|
|
|
|
|
|
|
|
|
Meditație asupra timpului |
|
|
Text
postat de
Corneliu Traian Atanasiu |
|
|
A contempla și a medita sînt sinonime, dar, ca orice sinonime care se respectă, ele nu sînt absolute și interferează doar pe o parte din sensurile lor. Ambele indică o activitate mentală focalizată, îndelungată și profundă.
Contemplarea este îndreptată spre în afară, vizează un lucru sau un eveniment și angajează de obicei văzul, simțul care se pretează cel mai bine la o examinare stăruitoare, multilaterală și polivalentă. Și care, de cele mai multe ori, este însoțită de admirație și emoție.
Meditația este o activitate de sens contrar contemplării, ea este îndreptată spre înăuntru și vizează imagini interiorizate însoțite de un întreg halou conceptual și simbolic, ca și de aura trăirilor pe care acestea le declanșează. Meditația sublimează senzorialul și accentuează cugetarea, reflexia, focalizînd pe conținuturi îmbogățite de travaliul mental.
Într-un haiku avem de a face cu ambele activități sau dispoziții. În mai multe etape, eșalonat sau simultan, cu reveniri și interferări contemplarea lucrurilor, întîmplărilor, scenelor este însoțită de meditația asupra reprezentărilor, conceptelor, trăirilor conexate cu primele. De cele mai multe ori însă, cînd poemul este foarte bun, cele două stări se împletesc într-un proces de visare, de reverie, care topește totul într-o stare de preaplin sufletesc, de revelație existențială, de elevare spirituală. Iată un asemenea poem :
Țurțuri picurând
bătrânul strânge-n palmă
un ceas ruginit
Procedînd didactic, tema poemului este meditația asupra timpului. Sigur, nu într-un mod discursiv, sentențios și enunțiativ. Ci primind provocarea celor două imagini la care ne trimit puținele cuvinte ale poemului.
Vedem mai întîi țurțurii picurînd și mîna oarecum crispată a bătrînului. Apoi, simțim prospețimea perpetuă a timpului în picurii aritmici care vestesc schimbări, în țurțurii care se topesc detașat și nu ruginesc niciodată, pentru că ei măsoară doar veșnica reîntoarcere a anotimpurilor. Simțim, în ceasul cuprins în palmă, strîngerea de inimă a bătrînului și timpul care, pentru cel ce trece prin viață, deși egal măsurat de ceasornic, este mereu inegal cu sine, cînd dilatîndu-se, cînd închircindu-se.
Două gesturi care ne spun prin modalitatea lor totul. Nonșalanța cu care se desprind și clipocesc picurii contrastează cu spasmul mîinii care ar vrea parcă să rețină clipa sau măcar să întîrzie avansarea ruginii.
Ca în orice haiku bun, declanșarea activităților de explorare pentru a dibui sensurile poemului o realizează abia ultimul vers un ceas ruginit. Neîndoielnic, puteam să stăruim în contemplarea acelui ceas de buzunar, transmis din tată-n fiu, pe care bătrînul, cînd îl mîngîie, cînd își încleștează degetele pe el. Dar, pentru a trece la actul meditativ, ceasul ruginit trebuie resimțit ca o metaforă a vieții trecătoare, gata să-i scape bătrînului din mînă. Ruginit, nu atît pentru că ar fi cu adevărat așa (ceasurile vechi se făceau din materiale inoxidabile ca să reziste secolelor), ci ca să semnifice simbolic perisabilitatea timpului uman. Doar prin această metaforă, acea fisură premeditată în mimetismul imaginii, ni se deschide accesul către orizontul simbolic al poemului.
Care este însă traseul pe care-l urmează cititorul ca să pătrundă înțelesurile poemului și să se bucure de tîlcurile lui? Rătăcirea. Rătăcirea este o căutare răzleață a drumului, a țintei. Rătăcirea înseamnă a ajunge mereu într-un loc în care nu te așteptai să te afli. Rătăcirea, în sensul ei figurat de a colinda cu voluptate un tărîm miraculos, este simbolul unui traseu inițiatic prin care un teritoriu neutru, legat prin rețeaua pașilor celui ce îl străbate, devine ținut.
Taina unui haiku se mărturisește doar celui ce, avînd răbdarea fără de margini a rătăcitorului, rămîne prizonierul său voluntar.
*
Cine este interesat de genul de poem de mai sus, poate afla mai multe dacă folosește informațiile din prezentarea de mai jos.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Am modificat, mulțumesc pentru atenționare. Poemul nu-i al meu și autorul ține la forma canonică, strîngînd în adaugă o silabă în plus.
Am adăugat și o prezentare, dar convertirea pe authorstream a cam accelerat-o. Originalul e mai calm.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2010-03-05 10:21:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
un studiu demn de orice revista literara, rara avis in europeea. am o singura observatie domnule CTA, constructia "prăbușindu-se în stări de colaps" mi se pare usor pleonastica si cred ca merita evitata, desi sensul lui "colaps", luat ad litteram, ma contrazice. va admir pentru pasiunea constanta cu care promovati aici haikul, si pentru calitatea exemplului citat astazi.
P.S. ma gandesc ca totusi daca limba romana ar fi permis gasirea unui gerunziu de lungime potrivita in locul lui "strânge", ar fi fost mai bine. e o parere.
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2010-03-04 16:17:34 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|