vreți, de fapt e musai, să demascați, să defăimați, să disprețuiți. Știți bine că acel ne sutor ultra crepidam, cocoțat pe prima pagină, e doar o abureală pentru căței. Dv. sînteți unul din stîlpii societății.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-17 22:57:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Epoca elitiștilor disidenți prefabricați! EEDP! |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-17 21:52:56 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
dupa "era ticalosilor", cel putin in cultura, a urmat 'epoca elitistilor' - ineluctabili si cordiali -, intre timp a ajuns si asta la final. O sa se mai zbata putin si apoi o sa se duca de suflet. Sper ca n-au schilodit definitiv mai mult de cateva zeci de mii de tineri, in fine. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-17 21:49:28 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ce e drept, exista un bogat material probatoriu unde ticalosia (fiindca vorbim de rea-credinta, premeditare si consecventa) pseudoelitei este limpede ca lumina zilei: mistificari grosolane, stergerea unor perioade intregi din Istoria României (manuale si "abordarile critice" care le sustin), deturnari de sensuri in capodopere ale literaturii române, adică tot mistificări (manuale, la fel), atacuri grosolane executate asupra unor simboluri nationale, cultivarea distorsiunilor in valorizare, suprimarea/ ignorarea rolului unor institutii cum este Biserica si altele. Totul este negru pe alb, iar efectele, de-a lungul unor perioade semnificative de timp, le poate intui oricine. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-17 20:57:48 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mulțumesc, domnule Ștefan, era o formulă expresivă, altfel foarte curentă, în care importantă era impulsivitatea făptașului. Scuze că am uitat-o. Mă bucur însă că dv. ați ținut-o minte, poate data viitoare veți face gesturi mai temperate cînd vizați carotida oponenților. Cît privește cleveteala dv., recunosc, este mai puțin ticăloasă ca a unora mai puțin toleranți de pe site-ul pseudoliterar.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-17 20:17:28 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ar putea sa para un paradox faptul ca faptura-elita a fost obtinuta in conditiile comunismului dar si-a dat masura abjectiei in conditiile unei societati libere. In fapt nu e, fiindca materialul din care a fost obtinuta era unul adecvat scopului propus, iar acest material era unul refractar si ostil la contactul cu lumina. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-17 17:31:20 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
nu este greu de imaginat ce se putea intampla in conditiile solidaritatii care s-a petrecut, de exemplu, in Polonia, intre muncitori si elita lor culturala, fara a mai vorbi de aportul Bisericii poloneze. Ori, ca sa revenim la spatiul nostru, in conditiile unei apropieri reale, sincere intre elita cunoscuta si categoriile largi altfel ar fi stat lucrurile in acest moment, adica România ar fi revenit la normalitate. |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-17 17:09:59 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
o parte dintre acesti "dizidenti" au fost rasfatati sa devina "dizidenti", autoritatea lor era o conditie pentru a acorda suport logistic vremii de-apoi; despre conspiratie nu poate fi vorba, doar ca unii i-au evaluat foarte bine iar "dizidentii" au intrat exact pe culoarele pe care altii, mult mai inteligenti, le-au trasat, se "intampla". |
|
|
|
Postat
de catre
mihai robea la data de
2013-11-17 17:00:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vai, domnule coleg, vai! Și iar vai! Și, poate, și of!
Știți care este avantajul amneziei? Afli întotdeauna lucruri noi! Iată, de exemplu, ce noutate puteți afla în legătură cu întrebarea dumneavoastră, concretă, punctuală, la obiect și fără dubii: "Apropo, cine v-a băgat pe gît "gâtul disidenței"! Eu nu l-am pomenit. pe care a'i pomenit/o ]n comentariul de la data de 2013-11-17 10:52:02!
Încerc, mi-aș dori, evident nu am siguranța reușitei, dar încercarea moarte n-are, încerc, spuneam, să vă reamintesc:
în comentariul de la data de 2013-11-17 09:03:22 adică, nici cu o oră în urmă ați scris, negru pe bleu "
Observ doar ipocrizia cu care săriți la gîtul dizidenței Este adev[rat domnia voastră ați scris cu î din i pe când eu am scris cu â din a! Dar sper că nu veți invoca acest insignifiant amănunt grafic!
Așa-i că ați aflat un lucru nou? Sigur eu clevetesc, sunt detractor, simbriaș plătit, etc. etc. Vedeți cum operează etica aceea cu geometrie variabilă, după cum spunea un distins domn, numit Andrei Pleșu? Se întreabă, deloc retoric domnia sa: "Nu e eticul o referință constantă a fiecăruia?" Și răspunde, suprinzător penru cineva obișnuit să opereze cu principii și concepte etice: "Socotim că nu: că, în genere, nu înregistrăm existența eticului decât arareori, în situații limită, când el ni se impune cu un un fel de (nedorită) obligativitate. În rest, luăm drept "ordine etică" stricta convenționalitate a moravurilor, stereotipia socială cea mai fadă" Prin urmare, vedeți ce concepție facultativ-evaluativă și practică ne oferă distinsul domn! În încercarea, nereușită de a disculpa ori de a se disculpa. Mai mult, încearcă și o intolerabilă incluziune a altora în această paradigmă de etcă flexibilă, cu geometrie variabilă.
Și când te gândești că oamenii simpli, mulți oameni simpli, trăiesc pote fără să știe, cu legea morală într-înșii permanent. Nu numai în situații limită și nu impusă de către cineva. Ci așa din simplă și firească și curentă condiție umană adică aceea etică și morală!
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-17 12:53:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Aici, cum ați putut observa, suntem toleranți.
Se pare că vorbiți în numele altora, pe care în textul de mai sus, numindu-i eufemistic unii, îi îndrumați părintește:
Cred că nu ar strica unor membri ai comunității noastre să refelecteze mai mult la aceste considerații și să-și revizuiască în întregime comportamentul prin prisma semnificațiilor toleranței.
Sînt însă convins că blîndețea dv. proverbială va da roade. Ca întotdeauna. Sper că nu otrăvite.
Apropo, cine v-a băgat pe gît "gâtul disidenței"! Eu nu l-am pomenit.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-17 10:52:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"gâtul disidenței"!
Poate gâtul disidenței prefabricate! Indiferent cât vor fi pompat dosarocrații în această "disidență", indiferent câte burse li se vor fi acordat, în vremurile când alții nu se puteau apropia nici măcar de Ruse, indiferent ce IQ vor fi avut ori chiar par să aibă unii, "etica" lor relativistă și ralativizată, mai devreme ori mai târziu tot iese la iveală! Și, cu toate cohortele de susținători, unii, cu netezimi circumvoluționale accentuate, alții, la fel de coparticipativi dar de dimensiuni social-culturale mai reduse, iar, mulți, poate cei mai mulți, de bună credință dar naivi, anatema colaboraționismului grețos și a "valorii" scremut-compilaționale și plagiante îi va urmări în veacul vecilor.
Voi fi călcat cu siguranță pe vreun cuib de gregaritate etică având tentacule europeice?
PS. "în loc să igienizați ograda" Cea mai importanță dezinfecție este aceea etică. Aceea, comportamental-axiologică individuală, deși poate avea unele deficiențe, nu este atât de pernicioasă. Atâta timp cât, în filosofia ogradei, există proceduri valorizatoare și, mai ales, se respectă dreptul la liberă exprimare.
"ipocrizia cu care săriți" așa numiți dumneavoastră intransigența și fermitatea cu care încerc să apăr valori etice nerelativizate?
"megafon politic" m-aș bucura ca Europeea să fie, în plan etic, și așa ceva.
"avantaje în cariera dv. politică" - am intrat în politică din disperare. Constatând cum neolichelismul cuprindea totul. Și țara se prăbușea. Am intrat când partidul era în opoziție. Și nu mi-am dorit și nu-mi doresc nicio funcție, nicio carieră politică. Și nu mă sfiiesc să cer retragerea sprijinului politic al ministrului nostru, incompetent și poate, chiar trădător al idealurilor și promisiunilor electorale: Daniel Barbu. Și nimeni și nimic nu mă împiedică să critic proiectul de lege RMGC, Legea insolvenței, pactul ilegal și imoral de coabitare, Codul rutier și lipsa de "dreptate până la capăt. Și altele. Principiul dosarocratului este linsul la extrem al celor (celui), care dețin(e)...da, ați ghicit! dosarul care consemnază pactul cu diavolul și relevă slăbiciunile, vulnerabilitățile și avantajele acelui pact!
"cei care, așa-mi închipui eu, vin aici pentru alte motive"- da se simt aceia care vin aici pentru alte motive! De la cele diversioniste până la acelea monitorizator-raportabilizante. Și-mi place să mă amăgesc, hic et nunc, cu ideea că acest spațiu, cultural, democratic și necenzurat, pe unii, chiar îi va ajuta. Literatura, printre altele, înseamnă și etică iar politica, fiind ori trebuind să fie știința binelui public, nu poate fi exclusă dintre preocupările literaților. Cel puțin atitudinal. Pentru că, domnule coleg, intelighenția nedosarocrată este ori poate fi expresia libertății etice absolute. Nu relativizate și relativizante cum se amăgesc să creadă dosarocrații!
"frustrarea..." înțelesă ca nemulțumire constructiv creatoare și, neînsoțită de păcatul invidiei, este un adevărat motor al devenirii. Vizibilă sau nu.
"nu le prea ajungeți nici pînă la buric?" nu extrapolați complexele personale asupra altora. Și, mai ales, utilizați, când faceți astfel de inferențe, grile de evaluare etic-axiologice. Dacă puteți. Nu este imperios necesar. Aici, cum ați putut observa, suntem toleranți.
Și totuși, domnule coleg, chiar nu puteți aborda idei și principii? |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-17 10:14:52 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"poleială filosofică discutabilă care pe unii,"
Acum am observat corecția. Rezultă că dv. vă ocupați, indiscutabil, doar de poleiala patentă, cu ștaif și brand înregistrat. Cine spunea pe-aici că oamenii se scriu singuri? Hipercorecția v-a făcut fața arămie.
Sînteți un păcălici fascinant.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-17 09:37:40 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Vă deranjează un act de minimă igienă etică?
Nici vorbă. Observ doar ipocrizia cu care săriți la gîtul dizidenței în loc să igienizați ograda în care vă-nvîrtiți fudul. Credeți că dacă v-ați poleit site-ul drept unul literar trebuie să-l transformați în megafon politic? Sau vi se pare că ați putea obține avantaje în cariera dv. politică punînd în slujba trîmbițatelor crezuri pe cei care, așa-mi închipui eu, vin aici pentru alte motive?
Pe de altă parte, nu credeți că frustrarea dv. este vizibilă cu ochiul liber cînd atacați cu atîta suficiență persoane cărora nu le prea ajungeți nici pînă la buric?
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-17 09:03:22 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"poleială filosofică discutabilă care pe unii," |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-17 05:43:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Așa, așa, domnule Corneliu Traian Atanasiu! Așa! Când un "istoric" vrea să "devoaleze" nonromânismul unui voevod român e de bine! Când se încearcă devoalarea "cozilor de topor" cu acoperire filosofică, din românitate, este de rău: obtuzitate, detractor, cleveteală. Așa devine "minima moralia" maxima imoralia iar "apelul către lichele" apel către sine însuși.
În spiritul textului de mai sus, adică al toleranței, nu cerem linșajul ipochimenilor legendați ca disidenți și cu "morală" cu geometrie variabilă dar avem obligația morală să deschidem măcar ochii. Ai noștri și ai altora. Să nu mai muște din momeli otrăvite, fie și strălucitor ambalate în poleială filosofică care pe unii, naivi sau nepregătiți, i-ar putea fascina și păcăli.
Vă deranjează un act de minimă igienă etică? |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-17 00:10:17 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
și la noi lumea să-și pună probleme cu privire la "disidenții" noștri inventați!
Domnule ES, obtuzitatea dv. este aceea a unui detractor patent. Clevetiți ca un simbriaș full time. Sub acoperire literară.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-16 11:50:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Cred că n-ați avut vreme să faceți unul concis."
Prima mea intervenție "2013-11-14 15:45:22" a fost densă și concisă. Am constatat, chiar, că a fost prea densă și prea concisă. De aceea, didactic, am explicitat, am detaliat. Dacă a ajutat mă bucur!
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-16 08:20:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mă așteptam și mă aștept ca, de când cu deschiderea arhivelor și de când s-a aflat că, de fapt, KGB-ul l-a inventat, ca disident, pe agentul său, Lech Wałêsa, devenit celebru ca lider al Sindicatului Solidaritatea, și la noi lumea să-și pună probleme cu privire la "disidenții" noștri inventați! Sau te pomenești că la noi nu vor fi fost astfel de personaje!
Din păcate, o sfântă naivitate îi bântuie pe mulți! Poate și din acest motiv, Imnul nostru național se menține în varianta "Deșteaptă-te române!" |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-16 08:16:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Dacă nu am fost suficient de clar pot să revin.
Nu, în niciun caz. Textul dv., ca dimensiune, este mult peste limita de toleranță a unui com.
Cred că n-ați avut vreme să faceți unul concis.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-16 08:07:21 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mă așteptam să faceți o frază în care să sugerați cum ați folosit acest termen care nu vorbește de o eroare oarecare, nu? Sau l-ați aruncat în joc doar pentru că e mai bombastic.
Domnule coleg, conceptul de eroare de paralaxă este unul banal. Nicidecum bombastic. Este de uz curent. Toți cei care măsoară dimensiuni geometrice sau care măsoară utilizând instrumente de măsură cu ac indicator comit o astfel de eroare. Eroare care afectează precizia măsurătorii. Precizia oricărei măsuratori depinde de instrumentul si metoda folosite în procesul de măsurare, de variațiile spatiale sau temporale ale mărimii de măsurat și de numărul de măsuratori efectuate.
Iar eroare în acest context nu are sensul de greșeală, ci de
imprecizie sau imposibilitate de a determina valoarea exactă a unei mărimi ca urmare a manifestării factorilor enumerați mai sus.
În procesul măsurării dimensiunilor geometrice, lungimi, lățimi înălțimi - și nu numai - orice determinare poate fi însoțită de o eroare de paralaxă care se referă la variația măsurătorii în funcție de modul în care se realizează alinierea extremității dimensiunii de măsurat cu gradația sau diviziunea instrumentului de măsură și cu ochiul celui care măsoară. Expresia eroare de paralaxă etică, în cazul în speță, tocmai la această eroare de aliniere se referea. Respectiv, alinierea principiilor etice personale ale autorului ca dimensiune de determinat, adică de măsurat, cu inicațiile instrumentului de măsură adică principiile etice absolute făcută de către observator. În cazul în speță observatorul adică, acela care măsoară și care, în acest caz, este chiar autorul însuși. Și, ca urmare a faptului că, pe de o parte relativizează instrumentul de măsură adică principiile etice absolute iar pe de altă parte se poziționează încorect, în procesul măsurării comite inexorabil o eroare de paralaxă etică! Adică, am vrut a pune în evidență, metaforic vorbind, diferența dintre etică, în general, în valori absolute și etica proprie a autorului care diferă, cel puțin, ca urmare a erorii de măsură.
Repet, în opinia mea, a fost vorba de o metaforă absolut banală.Nu mi-am imaginat că poate pune probleme. Dar dacă, se pare, chiar pune probleme, încerec să o fac mai inteligibilă oferindu-vă un exemplu.
Dacă dorim să măsurăm o dimensiune (lungime, lățime, etc.) cu o riglă având o grosime de 1mm de-a lungul muchiei cu gradațiile, procedăm astfel: așezăm rigla paralel și cât mai aproape cu obiectul ale cărui dimensiuni intenționăm să le măsurăm. Să presupunem că dorim să măsurăm lățimea unei coli de hârtie A4. Așezăm coala pe un suport (masă, bancă, etc.) Așezăm, lipită de coală, de-a lungul lățimii sale, rigla cu o lungime mai mare decât dimensiunea de măsurat. Să spunem 30 cm. În procesul măsurării propriu zise deosebim trei situații de bază:
1. ochiul observatorului, gradația riglei și marginea colii (perpendiculară pe riglă) sunt aliniate. Dimensiunea colii, măsurată astfel are precizia cea mai mare și, practic, putem spune că dimensiunea măsurată astfel este dimensiunea colii. De exemplu, lățimea unei coli A4 este 210 mm.
2. Ochiul observatorului este ușor în stânga. Alinierea occhi, gradația riglei, marginea colii se face eronat și lățimea determinată a colii va fi ceva mai mare. De exemplu 211 mm.
3. Ochiul observatorului este ușor în dreapta în raport cu situația de la pct. 1. Alinierea gradația riglei marginea colii ochiul observatorului de asemenea, se va face eronat. Iar lățimea colii va avea 209 mm.
Erorile de la punctele 2 și 3 sunt erori de paralaxă
Pentru creșterea preciziei de măsură se aduc îmbunătățiri instrumentului de măsură și se execută riguros procesul de măsură. Îmbunătățirea instrumentului de măsură, de exemplu în cazul riglei, poate consta în teșirea muchiei cu gradațiile cât mai mult posibi astfel încât gradația să fie cât mai ușor plasată și aliniată cu marginea colii. Îmbunătățirea rigurozitățiii măsurătorii constă în alinierea ochiului cu gradația și cu muchia colii de hârtie. Dacă relativizăm rigla și dacă nu efectuăm corect măsurătoarea rezultatele vor fi eronate.
Dacă nu am fost suficient de clar pot să revin.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-16 07:33:43 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Deși sinonime toleranța și îngăduința se intersectează doar pe o parte a sensurilor lor. Altfel, a tolera se pliază mai mult pe a suporta, a suferi, a răbda, a permite un fapt de nepermis. În timp ce, a îngădui înseamnă a admite, a accepta, a aproba, a încuviința.
Între ele se situează termenul tehnic de toleranță: abatere admisă de la dimensiunea, greutatea, calitatea sau diferența dintre dimensiunea maximă și minimă admisă a unui produs.
Permisivitatea arată că lucrurile sînt privite cu ochi buni și permit o evoluție pozitivă. Toleranța că e vorba de lucruri compromițătoare pe muchia de cuțit a casei de toleranță.
*
Eroare de paralaxa
Sa consideram urmatorul experiment: sa privim cu un singur ochi la degetul aratator ridicat in pozitie verticala astfel ca degetul sa fie aliniat cu muchia de la tocul unei usi. Daca rotim capul usor constatam ca degetul si muchia tocului usii nu mai sunt aliniate. Aceasta este eroarea de paralaxa si ea apare datorita faptului ca axa de rotire nu trece prin ochi ci este la o oarecare distanta de acesta. Aceasta eroare apare la realizarea fotografiilor panoramice daca rotirea aparatului foto nu se face in jurul asa numitului punct fara paralaxa.
Mă așteptam să faceți o frază în care să sugerați cum ați folosit acest termen care nu vorbește de o eroare oarecare, nu? Sau l-ați aruncat în joc doar pentru că e mai bombastic.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-15 16:01:33 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
err: "ca regulă generală, cînd jmekerii simt că ești un suav,..."
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-11-15 10:54:13 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
err: "...înseamnă a fi la fel de vinovat ca și cei tolerați."
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-11-15 10:47:08 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
întrebare, ca exemplu palpabil: dacă mie și altor milioane de români (cel puțin 7,4), unul ca băsescu, plus ceata lui de profitori, ne-au făcut viața imposibilă, cît de tolerant să fiu eu, ca cetățean agresat de ghiolbănismul politic al individului?
a tolera la nesfîrșit hakițele unor astfel de indivizi, care macină temelia unei națiuni, prin atitudinile lor năzuroase, arbitrare, invazive, mafiote chiar, îi responsabilizează și culpabilizează și pe toleranți! pentru că nu e vorba numai de disconfortul personal, ci de o stare generală de scufundare în marasm, de deteriorare gravă a climatului social. se vede clar acest lucru pe fețele românilor, întîlniți pe oriunde.
să fim toleranți? adică proști cu sila?
care regulă generală, cînd jmekerii simt că ești un suav, că preferi să nu vezi și să nu auzi, să te ții deoparte, perorînd rafinat și teoretic despre cît de educați și domni trebuie să fim noi cu jigodiile, (și de toleranți, desigur!), jmkerii, deloc sensibili la așa argumente academice, te vor face la minut de nu te vezi.
așa cum s-a văzut, se vede și se va vedea în orice istorie a lumii acesteia parșive.
repet: a tolera, cu aere de domn, înseamnă a fi la fel de vinovat ca cei tolerați.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-11-15 10:36:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Domnule Ștefănescu, în viziunea mea, compromisul, care nu compromite reprezintă arta de a face posibil ceea ce pare a fi imposibil. Adică negocierea unor aspirații între diverși operatori (negociatori) și ajungerea la un rezultat, nu așa cum și-ar fi dorit fiecare negociator în parte însă acceptabil pentu toți negociatorii. Existența noastră presupune nenumărate astfel de compromisuri. Cu precizarea că astfel de compromisuri presupun toleranță și etică.
Compromisul care compromite se face ignorând etica.
De exemplu: știu că misiunea Europeii este să descopere și să promoveze valoarea. Însă mai știu că, la fel de asumat, dreptul la liberă exprimare prevalează valorii textuale. Am explicat de mai multe ori despre ce este vorba. Și, din păcate, în baza dreptului la liberă exprimare, mulți postează aici texte nevaloroast. Prin urmare mă aflu într-un evident conflict ideatic. Și, atunci, accept un compromis. Și anume: pentru a promova și a conștientiza cât mai mult această "valoare umană" adică inalienabilul drept la liberă exprimare, accept, cu riscurile și acuzele de rigoare care mi se aduc, accept spuneam și publicarea textelor cu valoare textual-literară îndoielincă sau chiar lipsite de valoare. Este un compromis conștient asumat. Însă am și niște constrângeri: limbaj nonvulgar, de exemplu. Adică nu pornoliteraturii, nu cuvintelor vulgare, chiar dacă ele sunt conținute în dicționare, chiar dacă ele sunt rostite de personalități. Nu negăm dreptul sau plăcerea nimănui de a le utiliza, rosti, invoca, etc. doar că nu le acceptăm aici. Dacă le-am accepta ar fi un compromis care ne-ar compromite.
În cazul în speță, distinsul domn, vorbește de principii morale, în teorie, adică, în abstract frumos, convingător chiar, deși cu anumite limite și vulnerabilități dar, în practică, este primul care le încalcă. Făcând compromisuri compromițătore. Și, din păcate, nu poate benefcia de circumstanța necunoașterii. Ați văzut doar, ce corect și aproape geometric, operează în spațiul eticii. Mai mult anticipând faptul că vor fi fiind persoane care să sesizeze conflictul ideatic în care știe că se află, relativizează etica până la a o face operațional-flexibilă în toate reperele sale fundamentale. Un fel de, mutatis mutandis, "etică lobacevskiană" sau "etică cuantică". În sensul că rezultatul unei astfel de etici nu poate fi unul absolut ci unul relativizat, care depinde de observator. Nu am pretenția să fi diagnosticat absolut corect. Prin urmare, aștept contraargumente.
Dacă luați, domnule Atanasiu, pe bucăți, nu iese nimic sau iese deformat.
În context "eroarea de paralaxă etică" reprezină o eroare sistemică în care se află autorul ca "observator" al unor principii etice absolute pe care și le-ar dori aliniate cu propriile "principii etice" demonstrate chiar de către domnia sa a fi având o mare flexibilitate sau relativitate. Aliniere dificil de realizat în plan etic atâta timp cât totul este alunecos, dinamic. Un reper, considerat accepat și absolut, chiar dacă ar avea vulnerabilități, poate fi adesea mai bun decât lipsa unui reper sau decât un reper total relativizat. Cândva, Moisil punea următoarea întrebară: care ceas este mai bun? Unul care stă ori unul care merge cu câteva minute înainte. Minute care tot cresc ori scad, aleatoriu? Răspunsul? Cel care stă. Pentru că de cel puțin două ori, în 24 de ore arată ora exactă. În timp ce acela cu flexibilitate indicativă nu o va putea face niciodată.
Domnule Peia, extremismele, adică, intoleranța talibanică, fundamentalistă au făcut și fac mult rău omenirii. Singura soluție teoretică și practică pentru ca omenirea să nu se autodistrugă este TOLERANȚA. Asta nu înseamnă că nu știu că există și vor exista extremiști! Care și ei au dreptul la liberă exprimare. Dar care trebuie ținuți sub un control societal. Pentru că lumea trebuie să se protejeze. Democratic, evident dar trebuie să se protejeze!
Toleranța trebuie să se manifeste și aici. În acest spațiu de o mare diversitate culturală. Și eu mă străduiesc mult ca această toleranță să existe iar extremismele, de orice fel, să fie ținute sub contrul. Pentru că nu mai vreau, nu mai pot și nu mai supor să știu că au fost ori sunt alungați de pe site oameni care, chipurile, "nu corespund" gusturilor ori opțiunilor valorice ale cuiva.
Insit și vă rog să păstrați o anumită ținută în exprimarea pe acest site și atenționez pentru încălcarea regulamentului pe domnii Sorin Olariu, Adrian Mihai, Ion Gabriel Pușcă. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-15 01:36:14 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mah, daca eu as fi fost in locu' lu' dictatoru' Basescu, as fi decretat ca de acuma incolo pluralul lui succes sa fie succesuri!
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2013-11-14 23:14:10 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Minima moralia a lui Pleșu"?
mda, e minimă, într-adevăr, moralia lu nenea!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-11-14 22:03:30 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mă rog, se pare că pluralul la refren e refrene!
dar ce, parcă pluralul la succese nu e succesuri?
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-11-14 22:00:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Domnule ES, sînteți amabil să explicați cum folosiți dv. cuvîntul paralaxă. Sau cum îl modulați în comul dv.?
Sau este doar o obișnuită extrapolare care se abate de la cunosctul înțeles:
PARALÁXĂ, paralaxe, s. f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte depărtat cu extremitățile unei baze de observare. 2. (Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pământului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-14 22:00:06 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
că toleranța e respect, aprecierea diversității, responsabilitate, drepturi ale omului, că pluralism, că respingera dogmatismului, că una, că alta, că bla-bla-bla și bla-bla-bla... teorii de genul ăsta au tot fost elaborate cu duiumul. de la biblicul decalog, pînă la proclamațiile fariseice ale drepturilor omului, de către, vai, atît de democratica societate occidentală, care, după ce a mimat, cu atîta artă teatrală, indignarea față de respectarea acelor drepturi în est,
odată căzută cortina, a lovit-o, brusc, amnezia. taman ea călcă în picioare drepturile elementare a 7,4 milioane cetățeni ai unei națiuni, de a hotărî, prin vot, că un individ cu apucături de ghiolban dictator, nu mai are ce căuta în fotoliul reprezentativ al nației.
cine-s ăștia care elaborară, pe puncte, articolele astea sublime? alde unesco? să ne lase! după demonstrația mizeră de la referendumul din primăvara asta, ar face bine să citească și răscitească articolele astea pînă o ameți. nicăieri, în niciun articolaș drăgălaș, nu se dă o rezolvare practică, eficientă a situației. numai bla-bla-bla, bla-bla-bla, hop-șa-șa și iar așa!
îs sătul de teoreticieni scrobiți, care trăiesc din editarea de norme comportamentale gratuite, pînă-n ultima fibră a trigonului cenușiu! aceasta-i simplă poezie suprarealistă, căci ei sunt primii care nu respectă conținutul refrenurilor ălora de doi bani.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-11-14 21:59:16 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
ps apropos de comentariile dezinhibate de vreo 2-3 zile încoace pe unde umblă conștiința vie, editorială, scutaru, pavăza inoxidabilă a conștiinței ecoliterare, libere în expromare, vidă-n conținut, omul neclintit de la baza ăstui edificiu? o fi în tura de noapte...
|
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2013-11-14 21:55:39 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
curat toleranță, prin lavră! una din cărămizi, cu uși, ferestre și două neveste. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2013-11-14 21:53:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Felicitari USL-ului!
... pentru prima - si sa speram ca nu cea din urma - realizare a guvernarii Ponta. Intr-adevar, lucrurile incep sa se miste in Romania:
Gino Iorgulescu (57 de ani) a fost ales astăzi noul președinte al LPF. Fostul conducător de la FC Național, împreună cu alți 10 reprezentanți ai cluburilor din Liga I, au avut miercuri seară o întâlnire cu premierul Victor Ponta și cu vicepremierul Liviu Dragnea.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/gino-iorgulescu-sprijinit-pentru-sefia-ligii-de-ponta-si-dragnea-1067446.html
|
|
|
|
Postat
de catre
General Motors la data de
2013-11-14 19:50:16 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
ba pardon, acum 2013-33 ani...
|
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2013-11-14 19:06:19 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
știu eu, însă a pierit acum 2013 ani, răstignit... |
|
|
|
Postat
de catre
adrian mihai la data de
2013-11-14 19:05:15 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
doamna Stefan, v-as intreba, ce este, in acceptiunea dvs, compromisul? si care-i diferenta dintre compromisul "compromitator", si compromisul demn, vertical, etic, inatacabil? este el, cumva, sinonim cu "politically correct"? cunoasteti o fiinta care n-a facut, care nu face compromisuri? daca aveti cunostinta de existenta acestei imaculate creaturi, rostiti-i numele; daca sunteti chiar dvs aceea, uimiti-ma. oricum, pe mine, din punctul asta de vedere, sincer, sa nu contati... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-11-14 18:41:32 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
De aceea am eu rezerve față de ceea ce scrie distinsul domn. Pentru că știe. Cunoaște și, din păcate, ignorând principiul neutru pe care îl teoretizează foarte frumos-textul îmi este cunoscut de mult și i-am constatat multe vulnerabilități-se dedă la "vicii etice" cu un fel de bucurie inconștientă. Relativizând inteligent și convingător conceptele, domnia sa își oferă șansa ieșirii din paradigma etcă și își pregătește minuțios, cel puțin, justificarea unei, i-aș spune, erori de paralaxă etică, dacă nu cumva a unei erori propriu zise. Emasculând astfel reperele etice și cedând nevoii de a se autoconvinge cu privire la inevitabilitatea opțiunii păcatului, pe care, se pare, în practică nu se sfiește a-l face, distinsul domn conferă lectorului cu destulă larghețe, mergând până la generozitate, un fel de indulgențe papalo-etice izbăvitoare. În acest fel își diluează și, crede domnia sa, își absolvă propria vină în vina generală relativizată. Așa se explică mai toate compromisurile pe care le-a făcut! Dintre care, unele, compromițătoare.
PS. O plăctă surpiză să vă văd, în sfârșit, sper să nu mă înșel, ceva mai cooperant! |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-11-14 15:45:22 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Sper că veți avea un pic de toleranță față de acest fragment din Minima moralia a lui Pleșu. E vorba de felul cum sînt practicate virtuțile.
IV
DINAMICA PRINCIPIILOR NEUTRE
Utopia maniheistă a virtuții și viciului • Surpriza morală • Precaritatea virtuții ca medie între excese • O teorie a principiilor neutre • Virtutea ca bună administrare a unui principiu neutru • Exemplul blîndeții și al generozității • Codul etichetei și codul moral • Patologia virtuții
Problema morală poate fi — și este, adeseori — eludată printr o diafană teorie a virtuții. Tragicul opțiunii, efortul modelării de sine, alternanța încrederii cu dezabuzarea, a căderii cu reabilitarea — toate par să pălească dinaintea unei procesiuni de valori inflexibile, care dansează exemplar în fața conștiințelor noastre umilite. O latentă erezie maniheistă comprimă neîncetat drama imediată a vieții, sistematizînd o după un binom didactic: absolutismul virtuții pe de o parte, abisul viciului pe de alta. Totul devine, astfel, neadevărat de simplu: buna viețuire constă — din unghi etic — în practicarea virtuții și în anihilarea viciilor. Realitatea este însă infinit mai confuză. Ne mișcăm permanent într un plan în care nimic de ordinul absolutului nu subzistă fără un dens halou de relativitate. Lumea e expresia aplicativă a absolutului, tentativa lui de a și confirma statica prin experiența mobilității. Iar experiența mobilității e materia tuturor relativismelor. Categorii ale practicii morale curente, virtuțile și viciile trebuie să fie și ele percepute în mișcarea lor vie, și nu într o sterilă, imuabilă abstracțiune. Virtuțile nu sînt binele însuși, sînt manifestări ale lui, întruchipări ale binelui în teritoriul — impregnat de relativitate — al vieții zilnice. Virtuțile și viciile sînt fapte și suferințe ale binelui, la fel cum sînt culorile — după Goethe — „fapte și suferințe ale luminii“.
Față cu bogăția — plină de neprevăzut — a lumii, uniformitatea școlară a categoriilor morale tradiționale ne apare ca simplificatoare. Eticul este — prin definiție — un teritoriu al surprizei; el dovedește că nu numai tîlharii se pot pierde, ci și apostolii și că nu numai apostolii se pot mîntui, ci și tîlharii, că alături de sfinți se pot înălța, uneori, prostituatele, iar alături de prostituate pot cădea sfinții. Iov e lovit în ciuda virtuților sale și vameșii sînt iertați, în ciuda păcatelor lor. Crima poate deveni un Damasc al înțelepciunii și cumințenia — o demonică mediocritate. Nimic nu e definitiv pierdut și nimic nu e definitiv cîștigat. Într un asemenea înfricoșat context, viciul cel mai grav e tocmai fanatismul definitivatului. Prea multa speranță și prea multa disperare — iată cele două fețe ale erorii morale. Cum arată — pe acest fundal — problema virtuții?
Alcătuirea concretă a eticului ne îndreptățește, credem, să afirmăm că virtuțile în varianta lor somptuară, imaculată, instalate ornamental în conștiința umanității ca armele pe o panoplie — virtuțile pure — nu există decît printr un abuz teoretic. Mai exact, nu există virtute care să nu conțină un risc involutiv, un viciu subteran, rezultat din excesul sau din anemia ei. La fel, nu există viciu care să nu se poată răsturna în contrariul lui. Ceea ce numim, de obicei, „virtuți“ nu sînt, de fapt, decît niște principii neutre, niște disponibilități lăuntrice nedeterminate, apte însă a căpăta o determinare morală validabilă ca virtute sau una imorală, validabilă ca viciu. Tot ceea ce numim, de obicei, virtute e, așadar, un principiu neutru care își așteaptă modelarea. Curajul, blîndețea, generozitatea, prudența, cumpătarea și celelalte nu sînt decît un posibil al virtuții. Pentru a deveni adevărate virtuți, ele trebuie să fie bine profesate. (Nu întîmplător, sensul presocratic al virtuții e acela de eupraxia — acțiune bine condusă, dusă la bunul ei capăt.) Dar virtuțile pot fi prost profesate. Și atunci, alături de viciile rezultate din contrarierea (în plus sau în minus) a „virtuții“, apar o serie de alte vicii, rezultate din însăși substanța ei, din manipularea ei deficientă. Definiția aristotelică a virtuții ca medie între două excese pare a ilustra însăși această elasticitate a valorii morale. Curajul e o medie între temeritate și lașitate, blîndețea e o medie între irascibilitate și indiferență, sfiala — între timiditate și nerușinare etc. Numai că această situare mediană a valorii sfîrșește prin a i diminua vigoarea. Extremele au mult mai mult caracter, sînt mult mai precise decît media. Temeritatea are un profil ușor decupabil, ca și lașitatea. Curajul însă, definit ca un punct de echilibru între cele două, se pierde în vag, într o precară tehnică a dozajului sau într un „căldicel“ fără personalitate. Aristotel însuși observă că schema pe care a creat o se pretează la brutale anamorfoze: privit dinspre temeritate, curajul pare lașitate, după cum privit dinspre lașitate, el pare temerar. Și apoi media nu e chiar mijloc. Curajul — pentru a rămîne la același exemplu — e mai aproape de temeritate decît de lașitate. În sfîrșit, extrema temerității e preferabilă aceleia a lașității. Încet încet, liniile se șterg și în locul unor repere clare apare o rumoare conceptuală difuză. Flancată de vicii, practicarea virtuții devine o echilibristică ezitantă, o crispată suspensie în spațiul incert dintre două pericole. Mult mai fertilă în planul acțiunii morale este înțelegerea mediei aristotelice nu ca episod pozitiv între două negații, ci ca principiu neutru, care poate căpăta semnul plus sau semnul minus în funcție de mișcarea pe care i o imprimă un subiect moral dat1. Virtutea privită ca o culme între două depresiuni e monumentală și inabordabilă. Virtutea privită ca pozitivare a unui principiu neutru e, în schimb, un stimulent esențial al energiei morale și devine, ca atare, practicabilă. Spațiul etic e spațiul existențial născut prin dinamica principiilor neutre. Principiul neutru e o materie morală înrudită cu habitus ul tomist: e o orientare posibilă, o predispoziție încă neactualizată a firii individuale. Cu deosebirea că habitus ul implică o anumită înclinare nativă (spre bine sau rău), în timp ce principiul neutru e neutralitatea însăși. Să luăm cîteva exemple: privit ca virtute — în sens aristotelic — curajul e excluderea a două excese contrarii: temeritatea și lașitatea; privit ca principiu neutru, curajul e latența contrariilor, sursa posibilă a oricăruia din ele. Altfel spus, virtutea e absența exceselor, iar principiul neutru — prezența lor virtuală, simultaneitatea lor. Iată expresia grafică a acestei deosebiri:
Potrivit variantei aristotelice a „modelului etic“ (a) blîndețea, să zicem, e ceea ce se obține păstrînd o distanță rezonabilă între irascibilitate și indiferență. Din unghiul celuilalt „model“ etic (b), blîndețea nu e, în sine, nici bună, nici rea: e doar un principiu neutru care poate fi practicat în mod adecvat sau nu. Virtutea e buna administrare a unui principiu neutru.1 Deosebirea enormă între aceste două modele se vede limpede în clipa în care se constată că blîndețea se poate manifesta și ca irascibilitate și ca indiferență, cu condiția să și aleagă, pentru aceasta, circumstanțele potrivite. A izgoni cu biciul negustorimea din templu e un act de irascibilitate, dar de irascibilitate bine practicată. A răspunde agresiunii prin nonviolență e un act de voită indiferență, dar de indiferență bine practicată. Același personaj poate fi irascibil în numele blîndeții, și „pasiv“ tot în numele ei. Pe scurt, blîndețea ca principiu neutru poate colora, în chip virtuos, ambele excese pe care le presupune. Cu condiția justei alegeri a împrejurărilor. Toate celelalte virtuți pot fi regîndite, în același mod, ca „principii neutre“. E, de pildă, nesemnificativ, din punct de vedere etic, să spui că „a fi generos“ e o virtute așezată între „a fi zgîrcit“ și „a fi risipitor“. Sînt momente cînd virtutea e a te cheltui fără opreliști și altele cînd virtutea e a acumula și a economisi. „Materialul“ din care se constituie zgîrcenia și risipa e un principiu neutru, nu o virtute în sine. Virtutea poate rămîne virtute și în unele forme de exces. Cînd e o simplă medie — ca la Aristotel — ea încetează să mai fie o categorie morală, pentru a deveni o regulă de etichetă. Morala aristotelică e, în realitate, un foarte bine articulat cod social. Nu unul etic. Căci în lume e bine să te porți, într adevăr, după criteriul evitării extremelor: să nu fii nici iritabil, nici placid, nici prea sperios, nici prea îndrăzneț, nici prea darnic, nici prea hapsîn. În lumea eticului însă, această aurea mediocritas e mai curînd un semn de amorțeală decît unul de virtute. E o soluție de minimă rezistență, un fel de a nu reacționa la nimic. Comportamentul moral nu e o chestiune de dozaj, ci una de opțiune. Îngroșînd, în limite tolerabile, lucrurile, am spune că actul etic nu stă în găsirea mediei convenabile dintre excese, ci în practicarea convenabilă a excesului, în alegerea justă a excesului necesar pentru corectarea suficiențelor de tot soiul, a comodității, a „căldicelului“. Viciul nu este un „prea mult“, sau un „prea puțin“ al virtuții. El nu se referă la cantitatea, ci la calitatea ei. Viciul e proasta valorificare a unui principiu neutru și nu simpla contrazicere a unei virtuți. Desfrîul e contrazicerea castității. Dar, pentru aceasta, castitatea nu e încă o virtute. E un principiu neutru care, bine practicat, conduce la virtute și, prost practicat, la sminteală. Există înfrînări sărăcitoare, după cum există risipiri sporitoare. Viciul poate apărea deci și la nivelul excesului prin lipsă și la nivelul excesului prin adaos, dar și la nivelul virtuții înseși ca lipsă a excesului. Se pot practica aberant toate virtuțile. Morala curentă, concentrată victorian asupra viciilor, uită adesea această secțiune a spațiului moral pe care am putea o numi patologia virtuții. Înăuntrul acestei patologii, dihotomia viciu virtute nu mai funcționează: e nevoie de conceptul ordonator al principiilor neutre pentru a găsi mecanismul și soluția derivei morale: căci nu există numai deriva infernală a valorilor; există și o derivă sublimă, un delir ascendent, simetric delirului descendent al viciului. Între păcatele coborîtoare (vicii) și păcatele urcătoare (virtuți prost practicate), principiile neutre sînt singurul reper cert. Bine prelucrate etic, ele devin armonie, prost prelucrate — devin dezacord. Viciile și virtuțile derivă din ele, în funcție de „cheia“ în care sînt intonate. Principiile neutre scutesc virtuțile de a se pierde în griul aristotelic, îngăduindu le să devină fierbinți, dacă au de compensat vicii ale extremei răceli, și glaciale, dacă au de compensat vicii ale extremei înfierbîntări. La mijloc nu e decît materia primă și instrumentarul. Desăvîrșirea e întotdeauna o extremă, ultimul punct atins, piscul.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2013-11-14 15:13:34 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|