PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Exerciţiu de lectură Text postat de Elena Stefan nu mă iubi Poem de Silvia Van Nelalocul lui este malul acesta de rau pe care cresc Fara stire urzici si petunii de-a valma. Pandesc In firide imbacsite de intuneric soparle cu gura de aur Mirosind a otravuri florale. Bifurcata limba coseste Bobocii de nufar cand scancesc dupa lapte, Cand se-mpiedica in labute, cand dorm cu luna in crestet Nelalocul lui e si malul de la soare-rasare Dantelat de cicloane sangerand din palme rasucite la spate Viata, viata, clipocesc valuri izbind cu genunchii in zid Viata, nelalocul ei, infasurata ca delfinii in plase Carpite artistic de pescari priceputi. Sa nu ma iubesti, sa nu ma iubesti, sa nu ma iubesti Nelalocul lui e proiectul de arca plutind intre coasta mea stanga Si coasta ta dreapta fracturate asimetric pe linii de fuga Nu se mai poarta de fel secrete cu botul patrat, netraduse in iubiri De circulatie internationala. Nelalocul tau esti tu zeu Al verilor diafane, in alt vis, de alta culoare, cad ploile tale, Aducatoare de infloriri efemere. Doar eu, Eu sunt unde mi-e locul, aici, in pleoapa ingreunata a vremii Ghemuita, cu picioarele goale, cu tampla incrustata-n grilaj Pe scara aceasta invinsa Exercitiu de lectura, (Repostare) Elena Ştefan “Nelalocul” între realitate şi metafizică Imposibila iubire dintre Riga Crypto si lapona Enigel poate fi definită ca un „nelaloc” Încercând acesta „cheie” de lectura putem desluşi titlul acestui frumos poem ca pe un strigăt disperat si exasperat în care salvarea existenţială a antinomiilor nu poate fi realizată decât printr-un non-acţional volitiv. Orice încercare, contrară, este sortită catastroficului. Sa ne reamintim cum gândul –acţionalul deci- l-a distrus pe imprudentul rege, care, daca ar fi „citit” textul de mai sus, si-ar fi văzut „locul” si nu s-ar fi dedat „nelalocului” „Cã-i greu mult soare sã îndure Ciupearcã crudã de pãdure, Cã sufletul nu e fântânã Decât la om, fiarã bãtrânã, Iar la fãpturã mai firavã Pahar e gândul cu otravã” In acest poem „nelalocul”, o categorema poetica extrasă din exprimarea obişnuită, se „încarcă”, în context, cu valenţe mergând pană la a genera un adevărat sistem filosofic existenţial, evident păstrând anumite proporţii. „Nelalocul lui” începe apoftegmatic autoarea, este chiar o realitate ca „malul acesta de rău” care poate fi înţeles ca o linie, chiar fractală, de separaţie, o graniţă între două lumi mai mult sau mai puţin diferite însă cu nivele de compatibilitate antinomice. Spunem aceasta deoarece „urzicile” si „petuniile” par sa ne sugereze antinomicul dintr-o lume si care, teoretic, pot fi găsite şi în cealaltă lume. Si odată ce am zis „lume” am zis spiritualitate iar de aici la metafizica nu mai este decât pasul autoreferenţial al fiecărui lector. Ni se face, iată, deci o frumoasa trimitere poetica într-un spaţiu existenţial general în care „nelalocul” reiterat capătă multiple „definiţii” poetice generalizante. Astfel „malul acesta de rău” mai poate fi „definit” prin „firidele îmbâcsite de întuneric” şi în care „pândesc „şopârle cu gura de aur”, şi care miros a „otrăvuri florale”. Tot ca „nelaloc” adică nefiresc este definit şi „malul de la soare răsare” precum şi viata însăşi pe care , în concepţia sa poetica, autoarea o defineşte ca fiind „înfasurată ca delfinii in plase / Cârpite artistic de pescari pricepuţi” Cam acesta ar fi „mediul” ori spaţiul poetic în care „evoluează” „personajele”. Un fel de decor antinomic. Si, în acest mediu, brusc şi în forţă, aşa precum un corn englezesc se dezlănţuie într-o partitură făcând să nu se mai audă celelalte instrumente, apare strigatul reiterat „Nu mă iubi!” Un fel de salvator „Sesam închide-te” ori poate dilematic precum celebrul „a fi sau a nu fi”. Pentru că in partea a doua a poemului autoarea ne adduce, în particular, în, i-am putea zice, „studiul de caz” în care gândul, acţionalul descris ca „un proiect de arca” salvatoare pentru gând distructiva pana la „catastrofic, după cum observam mai sus, pentru sugeratele „personaje antinomice”, in care, după cum spuneam, gândul devine „nelaloc” chiar daca unul dintre „personajele” antinomice, este perceput ca „zeu / Al verilor diafane, în alt vis, de alta culoare” şi în care „cad ploile tale, / Aducătoare de înfloriri efemere.” Dramatismul poemului este indus de existenta celuilalt personaj antinomic „in pleoapa îngreunată a vremii” unde, crede autoarea, „ mi-e locul” aşadar „nelalocul” ca acţional se înţelege a fi abandonat ori abandonabil in numele salvării „sistemului existenţial” de la inevitabila catastrofă in situaţia manifestării volitivului. Astfel prin sacrificiu personal ca rod al lucidităţii –„nu mă iubi” este un strigat disperat dar lucid – antinomicul poate exista. Si odată cu el toata frumuseţea inefabila a intagibilului antinomic, dezirabil ca tangibil care însă ar deveni astfel distructiv prin consecinţe. Un frumos poem filosofic. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   onorabila doamna, eu pastrez cu sfintenie exegezele dvs, chiar daca am sters textul iata acum, pe fuga, una mai recenta: "Nici nu mă aşteptam. Doar sunt urşii domniei voastre. Care s-au cărat, este adevărat, dar tot vă aparţin. S-or fi dus la hibernare cu poem cu tot! Ori vor fi simţit miros de...critică literar! Sau,probabil, zoologia salvează poezia! Ori alter egoul domniei voastre, venit pe lume cu o generaţie înainte de a vă naşte a făcut un racourci invocând "se-nserase binişor cînd m-am născut eu şi urşii dădeau tîrcoale" ambiguizând prezenţa urşilor din actul I cu a celor din ultimul act. Ori la această naştere ursitoarele vor fi fost venit deghizate? Când scriu aceste însemnări văd pe National Geografic cum un lup urmăreşte o turmă de capre şi, nereuşind să prindă niciuna, după o cursă nebună, bea apă dintr-un lac. Însă văd că nu se lasă şi goana continuă. Iar n-a reuşit. Acum chiar a intrat într-o băltoacă. Se ridică şi o ia de la capăt. Probabil, aşa şi lectorul în cutarea haloului poetic. Aşa a fost acum! Homo Ludens Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-06 18:22:58 "   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-24 07:54:34               Am scris sute de comentarii asupra unor poeme bune şi foarte bune (horrible dictu et auditu! în armată se folosea până la saturaţie expresia "rezultate bune şi foarte bune") postate aici. Din păcate, pe toate ori marea majoritate, le-am postat în subsolul textelor respective. Dezastrul Cârlea şi ştergerea unor texte de către membrii care au plecat sau care pur şi simplu şi le-au şters, au făcut ca multe să se piardă. De aceea voi încerca recuperarea a acelor care mai pot fi recuperate şi le voi posta încet, încet, aici. Mulţumesc de înţelegere.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-24 02:30:07	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE