PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Republica Literatura Text postat de Elena Stefan Viaţa înseamnă ordine în raport cu haosul iar omul, ca exponentul de vârf al vieţii, reprezintă trimful eternităţii faţă de efemer. Eternitate înţeleasă ca prelungire prin continuitate a omului în creaţia sa. Ce s-ar fi ştiut, despre sumerieni, dacă nu ar fi existat Enuma eliş ori Epopeea lui Ghilgameș? Ce s-ar fi ales de om dacă nu ar fi avut minte şi dacă nu ar fi creat în toate domeniile? Scrie Arghezi: ”Cel ce facuse lumea, Iehova sau Satan, / Nu prevazuse mintea si-n minte un duşman,” [1] Însă această minte este un mare prieten al omului. Poate cel mai mare. Câte a născocit şi va născoci mintea umană? Pe cele trecute le ştim. Pe cele viitoare le vom afla. Noi sau urmaşii noştri. Un loc aparte, în creaţia omului, îl are literatura. Ca o fugă de sine însuşi. Într-o nouă realitate. Într-o altă realitate. Una plăsmuită. Însă plină de sensuri şi înţelesuri. Făcută adesea cu bucurie şi plăcere însă, de multe ori, cu suferinţă. Cu multă durere şi suferinţă. Cu ură ori cu iubire. Şi, aşa, au rezultat şi rezultă operele şi capodoperele umanităţii. În care s-au spus şi se spun multe. Foarte multe. Extrem de multe. Însă nu totul. Şi niciodată nu se va putea spune totul. Pentru că „totul”, în literatură, este precum orizontul. Orice încercare de apropiere îl duce mai departe. Şi asta, deoarece, la scara timpului istoric, literatura, creaţie a minţii umane, este şi rămâne o Republică Infinită. Literatura, pentru unii, cândva şi poate şi acum, mulţi, foarte mulţi, a reprezentat şi reprezintă un fel aliment spiritual, medicament sau chiar drog. Dacă, nu cu mult timp înainte, scriitorii erau un fel cetăţi singulare, acum, scrisul aproape că s-a generalizat. Fănuş Neagu, chiar, scria: la noi, mai mult se scrie decât se citeşte! De ce se scrie, de ce se mai scrie? De ce se citeşte? De ce se mai citeşte? De ce literatura, căreia unii i-au prezis dispariţia, se încăpăţânează să reziste ? Cred că răspunsul este mult mai simplu decât pare. Pentru că omul şi când este mulţumit şi când nu este, nu se poate comporta asemenea unei maşini. Fără sentimente. Adică să stea ori să funcţioneze. Omul gândeşte, trăieşte, iubeşte, se bucură. Şi, mai ales, este unic. Şi diferit faţă de semenii săi. Şi, chiar şi când « stă » omul gândeşte. Iar multe dintre gândurile sale sunt vise, speranţe, frământări, îndoieli. Pe care simte nevoia să le împărtăşeacă şi altora. Atât în calitate de scriitor cât şi de cititor. Pare a fi în gena noastră acest sentiment al părtăşiei. Şi - de ce oare?- când s-au scris atâtea, oamenii continuă să scrie şi să citească ? Pentru că ambiţia, nevoia, bucuria, tristeţea, visul speranţa, etc. sunt eterne. Iar din acestea precum şi din multe altele se hrăneşte literatura. Care oferă un loc mirific fugii omului de sine însuşi. Ori poate, fugii sale întru regăsire. Mai are oare legitimitate scrisul când s-au scris atâtea capodopere? Sigur că are. Scrisul este ca o flacără ori ca o competiţie de flăcări. Mai mari sau mai mici . Dar care întreţin, toate, ceea ce denumim cu toţii “Literatura”. În care, din timp în timp ţâşnesc opere excepţionale, opere care marchează spaţii şi epoci şi pe care le cunoaştem a fi fiind capodopere. Recunoscute ca atare de gustul elitelor ori de gustul general al epocii ori spaţiilor. Prin urmare, Republica Literatura este un fel de ţinut în care gustul democratic face legea. Adică Republica Literatura este un fel de Republică a Bunului Gust. [1] Tudor Arghezi, La Stele. Notă: Aceste însemnări au fost prilejuite, ca un alt punct de vedere, faţă de textul "Gînd" (Sic!) al domnului coleg Ioan Peia. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   "au facut nu din proprie initiativa ci la indemnul sarpelui" Dumitru Cioaca (sic!) După cum le ştiţi, pe fond şi cu detalii, domnule coleg, păreţi, fie un descendent, fie o reâncarnare a distinsului principal concurent!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-23 09:06:49               "Da. Mă dau bătut. Caut de atunci unde a rostit Baudelaire vorbele astea." (ioan peia) Pai le-a spus cum a facut-o si Caragiale: mai pe la colturi sa nu poata fi gugalit.   Postat de catre General Motors la data de 2013-01-21 21:35:38               În regulă. V-am atenţionat. În loc să treceţi la respectarea regulamentului, continuaţi să fiţi ofuscat. Prin urmare 1 lună zile redus nivelul! Şi atenţionez pe toţi: indiferent valoarea literară, indiferent numele, de la Momentul T Zero înainte încălcarea regulamentului se soldează cu sncţiuni. Chestia cu "cenzura" este răsuflată de mult. Respectaţi regulamentul şi puteţi posta direct, nu-l respectaţi, un editor va valida/invalida postările dumnevoastră!   Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-01-21 21:34:10               Nu ştiu unde mai este momentul ăla tezero şi nici nu am vreun chef să-l caut. Pentru mine, gestul se cheamă cenzură, indiferent cine ce-ar zice. Sorry, dar am devenit extrem de parcimonios cu timpul meu şi, cum nu pot accepta să mi se taie macaroana aşa, nitam-nisam, vă zic din nou: pa! Pînă la noi ordine.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 21:28:20               A şti, domnule coleg Cioacă (iată utilizez un substantiv propriu care, deşi la origine, este neecoliterar, şi-a câştigat dreptul la existenţă...ecoliterară!) nu înseamnă şi a face. (doamna Elena Stefan) Stimata doamna Elena Stefan, Permiteti-mi sa va contrazic, fiindca se pare ca nu acordati toata seriozitatea invataturii noastre crestine. In Biblie se spune ca Atotputernicul da aceiasi pedeapca si celui care stie sa faca un pacat dar nu l-a facut si celui care stiind cum se face acelasi pacat l-a pus deja in practica. Deci de ce va cramponati dumneavoastra numai pe partea teoretica a stiintei fara a avea satisfactia punerii ei in practica cand Cel de Sus ne-a dat darul de a sti tocmai pentru a putea face?! Dupa parerea mea Dumnezeu s-a suparat pe Adam si Eva nu pe motivul ca au facut ce au facut, fiindca daca nu voia sa faca ce au facut nu-i inzestra cu dotarea necesara. Supararea lui Dumnezeu pe Adam si Eva a fost cauzata de faptul ca cei doi, trecand de pubertate, au facut ce au facut nu din proprie initiativa ci la indemnul sarpelui care era principalul concurent politic al Atoatestiitorului. Deci iata stimata doamna Stefan la ce urmari tragice poata sa duca o stinta nepusa in practica cu buna stinta.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-01-21 20:47:12               Poate a părut de curînd.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 20:39:19               Jurnal intim!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 20:33:31               Da. Mă dau bătut. Caut de atunci unde a rostit Baudelaire vorbele astea. Nici în eseuri lui despre artă, nici măcar în prefeţele sau recenziile la cărţile lui de poezii nu am găsit. Probabil că nu era conform cu ideologia epocii de mai deunăzi să se permită o astfel de licenţioasă şi blasfemică exprimare. Deci, nu aveam de unde să ştiu. Aş fi putut intui că e cineva din zona de preavangardă-avangardă, dar... asta e.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 20:28:09               A şti, domnule coleg Cioacă (iată utilizez un substantiv propriu care, deşi la origine, este neecoliterar, şi-a câştigat dreptul la existenţă...ecoliterară!) nu înseamnă şi a face. Charles Baudelaire, illo tempore, se studia, ecoliterar, în liceu. Şi, sper, tot ecoliterar, se face şi acum. Cei care doreau degustau şi latura neecoliterară a marelui poet. Aşa cum degustau paote, aceeaşi latură şi la alţi mari scriitori. Şi amintec aici Eminescu, I. Grangă şi alţii. Care nu sunt ori nu au rămas mari prin neecoliteratura lor!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 19:39:14               ,, Ce este arta? Prostitutie. Iubirea este gustul prostitutie. Nici macar nu exista placere nobila care sa nu poate fi redusa la prostitutie. Fiinta cea mai prostituata este fiinta prin excelenta, este Dumnezeu, pentru ca el este prietenul suprem al fiecarui individ, rezervorul comun, inepuizabil, de dragoste." (Citat din Charles Baudelaire afisat de doamna Elena Stefan) Stimata doamna Elena Stefan Niciodata nu mi-am imagaginat ca o fosta fata de pension poate arata atat entuziasm pentru parerile despre prostitutie ale lui Charles Baudelaire.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-01-21 19:26:25               Literatura, marea literatură este ficţiune, nu mistificare. Că sunt şi unele opere în care realitatea în loc să fie tranzitivată artistic în ficţiune este tranzitivată în mistificare este adevărat. Dar nu aceasta este regula. Iar marii autori, chiar şi când sunt obligaţi să mistifice, au o doză de subversiune inteligent disimulată în text. Vedeţi postarea domnului CTA "Pericolul orgelor"   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 17:44:45               100% Diavolul şchiop. În călătoria de o noapte deasupra acoperişurilor Madridului şi alegând la întâmplare case şi oameni se află viciile, dorinţele şi gândurile acestora. Cei cu "FOM" într-adevăr fac trimitere la oculţii care fac şi desfac lumea. Însă, prin atidudinea anticulturală a lui Gog, de fapt se stirizează o stare de fapt şi, practic se creează o pagină excepţională de literatură. Iar "dispreţuirea literaturii" fiind pusă în gura unui asemenea personaj este o pistă falsă. O negare de către un personaj negativ. Este la îndemâna oricui să constate relaţia dialectică a dublei negaţii!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 17:34:20               ,, Ce este arta? Prostitutie. Iubirea este gustul prostitutie. Nici macar nu exista placere nobila care sa nu poate fi redusa la prostitutie. Fiinta cea mai prostituata este fiinta prin excelenta, este Dumnezeu, pentru ca el este prietenul suprem al fiecarui individ, rezervorul comun, inepuizabil, de dragoste." Charles Baudelaire   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 17:19:19               Dacă tot am pomenit de Papini şi al lui "Gog", merită să subliniez un moment în care ciudatul individ primeşte în vizită un reprezentant al FOM (Friends of Manking). Cine erau tipii acetei organizaţii şi ce voiau? Expun, sumar, concepţiile lor: "Fondatorii (...) au pornit de la acest principiu: creşterea continuă a omenirii este contrară bunului mers al omenirii însăşi. Oricît încearcă industria, agricultura şi politica colonială să compenseze deficitul, e limpede că după cîtva timp va fi o disproporţie prea mare între banchet şi numărul oaspeţilor. Malthus avea drepatet şi singura sa greşeală a fost că a crezut dezastrul prea apropiat. Desigur, natura, sub formă de cutremure, erupţiuni vulcanice, epidemii, foamete şi războaie, se îngrijeşte de decimarea periodică a neamului omenesc. De asemenea, traficul automobilistic, comerţul cu stupefiante, înmulţirea sinuciderilor contribuie, de cîtva timp, la reducerea locuitorilor planetei. Dar toate aceste providenţe - ca să le zicem aşa - nu reuşesc să ţină piept creşterii numărului naşterilor - fără să socotim că acestea constituie, pentru victime, forme de suprimare prea dureroase. Care e remediul? Chiar dacă n-am ajuns la foamete, e aproape momentul cînd porţiile noastre vor fi reduse. Şi atunci intervine FOM. Aceasta îşi propune să accelereze, în mod raţional, dispariţia celor mai puţini demni de a trăi. Asociaţia noastră s-ar putea numi, în prima perioadă, Asociaţia pentru Euthanasia Nebănuită (AEN). Incoveninentul flagelurilor naturale - ca epidemiile şi războaiele - este suprimarea tinerilor, a nevinovaţilor, a celor puternici. Dar dacă e nevoie să uşurăm pămîntul, e drept ca, înainte de toate, să eliminăm pe cei inutili, pe cei periculoşi sau pe cei care au trăit destul. Cutremurele şi holera sunt oarbe. Noi avem ochi şi încă ochi buni. Asociaţia noastră îşi propune, deci, să grăbească, în mod blînd şi discret şi în cea mai absolută taină, stîrpirea celor slabi, a celor infirmi incurabili, a bătrînilor, a imoralilor şi a criminalilor; toţi, fiinţe care nu merită să trăiască sau trăiesc pentru a suferi, ori impun societăţii cheltuieli grele". De ce vă aminteşte povestea asta? Nu cumva cei ce dispreţuiesc pe "inepţii mahalalelor", care, pînă mai ieri, cons'finţiră să aplice aste metode de "eliminare"? PS: La punctul 6, am oarece îndoieli că ar fi vorba de "Diavolul şchiop", al lui Lesage. Eu nu-mi amintesc că ar fi taman aşa. Dar, provocat, sunt nevoit a o reciti şi, eventual, a confirma ua ba dacă acesta-i răspunsul. Deşi aveam altceva în plan.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 16:47:05               nicol şi emi, spre deosebire de tine, care ai beneficiat de ajutorul unchiului gagăl - ştiam asta chiar cînd am pus întrebarea - eu nu am avut cum. căci e posibil ca citatul să fie puţin cunoscut şi desprins, ori dintr-o carte, pe care NU am avut-o la îndemînă, ori, dacă am avut-o, memoria nu-mi este infailibilă. căci, dacă ar fi fost aşa şi aş fi reţinut tot ceea ce am parcurs cu lecturile, azi eram o enciclopedie ambulantă. prin urmare nu ştiu de unde e citatul care aduce, cumva, cu stilul lui Nietzsche sau vreun autor cu acelaşi stil, dar urmează să-mi deconspiri cartea şi onor semnatarul ei, ca să mă lămuresc.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 16:05:30               mistificare sau nu, literatura e totusi o chestie. pe mine m-a impresionat atat de tare "puiul" lui bratescu-voinesti, ca-mi amintesc si azi. eram prin clasele primare. asta apropos de liziera padurii si glontul ucigas. sa nu faceti misto, sau sa faceti cu masura.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-21 07:46:33               PS. Ion Vinea   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 05:47:33               Am mai spus-o parcă: mi-aş dori ca, să spunem, în situaţia în care Europeea este "monitorizată"* nu de critici, pasionaţi de literatură, statisticieni, etc. ci, de personaje care consideră cultura ca o vulnerabilitate, următoarea evoluţie a lucrurilor. Un astfel de "monitor" venit pe ideea de a găsi aspecte care să incrimineze Europeea, citind ce se scrie aici şi cultivându-se, să treacă de partea Europeii! Ei bine, domnule Peia, acest gând mi-a trecut prin minte după seria de întrebări citate din Papini. Şi mi-aţi servit un bun exemplu, de ce nu trebuie dispreţuită literatura. Excentricul, bogatul, mizantropul, şi cinicul domn Gog, după ce dispreţuieşte valorile culturale ale lumii, luând contact cu ele şi, probail, însuşinduşi-le, ori rămânând cu urme lăsate de acestea, în final, pare a se converti la valorile umane fundamentale. Pe care literatura, cultura le-au fixat în conştiinţe şi conştiinţe. (Cum de veţi fi "vibrat" chiar cu acest personaj? Ori va fi fiind una dintre capcanele pe care obişnuiţi să le plasaţi pe aici?) Iată-l în final, probabil, reumanizat: "Dar întâlnirea care mi-a lăsat cea mai puternică impresie, a fost întâlnirea cu o fetiţă. În toată ziua precedentă nu întâlnisem nici un sat: isprăvisem pâinea şi, dintr-o pudoare ridicolă, nu îndrăznisem să cer la casele sătenilor. Eram obosit şi flămând. La căderea nopţii, am ajuns într-o pădure de castani şi am observat că la marginea pădurii era o livadă pietroasă şi o fântână. Lângă fântână, aşezată jos, era o fetiţă. Îndată ce mă văzu, îi fu teamă să se ridice. Putea să aibă doisprezece sau treisprezece ani: cea mai frumoasă creatură pe care am văzut-o vreodată. Pe obrazul său ars de soare străluceau doi ochi verzi, încântători. Şi pe capul descoperit, ondulaţii şi bucle negre. Între buzele proaspete şi roşii, un zâmbet involuntar, alb de tot. O minune. Ca să n-o înspăimânt, m-am aşezat pe un bolovan, la oarecare distanţă. Fetiţa era liniştită: nu zicea nimic, dar nu mă pierdea din ochi. Patru vaci enorme păşteau aproape. Aşa rău îmbrăcat şi gâfâind, trebuie să fi avut în adevăr înfăţişarea unui nenorocit, a unui vagabond. După un sfert de oră, nu ştiu prin ce minune, fetiţa scoase dintr-o legătură o bucată de pâine neagră, se apropie de mine şi mi-o întinse, cu un zâmbet timid, murmurând câteva cuvinte. Ghicise că mi era foame. Mulţumii cum putui, apoi muşcai cu voluptate din pâine. Niciodată n-am simţit un gust aşa de bun şi de savuros. Aceasta să fie adevărata hrană a omului ? aceasta adevărata viaţă?" Iată şi răspunsurile cu menţiunea că am toate aceste cărţi în biblioteca mea printată şi în cea electronică, un stik de 4x1,5x0,5cm! care conţine peste 15.000 de titluri! Dintre care, foarte puţine sau mă rog, unele, poate ar trebui să fie dispreţuite. Însă cele mai multe nu! 1. Turme de oameni, numiţi eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupt, sub zidurile unui târguşor, pentru o femeie bătrână, sedusă; Homer, Iliada şi Odiseea. 2. călătoria unui om viu în pâlnia morţilor, pretext pentru a vorbi de rău pe morţi şi pe cei vii; Dante, Divina Comedia . 3. un nebun slab şi un nebun gras, când pleacă în lume, să se aleagă cu ciomăgeli; Cervantes, Don Quijote de La Mancha. 4. un războinic ce-şi pierde mintea pentru o femeie şi se distrează smulgând din rădăcină stejarii din pădure; Ariosto, Orlando Furioso 5. un laş, care, pentru a răzbuna pe tatăl său asasinat, face pe o tânără fată, care-l iubeşte, să moară şi alte diverse personaje; Shakespeare, Hamlet. 6. un diavol şchiop, care desface coperişurile caselor, ca să dea la iveală lucruri ruşinoase; Lesage, Diavolul şchiop. 7. aventurile unui om mediocru, care face pe uriaşul între pigmei şi pe piticul între uriaşi, inoportun şi ridicol totdeauna; Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver. 8. odiseea unui idiot, care după un şir de nenorociri burleşti susţine că lumea aceasta e cea mai bună din toata lumile posibile; Voltaire, Candide. 9. peripeţiile unui profesor demonic, servit de un demon profesoral; Goethe, Faust. 10. plictisitoarea poveste a unei adultere de provincie, care se plictiseşte şi la sfârşit se otrăveşte; Flaubert, Madame Bovary. Şi, posibil, şi Tolstoi, Anna Karenina. 11. ieşirile oratorice şi neînţelese ale unui profet însoţit de un vultur şi de un şarpe; Nietzsche, Aşa grăit-a Zarathustra. 12. un tânăr sărac şi înflăcărat care asasinează pe o bătrână şi apoi, imbecilul, nici nu ştie să se bucure de prada sa şi sfârşeşte prin a se preda în mâinile poliţiei. Dostoievski, Crimă şi pedeapsă *Pentru că, nu-i aşa? trăim în "cea mai bună dintre lumile posibile, iar în România Constituţia prevede la art 30 "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisa." evident că nu avem a ne teme! Nimeni nu ne monitorizează? Greşesc domnule coleg? Notă: Coleg, în acest context, are un sens generic. Acesta include şi un eventual, posibil, "monitor"!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 05:44:02               Intrebarea este adresata domnului Peia.   Postat de catre MNFDHUERWJA BWEDOUSAX la data de 2013-01-21 02:26:19               ,, Ce este arta? Prostitutie. Iubirea este gustul prostitutie. Nici macar nu exista placere nobila care sa nu poate fi redusa la prostitutie. Fiinta cea mai prostituata este fiinta prin excelenta, este Dumnezeu, pentru ca el este prietenul suprem al fiecarui individ, rezervorul comun, inepuizabil, de dragoste." Cine este autorul cuvintelor de mai sus?   Postat de catre MNFDHUERWJA BWEDOUSAX la data de 2013-01-20 15:50:59               Autorul cuvintelor de mai jos este Ion Vinea(adept al literaturii suprarealiste).   Postat de catre MNFDHUERWJA BWEDOUSAX la data de 2013-01-20 15:44:11               Tare! "Literatura, un clistir răsuflat!"   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:34:44               universale, caracterizate   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:33:48               Să plusăm: „Jos Arta căci s-a prostituat! Poezia nu e decît un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vîrstă; Teatrul, o reţetă pentru melancolia negustorilor de conserve; Literatura, un clistir răsuflat; Dramaturgia, un borcan de fetuşi fardaţi; Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare; Muzica, un mijloc de locomoţiune în cer; Sculptura, ştiinţa pipăirilor dorsale; Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate; ...Luna, o fereastră de bordel la care bat întreţinuţii banalului şi poposesc flămânzii din furgoanele artei” Cine e autorul cuvintelor de mai sus?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:32:53               Iată cîteva capodopere ale literaturii universale caracterizate în cîteva cuvinte: 1. Turme de oi, numiţi eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupt, sub zidurile unui tîrguşor, pentru o femeie bătrînă, sedusă; 2. Călătoria unui om viu în pîlnia morţilor, pretext pentru a vorbi de rău pe morţi şi pe vii; 3. Un nebun slab şi un nebun gras, care pleacă în lume, să se aleagă cu ciomăgeli; 4. Un războinic ce-şi pierde mintea pentru o femeie şi se distrează smulgînd din rădăcini stejarii din pădure; 5. Un laş, care, pentru a răzbuna pe tatăl său asasinat, face pe o tînără fată, care-l iubeşte, să moară şi alte diverse personaje; 6. Un diavol şchiop, care desface acoperişurile caselor, ca să dea la iveală lucruri ruşinoase; 7. Aventurile unui om mediocru, care face pe uriaşul între pigmei şi pe piticul între uriaşi, inoportun şi ridicol întotdeauana; 8 .Odiseea unui idiot, care după un şir de nenorociri burleşti susţine că lumea aceasta e cea mai bună din toate lumile posibile; 9 .Peripeţiile unui profesor demonic, servit de un demon profesoral; 10. Plictisitoarea poveste a unei adultere de provincie, care se plictiseşte şi la sfîrşit se otrăveşte; 11. Ieşirile oratorice şi neînţelese ale unui profet însoţit de un vultur şi de un şarpe; 12. Un tînăr sărac şi înflăcărat care asasinează pe o bătrînă şi apoi, imbecilul, nici nu ştie să se bucure de prada sa şi sfîrşeşte prin a se preda în mîinile poliţiei; Cine credeţi că e autorul, în ce carte a încondeiat astfel creaţiunile în cauză, şi ce nume poartă respectivele?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:24:06               De acord! Iar unde nu-i dezacord, nu-i nici polemica, daca e sa parafrazez un ilustru personaj caragialian. As zice mai mult decat dumneavoastra, chiar: atata timp cat va exista omenire, va exista si nevoia organica de frumos, categorie ampla, careia nu noi suntem chemati sa-i stabilim limitele, ci filosofii de vana groasa. Mai mult, expresiaimediata a frumosului este arta, cu toate manifestarile ei, dar e nevoie de frumusete si in comportamentul uman. Etica, morala, bunul simt si, permiteti-mi s-o spun, nevoia acuta de a admira, proprii umanului, mi se par tot atatea manifestari ale nevoii de frumos. Remarcati va rog ca nu am pomenit categoria de "estetic" despre care, desi are contingente cu frumosul artistic, transcende granitele acestei categorii, in opinia mea. Interesant puneti problema literaturii si cred ca asemenea dezbateri, cum este aceasta provocata de "un simplu gand" al domnului Peia, ar trebui si ar putea sa continue. Nu sunt eu, desigur, cel mai avizat s-o propun sau s-o incep, aceasta dezbatere. S-auzim de cat mai multe lucruri bune si, nu-i asa, de ce nu, frumoase! Kostanie, oribila dihanie.   Postat de catre sters sters la data de 2013-01-20 09:19:52               "despre care putem spune"., evident. Scuze.   Postat de catre sters sters la data de 2013-01-20 09:17:16               De acord! Iar unde nu-i dezacord, nu-i nici polemica, daca e sa parafrazez un ilustru personaj caragialian. As zice mai mult decat dumneavoastra, chiar: atata timp cat va exista omenire, va exista si nevoia organica de frumos, categorie ampla, careia nu noi suntem chemati sa-i stabilim limitele, ci filosofii de vana groasa. Mai mult, expresiaimediata a frumosului este arta, cu toate manifestarile ei, dar e nevoie de frumusete si in comportamentul uman. Etica, morala, bunul simt si, permiteti-mi s-o spun, nevoia acuta de a admira, proprii umanului, mi se par tot atatea manifestari ale nevoii de frumos. Remarcati va rog ca nu am pomenit categoria de "estetic" despre care, desi are contingente cu frumosul artistic, transcende granitele acestei categorii, in opinia mea. Interesant puneti problema literaturii si cred ca asemenea dezbateri, cum este aceasta provocata de "un simplu gand" al domnului Peia, ar trebui si ar putea sa continue. Nu sunt eu, desigur, cel mai avizat s-o propun sau s-o incep, aceasta dezbatere. S-auzim de cat mai multe lucruri bune si, nu-i asa, de ce nu, frumoase! Kostanie, oribila dihanie.   Postat de catre sters sters la data de 2013-01-20 09:15:40               Metaforic vorbind, domnule Kosta, literatura poate fi percepută ca un fel de alter ego al vieţii cu determinări reciproce între cele două categoreme antropologice şi filosofice. Spun asta pentru că modelul tranzitivat, de ordin prim, al literaturii provine din viaţă. Abia apoi intervin, în literatură, modelele de ordin secund provenind din, chiar, literatură. Adică, literatura, la rândul său, poate oferi şi oferă vieţii şi literaturii modele. Unele, livreşti, este adevărat. Iar altele excesiv realiste. Prin urmare putem, cred eu, prelua ca pe un postulat următoarea aserţiune: atâta timp cât va dăinui specia homo sapiens, ca expresie a celei mai avansate forme de viaţă cunoscute, tot atâta timp va dăinui şi literatura. Ba, mai mult, lilteratura, în stadiul său de potenţialitate, poate supravieţui vieţii, ca urmare a formelor şi tehnologiilor de, să le spunem, "conservare". (stocare, înregistrare, printare, depozitare, etc.) Pe de altă parte, trebuie să acceptăm că formele de manifestare ale literaturii vor evolua în permanenţă. La limită, putem considera că filmul şi alte arte vizuale, de exemplu, reprezintă o formă de literatură a imaginii. Nu este mai puţin adevărat că există teorii, potrivit cărora, şi viaţa îşi supravieţuieşte "sieşi", adică, vieţii telurice. În cadrul acestor teorii, viaţa teluriă nu este decât o secvenţă din lanţul Vieţii, să-i spunem, absolute. Iar teoria relativităţii oferă chiar paradigma ştiinţifică a existenţei gândurilor noastre atât simultan cu viaţa telurică, pe de o parte, cât şi după aceea, pe de altă parte, în ceea ce ştiinţa actuală denumeşte drept noosferă. Aceasta, ca expresie a vieţii spirituale pe care viaţa fiinţei umane o presupune. Sigur, revolta noastră se poate manifesta în raport cu tot ceea ce ne nemulţumeşte ori se află sau se poate afla, la un moment dat, în disarmonie cu noi. Aşadar, ne putem revolta şi împotriva literaturii. Iar marile curente literare ale lumii şi ale noastre, din astfel de revolte şi negări îşi targ seva. Însă, la rândul lor, toate aceste curente fac parte din marea şi frumoasa nebunie, pe care, şi negând-o, o acceptăm şi care poate fi denumită, aşa cum am făcut-o, în textul de mai sus, drept "Republica Literatura"   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-20 04:30:59               Ma rog, viteza! "O lume alternativa ale carei lumini palesc..." Pentru claritate in exprimare, numai.   Postat de catre sters sters la data de 2013-01-19 12:15:02               Literatura este o lume paralela. O a doua viatza, un fel de taram al lui "Als ob", o varianta posibila si cu atat mai improbabila a lumii acesteia. Ale carei lumini palesc adesea in fata realitatii pipaite sau traite. Cati dintre voi, cititori pasionati sau numai consumatori intamplatori de literatura, n-ati vazut cu adevarat carnea, oasele si sangele personajelor pulsand, n-ati retrait, cum magistral s-a exprimat R St., reunoscand sau reamintindu-va? Literatura e un spatiu vast, ale carui limite sunt insesi limitele umanitatii creatoare. Un taram care nu constrange, singurul loc in care poate exista cu adevarat libertate. Sau adevar. Sau dreptate. S-auzim de chestii fine, sfori, mosoare si bobine.   Postat de catre sters sters la data de 2013-01-19 10:32:24	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE