PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Clipa când se prind fluturi Text postat de Elena Stefan Iubea fluturii. Îi ştia pe de rost. Ştia că fluturii sunt gânduri care iau forma zborului. Îi plăcea să prindă fluturi. Şi să le dea drumul. Era aşa, un fel de ritual. Ca al pescarilor care se pupă cu peştele prins şi apoi îi dau drumul în apă. Prindea fluturi. Îi ademenea cu un fel de amăgire numai de el ştiută. Şi fluturii veneau şi i se aşezau în palmă. Îi privea. Îi admira. Parcă extrăgea din ei esenţe. Le spunea tuturor că fluturii sunt de fapt un fel de sfere mai speciale sau bucăţi de sfere ale căror forme erau date de lungimea, conturul şi vibraţiile aripilor. Învăţase şi pe alţii să prindă fluturi. Să le simtă fragilitatea, efemeritatea şi în acelaşi timp eternitatea. Mamuţii, spunea el, au dispărut. Fragilii fluturi nu. Şi nu vor dispărea niciodată. Adeseori se contopea cu zborul câte unui fluture. Şi străbătea sensuri , sfere şi spaţii. Şi mulţi l-au înţeles, l-au urmat şi, poate, au crezut în fluturii lui. Prima piatră nu l-a atins. I-a trecut pe lângă tâmplă. Cu un fel de şuierat a căzut la câţiva paşi de locul unde se afla. Îngropat în pământ până la brâu. O piatră ca orice piatră. Cu rotunjimi şlefuite de treceea timpului. Lăţită şi ovalizată. A privit-o cu ochii căzuţi. Fără să vrea şi-a amintit cum „făcea” broaşte cu pitricele lăţite. Pe care le arunca paralel cu suprafaţa apei. Piatra atigea apa, apoi, parcă reflectându-se de luciul apei sărea şi făcea o uşoară boltă. Şi iar atingea apa şi iar făcea o boltă. După care, din nou, atingea apa şi făcea o nouă boltă. Bolţile erau din ce în ce mai mici. Şi, în final, piatra îşi întrerupea parcursul şi cădea la fundul apei. După ce părea că încearcă să zboare. Să se desprindă de apă. Să decoleze. Să zboare. Un fel de vis al pietrei. Al broaştei. Numărul de bolţi reprezenta numărul de „broaşte” făcute…Broaşte fluturi. Broaşte care încercau zborul. Încercau să-şi depăşească o dată, măcar o dată, condiţia. Fu scos din reverie de lovitura celei de-a doua pietre. Îl nimerise. Din plin. În obraz. O durere ascuţită îi străbătu tot corpul. Sângele colorase piatra care căzu lângă el. Pe o parte. Un sânge reavăn de un roşu aprins.O arsură îi deveni întreg obrazul. Parcă un fier roşu se lipise de el şi începea să sfârîie…Un imens fluture roşu se desprinse de obraz şi luase proporţii cosmice. Aripile sale acopereau orizontul. Soarele. Cerul… Şi pentru ce? Pentru că îi ajutase pe oamenii aceia, care, acum, aruncau cu pietre în el, să prindă fluturi…. O nouă piatră şi-a atins din nou ţinta. Şi încă una. O mulţime de pietre îl loveau din toate părţile. Nu mai simţea nimic. I se părea că se desprinsese sau chiar se desprinsese de mormanul de pietre care acoperea din ce în ce mai mult mogâldeaţa care fusese. Era undeva deasupra. Era un fluture mare, imens, cosmic. Plutea. I se părea că din orbitele sale ţâşnesc ochi. Mulţi ochi. Câte unul pentru fiecare dintre aceia care continuau să arunce cu pietre. Şi ochiul se lipea şi apoi înconjura cu totul pe ficare aruncător de pietre. Un ciorchine imens de ochi se formase sub ochii lui. Din ochii lui. Şi apoi fluturii. Fluturi uriaşi. Din fiecare ochi ieşea câte un fluture. Fluturii pe care el îi ajutase să-i prindă. Să-i vadă, să-i iubească, să-i înţeleagă. O lume de fluturi. Albi, roşii sidefii, străvezii… Culori de nedescris. Fluturi. Roiuri de fluturi… Deschise ochii. Simţi transpiraţia rece de pe şira spinării. Nu reuşea să înţeleagă! Era adevărat? Nu era adevărat? Era întreg? Unde sunt pietrele? Grămada de pietre deasupra căreia plutea? Nici urmă de pietre. Nici urmă de sânge. Nici urmă de fluturi. Trase aer în peiept. Încet. Cu frică parcă. O teamă imensă îl paraliza. Dacă acum visează? Dacă pluteşte şi visează? Şi apoi clipa. Clipa aceea când începea să prindă fluturi… Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   p-alea le prinde baba rada căbuleasa, cu şurupfelniţa...   Postat de catre adrian mihai la data de 2013-12-05 10:40:38               eu cred că prindea posturi străine!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-12-05 09:33:11               V-ați scris. Textul e bun. Arată evoluția de la superbia suficienței la victimizarea liricoidă a unei presupuse inocențe. Mai aveți pînă la a scrie ca judecătorul penitent.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-12-04 16:20:05	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE