“Nu oricine poate să se înşele.”* Doar acela ce nu a capotat în lîncezeala unei vieţi cumpătate. Cel care poate spune încă: nu sînt atît de nechibzuit încît să ador prudenţa.

Cel pe care pofta de viaţă autentică îl îndeamnă mereu – înc-o dată, iar şi iar – să fie îndrăzneţ, să aibă curajul ofensiv al iniţiativei, să fie încrezător în steaua lui şi în minunile oricînd posibile. Cel care primeşte onest provocările vieţii şi o provoacă constant la rîndul său.

Confruntarea cu dezamăgirea – cu oarecare regret, cu resemnare şi pocăinţă –, într-un moment cînd delicateţea sufletească ţi-a fost rănită de o fatalitate nărăvaşă şi crudă, se poate preschimba astfel, prin puterea vrăjită a versului citat, în programatică asumare a destinului care întotdeauna – în bine sau rău – ne va întrece aşteptările. Căci doar puterea îndrăzneaţă şi riscată a închipuirii poate aborda cu graţie întîlnirea cu destinul în dorinţa de a lămuri tîlcul întîmplărilor vieţii, de a sonda, pentru a nu-şi irosi norocul, ciudatele intenţiile ale providenţei.

Generozitatea, bunacredinţă, candoarea nedezminţită a încercării mereu reluate îl reînsufleţesc pe cel ce se doreşte angajat în viaţă fără reţineri, făptuind din toată inima. Înaripată de imaginaţie, incertă însă în ce priveşte izbînda, încercarea are toate şansele să biruiască cel mai adesea doar în baladă. Nereuşita nu-l descurajează însă pe cel ce îndrăzneşte, pentru că el nu trăieşte în regimul ambiţios al succesului garantat, iar puterea lui nu este una ambiţios eficace, ci doar onestă putere sufletească neîngenuncheată de eşecuri.

Ciudată putere a nobleţii care nu se simte umilită de înfrîngeri şi nu consimte la defetismul ruşinii, care nu resimte resentimentar dărnicia nerăsplătită a închipuirii. Mărinimie a dăruirii, bărbăţie şi curaj de a îndura tăgada ironică şi suverană a ursitei. Deschidere vulnerabilă pentru a da şi a primi cu toate riscurile. Voioşie a proiectării şi a reproiectării perpetue pentru miracolul virtual al altor fragede încercări.

*versul îi aparţine lui Esenin