PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Poe(ma)tizarea existenţei sau luciditatea opţiunii convergente* (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan Poe(ma)tizarea existenţei sau luciditatea opţiunii convergente* „Între tăcere şi păcat / Ce-o să aleg, cirezi sau lotuşi / O, drama de-a muri de alb / Sau moartea de-a învinge totuşi .” A fost prima conexiune pe care am făcut-o lecturând acest poem, pe care, ab initio, îl consider unul extrem de reuşit. Când contextul situaţional oferă, ca opţiune, alegerea dintre variante convergente destructurării, existenţa poate fi percepută, ori chiar poate deveni supravieţuire. Adică o vieţuire condiţionată de o stare excepţională, de un efort deosebit ori de o trecere în alt plan existenţial. Aceasta pare a fi cheia de lectură a acestui text. Într-un stil în aparenţă obişnuit, lejer chiar, autorul ne atrage într-un univers cotidian, descriptivist, cu ingenioase şi originale formulări textuale, făcându-ne prieteni de lectură, înţelegere şi trăire a lumii curente poate chiar convenţionale în care evoluăm cu toţii. Prin realizarea textuală deosebită, existenţa pare un fapt comun, similar propriilor noastre experienţe astfel că rezonanţa modelelor, autor lector, este ca şi realizată. Mai ales când textul este condimentat cu superbe sintagme dintre care unele, calofile de-a dreptul. Cum să nu-ţi placă „Mă trezesc ca de obicei – / cu juma’ de oră înaintea trupului /şi cu 26 de ani după suflet.”, „octombrie joacă şotron cu trecătorii/ şi trage copacii de păr;” „tavanul s-a pansat pe la colţuri”, „teama e ispita de-a trăi” ori „lumea nu mai e demult motiv de supravieţuire, / iar supravieţuirea e întotdeauna condamnare. / Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăţ să supravieţuiesc,”? Apoi fapte obişnuite, accesibile oricui, ca propoziţii logice de tipul „Ana are mere” ca de exemplu „Mă trezesc ca de obicei”, „Dau drumu’ la geam” ori ”s-a făcut aproape trei”. Aşa construieşte autorul un fel de structură poematică , în fapt o capcană plăcută pentru lector care poate fi sedus de acest inteligent şi poetizat discurs despre diurnul existenţei. Discurs care poate fi înţeles ca trup poetic. Sufletul poetic, şi aici depăşim nivelul prim de înţelegere a poemului, este, uneori, insertat textului „mă trezesc” sugerând un eu, un alt eu, integrator, devenit trinitate existenţială: eu, trup suflet, alteori subiacent, tranzitiv textului „ lumea nu mai e demult motiv de supravieţuire, / iar supravieţuirea e întotdeauna condamnare. /Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăţ să supravieţuiesc,” denotând eul condamnat pentru ca, spre final, să i se sugereze dichotomic perspectiva „Unele siluete vor spune că mă îmbolnăvesc, eu că mă vindec.” Paralelismul concret şi dramatic” îmbolnăvire – vindecare” „ochiuri” - devenite prin acţiunea voinţei şi a lucidităţii opţiunii eului, muşcatul „din ochiurile făcute omletă” pare a induce ideea compromisului existenţial al unui eu nici bolnav nici vindecat. Un eu spravieţuibil. Un fel de „mare lege a maculării, tributul pentru a trăi ” Şi, acest comportament ciclic, mă îmbolnăvesc – mă vindec, reprezintă trendul său existenţial, adică acel „şi tot aşa” aparţinând eului întreg, adică eului condamnat la supravieţuire. Detaşat de această ipostază eul existenţial comun, un fel de alter ego, va scrie poeme frumoase „cu multe metafore şi toate cele” Ca poemul de mai sus. Postat de catre Elena Stefan la data de 2010-10-02 12:57:23 *Ochiuri sau omletă** Mă trezesc ca de obicei – cu juma’ de oră înaintea trupului şi cu 26 de ani după suflet. Dau drumu’ la geam, octombrie joacă şotron cu trecătorii şi trage copacii de păr; trimit o scrisoare de 5 cenţi, îmi trântesc în dinţi un kil de Colgate şi-n cană, două trei în unu. Cafeaua naturală e pentru cupluri şi depresivi, îmi spun, dând peste beregată balta aia maro, legată cu funii winston, albastre. Ashram în winamp, sprijin termopanul, mă scot de pe automat, şi mi-e aproape bine. Teama asta caldă ce-mi sudează stomacul tre’ să fie tot de bine – teama e ispita de-a trăi, îmi spun plin de importanţă, chinuindu-mă să aleg între ochiuri şi omletă. Miroase-a zbor de hulubi, tavanul s-a pansat pe la colţuri, în geam cresc caracatiţe de tempera, iar după el, lumea nu mai e demult motiv de supravieţuire, iar supravieţuirea e întotdeauna condamnare. Teamă mi-e că s-ar putea să-nvăţ să supravieţuiesc, îmi spun, muşcând din ochiurile făcute omletă. De-acum e simplu: s-a făcut aproape trei, voi întârzia peste tot pe unde n-ar trebui să fiu, am să leg prietenii cu interjecţiile, îmi voi tatua călcâiele cu drumuri etc. Mai pe noapte, voi fuma lumină laolaltă cu felinarele de Copou, voi cânta la beznă de plop, am să înjur evlavios de dumnezei, şi alte chestii de astea existenţiale. Unele siluete vor spune că mă îmbolnăvesc, eu că mă vindec, şi tot aşa. Dar până atunci, am să scriu un poem frumos, cu multe metafore şi toate cele. **Text postat de Adrian A. Agheorghesei Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE