PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Parascovenia lui Făuricea Text postat de Corneliu Traian Atanasiu Este un lucru destul de obişnuit să faci substituţii în fragmente dintr-un text ultracunoscut pentru a miza pe efecte umoristice. Dar pentru a şi reuşi ce ţi-ai propus trebuie să ai proprietatea cuvintelor pe care le foloseşti şi subtilitatea necesară pentru ca ironia prezumată să nu fie ratată din cauza procedeului rudimentar de lucru cu cuvintele. Altfel vorbind, trebuie să fii stăpîn pe limba pe care o vorbeşti şi, mai ales, pe registrele ei de fineţe. Să vedem de ce nu-i iese domnului Făuricea. Dînsul, nefiind stăpîn pe cuvintele folosite, scrie: Un samsar dintre aceia ce se cred stăpâni pe limbă încercînd să calchieze intenţiile sale pe versurile lui Eminescu: «Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limba...» Făuricea are o preferinţă pentru sensul peiorativ al cuvîntului samsar pe care l-a mai întrebuinţat şi în alte producţii ratate. În cazul de faţă, jocul de cuvinte samsar-sultan n-are însă vibraţie umoristică, dar are alte efecte involuntare. Primul este acela de a da impresia că Făuricea încearcă să o brodească, dar nu cunoaşte sensul adevărat al cuvîntului, acela de misit, mijlocitor, intermediar, sens care n-are aderenţă la ideea de pretenţii despotice. Samsarul poate fi bănuit de multe vicii, dar nicidecum de veleităţi tiranice. Al doilea, acela că vrea doar să-şi etaleze bagajul cultural rămas la nivelul destul de precar al gimnaziului absolvit cu dispensă. Altfel, nu s-ar explica de ce, chiar în următoarele două versuri: dă cu tifla-n poezia celui care nu-l colindă dovedeşte aceeaşi improprietate a expresiei folosite. Tifla nu este un obiect cu care se poate zvîrli chiar şi într-o poezie stupidă, ci un gest batjocoritor făcut cu degetele. Drept care a da cu tifla n-are nciodată ca finalitate lovirea a ceva sau a cuiva. Obsesia lui Făuricea este să compună versuri cu rimă. În prima strofă se căzneşte fără spor cu a-cè-ia şi po-e-zì-a, la fel ca şi cu lim-bă şi co-lin-dă. Şi în strofa a doua, una din rime e la fel de peltică: crì-tic, pè-tic. iar acum se crede critic avizat şi cu emfază dându-se mereu în petic aproape în orice frază Şi ca să nu vă mai obosesc, pentru că două strofe sînt de ajuns pentru a măsura talentul unui ageamiu, remarc doar aceeaşi hipoacuzie avansată în ce priveşte expresiile idiomatice ale limbii române: nimeni nu se poate da huţa în petec, românii obişnuiesc, ştiu ei de ce, să spună celui care scrie versuri fără să se priceapă ioc că îşi dă în petic. Există şi expresii mai tari, dar le lăsăm pentru altă dare-n petic. Deşi nu merită decît premiul pe care deja l-a primit, o ceapă degerată, puteţi citi întreaga parascovenie la linkul de mai jos: http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=36938 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   De data asta chiar că ai avut haz. E primul tău text curat. Ai ajuns la maturitate. Aşa a făcut şi Rimbaud. În Abisinia.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-04 10:36:49                 Postat de catre Mihail Buricea la data de 2010-03-04 09:37:32	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE