PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
De la iarba crudă la ecou sau amintiri în agora* (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan De la iarba crudă la ecou sau amintiri în agora* Spaţiul deschis, ca loc de convergenţă al unor ”artere” culturale şi de sensibilitate artistică, în cazul de faţă, ne duce cu gândul la o agora virtuală şi poetică. O agora sui generis, o agora de utilitate proprie în care locul cetăţenilor, din antica agora, este luat de multitudinea de ”remember-uri” pe care, autorul, într-un puseu reflecţional, le prezintă, tuşat, secvenţial, metaforic şi esenţializat. În acest spaţiu, având conotaţia unui monument arhitectonic, denotat textual de sintagma care dă şi titlul poemului, ”paviment într-un spaţiu deschis” sunt configurate, cum am zice în termeni moderni ”setate”, timpul şi spaţiul existenţial. Martie, între teamă şi angoasă. ori între frică şi dezordine, sugerate de invocarea personajelor mitologice Phobos şi Deimos. Care păzesc porţile visului. O pază doar profilactică într-un spaţiu deschis. Destinată eventualilor turbulenţi ai spaţiului agorean. Unde, altfel, se poate visa. Chiar şi raţional. Ca în poem. Acestea fiind spuse, prezentarea ”sceptrului” poetic şi a ”discursului” de tip remember textual poate să înceapă. Îşi face apariţia, ”dorul de sălbăticie” ca sublimat dezirabil, antidot al constrângerilor de tot felul, existente într-o lume în care teama, panica şi dezordinea sunt practic ”motto-uri comportamentale”. Urmează ”ieşirea din cercul de foame al oamenilor”. Adică un fel de lepădare de ”homo homini lupus” o încercare de restructurare a fiinţei poate o exorcizare angelizatoare. Vine la rând ”păşirea mai înaltă” care ne duce, după ”ieşirea din spaţiul de foame” undeva în zona moralei. Această ”păşire”, în fapt trăirea propriu zisă, în plan teluric, se desfăşoară ”prin iarba crudă / şi prin muguri”. Probabil maturitatea auctorială să fi fost incitată de ingenuitatea mediului proxim în ipostaza renaşterii ori a formării sau autodevenirii. Mediu proxim care poate fi natura ca atare dar şi, iar în contextul dat credem că spre acest sens ne duce textul, noua generaţie de viitori autori. După acest algoritm se structurează arhitectura întregului poem. Urmează ”inflorescenţa desenează candelabre/ numai amintirile împiedică arborii/ a zbura”. Amintirile ca ”lest existenţial” care te ţin într-un spaţiu şi un timp. Care nu te lasă să te detaşezi, ”a zbura” cum zice poetul despre arbori, şi cum, mutatis mutandis, înţelegem noi cu referire la oameni. Aproape freudian, seria convergentă de remember-uri continuă cu versul ”copil fiind am mâncat într-o primăvară un zmeu” vers de o mare încărcătură de ingenuitate şi eroism al propriei formări-deveniri. Formare care are şi alte repere. Prima dragoste ”plierea fotografiilor”, intrarea în lume, acomodarea cu indiferenţa ei, etc. O adevărată diacronie a viului. Viu pentru care doar culoarea, trăirea, intensitatea acestei trăiri pot fi semne distinctive în oceanul de nefiinţă. La care cândva, mai devreme sau mai târziu tot se ajunge. Însă, ca în orice spaţiu deschis, ciclul se reia. Iarba crudă şi mugurii pot deveni ”copaci” care la rândul lor pot avea o ”păşire mai înaltă”. Cu o condiţie. ”Cuore” să nu doarmă. Altfel totul devine ecou. Sigur încercarea mea de a mă apropia de text poate să tulbure aura de frumuseţe şi mister poetic textual dar fără o astfel de încercare lectura însăşi ar putea fi doar un ecou. Poate unul prea slab. Postat de catre Elena Stefan la data de 2007-03-20 10:31:39 *paviment într-un spaţiu deschis** (memoria arborilor sublibrarieni) martie phobos şi deimos păzesc porţile visului dor de sălbăticie de ieşire din cercul de foame al oamenilor păşire mai înaltă prin iarba crudă şi prin muguri inflorescenţa desenează candelabre numai amintirile împiedică arborii a zbura copil fiind am mâncat într-o primăvară un zmeu mai târziu am învăţat să pliez fotografii cu tine până când am simţit în stomac indiferenţa trenurilor circulând la orar printre rădăcini ieşirea la suprafaţă se întâmplă pe o linie moartă singurul semn biologic este culoarea viul tace resemnat într-un şevalet sau într-o ecografie somnul lui cuore trece printre păsări ca un ecou ** Postat de către Vasile Munteanu Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE