PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Aceeaşi şi aceeaşi metodă inadecvată* Text postat de Elena Stefan Aceeaşi şi aceeaşi metodă inadecvată* Aceeaşi şi aceeaşi metodă, inadecvată, de "apropiere" de un text. Aceeaşi şi aceeaşi maşină de tocat carne şi umput cârnaţi utilizată în cadrul altui domeniu decât cel culinar. De un text, distinse domn, te apropii cu iubire, înţelegere, generozitate şi, mai ales, cu sfială. Este riscantă, ca să nu spun altfel, încercarea oricui, în planul literaturii, de a se considera unitate de măsură. Frumuseţea şi măreţia literaturii constă în originalitate, stil şi în diversitate. Am scris, distinse domn, sute de comentarii, pe acest site. Din păcate, le-am scris în subsolurile textelor pe care le-am comentat. Considerând că toată lumea are onestitatea de a nu-şi reinventa trecutul. Tot din păcate, am constatat că unii şi-au şters textele (din varii motive: inadaptarea la un mediu virtual nefardat cu encomiastică reciprocă, existenţa unor comportamente ca ale domniei voastre-şi nu numai- comportamente care au alungat mulţi autori buni de pe site, protest faţă de mai ştiu şi eu ce întâmplare de pe site, existenţa unor dezbateri în subsolul textelor care nu li s-au mai părut convenabile după un timp, etc) În plus, pentru cei care scriu mai demult aici, catastrofa informatică produsă de domnul Cârlea a făcut ravagii. (Continui să cred că a fost făcută din întâmplare, eventual din prostie şi nu că ar fi fost un gest premeditat!) Ei bine, căutând într-o zi un comentariu, rcent, am constatat lipsa lui. Şi, aşa am constatat lipsa şi a altora, deteriorarea unora şi pierderea definitivă, poate, doar a câtorva. Sper eu să fie doar câteva. Aşa am hotârât recuperarea lor. Orice comentariu presupune un efort intelectual mai mult sau mai puţin laborios. Prin urmare, aşa cum eu respect toate textele care se postează aici, îmi imaginam că şi autorii respectă comentariile care se fac la textele lor. Că îi avantajează ori că nu îi avantajează. Eu îmi imaginez că "realitatea virtuală" de aici este asemenea "realităţii reale" Adică un text imprimat şi adus la cunoştinţă publică, poate fi lecturat şi comentat de oricine, oral, virtual ori în format print. Dacă variantele oral şi virtual au o mare probabilitate de efemeritate, varianta print ar trebui să fie una de durată, perenă. Ce vor fi trebuind să facă distinşii autori comentaţi în formate print ca să "distrugă" aceste reacţii? Să cumpere tot tirajul formatelor print şi să-l topească? Să meargă în biblioteci şi prin casele oamenilor să sustragă paragrafele în care au fost comentaţi? Asta înseamnă reinventarea trecutului. Obnubilarea ori fardarea acestuia. Aici, pe site, profitându-se de facilitatea modificării textelor, (firească spun eu, într-un spaţiu de creaţie şi de cooperare) unii, mai mulţi ori mai puţini, abuzează de ea şi îşi rescriu trecutul! (Într-o viitoare formă informatică a Europeii, am imaginat o arhivă cronologică la care membrii să nu mai aibă acces pentru modificări) Pornind de la aceste realităţi, târziu, prea târziu, am decis să recuperez aceste comentarii şi să le repostez în pagina mea. Repet, ele, comentariile, multe dintre ele se află ori s-au aflat în subsolurile textelor pe care le-am comentat. Textele care au fost şterse au aneantizat astfel de comentarii. Şi singura soluţie ar fi să le recuperez, fie de la autori, dacă le-au salvat, fie de prin cache -uri ori din arhive web internaţionale. Fie să-mi iau adio de la ele. Asta este. Habent sua fata libelli! Prin urmare, nu este vorba de niciun stahanovism. Este vorba de un simplu gest de recuperare a unor texte. Revenind la comentarii. Le-am făcut cu sinceritate, generozitate (unele, poate, şi de încurajare însă având de la ce să plec) şi în stilul meu. Ele au fost mai mult ori mai puţin apreciate, dezbătute şi, chiar, însuşite de către autorii textelor comentate. Cine are răbdarea de a căuta prin subsolurile textelor, va găsi astfel de reacţii, inclusiv de mulţumire din partea autorilor comentaţi. Care chiar declară că le-au folosit. Eu sper, şi de aceea le-am denumit "Exerciţiu de lectură" că au folosit şi altora, ca studii de caz. Şi i-au ferit de greşeli şi le-au oferit posibilitatea de a se familiariza cu o anume percepţie critică. Nu infailibilă, nu unică nu buricul pământului. Aşa cum lasă unii să se înţeleagă: ce ştiu şi ce spun ei reprezintă unitatea de măsură a Universului! E literă de lege. Reprezintă alfa şi omegă. Deşartă, de altfel pretenţie. În plus am şi e-mailuri de mulţumire pentru aceste comentarii-îndrumar. Care reprezintă chei de lectură, ca rezultantă a intertextualizării textului cu un lector (eu) de bună credinţă, cu preocupări în domeniu, cu ceva abilităţi şi ca mentor al acestui spaţiu. Generos spun eu. Însă, mai presus de toate, un spaţiu democratic, permisiv şi ecoliterar. Ca dovadă, chiar textul distinsului domn Peia. Pe mine nu mă deranjează acest text. Nu mie îmi fac rău astfel de texte. Ci autorului. Pentru că, spuneam altă dată, preluat din nu ştiu care mare gânditor, "scriind ne descriem" Şi ceea ce reproşăm ori vrem să ascundem se întoarce, de multe ori, ca un bumerang împotriva noastră ori iese la iveală fără să vrem, fără să ne dăm seama. Pentru că scrisul este o urmă. Şi mulţi dintre noi (psihologia a făcut progrese extraordinare) ştim să citim şi să interpretăm aceste urme. Care, unele dintre ele, scot la iveală, urâtul din noi, mizantropismul, frustrarea, ura, neputinţa, lipsa lecturilor, lipsa înţelegerii unui text şi multe altele. (Într-o recentă interpelare, postată viclean şi insidios, un distins domn şi-a devoalat, fără să vrea lipsa unor lecturi fundamentale!) Iată un exemplu. Într-un comentariu critic, am scris „Extrapolând titlul unui celebru tablou, se pare ca nu numai somnul raţiunii ci şi somnul ca atare naşte monştri, lighioane, cum ne spune autorul. Dacă în plan existenţial ciclul circadian permite fiintei capacitatea de refacere, iata că noaptea poate fi excelentă pentru „lighioanele” care cresc în noi, fie în momentul somnului, fie în timpul chinurilor insomniace pe care, îndeosebi, mulţi dintre creatori le au. S-ar parea că lighioana despre care face vorbire autorul creşte în timpul unor astfel de chinuri. Lighioana, înţeleasă probabil, ca fiind antinomică legii morale.” Pentru cine are lecturile necesare şi minima dorinţă de a înţelege, lucrurile sunt clare. Titlul tabloului, la care face referire paragraful amintit, este "Somnul raţiunii naşte monştri" Oricine poate înţelege că "somnul raţiunii" este un concept inclus într-un concept mai larg care este "somnul" Adică orice "somn". Şi al raţiunii şi al neraţiunii. În termeni de mulţimi putem spune că mulţimea "somnul raţiunii" este inclusă în mulţimea "somnul" Care este mai largă. Deci, avem de-a face cu partea şi cu întregul. Cum se face trecerea de la parte la întreg? Desigur prin EXTRAPOLARE. (unul dintre sensurile extrapolării, conform dicţionarelor, este : " trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare" Aşadar, şi din avion se poate observa justeţea şi legitimitatea utilizării în context a termenului "extrapolare". Adică trecerea de la "somnul raţiunii" la categoria mai largă, aceea care include toate tipurile de „somn”. Utilizarea termenului de "parafrază" n-ar fi fost incorectă însă nu ar fi acoperit, explicativ, procesul de trecere de la o categorie la alta printr-o inferenţă logică. "Parafrază" ar fi însemnat doar o expunere, o explicaţie dată de către mine, chiar mai largă. Pe când extrapolarea implică un proces riguros, repetabil de către oricine. Să vedem comentariul distinsului domn Peia şi ce ne relevă acest comentariu. Spune domnia sa "Termenul de „extrapolare” se potriveşte aici ca nucşoara-n perete. Este folosit doar pentru a face impresiune. Ar fi potrivit, mai degrabă, dacă am zice că extrapolăm simbolistica tabloului, conţinutul său ideatic. Un titlu, în schimb, se „parafrazează”, ca şi o zicere a cuiva, o expresie celebră. Da, dar cum să folosim atît de banalul termen înlocuitor, căci diminuam fasonul doldora de amportanţă al discursului.” Comentariul domniei voastre, distinse domn, după cum se vede, nu surprinde ceea ce trebuia surprins din spusa mea şi, cum vă spuneam, ca un bumerang se întoarce împotriva domniei voastre. Adică, se potriveşte ca nuca în perete. Pentru celelalte incapacităţi de înţelegere, nu mai detaliez. Doar le punctez. Ciclul circadian – „Ritmul circadian, sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparținând entităților vii, inclusiv plante, animale, ciuperci sau cianobacteri” „discernământ acut”?!! – da. Discernământul fiind o capacitate umană poate fi ierahizat, comparat, clasificat. De altfel sunt arhicunoscute clasificările potrivit cărora discernământul poate fi normal, limitat, lipsă. Aşadar, un discernământ acut, unul lax, unul limitat, etc. sunt formule şi limpezi şi legitime şi comparabile. Pot avea acelaşi tip de discernământ un copil, un adult, un matur, un vârsnic, un senil, un artist, un epicureu, etc? Evident că nu. Capacitatea lor de a distinge între bine şi rău , facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi fiind diferite pentru diferiţi indivizi rezultă că şi discernământul acestora se situează în diverse tipuri de discernământ. Ce spune distinsul domn? „Ce să înţelegem de aici? Că există o infinitate de trepte ale gradului de discernămînt? Există, cumva, discernămînt mai tocit, mai păliduţ, mai forţos, mai puţin acut, mai acuţel, mai acutuţ, acut de-a binele, mult mai acut, foarte acut? Discernămîntul este sau nu este. Scurt. Ce mai frumuseţe de aberaţie gramaticală, gen: "mai mort"! » Iată cum bumerangul loveşte din nou. Ce mai frumuseţe de aberaţie ! Între « mai mort » şi « discernământ acut » este aceeaşi similitudine ca între prefectură şi instrumentul acela de înţepat ! Din context se poate lesne înţelege că uciderea lighioanei, adică repunerea în drepturi a legii morale, reprezintă un fel de exorcizare. Căci uciderea lighionei înseamnă scoaterea păcatului din sine. Ce găseşte să spună distinsul domn ? « Că repunerea în drepturi a unei legi morale, este, prin forţa inechivocă a regulii... exorcizarea? Nasol! » Ce să mai vorbesc de modul cum înţelege « sancţiunea metafizică » (nu o să înţeleagă niciodată cum urmaşii pot plăti pentu păcatele înaintaşilor şi mitul blestemului din literatură » ! La fel « concentratorul de masă poetică » Îi depăşeşte nivelul de înţelegere. În fine, între efortul de a înţelege şi aruncatul cu piatra, distinsul domn alege fără ezitare piatra, ciomagul. Primitivismul lecturii naşte lăturatura ! PS. Voi ignora, pe viitor, astfel de „producţiuni” criticoide. *Ioan Peia, „Concentratorul de masă poetică” sau cuantificatorul gustativ de lirici semipreparate! http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=44170 Nu mai postez comentarii sub textele acelora care şi le şterg periodic. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   " Aici se scriu şi se comentează texte, nu persoane" Care persoană? Că e mai multe-ntruna, ca pe vremuri: "Victoria - cincizeci de magazine-ntr-unu' sigur!"   Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-09 15:52:00               Domnule Peia, lăasţi grija aceasta exagerată pentru mine. Pentru domnia voastră, cum a demonstrat RŞ nu textul este important a a spune, la nivel de MOI, dacă un text vă place sau nu. Ci autorul. În funcţie de hachiţele personale. Lăsaţi-o mai moale cu priceputul. Nu mai afirmaţi. Dovediţi! Până acum doar afirmaţii unele mergând până la jugniri sau chiar insulte. Domnule CTA, reomandările domniei voastre nu pot fi luate în consideraţie. Din simplul fapt că nu sunt făcute cu bună credinţă şi mai ales, pentru că nu sunt credibile şi calificate. Şi vă mai spun ceva. Aici se scriu şi se comentează texte, nu persoane. Dacă realizaţi diferenţa.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 13:38:53               Nu e cazul s-o lungești maț-călugăr cînd lucrurile-lămurite. Vă pot da însă o recomandare. În timp ce compuneți un text, luați o grămăjoară de pietricele în gură și încercați să rostiți limpede ce scrieți pînă ce nu vi se mai împiedică limba-n gură. Chiar dacă vi se vor ciobi cîțiva dinți, stomatologul se va bucura, iar cititorii nu vor mai face urticarie.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-09 13:13:36               Stimată doamnă, Puteţi să aduceţi un quintal de argumentaţii, "extrapolate" de pe tot mapamondul, nu aveţi cum convinge. Ceea ce nu pricepeţi dv. este modul complet inadecvat în care folosiţi noţiuni pretenţioase, care, altcum, se pretează doar la domenii strict specializate. Pe zona asta, pe care o stăpînesc doar inşi cu abilităţi îndelung exersate, joaca de-a lexicul ţanţoş aduce cu dansul caraghios al unei cocote, care se împopoţonează cît mai ţipător pentru a impresiona onor asistenţa. "Tranzitivitatea semantică", (pe care parcă aţi vehiculat-o pe aici), disponibilitatea unor noţiuni de a se plia pe sens, nu se poate aplica oricărui fel de discurs. În orice caz, nu la cel pe care-l vînturaţi dv. pe aici. Unii dintre noi nu suntem chiar proşti de duzină, aşa cum sugeraţi adeseori, incapabili să pătrundem un text, indiferent cît de elevat ar fi el şi cît de multe cunoştinţe specifice ar reclama. Am mai rumegat şi noi cîte ceva, am mai mirosit ce şi cum e cu povestea asta, măcar aşa, la nivel de informaţie sumară, dacă nu cu pretenţii de mari pricepuţi, astfel încît am putea face diferenţa între scriitura pertinentă şi mostrele de epigonism infatuat care fac paradă de competenţă. La rigoare, am putea acorda credit fie şi ideilor vehiculate - vehiculate prost, desigur! - prin textele epigonice, dar orice ochi, un pic experimentat în lecturi diverse, nu poate să nu observe caraghioslîcul semeţ al alipirii forţate de expresii, care dau imediat senzaţie de artificial, de paradă lexicală, de lipsă de naturaleţe, de stil cu moţ! Dacă nu pricepeţi obiecţiile care vi se fac, atunci nu aveţi nicio şansă de a vă, eventual, corija pretenţiile supra/ponderale.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-09 13:12:35               Neputinţa argumentaţiei sublimată în acuzaţii! La atât se rezumă intervenţia dumneavoastră!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 11:24:27               Kilometrii discursivi nu pot argumenta, ei sînt însă cu siguranţă dovada neputinţei unei persoane îndărătnice şi încăpăţînate de a-şi recunoaşte eroarea. Ceea ce e însă mai grav este faptul că stilul dv. este structurat pe asemenea erori care împănează discursul fals academic. De fapt, stilul dv. este indigest. Aşa că nu vă aşteptaţi să aveţi cititori şi aplaudaci. Încercaţi să nu mai faceţi paradă de ceea ce nu aţi asimilat cum trebuie ca să-l puteţi expune suficient de lejer pentru a fi gustat de cei care ar vrea să vă citească.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-09 11:20:26               "confuzii atît de rudimentare" "nu vă daţi seama ce prostii susţineţi în stilul dv. onctuos şi lunecos." Le trec la capitolul mitocănisme şi grobianisme. Pe fond: Spuneţi: "Gîndirea lucrează şi cu alte modalităţi de operare decît cele logice." Gândirea, ca proces psihic cognitiv, este de o mare complexitate. Însă, în esenţă, reprezintă un proces psiho-fiziologic de reflectare mijlocită şi abstaract generalizatoare. Ea operează cu noţiuni şi raţionamente cu însuşiri esenţiale şi comune ale obiectelor şi cu relaţiile logice care există sau se stabilesc între diferitele realităţi obiectuale, virtuale ori factuale. În esenţă am spus. Pentru că mai sunt şi alte multe aspecte care ţin de gândire şi funcţionarea ei. Ce este de remarcat este că gândirea operează cu raţionamente şi concepte care ţin de logică. De altfel logica chiar gândirea, printre altele, are ca obiect de studiu. Iată definiţia care este limpede: "LÓGICĂ, logici, s. f. I. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. În afara logicii nu avem de-a face cu gândire. Ci cu pseudo ori quasigândire. Da, dicţionarul, cu privire la definiţia de tip filosofic, pe care am subliniat-o aşa spune. Însă mai există şi o altă definiţe. Pe care v-am prezentat-o nesubliniat. Accentuând-o pe a doua nu înseamnă că am abandonat-o ori am respins-o pe prima. Şi aceste două definiţii nu reprezintă exhaustivul în ceea ce priveşte definiţia extrapolării. Am crezut că este suficient pentru înţelegerea problemei supuse discuţiei. Văd că nu este. Iată o definiţie mai generală, care acoperă cârcoteala domniei voastre "A aplica prin analogie la un alt domeniu pentru a face anumite deducții." Prin urmare extrapolarea poate fi şi poate deveni şi concret-reală. Definiţia filosofică redă situaţia general valabilă. Pentru că filosofia este "Știința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor" Prin urmare, v-aţi grăbit, domnule coleg, agăţându-vă ca înecatul de pai. Extrapolarea poate lua forme cât se poate de concrete. De exemplu raţionamentul. "Cu argumente logice un om poate înţelege". Extrapolând raţionamentul de la cazul general la un caz particular am putea spune:"Cu argumente logice, domnul Atanasiu poate înţelege" Iar această extrapolare poate rămâne doar în plan ipotetic. Însă poate deveni şi concret reală. Adică, ceea ce în primă fază a fost o ipoteză poate deveni realitate. Nu întotdeauna şi nu în mod obligatoriu! Adică, extrapolarea raţionamentului că domnul Atanasiu poate înţelege chiar poate să aibă valoare de adevăr. Respectiv ca domnul Atanssiu chiar să înţeleagă. Un alt exemplu care contrazice uşor afirmaţia riscantă şi limitativă a domniei voastre. "Să se extrapoleze la un câine de 10 kg un tratament cu antihelminticul uman Decaris (Levamisol - Janssen®) de la un om de 80kg. Doza este de 5 mg/kgc (1 comprimat = 50 mg, respectiv 8 comprimate/individ adult)." http://www.veterinarypharmacon.com/docs/507-Vet.drug-1-2010-6.pdf Sigur, aş putea continua la infinit. Însă sper să fi înţeles cum este cu extrapolarea, domnule coleg. Dar am răbdare. Dacă tot mai aveţi dificultăţi voi veni cu help-ul necesar. Însă aşa ca între membri Europeea (în această calitate suntem noi aici! să nu mai amestecăm planurile, patinele, etc) vă rog eu, renunţaţi la mitocănisme şi grobianisme de tipul celor pe care le-am menţionat în preambulul acestei intervenţii!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 10:57:02               Domnule profesor, mă bucur că n-am fost elevul dv. Buba este asta: extapolarea nu este o inferenţă logică, o operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul în mod deductiv sau inductiv. Este, cum bine spune dicţionarul, o extindere ipotetică. Gîndirea lucrează şi cu alte modalităţi de operare decît cele logice. Nu faceţi confuzii atît de rudimentare. Iar tot ce e ipotetic este doar prezumtiv, presupus, nesigur, Nu are rigoarea raţionamentelor logice. Poate sînteţi doar naiv şi nu vă daţi seama ce prostii susţineţi în stilul dv. onctuos şi lunecos. Chestiunea gravă este că vă construiţi discursul cu termeni a căror proprietate nu o aveţi. Adică al căror înţeles doar îl dibuiţi.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-09 09:42:11               Păi, dacă aici nu poate fi utilizat un limbaj specializat, atunci unde?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 08:27:26               Oare o aserţiune făcută în al 11-lea paragraf din 20 însemnă "preambul"? Şi de unde "infatuat la afirmaţii greşite"? (sic!) "EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola." "INFERÉNȚĂ (‹ fr.) s. f. 1. (LOG.) Operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul în mod deductiv sau inductiv, direct (i. imediată) sau indirect (i. mediată). Poate fi necesară sau probabilă...." De unde, atunci, "proces, abuziv logic, de aplicare a unui model teoretic care a fost elaborat pentru obiecte dintr-un anumit domeniu la un altul cu care primul n-are nici în clin nici în mînecă." Procesul este unul logic universal valabil. Cel mult mi s-ar putea reproşa o oarecare uşoară tautologie, inferenţa fiind în general o operaţiune logică. Observaţie la care aş putea răspunde că "inferenţe" mai puţin corecte ori chiar incorecte pot face şi unii cărora logica le poate fi afectată, de lipsa cunoştinţelor ori având alte valori în sistemul lor axiologic. Ori, de asemenea, poate fi afectată de boli sau ingerarea de substanţe psihotrope, etc. Şi care ar fi motivaţia afirmaţiilor din fraza: "Folosind însă cuvinte bombastice poţi ameţi lesne cititorul. Mai ales dacă ştii să şi îmbrobodeşti sentinţele în cu laude de sine şi dispreţ faţă de cei care n-ar fi capabili să priceapă. Să uzezi de stilul emfatic." Închipuirea distinsului coleg, constat, nu are limite. Şi denotă, fără tăgadă un complex care ţine de mania persecuţiei. De unde "intenţia de a ameţi lesne cititorul"? Nu am folosit acest stil într-o discuţie cu tăietori de lemne (toată stima pentru aceşti lucrători) ci într-un spaţiu intitulat "Literatura online" sau "Atelier literar". În care, cu siguranţă, ştiu că limbajul poate fi inteligibil fără dificultate. Iar pentru cine este în formare, firesc, nimeni nu s-a născut învăţat, există dicţionare, putem conversa. Păi dacă aici nu poate fi utilizat un libaj specializat, atunci unde? În niciun caz intenţa mea nu a fost să ameţesc pe cineva. Dimpotrivă. Să limpezesc, să clarific să ofer un model, un exerciţiu de lectură. Sintagmă, în sine, care conotează modestia mea. Nici vorbă de "laudă de sine" ori " ori "dispreţ" . Am spus "exerciţiu" în accepţiunea "Temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu" Eu mă minunez de logica distinsului coleg! Cum să interpretezi "dispreţ" faptul că, într-un spaţiu, cel puţin prezumat, a fi literar, te adresezi, de la egal la egal, cititorilor cu un limbaj pe care îl presupui familiar tuturor, ori majorităţii cititorilor? Mă întrabă, distinsul coleg, cum de am "găsit" cuvântul "adaptiv".(într-un alt topic) Mă crede ori nu, răspunsul este acesta: firesc. Fără eforturi. A venit de la sine în procesul scrierii textului. Fără niciun efort deosebit. Face parte din fondul meu principal de cuvinte. Ca de altfel fiecare dintre toate cuvintele pe care le folosesc. Rar şi de regulă, în dispute ca acestea, consult dicţionarele. Pentru a da rigoare argumentaţiei. Şi o fac, mai ales, în scop didactic. Pentru aceia care se află la începuturi şi care doresc să înveţe. Acest spaţiu având şi un important rol formativ, îmi imaginez eu. În concluzie îmi rămân de neînţeles raţiunea pentru care domnul coleg îmi face aceste nemeritate reproşuri şi îmi face procese de intenţie. Pot presupune. Însă nu am certitudini.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 08:24:38               Pentru cine are lecturile necesare şi minima dorinţă de a înţelege, lucrurile sunt clare. Un preambul infatuat la afirmaţii greşite, urmat de o concluzionare la fel arogantă. Aşadar, şi din avion se poate observa justeţea şi legitimitatea utilizării în context a termenului "extrapolare". Parţial îndreptăţită, din avion da, dar de la firul ierbii ba. Pentru că extrapolarea nu este nicicum: procesul de trecere de la o categorie la alta printr-o inferenţă logică ci un proces, abuziv logic, de aplicare a unui model teoretic care a fost elaborat pentru obiecte dintr-un anumit domeniu la un altul cu care primul n-are nici în clin nici în mînecă. Folosind însă cuvinte bombastice poţi ameţi lesne cititorul. Mai ales dacă ştii să şi îmbrobodeşti sentinţele în cu laude de sine şi dispreţ faţă de cei care n-ar fi capabili să priceapă. Să uzezi de stilul emfatic.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-07 12:33:25               A, deci eu aş fi un criticoid! Iar dv, prin contrast, un hermenoid! E o chestie.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-06 23:51:02               Doamna criticistă, Să le luăm pi rînd, apostoleşte... Mai întîi, doresc a vă informa, cu toată sinceritatea din dotare, că, o vreme, chiar am crezut că doar de kiki, de miki, de trei lei ridikii, vă faceţi că nu ştiţi cum că nu am chiar aşa, o radiografie de idiot, încît să nu fiu apt a fi în stare întru pătrunderea blogodorelile domniilor voastre, multiplicate hydric, în fulminantele texte criticiste şi didacticiste. Mă gîndeam că e doar o modalitate ironică de a mă minimaliza, vizavi de magnanima-vă persoană. Dar, iată, că am avut o revelaţiune totală, care m-a cutremurat pînă-n adîncul hermeneuticii mele minore: domniile voastre multiplicate chiar credeţi ce spuneţi!! Iată exemplul cel mai grăitor: Ziceţi, explicîndu-mi senioral, mie: “Ciclul circadian – „Ritmul circadian, sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparținând entităților vii, inclusiv plante, animale, ciuperci sau cianobacteri” Deci, doamna-doamna, presupunînd că nu aveam habar de faimosul ritm circadiano-nix-hemeral, credeţi că nici măcar un minimum-minimorum de curiozitate nu m-ar fi îndemnat să aflu cu ce se mănîncă, înainte de a mă lansa în polemică? Măcar aşa, de ochii lumii. Păi, doamna-doamna, poate vă mai amintiţi de vremea cînd calculatoarele noastre, de provenienţă redegistă, intraseră în Românica. Ei, aceste minunăţii, printre multe alte progrămele miniaturale, avea şi o jucărioară distractivă, care îţi personaliza bioritmul – un fel de aceeaşi mîncărică de peşte cu circul circadian (vă semnalizez că fac ironii, ca să nu mă mai credeţi un împachetat, hă! hă!). Îţi vîrai datele pesonale în cip şi, hop! că aflai cînd eşti foarte bun păntru fecundare şi alte chestii cu trestii. Deci, pardon! Prin urmare şi-aşa deci, sunteţi cu obrocu-n beci, cît priveşte circadiana aia! Şi, ăvvv cooors, continuaţi să-mi explicaţi, cu impresionantă generozitate, cum e cu somnul raţiunii & so on! Ce naivitate înduioşătoare! Cre’ că numa coana Tanţa, dîn Constanţa, care freacă-n van faianţa, nu a auzit de asta. Măcar cînd trage un pui dă somnic pe sofa din cuhnie şi-l visează pe Goya pictînd-o! Ci să fie vorba, în ceea ce mă priveşte, de “incapacitate de înţelegere” (oh, ce formulare!)? Eu vă spun – aşa, confidenţial – că e vorba de mimarea acesteia, deşi îmi pare complet aburdd să fac astfel de precizări! Căci, pentru un om care se pretinde a fi inteligent, lucrurile erau super/evidente. Eu, nu autenticitatea unor idei împrumutate de către domnia voastră şi vîrîte cu anasîna într-un text, contestam, ci modul absolut defectuos şi hilar în care le folosiţi. Dacă mă pricepeţi! Mai eczactămon, dacă aveţi… capacitatea de a înţelege!!... (Observaţi că, stilistic, eu am evitat formula “capacitate de înţelegere” – pandant cu aceea care vă aparţine: “incapacitate de înţelegere”, căci e un pic cam pleo şi, desigur, urîtă, ca rezonanţă expresivă. Eu aş fi zis: “incapacitate de a înţelege”, care e oleacă diferită, nu credeţi? Dar, pentru a avea priceperea estetică a alcătuirii frazei, îţi trebuie un anume simţ armonic. Cum ar veni. Să continuăm: //“Discernământul fiind o capacitate umană poate fi ierahizat, comparat, clasificat.”// De-aia poate fi “ierahizat, comparat, clasificat”? Altfel zis, toate capacitățile umane, tocmai din acest motiv sunt ierarhizate, comparate, clasificate? Ia să vedem... Capacitatea de a prognoza viitorul cum se va clasifica? Minifuturolog, ceva mai futurolog, futurolog de-a binelea, foarte futurolog, inimaginabil de futurolog etc!... //„...nu este vorba de niciun stahanovism. Este vorba de un simplu gest de recuperare a unor texte.”// Cîtă ipocrizie! Mai degrabă e vorba de un pretext, pentru a ne dovedi nouă, ageamiilor, cîtă pricepere şi abilitate speculativă vă animă. Vă, deja, pregătiţi soclul evocator al unei personalităţi d eprim rang în cultura romînă, care, mentor fiind, a îndrumta noul concept ecoliterar către culmi de... etc etc! În fiecare didactic zace cîte-un Demostene în pijama. //„Revenind la comentarii. Le-am făcut cu sinceritate, generozitate (unele, poate, şi de încurajare însă având de la ce să plec) şi în stilul meu. Ele au fost mai mult ori mai puţin apreciate, dezbătute şi, chiar, însuşite de către autorii textelor comentate.” „În plus am şi e-mailuri de mulţumire pentru aceste comentarii-îndrumar.” „Care reprezintă chei de lectură, ca rezultantă a intertextualizării textului cu un lector (eu) de bună credinţă, cu preocupări în domeniu, cu ceva abilităţi”// Cu sinceritate facem şi noi contra/comentariile, doamna. Pe bune! Doar că nu vă încurajăm. Faptul că echilibristica Voastră speculativă a fost „apreciată” de către apropitarii textelor, e la mintea cocoşului: culmea ar fi ca ăi gîdilaţi la guşulică, pen’că au fost băgaţi în seamă, să nu se simtă datori a întoarce, laudativ, mulţumirile lor. Deci, altă ipocrizie. Dar de ce s-au sfiit să vă mulţumească respectivii recenzaţi în plin sait şi s-au strecurat pe din dos, pe mail? Să fie un obicei mai aşa, mai pidosnic? Sau ţinură să vă toarne şi neşte cuvinţele, ceva mai otrăvite, despre x şi y – indezirabilii, de! – în scumpele timpane? Şi despre ce „cheie” vorbiţi? Despre ce „intertextualizări”? Despre ce „abilităţi”? Se pare că aţi trecut la auto/aprecieri encomiastice (că tot vă e scumpă noţiunea). //„unele dintre ele, scot la iveală, urâtul din noi, mizantropismul, frustrarea, ura, neputinţa, lipsa lecturilor, lipsa înţelegerii unui text şi multe altele. (Într-o recentă interpelare, postată viclean şi insidios, un distins domn şi-a devoalat, fără să vrea lipsa unor lecturi fundamentale!)”// Poate că ar fi fost cinstit să pomeniţi, fără ocolişuri uşor perfide, numele mizantropilor, frustraţilor, neputincioşilor, inculţilor etc. Nu de alta, dar unii ar fi înclinaţi să vă plaseze taman în categoria celor pe care-i incriminaţi, aluziv, Senioria Voastră. Să revenim la „extrapolare”. Şi eu am verificat definiţia acesteia, în DEX. Şi, dincolo de intuiţia mea, în care am încredere, interpretarea pe care o dă DEXul, consider că nu e cea pe care o agreaţi dv. „Extrapolare = extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul” Perfect. Să vedem fraza folosită de dv. //„Extrapolând titlul unui celebru tablou, se pare ca nu numai somnul raţiunii ci şi somnul ca atare naşte monştri, lighioane, cum ne spune autorul.”// Deci, coborîţi oleacă din avion şi observaţi că referinţa este la UN TITLU, nu la ceea ce defineşte el, la conţinutul lui. Un titlu, care doar sugerează, generic, conţinutul tabloului în cauză, nu este tabloul în sine. Nu e nici măcar o noţiune, care să desemneze un segment al realităţii. E o simplă expresie. Domeniul real, care ar putea fi extrapolat, este, cum am spus, conţinutul ideatic al tabloului, care exprimă acel „somn al raţiunii”. În sensul ăsta ar fi trebuit să vă exprimaţi. //„Pot avea acelaşi tip de discernământ un copil, un adult, un matur, un vârsnic, un senil, un artist, un epicureu, etc?”// Încercaţi să faceţi viraje speculative, pentru a vă susţine teoria! E adevărat, la diferite vîrste, indivizii nu au acelaşi discernământ. Dar domnia voastră nu relaţionaţi discernămîntul că particularităţile persoanelor, ci caraterizaţi, în sine, o astfel de calitate umană – vorbiţi de „discernământ”, ca noţiune desprinsă, cumva, de acest tip de relaţionare. Ca şi cum „discernământul”, în structura lui pur noţională, poate primi diferite calificaţii. Eroare! //„Ce mai frumuseţe de aberaţie ! Între « mai mort » şi « discernământ acut » este aceeaşi similitudine ca între prefectură şi instrumentul acela de înţepat!”// Nu. Eu zic că diferenţa e mai mare: ca între modul în care percepeţi dv. noţiuni disparate, încercînd, contra naturii, să le sudaţi, şi spiritul armonic al unui bun alcătuitor de fraze coerente. // Din context se poate lesne înţelege că uciderea lighioanei, adică repunerea în drepturi a legii morale, reprezintă un fel de exorcizare.// Nu. Din context nu se înţelege aşa ceva. Aşa ceva înţelegeţi numai dv. Reproduc contextul: //Aceasta poate fi interpretată ca o repunere în drepturi a legii morale. Autoexorcizare în toată puterea cuvântului.// Deci, se înţelege, clar, ceea ce se vede. Cînd te joci de-a rotocoalele speculative, trebuie să cam ai grijă, în amănunt, să nu fabrici aserţiuni ridicole. Se înţelege clar, din cele două fraze pretenţioase, că „o repunere în drepturi a legii morale” este, „Autoexorcizare în toată puterea cuvântului”, şi atît. Nu mă trimiteţi cu contextul la Adam şi Eva, din circomvoluţiunile Voastre intertextualiste, că nu ţine. Oricum, cînd ajunserăţi la hazlia invenţie „concentratorul de masă poetică”, vi se ofili brusc organul polemic, căci, la naiba! o chestie mai hilară ca povestea asta hermenAutică, nici că să iezistă! PS: Observaţi un lucru: cît interes a putut să işte recezucele dv.! Aveţi, respectiv: 32, 24, 25, 28 accesări. Ceva mai multe, la prima şi ultima, care au stîrnit comentarii polemice. De care, ca să zic aşa, sunt şi eu responsabil. Oare, interesul major, cu care vă împăunaţi, al celor pe care i-aţi legănat părinteşte în unduioasele dv. frazări hermeneutice, să fie aşa de anemic? Ce să însemne asta? Că... apă de haşdoio?!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-06 23:45:50               Stilului dv. fluviatil îi voi da o replică scurtă. Începeţi aşa: Da, aveţi dreptate. Georges Leclerc, Comte De Buffon a spus, şi mulţi acceptă, "Style is the man himself" (or woman herself!) Citînd într-o altă limbă un lucru pe care-l ştie toată lumea, reuşiţi să vă daţi din nou în petic. De ce oare citaţi în engleză un naturalist francez? Recunosc, e o subtilitate a stilului dv. prin care vă asemnăţi în preţiozitate cu cel pe care l-aţi adoptat. Ceva de genul sora lu' ceas.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-06 21:12:41               Da, aveţi dreptate. Georges Leclerc, Comte De Buffon a spus, şi mulţi acceptă, "Style is the man himself" (or woman herself!) Până aici suntem de acord. Să vedem mai departe. Eu ori Europeea v-am pus vreo restricţie în ceea ce priveşte stilul dumneavoastră? Ori dreptului dumneavoastră de a avea un stil? Că ar fi ori nu plat, descriptivist şi compilatoriu sau nu, ar fi treaba şi dreptul domniei voastre. Mai departe. Nu mi-am ales stilul. Stilul meu critic s-a format în timp, mi-l asum şi mă defineşte. Nu l-am ales ostentativ (ostentatv faţă de cine? Şi de ce?) Nu este preţios. Este ştinţific, argumenat, coerent şi foloseşte un aparat critic, uzual în domeniu, potrivit nivelului de abordare critică a unor teme literare, respectiv, de hermeneutică. Evident că îl cultiv, îl laud şi îl apăr. Şi îl promovez. Aveţi libertatea să-l ignoraţi. Ori să-l criticaţi. Dar faceţi-o argumentat. Nu impresionist, otovist, prin aglutinarea unor simple acuze ori aserţiuni. Celor cărora stilul meu de exprimare critică li se pare, bine zis, li se pare, "afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, sentențios - pe scurt, rebarbativ" nu am nimic a le reproşa. Este dreptul, opţiunea, gustul şi nivelul domniilor lor. Aspiraţia mea este ca acest stil critic să fie la standardul domeniului, să fie creativ, novator şi adaptat secolului în care trăim şi achiziţiilor de cunoştinţe în domeniu la zi. Productiv ar fi ca domnia voastră să exemplificaţi şi să amendaţi, pe limba domniei voastre, ceea ce doar aţi acuzat. Fără o argumentaţie sustenabilă. Intraţi în subsolurile diverselor texte şi o să vedeţi că unii autori chiar mi-au mulţumit pentru analizele critice făcute şi pentru punerea în valoare a textelor lor. Şi mulţi dintre membrii Europeea au avut de învăţat din ele. De ce ar trebu să fim toţi, tot o apă şi un pământ? În creaţie şi în literatură în special, inovativitatea, originalitatea, asocierile de idei, în câteva cuvinte, depăşirea stadiului în care se află cunoaşterea ,la un moment dat, reprezintă calităţi indispensabile. Altfel batem pasul pe loc şi scriem la infinit maculatură. Iar bibliotecile lumii sunt pline de epigonisme, pastişe, redundanţe şi platitudini. Textele mele se adresează unor lectori avizaţi ori acelora care doresc să evolueze, să-şi depăşească stadiul de impresionism de tipul "îmi place ori nu îmi place" ori de primitivism naiv în percepţia unui text literar. Textul în sine reprezintă o potenţialitate artistică. El se descoperă ori se redescoperă în procesul de lectură şi intertextualizare. În care lectorul, lectorul activ, joacă un rol important. Ba, chiar, esenţial aş putea spune. La limită, aş avansa ideea triumfului lecturii asupra textului. Dar aceasta este altă problemă. O putem dezbate. Celelalte calificative, din ultima frază, exced cadrului civilizat de discuţie, situându-se undeva la nivelul colportărilor de mahala şi nu le voi lua în discuţie. Prin urmare, domnule Corneliu Traian Atanasiu, vă respect dreptul dumneavoastră de opinie, vă respect dreptul de a nu vă plăcea stilul meu, de a-l repudia, acuza, etc. Chiar şi impresionist. Ar fi productiv dacă aţi face-o şi argumentat. Ca să văd şi eu la ce standard al scriiturii şi hermeneuticii vă raportaţi. Ca, eventual, să pot reacţiona. Să pot răspunde. Însă, domnule coleg, nu găsiţi firesc că am şi eu dreptul la acelaşi respect?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-06 18:02:23               "scriind ne descriem" Aveţi dreptate şi dv. şi cel pe care l-aţi citat. Mai are dreptate şi cel care spunea că omul e stilul. Nu se poate spune că nu aţi ales premeditat şi ostentativ stilul preţios de a scrie. Stil pe care-l cultivaţi, lăudaţi şi apăraţi. Totuşi, altora el le apare aşa cum spune dicţionarul: afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, sentențios - pe scurt, rebarbativ (ca să folosesc un cuvînt din limbajul elevat care vă încîntă). Cuvinte mai metaforice, deşi din limbajul colocvial, pentru felul în care e perceput discursul dv. sînt acelea de scremut şi constipat. lipsit total de spontaneitatea necesară gestului creator.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-06 13:06:49	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE