|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cu tramvaiul in tampla |
|
|
Text
postat de
Label Black |
|
|
Bombardamentul a inceput la ora 16 fix. O rafala de gloante s-a abatut asupra noastra fara incetare timp de 27 de minute, vreme in care nu am facut decat sa ne ferim din calea ei, adapostindu-ne in cele mai inguste spatii, gauri, grote ale Muntilor Tatra, Cehoslovacia. Suntem inchisi aici ca intr-un lagar desi inimile ne bat tare si simtim in intervalul de ore 00:00 – 02:00 linul parfum al libertatii. La aceasta ora inceteaza orice fel de atac, lunetele sunt asezate in dreptul picioarelor iar noi putem sa respiram aerul crud si rece de munte.
Numele meu este Nae Scriitoru` , sub-locotenent in cadrul diviziei a 6 , regimentul 41 – infanterie, dar mi se spune, si nu stiu de unde, Esofag. Am venit aici odata cu armatele rusesti ambitionate sa cucereasca fabricile de textile din zona, incaltamintea, bumbacul si peste toate, orice fel de cereale a ramas dupa parjolul din primavara trecuta. Suntem niste imbecili si vom ramane o eternitate daca nu revenim in lupta drept aliati ai lui Hitler. Rusii ne imbatranesc si imaginea vechilor Urali din 40` ni se pare doar o dulce amintire a zilelor frumoase de vara. Atunci am avut mancare cat de cat multumitoare, echipament cat de cat purtabil si ce e mai important intr-o astfel de situatie, am avut armament. Acum suntem pe cont propriu, gasesti un pistol si tii de el cu dintii, cu sufletul, cu inima.
Brigada mea a fost compusa initial din 35 de oameni, dintre care au ramas numai opt, restul fiind omorati sau luati prizonieri si tinuti pentru sacrificare undeva in nordul Frantei. Nu am nici o veste de la fratele meu de cateva saptamani si nu imi permit sa fac nici un fel de presupunere asupra soartei lui. Cu noi mai este si Maiorul Puiu Bratulescu venit direct de pe frontul polonez in urma cu cateva luni de zile. A adus cu el aproape 200 de soldati, majoritatea fruntasi, infometati, bolnavi si raniti. Unii dintre ei s-au sinucis din cauza depresiilor si a dorului de casa si de familie. E un joc continuu al rezistentei si al foamei pentru supravietuire.
…………………………………………………………………………………..
- Esofagule` astia ne joaca pe degete, domne – imi spune Puiu in timp ce isi aprinde o pipa. Nu ne-au trimis ajutoare de trei saptamani. De intariri nu mai poate fi vorba. Stau si ma gandesc daca nu cumva curvulita are un amestesc in toata povestea asta. N-ar avea cum, intelegi? Ori exista probabilitatea sa fi uitat de noi. Cine dracului sa isi aminteasca de un regiment din Muntii tatra. Astia ne-au abandonat rusilor, rusii ne-au abandonat nemtilor si tot asa..
- Puiule, incepi sa semeni in gandire cu Dinamita, numai ala bolborosea tampenii ori de cate ori tragea dintr-o pipa! Si-ai vazut dupa aceea? Si-a luat gatu cu briceagu dupa ce Menelau l-a anuntat de nevasta-sa.. despre care am auzit ca traieste. Spunea un neamt in urma cu un an in Moldova ca o stie pe femeia din poza, e in Austria, cu un bun prieten de-al sau..
- Si tu l-ai crezut ma, tranta? Bai, asculta la mine, nemtii sunt niste pocitanii. M-am convins de ei pe frontul rusesc. A trebuit sa ma intorc singur in tara, pe jos, din apropierea Stalingradului. Am venit cu caruta dupa ce i-am tras-o unuia in capatana si i-am furat si magar si tot. Podoaba de rus, rade Puiu. Am facut escala la Tecuci, evitandu-i iarasi pe nemti, lasand magarul unui copil de cinci ani, dupa care am luat trenul spre Craiova, spre casa. Aici m-au gasit fir-ar ei ai dracu si dupa ce s-au rehotarat cu cine sa tina, m-au trimis spre Germania.
- Puiule.. Dar o bubuitura imi detoneaza creierul lansand in el trotil greu de cateva tone, intimidandu-mi privirea. E raid Puiule, fugi.. Puiule, fugi..
Dincolo, dupa cei trei copaci sub care am stat de vorba cu puiu, elita noastra condusa de Mardare se lanseaza intr-un schimb de focuri realmente superb. Ia-le si parul de pe mana, Mardare. Unde mi-e pusca? Turcule, pusca? Turcu e mort in santul de langa apa, cu capul sfarmat si pielea arsa ca a unui porc de Craciun. Doua minute de liniste in care ne numaram si intram in tunel.
- Astia nu stiu ca suntem aici, spune Puiu! Au tras ad-hoc. Nu stiu nici ai nostri ca suntem aici, darmite ciucinghezii astia alcoolici!?
- Stiu rusii, Puiule, spune unul dintre cei opt ai brigaadei mele, Florea!
- Si vrei sa zici ca astia au fost rusii? Aerian? Bai tembel esti! Daca rusii ar vrea sa ne omoare intr-o jumate de ora nu mai esti aici.. dar o jumate de ora e mult!
- Mi-e foame, le zic tuturor, cu cerul gurii facut punga de la o coacaza mancata in timp ce vorbea Puiu.. Mi-e foame fratilor si nu mai avem nimic de mancare.
- Avem miere de albine.. o sa te caci dulce – Esofag, si asa esti tu destul de amar!
- Stii sa lingi oua, Puiule? Incepe cu ale mele.. neam de traista!
- Piei.. trimite doi lalai dintr-astia sa pescuiasca, maine dupa zid.. E lacul ala atat de mare.. trebuie sa fie niste peste in el.
- O fi, dar astia nu se mai intorc daca ii trimit! E ca si cum i-as omori cu mana.. ma rog! Ce-o fi facand frumusetea mea? E gandul care ma deprima ingrozitor. Imi aduc aminte de Crina. E singura in Bucurestiul pana nu de mult, linistit. Puiule, am o femeie..
- Stiu ma, mi-ai spus de o mie de ori, e studenta la arte. Scrie poezii.
- Nu ma.. aia e Hortensia.. nu stii nimic! Eu vorbesc despre Crina, nevasta-mea, odorul meu. Ne-am cunoscut la mare acum 6 ani, eu eram din Tulcea – ea din Bucuresti. Bai Puiule, o frumusete rara. Imi amintesc cum imi facea cartofi prajiti, mie si lui Ulise – catelul ei! Unu latos si cret – Camis – asa se numeste rasa! Camis! – E frantuzesc, mananca putin, alb, focos – sarm la gagici. A ars tot cartierul, ca se plangea madam Lotru ca a ei catea de rasa chinezeasca nu poate avea puisorii creti. E, a fost Ulise in zona! Ma apuca rasul.. Da ma Puiule, am tinut legatura cu ea prin scrisori si in 40 ne-am mutat impreuna! Am vazut Bucurestiul, sa vezi acolo, viata! Jocuri de noroc, tutun. Dar nu asta m-a facut fericit. Pe cuvantul meu. Faptul ca am vazut tramvaiele mergand a insemnat pentru mine cea mai mare realizare. Am vazut tramvaiele ducand in spinare atatia oameni. Asta da, minune. Sa vezi tramvaiul. Uite, chiar si acum imi amintesc sunetul lui. Ding-dang-ding dang.. si ochii mi se umplu de lacrimi!
- Termina ma, Luceafare! Am vazut atatea povesti de dragoste la viata mea.. care mai de care mai tembela. Anul trecut, pana sa ajung aici la voi, in Ungaria, un cuplu s-a destramat dupa ce un neamt i-a zburat creierii barbatului respectiv. Si in timp ce ea ii saruta mainile si plangea langa cadavru, acelasi neamt si-a scos din pantaloni mitraliera si s-a pisat acolo, pe capul frumusetii aceleia de unguroaica..
- Pai stiam ca in Ungaria n-au intrat nemtii..
- E, n-au intrat! Au intrat peste tot ma. Eu de ce am boala pe nemti? Tu ii admiri, tu cu Hitler al tau si cu neamul vostru de bosimani!
- Da ma da,..
- Taci dracu! Culca-te. Am un plan mare pentru maine.
……………………………………………………………………………..
Ziua urmatoare a inceput devreme. Puiu statea rezemat de Bambina, o stanca pe care unul dintre fostii mei brigadieri a numit-o asa, intr-o noapte in care a simtit nevoia de o atingere extraterestra. Razboiul te face sa o iei razna. Era lesne de inteles ca sarmanului Marin, plecat de atat timp pe front, creierul incepuse sa-i joace feste. Ca niciodata, o pereche de rusi a venit la noi cu un maldar de scrisori pe care le-au lasat in bratele lui Gherla. Era o rusoaica extraordinar de frumoasa, pe care nu o mai vazusem niciodata pana atunci. Vorbea romaneste destul de bine si cand Puiu a indraznit sa ii ceara o tigara, ea i-a raspuns domol:
- Iti dau, dar sa nu cumva sa faci abuz. Razboiul o sa mai dureze..
- Halal! A raspuns Puiu. Mi-e greata cand aud cuvantul razboi. Suntem niste solitari, a carei soarta a fugit de mult. Uita-te in jurul tau! Oricum, oportunitatea de a vedea un suflet atat de blajin in aceasta grota a vietii mele este o mana cereasca!
Nu-mi venea sa cred ca Puiu flirteaza cu femeia in rosu. Nu stiu ce-o fi facand acea femeie acolo, pentru ca, exceptand nevestele generalilor in serviciu trimisi la datorie, nici unui alt picior de dama nu ii era permis sa calce sangerosul pamant cehoslovac.
- Stii sa scrii?.. m-a intrebat rusoaica - vazand cum mazgalesc fara grija carnetelul primit in dotare.
- Stiu, raspund. Si cred ca sunt singurul de aici care stie.
- Atunci noteaza-ti urmatoarele cuvinte..
Si a inceput sa-mi dicteze intr-o romana extraordinar de placut aranjata oratoric. “ Dragul meu Jenia, sunt in Cehoslovacia fara tine si e ca si cum natura lipseste dimprejurul meu. Nu mai e necesar sa-ti spun cat de stingher imi este sufletul, captiv intr-un lant muntos nesfarsit de lung. Sunt clipe pe care nu mi le-as fi imaginat ca fiind adevarate. Mi se scutura viata in fiecare secunda si nu ma pot gandi decat la gradina noastra si la felul in care ma jucam cu tine… “
Rusoaica incepu sa planga tinandu-si tamplele intre palme acoperind pe de-o parte momentul pe care, probabil, il catalogase drept unul jenant. Puiu i-a spus ca si noua ni se intampla deseori acelasi lucru..
Apoi au plecat, lasandu-ne sa ascultam tacerea nici unui raid aerian sau a vreunei rafale de gloante. A luat scrisoarea si mi-a spus ca este pentru copilul ei lasat in grija unor romani din Campia Moldovei. Nu stie exact adresa lor dar o sa incerce sa dea de ei prin orice mijloc posibil. Desigur, pe mine nu ma interesa prea mult povestea rusoaicei, ma gandeam ca este femeia vreunui general rus, Puiu imi facea semne sa nu scot prea multe cuvinte, asa ca m-am pus in rolul umilului servitor si am scris pana la capat intreg discursul, fara sa scot un sunet.
In muntii Tatra placerea cea mai mare ti-o ofera pasarile. Principala noastra sursa de hrana. Este tot ceea ce am mancat in ultima luna de zile. Acum au inceput sa dispara. Nu mai auzi un cantec, sau macar un ciripit anemic. Mardare sufera cel mai mult de pe urma aceasta. I-am spus ca la intoarcerea in tara o sa il propun pentru a fi decorat. Ochii i s-au inmuiat si a adormit in frigul nocturn din acea seara. Seiful pe care rusii l-au spart in urma cu o saptamana intr-o localitate din apropiere a ajuns wc. Pentru ca noi suntem ordonati, curati. Ei au luat banii, noi maldarul de fier si nu mi-e ciuda deloc pentru acest lucru.
- Care este scopul nostru aici? Ma intreaba Puiu. Stii sa-mi raspunzi.. Esofag..
- Pai, sa il dam pe Hitler jos.. sa..
- Stii pe dracu! Scopul nostru aici este sa fim folositi pe post de camile jegosilor astora de rusi infumurati. Sa fim primi care crapa, telemeaua dracu ce esti! Iti spuneam aseara de un plan. Nu e un plan. E mai degraba o realitate sumbra si simpla! Propun sa plecam acasa, in Romania, pe jos. Propun sa fugim, orice ar fi. Nu mai e timp de pierdut. Cand o sa ajungem noi, razboiul o sa fie deja gata, noi o sa ne primim soldele, ii aburim un pic pe fraier si mai luam si cateva aplauze.
- Puiule, delirezi. Pana in Romania pe jos?
- Sunt doar cateva mii de kilometri ma zevzecule. O luna – doua cel mult si o sa fii in bratele Crinei. Sau a Hortensiei. Sau cine stie ce femeie iti gasesti tu..
Am analizat cu Puiu si baietii aceasta solutie. Cert este ca am ajuns la concluzia ca trebuie sa o intindem. Nu stiu de ce am mai pierdut atata timp gandindu-ne. Trebuia sa plecam din prima clipa in care am vazut ca se ingroasa gluma.
Am luat-o spre Ungaria propunandu-ne sa facem un popas la Timisoara, sa admiram universitatea si sa cantam imnul in parc. Puiu credea ca pana la in decembrie suntem acolo.
…………………………………………………………………………………………..
Drumul este costisitor. Am abandonat frontul rusesc si daca pana acum nu ne-a urmarit nimeni inseamna ca nici n-am fost acolo. Ma gandesc la Crina. Abia astept sa o strang in brate. Degetele de la picioare imi sunt zdrentuite si pasii din ce in ce mai grei. Mergem in continuu de o saptamana, fara mancare si cu o ratie de apa zilnica, care nu intrece marimea unui pahar de tuica ardeleneasca. Nu mai avem opinci si imbracamintea ne este din ce in ce mai umeda. Dintre noi toti, Puiu este cel mai entuziasmat. Vorbeste cu divinitatea despre pacea eterna din rai.
……………………………………………………………………………………………
Dupa o luna jumate de mers pe jos suntem de-a dreptul ravasiti. Cavaleri ai destinului. Haiduci. Ne-am oprit intr-un sat in care am auzit ca se vorbeste bine romaneste si singura dorinta pe care am avut-o, cred ca fiecare dintre noi, era sa fim ajunsi acasa. Una dintre femeile ramase sa aiba grija de saracacioasa localitate ne-a spus ca sunt in aceeasi blestemata Cehoslovacie, lucru care ne-a lasat fara cuvinte si ne-a intristat pana la epuizare. Multi dintre noi au clacat. Am vazut dezamagirea in ochii fiecaruia dintre ei. Curios este ca aceeasi dezamagire am vazut-o si cand avioanele nemtesti survolau stepa la care ajunseseram insa atunci au mers mai departe. Acum Mardare si elita stau jos. La umbra. Beau un pahar de vin si spun tampenii.
- Suntem victime ale pamantului. Mardare roseste de fiecare data cand spune cate un lucru din asta gen Shakespeare, cum ii zice Puiu. Eu ma opresc aici, imi fac o casuta, iau o cehoaica d-asta muncita al carui sot e dat disparut, imi intemeiez o familie si asta e. Nu mai visez la o Romanie atat de incetosata precum America. O sa ma ascund cateva luni, dar cel putin beau vin, ma intind pe ceva moale, ma spal, mananc…cam tot ce isi doreste un barbat venit de pe front.
Cu el au ramas altii cinci membri asa ca ne-am continuat drumul spre casa, eu , Puiu si inca vreo douazeci de soldati din brigada lui.
- O sa urmez facultatea de medicina, Puiule. Ma inscriu acolo, stau patru ani intr-o studentie regeasca, vad orasul cum o sa curga lin de fiecare data cand il vizitez si o sa profit din plin de viata asta.
- Eu o sa urmez pasarea cerului, Esofag. Tu poti visa la facultati, eu pot visa la slanina si la sunetul caprei de munte. Pur romaneasca. Pot visa la sunetul de campie pe care il naste macul in lungile hectare de pe miristea natala. Pot visa la marul copt din copacii de la mine de acasa, la mirosul de paie din curtea lu` nea Zamfir..
Astea erau unicele noastre discutii. Si au ramas. Tot drumul pana acasa. Visurile care ne-au tinut in viata atata timp. Curand am aflat despre Mardare, Gherla si ceilalti ca au fost descoperiti si omorati in acelasi sat unde ii lasaseram. Nemtii aveau sifoane peste tot. I-au prins usor, i-au legat si au tras in ei pe loc. N-au luat nici un prizonier cum au facut in alte multe ori. Noi am mers mai departe si in sase luni de zile paseam pe treptele universitatii din Timisoara. Murdari si imbracati in hainele militaresti. Am cantat imnul in parc. Razboiul se apropia de final. N-am primit laudele despre care vorbea Puiu. N-am primit nici macar soldele cuvenite. Nici nu am fost decorati sau mai stiu eu ce, dar sunetul pe care il scotea tramvaiul lingea fiecare rana pe care o aveam. Lasa atat de multa bucurie in interiorul meu incat nici o suferinta nu ar mai fi fost gasita. Crina se maritase cu un profesor de istorie si geografie si cand am ajuns acasa era in 8 luni insarcinata. Am plecat spre Tulcea si am ajuns fara sa vreau la Galati. Aici am stat aproape doi ani de zile, lucrand in port la Dunare, frecand la vapoare si ascultand marea. Mi-a parut rau ca am plecat de acolo, dar trebuia sa imi urmez visul de a studia medicina. Asa am ajuns la Iasi unde ma astepta adevarata turnura a vietii mele. Intamplator, eram la biblioteca cand o batrana vorbea despre o vecina al carui copil adoptat este baiat de general, pe nume Jenia.
………………………………………………..
Cand m-am intalnit cu Jenia am avut un mare gol in stomac. Era cel mai frumos copil vazut de mine vreodata. Avea ochii acelei rusoaice de pe frontul rus din Cehoslovacia. Am baut o cafea impreuna cu el si am devenit buni prieteni. L-am inscris la generala, la liceu si pe urma la facultate. Niciodata nu a dat vreun semn ca i-ar fi fost dor de parintii lui. A stiut din prima clipa dupa cum mi-a marturisit dupa ani buni, atunci cand ma vizita si imi spunea Tata, ca eu am fost trimis acolo de mama lui. Desigur, pentru mine a fost o simpla intamplare, devenita fragment al vietii mele de dupa razboi. Pe Puiu l-am vazut ultima oara cand am plecat din Timisoara, urcandu-se in trenul de Craiova. Am aflat cand eram la Galati ca fusese inchis pentru neindeplinirea ordinelor pe front. Am vrut sa-i scriu dar in inchisoare s-a impuscat in cap dupa numai doua zile.
Eu am cunoscut-o pe Paula si alaturi de ea mi-am trait ce mai ramasese din starpitura asta de viata. Am devenit medic oftalmolog, in Bucuresti si pana la venirea lui Ceasusescu am dus traiul pe care mi l-am dorit. Pe urma am taiat-o-n strainatatecu Paula si Jenia. Ne-am stabilit la fratele ei in Chicago, ascultand sunetul zgarie-norilor si privind de la etajul la care lucram, norii de ceata. Am condus timp de mai multi ani un Mercedes primit cadou de la un pacient putred de bogat din Canada. Am avut doi copii, Matei si Claudiu, copii pe care i-am vazut crescand pana la varsta de 20 respectiv 18 ani, moment in care cancerul a pus stapanire pe mine.
……………………………………………..
Vorbesc cu Jenia in sala de citostatice. Intre dozele de morfina si durerile mele e un singur pas. Ii repet in continuu ca cea mai mare minune descoperita sau faurita pe acest pamant, nu sunt jocurile de noroc, barurile de streaptease, banii dobanditi usor sau insula din mijlocul oceanului despre care imi vorbeste deseori ci sunetul acela, imaginea aceea, a tramavaiul cand duce in spate atatea suflete. Tramvaiul…
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Am spus ca sunt erori! Asta din cauza prostului obicei de a nu reciti textul dupa scriere! Stai cuminte, stiu limba romana mai bine decat iti imaginezi! Si nu mai sunt student! Am terminat facultatea! - la anul si jurnalismul, nu ca te-ar interesa, dar te informez! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-11 10:10:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
typo: respectul |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-09-10 23:58:02 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Label,
Nu ai nevoie de critică, aşa cum mie rspectul tău îmi este inutil!
Totuşi, în acest text sunt atîtea erori încît eu nu m-aş mai recomanda în locul tău ca student la litere. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-09-10 23:57:41 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
CTA - esti primul care face o analiza competenta! Felicitari - asa se incepe o critica, Reche! Cu sugestii, cu exemple! R. |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 21:52:42 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Jorzo - esti binevenit! E prima oara cand incerc asa ceva - mi-a placut! Tu, cum esti un poet atat de bun - observi imediat cliseele!
|
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 21:52:27 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
"Bombardamentul a inceput la ora 16 fix. O rafala de gloante s-a abatut asupra noastra fara incetare timp de 27 de minute, vreme in care nu am facut decat sa ne ferim din calea ei, adapostindu-ne in cele mai inguste spatii, gauri, grote ale Muntilor Tatra, Cehoslovacia."
Limba mai întîi. Bombardamentul se execută cu bombe, proiectile sau rachete. O rafală e relativ scurtă, în niciun caz nu durează jumătate de oră. Găurile şi grotele alea trebuie localizate mai bine, altfel sună hilar. Confuzia este aşa de mare că nu te-mbie să citeşti mai departe.
|
|
|
|
Postat
de catre
Corneliu Traian Atanasiu la data de
2009-09-10 21:28:54 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Labela, textul este scris la mântuială. Plin de greşeli, unele ţi-au fost semnalate, altele urmează să le găseşti tu - peste câţiva ani, deşirându-se - în (ne)curgerea sa - prin meandrele unui stil colţuros, greoi, redundant. Nu reuşeşti să prezinţi veridic această ficţiune, deşi ai folosit "la greu" clişeele. Mai ai de lucru!
J |
|
|
|
Postat
de catre
Ioan Jorz la data de
2009-09-10 21:03:17 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Liviu - eu am spus ca exista greseli! Si le voi corecta! Cat despre aparitia ta - ma bucura! Ai tacut prea mult. Cat sa iti uit sfaturile! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 20:18:45 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Reche - te inseli! Eu respect critica oricui! Ideea este ca tu nu stii sa faci o critica concreta, cu defecte si calitati! Tu enumeri un maldar de greseli si-atat! Solutiile tale sunt inapte din orice punct de vedere - chiar fizic. Voi invata sa te respect cand vei invata sa critici! De acord? |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 20:16:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Suntem inchisi aici ca intr-un lagar desi inimile ne bat tare
de ce desi?
Am venit aici odata cu armatele rusesti ambitionate sa cucereasca fabricile de textile din zona, incaltamintea, bumbacul si peste toate, orice fel de cereale a ramas dupa parjolul din primavara trecuta.
creste bumbac prin Tatra? poate... si inca ceva: cerealele au ramas, nu a ramas...
restul fiind omorati sau luati prizonieri si tinuti pentru sacrificare undeva in nordul Frantei
tinuti pentru sacrificare... o fi fost vreun ritual, sau venea Ignatul...
am mai gasit si altele, dar nu vreau sa par carcotas. exemplu:
Cand m-am intalnit cu Jenia am avut un mare gol in stomac
poate ca ai simtit. da' ce stiu eu...
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2009-09-10 19:44:24 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Irelevantă e fluturarea unei frunze din arborele genealogic!
Asta e ceea ce cred eu despre text, nu-mi făceam nici o iluzie asupra faptului că vei suporta nişte păreri critice (ar mai fi fost de semnalat stîngăcii şi clişee în limbaj,imagini false ş.a.)
Subiectul indiferent de ceea ce afirmi vezi doamne ironic este împrumutat.
Pe viitor te voi exonera de comentariile mele; minima politeţe cred că ar reclama reciprocitate!
mon infatiguable respect(vorba maestrului tău, ecsintescu) |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-09-10 17:46:46 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Iar despre tristar - inutil a mai spune! Irelevant! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 16:58:05 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Reche - am stiut din prima clipa in care am vazut numele tau, ca in spatele lui sta un adevarat cavaler. Juvete. Apetisant. Atragator. Brad Pitt pentru femeile inainte in varsta - Smeagol pentru celelalte. De aici si modul in care gandesti si intelegi un text, modul in care simti si tragi concluziile asupra unui text, modul in care iti exprimi parerile. Nae Scriitoru e doar un actant. Nu un erou. La fel si Gheorghe Rechesan. Puiu - pe de alta parte - e strabunicul meu, confirmare din partea intregului neam. General SS - pentru mine inseamna nimic - nu am citit-o inca! Si probabil nu o sa o citesc vreodata, dovada a faptului ca nu impartasim aceleasi gusturi. Literare. |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 16:57:00 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Sofism ieftin, labi*(n-am găsit alt diminutiv pentru reciprocitatea dezinvoltă prin care-mi scurtezi numele)care scuză lipsa de imaginaţie(s-au scris atat de multe lucruri pe pamantul asta, incat oricum ai da-o tot risti sa repeti ceva!)
Fiindcă numeri ca la popotă, a patra ar fi:anabasisul lui Nae Scriitoru seamănă binişor cu retragerea eroilor din "General SS" a lui Sven!
Scuză-mi lipsa de originalitate, dar efortul tău merită tristar-ul... |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-09-10 15:11:58 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Multumiri, Vero! Acele greseli imi bat cuie in tample. O sa rectific... dar nu stiu cand! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 14:58:07 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Maestre, s-au scris atat de multe lucruri pe pamantul asta, incat oricum ai da-o tot risti sa repeti ceva! Asta ar fi una! - Armata am facut-o la Caracal in 2005 - voluntar. In 2006 ianuarie, dupa juramant am fost trimis in Bucurestiul cel de toate zilele unde am avut noroc si-am prins un post de ospatar pentru un mare general din unitate! Asta ar fi a doua! Iar stelele mi le returnezi abuzand de incantarea cu care ti le ofer! - Lipsa de originalitate! Totusi - sincere multumiri! A treia! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-10 14:56:15 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Totuşi Răzvane, cu Tennesse Wiliams ce-ai avut?Tramavai-dorinţă-suflete, ştii tu?
PS Bineînţeles Tristar***pentru compunere! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-09-10 08:17:45 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da,categoric e o reuşită! Uimitoare uşurinţa cu care e încropită această poveste de război în cea mai sigură reţetă Sven Hassel: o conflagraţie mondială, nişte tipi "răi" dar bine intenţionaţi, un strop de cinism, aventuri în tranşee,patetismul condamnatului, etc.În dorinţa de a fi original, autorului i-au scăpat şi nişte neecologice, dar deh!aşa-i pe frontul de est, nimic nou şi cîteva clişee care dau bine ansamblului belicos (deşi probabil juvenilul Răzvan n-a făcut armata şi s-a jucat de-a războiul folosind pistoale cu dop:brigadă compusă din 35 de oameni?!)
Felicitări label black, keep going(vezi Platoon,Întunecare,Pădurea spînzuraţilor,ş.a.!)
|
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2009-09-10 08:15:11 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Label Black,
Ai talent! M-a prins povestea ta, m-au emotionat si subiectul si descrierile.
Ti-am recunoscut si marca "personala": "luni de zile", "ani de zile " :))
Cateva mici typo si greseli de alt tip, in rest bravo, text reusit!
Vot si felicitari,
Vero
|
|
|
|
Postat
de catre
Veronica Pavel la data de
2009-09-10 01:37:08 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
,,mi-au plăcut,, scuze, mă gândeam la întreg. |
|
|
|
Postat
de catre
vasile iftime la data de
2009-09-09 20:56:58 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Asta era ideea, Vasile. Gratios ca intotdeauna! |
|
|
|
Postat
de catre
Label Black la data de
2009-09-09 20:40:08 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mi-a plăcut aceste frânturi dintr-un roman autobiografic (cred) mulţumesc. |
|
|
|
Postat
de catre
vasile iftime la data de
2009-09-09 20:36:02 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|