PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Pensionarii vieţii sau arta ignorării ghiulului* Text postat de Elena Stefan Pensionarii vieţii sau arta ignorării ghiulului* Emblemele spiritualizării unui spaţiu legitimează până la sacralizare un fel de sanctuar existenţial definibil triadic loc-timp-artist. Fără el, fără artist, spaţiul şi timpul nu reprezintă altceva decât coordonate fizico-geografice în varii domenii generalizatoare ale cunoaşterii. Artistul şi numai el vine cu particularizarea, cu înnobilarea şi, în ultimă instanţă, cu „sacralizarea artistică” şi „eternizarea spirituală” a binomului „spaţiu-timp” dincolo de eterna existare materie-energie. Artiştii, aceşti ”pensionari ai vieţii”, ”n-au rente viagere şi nici moşii întinse/ şi le-au pierdut pe rând prin cazinouri triste/ sau prin iatacuri albe de crude domnişoare/ ce n-au pierdut s-a luat pentru odihna lumii” Încerc să-mi aduc aminte de nume de artişti celebri din Sparta şi, din păcate, nu reuşesc. Oare educaţia spartană să nu fi produs artişti celebri ? Ori poate memoria mea să fie de vină. De ce totuşi, fără efort, când spun Atena îmi vin în minte, fără să vreau Eschil, Sofocle, Euripide şi nu numai? Poate, şi fac această afirmaţie ca simplă ipoteză, ”dogma educaţiei înregimentate” a ”cenzurii existenţiale” de orice natură să nu favorizeze artiştii, ori chiar să nu-i ”producă”. Nu avem dreptul să judecăm însă nu putem fi împiedicaţi să constatăm. Sapţiul atenian, permisiv şi democratic, timpul istoric al antichităţii şi pleiada de artişti începând cu Eschil, Sofocle, Euripide, au întemeiat şi definesc pentru eternitate un sanctuar de civilizaţie şi cultură, într-un cuvânt de spiritualitate. Mutatis mutandis, spaţiul ale cărei baze au fost puse de către cel care va deveni celebru prin numele oraşului care conţine numele său, Bucur, aşadar oraşul Bucureşti, pare a fi uşor integrabil într-o triadă spiritualizatoare de tipul celei prezentate mai sus. În care numeroşi artişti ”au scris mereu sau au cântat prea plinul”. Cu o justificată nostalgie autoarea îi invocă întru definirea a ceea ce domnia sa defineşte a fi ”Bucureştiului meu” .În antiteză cu un Bucureşti, perceput textual, ca fiind aflat parcă în calea barbarizării, un Bucureşti fals şi artificial, în fapt un alt Bucureşti care, pare a mai fi al său. Un Bucureşti degeaba. Un Bucureşti descris cu o anumită doză de sarcasm în versurile: ”degeaba trec prin înserarea vagă limuzine pe Calea Victoriei / ducând spre cartiere de plastic departe / parfumuri franţuzeşti sandale fine / afacerişti în şlapi copii cu ghiuluri” Însă, în acest Bucureşti, cu toate exagerările sale existenţiale, dintre care unele se prefigurează a fi efemere, ”Armand Paşa Iamandi Mugur şi Johny / trec pe jos colorând oraşul acesta / a viaţă/”. A viaţă spiritualizată presupun că ne îndeamnă să înţelegem în subtext autoarea. Iar numele invocate, nume de artişti, apropiate autoarei, în fond, personalizează, poate, toţi artiştii acestui spaţiu ”domni vechi de Bucureşti” ”neînfieraţi de vremuri tulburi sau precare” artişti care ”au mereu privirea limpede şi gravă” şi a căror ”tăcere de acum”, un fel de revoltă ajunsă, poate, la paroxism, ”nu-i semn de senectute” . Ci de altceva. Prea mult şi prea greu de înţeles de către cei din Bucureştiul celălalt. Care, nu-i ”al meu” cum credem că a justificat şi demonstarat, de ce, autoarea. Pentru că arta nu poate fi decât o taină, o credinţă şi o mare bucurie. Din păcate nu pentru toţi. Ca şi acest frumos poem. Postat de catre Elena Stefan la data de 2007-07-20 07:58:18 *poemul domnilor vechi de Bucureşti** pentru Armand, Paşa, Iamandi, Mugur şi Johny, vechi dandy ai Bucureştiului meu când soarele pitic înghite nori burtoşi la rând prin Bucureşti agale trec în ceas de umbră chioară domni tandri cu firet şi glanţ de zâmbet fin şi vârsta lor e un parfum de ierburi rare călătoriţi cu Orient Express-ul şi graseind puternic franţuzeşte au rictus grav şi papioane blânde bastoane argintii sau albe lavaliere neînfieraţi de vremuri tulburi sau precare ei au mereu privirea limpede şi gravă tăcerea lor de-acum nu-i semn de senectute şi n-ai să-i vezi nicicând călătorind cu troleibuzul sau din taxiuri galbene scoţând o mână afară sporovăind prea darnic cu şoferii preferă pasul mic prin Cişmigiul zarvei de veac prea nou ştergându-le bombeul şi de-i întrebi ce sunt îţi spun cu zâmbet vag pensionari ai vieţii trăind din bibliotecă vânzându-şi cărţile pentr-o cafea la Capşa sau pentru vreo ţigară fină prinsă cuminte în ţigaretul auriu n-au rente viagere şi nici moşii întinse şi le-au pierdut pe rând prin cazinouri triste sau prin iatacuri albe de crude domnişoare ce n-au pierdut s-a luat pentru odihna lumii au scris mereu sau au cântat prea plinul atâţia oameni le-au zâmbit pe fugă le-au inventat biografii terestre şi i-au uitat apoi ca pe-o batistă cu monogramă prăfuită degeaba trec prin înserarea vagă limuzine pe Calea Victoriei ducând spre cartiere de plastic departe parfumuri franţuzeşti sandale fine afacerişti în şlapi copii cu ghiuluri Armand Paşa Iamandi Mugur şi Johny trec pe jos colorând oraşul acesta a viaţă **Text postat de către Dana Banu Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE