|
|
|
|
|
|
|
|
|
Asumarea lui "acolo"*( Exerciţiu de lectură) |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Asumarea lui "acolo"*
Acolo. Un spaţiu imprecis poetic însă reluat obsesiv în fiecare parte a poemului. Acolo - o locaţie cu o mare încarcatură emoţională care pare a avea o conotaţie de reţinere abia sugerată ca urmare a unei posibile "reputaţii" poate îndoielnice ori poate nu, la nivelul de aşteptare sperat. Oricum un "acolo" revendicat şi asumat, cel putin la nivel poetic, pe de-a întregul însă cu sfială, chiar, cu o uşoară aprehensiune. Nu este un "acolo" definibil prin celebrul "Et in Arcadia ego". Este, se pare, un "acolo" stigmatizabil ori perceput doar astfel. Motivaţiile nu ne sunt oferite însă că este aşa ne-o releva reiterarea simbolică însa mărginită doar la denominare, fără alţi parametri de natură descriptivă ori indicii de recognoscibilitate. De ce oare ? O pudoare excesivă ori doar simplu mister poetic? Sau reverberaţie peste ani a unei zone existenţiale frustrante, generatoare ale unui inconfort de natura ontologică, asumat, însă cu discreţie şi doar de către un grup restrâns, eventual de iniţiaţi ori "coparticipanţi" la acel "acolo" Pentru că, să zicem, un "acolo" semificând, de exemplu, "Poiana Soarelui", "Coasta de Azur" ori "Harvard", "Cambridge" sau mai ştiu şi eu ce alt tip de astfel de spaţii, care, prin simpla lor evocare, pot reprezenta motive de asumare a mândriei,. uneori arogante chiar, se spun şi se asumă altfel.
Cu toatea acestea "acolo-ul" invocat şi reluat ca o temă muzicală este un spaţiu al primelor bucurii ludice şi un spaţiu formator: "am fost rotindu-mă pe după castani /
amestecând într-un pumn cuvintele /
şi-n altul clipe de nisip /
peste ani" Pentru că rotirea după castani nu poate sugera altceva decât bucuria jocului ingenuu, un joc al copilariei, despre care aflăm că, simultan cu starea de "joacă" era şi o stare de devenire ori autodevenire "amestecând într-un pumn cuvintele /
şi-n altul clipe de nisip /
peste ani. " Să observăm cum acţionalul "amestecând" face trimitere la "cuvinte" ca expresie a, credem noi, "invăţării" ori "înţelegerii" lumii. Oare nu prin cuvânt ni se relevă percepţia a cee ce suntem şi ceea ce ne înconjoară? Amestecarea cuvintelor poate sugera şi efortul presupus „întru”, cum ar zice Noica, autodevenire. Putem presupune o autodevenire cel puţin la nivelul convenţiilor în planul societal, un fel de finalitate cutumiara, perceptibilă însa în plan poetic şi chiar filosofic în acea zădărnicie invocată de Eclesiast "clipe de nisip peste ani". Frumoasă imagine pentru a desemna fragilitatea existenţială.
Se rememorează apoi alte şi alte ipostaze ale "EULUI" în devenire, toate fericit exprimate prin sintagme relativ încifrate însă decelabile, ca urmare a efortului comprehensiv al lectorului care "prinde", ca să spunem aşa, firul poemului. Să amintim doar câteva dintre aceste ipostaze , pentru a nu altera bucuria lecturii fiecăruia dintre noi, "...de când mă ştiu /
ascunsă, pierdută sau plină de rouă /
aprinsă şi verde şi crudă şi mută /
şi ruptă senină din nori /
pe din două" Fiecare dintre sintagmele sugerând diversele ipostaze "ontologice" are sensul său şi un "miez" poetic plin de semnificaţii. Ne hazardăm doar sa sugeram unele dintre semnificaţiile posibile, cu titlu exemplificativ: ascunsă - tematoare, pierdută-lipsită de şansă, de speranţă, plină de roua-proaspată, sensibilă, fragilă, ingenuă, aprinsă-traind la înaltă tensiune, arzând, asumandu-şi gesturi, acte, fapte, poate destin, verde şi crudă-viată, prospeţime, reluarea ciclică a trăirilor, mută-abstarsă din realitate, un fel de protest non violent prin tăcere şi aşa mai departe. Să mai remarcam, de asemenea, forţa acestor ipostaze, modul lor paradoxal de exprimare ca de exemplu "şi sori şi lune să-ngheţe-n vulcani" ori excelenta expresie "pletele noastre de vulturi / orfani " Poate, în fond, aici se găseste "cheia" acestui poem.
Finalul, cu altă sintagmă antologică, "am plans impreuna, am ras pe de rost" ne aduce în spaţiul coparticipativ de care vorbeam mai sus şi prin invocarea "un simplu adam şi-o eva /
ne-am fost " asistăm la eterna reluare, de data aceasta în alt plan, jocul fiind abandonat, a ciclului vieţii, ca expresie, iarăşi modestă şi discretă "un simplu adam" cum spune autoarea, a unei posibile împliniri.
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-10-06 22:06:25
Ca replică la primul tău răspuns am mai avut şi urmatoarea interventie:
Textul ca descoperire a autorului
Da Adina, actul creaţiei, creaţia în sine, dezvăluie mai mult decît crede ori ar vrea autorul. Pentru că, în fond, creaţia este o “urmă” lăsată mai mult sau mai puţin voit de către cineva în marea carte existenţială. Iar recunoaşterea şi interpretarea „urmelor” cu care lumea ne vorbeşte ţine de o anumită cunoaştere preexistentă, precum şi de „parametrii” acestor urme. În dorinţa de a spune, ori a se spune, autorul unui „fapt artistic”, poezie în cazul de faţă, are o serie de constrangeri şi libertăţi. Constrângerea esenţială constă în aceea că, „actul artistic” rezultat trebuie sa fie efectiv „creativ” adică să combine „elementele de construcţie” de aşa manieră încât lectorul avizat să-i acorde statutul de „creatie” ca urmare a „conţinutului” diferit faţă de alte acte ori fapte artistice existente. Însa numai a fi diferit nu este suficient. Mai sunt necesare şi alte atribute cum ar fi, spunerea propriu zisă, ingeniozitatea, prospeţimea, subtextul, conotaţia şi multe, multe altele, care ne-ar fi imposibil de enumerat exhaustiv şi pe care, poate, dintr-o lene de analiză logico-estetică, ne-am obişnuit să le denumim, cu un termen relativ subiectiv şi cumulativ, talent.
Odată „înfaptuit”, „actul artistic” devine autonom, are o existenţă proprie. Am putea spune, parafrazând un celebru dicton, „habent sua fatta acta”. De acum încolo începe „marea aventură existenţială a creaţiei” iar întâlnirea cu lectorul, cititor mai mult sau mai puţin pregătit pentru aceasta, ar putea constitui, teleologic vorbind, motivaţia în fapt a „operei”. Este vorba de o întâlnire presupusă, sperată, poate chiar aşteptată însă această întâlnire nu este întotdeauna sigură ori realizabilă. Dar dacă ea, întalnirea, are loc, intervin alţi şi alţi factori care pot conduce sau nu la percepera creaţiei respective. Autorul ăşi va fi făcut datoria. Şi va fi gustat din indescriptibila bucurie a creaţiei. Este rândul lectorului să facă acum „pasul” pentru ca „dansul estetic” al receptării să aibă sens şi coerenţă. Şi, el, lectorul, are în faţă, în cazul poeziei, un text care reprezintă partea „vizibilă”, materială, am putea spune, a operei. Partea spirituală, care poate fi reprezentată de catre mulţimea de semnificaţii pe care textul , ca „urmă” lăsată de către autor, o poate oferi, pune lectorul într-o situaţie de natură „decizional – interpretativă” pe de o parte având la baza „textul” iar pe de altă parte având o anumită „experienţă” estetică, filosofico-textuală ş,i poate, epistemologică. El, lectorul, cunoscand textul, constrângerile şi libertăţile autorului şi bazându-se pe ceea ce ştie şi el , de fapt cu ce vine „de acasă” în această nouă „întreprindere” un fel de „oenologie poetică” poate „decripta” într-un limbaj propriu „opera” ( şi va fi simţind şi el bucuria ori plăcerea textului !) şi, de multe ori, extinzând aria „investigaţională” a semnificaţiilor textului poate „decripta” chiar autorul. Pentru că, nu-i asa?, putem afla foarte multe despre cineva sondându-i subconştientul, psihanaliza are multe de spus în aceasta direcţie, şi, atunci, devine legitimă întrebarea: de ce n-am putea afla tot la fel de multe, daca nu chiar mai multe, explorând „conştientul” manifest, existent în „urmele” pe care autorul le lasă? Inclusiv „vulnerabilităţile” sale, pe care, se presupune, că, dintr-o „precautie ontologică” nu doreşte să le expună public. Însă, vezi, acesta este un posibil „risc” al creaţiei; „devoalarea creatorului”. Acest „risc” poate constitui „pericol” real în anumite situaţii pentru că arta presupune sinceritate, chiar ficţionala, şi, oricât ar încerca un autor să „ascundă” ceva, „talentul” tot îl va deconspira. Evident nu oricui şi nu oricum. Pentru că se crează un fel de lanţ-convenţional aproape nesfârşit „eu ştiu, că el ştie că eu aş putea şti că el ştie….”
Aşadar, pornind de la premisa că poezia nu este un act de comunicare propriu zisă, ci un act artistic sugerativ, cu multiple halouri, şi că ea, poezia, este un fel de „urmă” lăsată de cineva, care este autorul, putem, în anumite limite, să „descoperim” autorul.
Iata de ce găsesc justa constatarea pe care o faci în comentariul tău „"nu pot decât să ramân uimită cum un act artistic poate să te dezvaluie şi să te defineasca incompababil mai mult si mai profund decât orice altceva. Te dezvăluie şi uneori te face vulnerabil"
Dacă, sigur, cele scrise de mine mai sus pot părea subiective şi aride, cred ca lectura – pentru cine nu a facut-o – celebrului roman „Numele Trandafirului” scris de Umberto Eco, poate fi mult mai ilustrativă. Să amintim aici încurcatura în care a ramas chelarul abaţiei când Gugliemo, care fară să-l fi văzut pe Brunello, unul dintre caii care se aflau in abaţie şi pe care însuşi chelarul însoţit de o suită îl caută, cand acesta, Gugliemo, care se afla pentru prima dată acolo l-a descris. Evident dupa urmele pe care calul le lasase în „mediu” si pe care Guglielmo, fin observator, le remarcase.
Revenind la poemul „Am fost acolo” îmi face plăcere să constat că, pe langa placerea apropierii de text şi a bucuriei pe care acesta mi-a produs-o, am reuşit să descoper, evident într-o mică masură şi ceva din „devenirea” personalităţii autoarei, descoperire confirmată de autoarea îsăşi. Pentru că acest spaţiu ne ofera privilegiul unei posibile conversaţii cu însuşi autorul unui text.
Şi să-ţi spun şi eu un secret: am descoperit în poemul tau, cred, mai multe decat am scris în comentariu însa unele, de exemplu pasajele relevand „cheia de lectură” şi „grupul de iniţiaţi” mi s-au părut ca ar exceda comentariului fiind, după părerea mea, desi excelent redate ca fapt artistic, prea personale pentru a fi făcute publice. Am raţionat corect ?
Cât priveşte reluarea aproape obsesivă a lui „Am fost acolo” aceasta este departe de a fi cumva o inabilitate poetică. Dimpotrivă, este o reluare de tip ravelian, care accentuează tema principală. Asadar, constatarea mea nu a avut nimic peiorativ în ea.
Postat de catre Elena Stefan la data de 2004-10-12 03:21:07
*Am fost acolo!**
am fost acolo în braţele tale
am fost rotindu-mă pe după castani
amestecând într-un pumn cuvintele
şi-n altul clipe de nisip
peste ani
am fost acolo de când mă ştiu
ascunsă, pierdută sau plină de rouă
aprinsă şi verde şi crudă şi mută
şi ruptă senină din nori
pe din două
am fost acolo puteau să ardă
şi sori şi lune să-ngheţe-n vulcani
să-şi scuture şapte ceruri zapada
pe pletele noastre de vulturi
orfani
am fost acolo între braţele tale
am plâns împreună am râs pe de rost
acelaşi suflu şi-aceleaşi cuvinte
un simplu adam şi-o evă
ne-am fost
** Text postat de Adina Ungur
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cum să nu? Tandemul umbrelor subţiri mă iubeşte cu adevărat. Că d-apoi cine îţi arată greşalilie prieten îţi este şi nu acela care ţi le laudă.
Da cum era cu textul acela, în care spuneaţi că fiind vorba de ceva mai evoluat aţi folosit un limbaj mai adecvat? Păcat că nu l-am salvat dar pote îl va fi având cineva.
Cât priveşte "clienţii" vedeţi? Acesta este defectul domniei voastre! Aici nu-i vorba de vreo cârciumă unde vin şi pleacă muşterii. Vă este dificil să înţelegeţi acest fapt? |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-02-08 13:17:29 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
ohohooo...Peia a citit un comentariu intreg.. :)
'Văd că încă ai obsesia cailor (verzi-albaştri, pe pereţi!), ' unde vezi aceasta, Peia? te-ai uitat in oglinda?
Zic: "Poezia nu este geniala dar este scrisa intr-un registru de sensibilitate la care unii nu mai au acces."
Iar tu confirmi prin admirabila descriere a vietii rustice pe care o duci.
'Pe final, văd că te-a ajuns iar foamea: vii cu oferte!' Peia, ai tu o oferta mai buna? Hai, ca doar ai fost mare tipograf.
Daca nu ai, vorba ta: Cîntă la altă masă!
In rest observ ca recunosti (evitand subiectul) ca nu ai citit textul Adinei Ungur si ca esti de acord ca acest gen de sensibilitate te depaseste.
|
|
|
|
Postat
de catre
Ion Gabriel Pusca la data de
2013-02-08 12:45:36 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Doamna, Doamna criticistă, cum alta nu să ezistă,
Pot să jur pe plăcile de gramofon ale Sf. Atanase, că, să-l căutaţi cu lumînarea electronică, nu veţi găsi măcar o sămînţă de admirator p-acilea, care să vă savureze tecstele încurcălite şi pedante. Dovadă că nu apăru decît un "concatenar" rătăcit - dacă ţin eu bine minte - pe care-l irodănirăţi masiv, să spună că ceea ce faceţi e piramidal. De-aia nici nu prea aveţi clienţi, dupe cum se vede uşor, cu lentila liberă.
Ceea ce înţeleg e că ceea ce înţelegeţi că se-nţelege e de neînţeles.
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-02-08 11:04:56 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Puşcă,
Te bagi în seamă, scriitorule! Văd că încă ai obsesia cailor (verzi-albaştri, pe pereţi!), ceea ce ţine de anume rezonanţe freudiene.
Zici:
"Poezia nu este geniala dar este scrisa intr-un registru de sensibilitate la care unii nu mai au acces."
Păi, ştii cum e: ăi care au nostalgia wc-ului din fundul curţii, laudă simplitatea relaxării neaoşe. Sau, ca să mă esprim în limbajul tău elevat: ăi care au "un registru de sensibilitate" ceva mai rustic, percep binefacerile din mijlocul mamei naturi, de pe poziţia gînditorului de la Hamangia, aflat într-un soi de reculegere ceva mai intimă. Ştii tu despre ce e vorba, căz doară ai experienţe nenumărate prin curţile oamenilor.
Cît privşte modul tău de a te da rotund - că, de, la aşa circumferinţă, nici că ai putea să te dai altfel - dînd sfaturi utile pe aici, nu reuşeşti decît să re/etalezi poza unui ridicul cu moţ.
Pe final, văd că te-a ajuns iar foamea: vii cu oferte!
Cîntă la altă masă!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-02-08 10:55:12 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Peia, sunt de acord cu tema ta: 'pretiozitatea' excesiva din comentariile d-nei Stefan, dar si tu faci afirmatii din goana calului. Afirmatia 'PS: Poezia este mediocră.' este facuta doar, asa, ca sa minimalizezi efortul dnei Stefan de a readuce in spatiul europeic o suma de poeme pe care si le-ar dori in Antologie. Poezia nu este geniala dar este scrisa intr-un registru de sensibilitate la care unii nu mai au acces. Si altfel spus: 'Parte a doua nici nu am mai avut răbdarea îngerească de a o mai parcurge.' inseamna ca nici poezia nu ai avut rabdare sa o citesti. Deci...
Dna Stefan, este frumos ceea ce faceti, dar nu cred ca va avea sorti de izbanda, dar nu va doresc asta!. O mare parte dintre cei plecati -cum spunea inspirat un coleg de sait- 'de scarba', nu se vor reintoarce oricat ati publica dvs materiale reconciliatoare.
Pe de alta parte valoarea unui sait literar este data de valoarea creatiilor publicate in timp real, nu de amintirile a ceea ce a fost. Ori, cata vreme aveti pe sait 'batausii de serviciu' care isi revendica dreptul de 'veterani' ignorand, din start, orice dialog este cam greu sa atrageti oameni care sa se formeze aici sau sa revina ca utilizatori dedicati. Si iarasi ii dau dreptate lui Peia: priviti accesarile acestor 'restituiri'!
A propos, dna Stefan: Antologia , ce mai face? Zilele trecute am primit o oferta de pret care suna cam asa:
2. Antologie format B5 500 PAG
hartie interior: offset 70 g, tipar 1+1
tiraj 200 exemplare 32,28
500 exemplare 17,16
1000 exemplare 13,40
Coperta 300 g policromie 4+0
Preturile sunt in lei si au TVA inclus.
Daca aveti o oferta mai ieftina sa imi faceti si mie cunostinta cu tipograful. |
|
|
|
Postat
de catre
Ion Gabriel Pusca la data de
2013-02-08 09:28:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ceea ce nu înţelege denigrează. Fără argumente. Că aşa vrea domnia sa. Îşi imaginează că m-aş dezice de paragrafele care îi rămân ascunse şi pe care le citează ca fiind neîmpliniri textuale. Dimpotrivă. Îmi face un serviciu. Evident, fiecare pasăre pre limba ei piere. În curând voi posta un text despre adevăr şi validitate pornind de la un text al lui Roland Barthes. Axat, oarecum pe spaţiul francez însă universal valabil. Poate va înţelege câte ceva despre critică şi rostul ei în literatură. Până atunci, toată compasiunea mea. Pentru dizabilitatea perceptiv textuală pe care o afişează. Cu ostentaţie, chiar!
Îl aştept, în concatenare perfectă, pe celălalt admirator al meu. Tandemul umbrelor subţiri.
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-02-08 00:05:29 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cred că, mai mult decît orice comentariu, expunerea directă a cîtorva perle criticiste ale doamnei, glăsuieşte îndeajuns despre limbajul îmbîcsit, forţat, stufos şi, pe alocuri, complet neinteligibil şi neingurgitabil, folosit în aşa zisele consideraţii critice ale doamnei hermeneute.
Parte a doua nici nu am mai avut răbdarea îngerească de a o mai parcurge.
PS: Poezia este mediocră.
Cu toată strădania doamnei de a o plasa în domeniul reuşitelor de excepţie. Strădanie ridicolă, dealtfel.
Exemple:
„... o notaţie de reţinere abia sugerată ca urmare a unei posibile "reputaţii" poate îndoielnice ori poate nu”
„...un "acolo" revendicat şi asumat, cel putin la nivel poetic, pe de-a întregul însă cu sfială, chiar, cu o uşoară aprehensiune.”
„Motivaţiile nu ne sunt oferite însă că este aşa ne-o releva reiterarea simbolică însa mărginită doar la denominare, fără alţi parametri de natură descriptivă ori indicii de recognoscibilitate.”
„... reverberaţie peste ani a unei zone existenţiale frustrante, generatoare ale unui inconfort de natura ontologică, asumat, însă cu discreţie şi doar de către un grup restrâns, eventual de iniţiaţi ori "coparticipanţi" la acel "acolo"... „
„Putem presupune o autodevenire cel puţin la nivelul convenţiilor în planul societal, un fel de finalitate cutumiara, perceptibilă însa în plan poetic şi chiar filosofic în acea zădărnicie invocată de Eclesiast "clipe de nisip peste ani". „
„Finalul, cu altă sintagmă antologică, "am plans impreuna, am ras pe de rost" ne aduce în spaţiul coparticipativ de care vorbeam mai sus şi prin invocarea "un simplu adam şi-o eva /
ne-am fost " asistăm la eterna reluare, de data aceasta în alt plan, jocul fiind abandonat, a ciclului vieţii, ca expresie, iarăşi modestă şi discretă "un simplu adam" cum spune autoarea, a unei posibile împliniri.”
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2013-02-07 23:13:42 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|