|
|
|
|
|
|
|
|
|
Zăpada îngerilor (continuare) |
|
|
Text
postat de
George Ionita |
|
|
- Eu, domnule profesor.
Mă măsoară din cap pînă în picioare și-mi spune:
- Tu măi, slăbănogule ? Ce medie ai ?
- Nouă și șaizeci.
- E o medie mare, dar mă rog...nu toți trebuie să arate...
Îl întrerupe soneria de pe hol, care ne izbăvea într-un fel de chinurile primei ore de contabilitate.
- Ne oprim aici. Sunteți liberi.
Mă simt obosit după prima zi de școală. Acasă, vărul meu Doru, abia aștepta să-i spun primele impresii. O să-l am coleg de cameră, cît timp voi învăța la liceu, mătușa mea, Nela, oferindu-mi cu generozitate găzduirea sa.
- Ia zi Geo, cum a fost ?
- Ce dracu să zic, a fost binișor. Ne-a cam băgat în sperieți neica Jean, dar poate a fost doar așa, de intimidare.
- Pe cine ai la romînă?
- Pe doamna Ștefania Nicolaescu.
- Bravo tinere ! Tu știi cine este, mă ?
- ?!
- E poetesă, blegule ! O cheamă Ștefania Stîncă. Mare noroc ai ! E cea mai bună profesoară din liceu, dacă nu din oraș.
- Tu de unde știi ?
- Atunci Doru îmi întinde o revistă, Vlăstarul, care apare la liceul lor, Nicolae Bălcescu.
- Citeșe poezia asta :
cînd nopțile sunt reci și cade brumă
într-un caiet cu scoarțe cenușii
mă mai întorc să caut o fărîmă
din cîtă frumusețe risipii
cerneala s-a albit de-atîta vreme
metaforele ce uzate par
voi regăsi eu foșnetul amar
seninătatea primelor poeme
înfrigurarea care dă sens vieții
e prea tîrziu acum s-o mai aflați
și ochelarii mei înduioșați
sărută stîngăcia tinereții
de cînd păștea cu ciutele și cerbii
mătăsăria cerului și-a ierbii
- Doru, mai lăsat fără cuvinte. Chiar sunt un norocos , dacă este așa.
- Întreab-o mîine. Spune-i că stai la mine. O cunoaște pe maică-mea. Îi mai coase din cînd în cînd cîte ceva. Stă la cîteva case de noi, tot pe Bălcescu, vizavi de Generală 2.
- Pot zice că am și pile, atunci !
Ideea că mîine o voi cunoaște pe doamna Nicolaescu îmi alungă somnul. Totdeauna am avut o admirație deosebită față de cei care, prin opera lor, se detașează de oamenii normali, simpli, preocupați de grijile zilnice, de lucrurile mărunte. Da, sunt chiar norocos că pot sta lîngă o poetă, că o voi auzi vorbind, că îi pot dărui o floare, că mă voi instrui și educa luînd-o drept model.
Adorm tîrziu, versurile unei alte poezii însoțindu-mi gîndurile pînă la poarta visului:
Și aș trăi așa-ntr-o doară
Felinele să-mi țină loc de muză
Cînd dragostea etern ți se refuză
Și moartea nu te mai omoară
A trecut greu prima oră de statistică. Parcă nu se mai termina. În recreație ne adunăm pe coridorul liceului. De la a IX a D, iese din clasă o fată drăguță, cu părul împletit în două codițe, cu niște ochi mari și albaștri, de credeai că tot seninul cerului s-a adunat acolo. Are sarafanul cu o palmă deasupra genunchilor, o atitudine cel puțin îndrăzneață, regulile școlii fiind foarte severe în ceea ce privește ținuta noastră de elevi: băieții tunși scurt, uniforma cu emblema matricolă pe brațul stîng, capul acoperit cu o șapcă stahanovistă, iar fetele sarafan la jumătatea genunchilor, părul strîns sub eșarfă. Cu o altă ținută nu puteai trece de profesorul de serviciu, care ne întîmpina în fiecare dimineață la intrarea în liceu.
Privirile ni se întîlnesc, iar zîmbetul său îmi dă curajul de a o saluta discret cu mîna, avînd împresia că dorea să vină chiar spre grupul nostru.
- Lucia, vrei să vii puțin ? o strigă cineva dintre colegele ei. Se oprește puțin dezamăgită și îmi face cu ochiul, după care se întoarce și intră în clasă.
Am aflat cel puțin cum o cheamă.
Zbîrnîitul soneriei ne adună din nou în clasă, pregătindu-ne pentru prima oră de romană. Curînd se deschide ușa și doamna Nicolaescu intră în clasă cu un surîs jovial, care ne cucerește pe loc.
Ne invită să ne așezăm și începe să strige catalogul.
Pe fiecare ne întreabă de unde venim, dacă ne place literatura. Este o oră plăcută, simțim că între noi și doamna profesoară se leagă ceva, o comunicare lăuntrică. Nici nu ne dăm seama cînd trece ora. Ard de nerăbdare să-i vorbesc, de aceea mă ridic repede din bancă și mă duc la catedră, întrebînd-o direct :
- Doamna profesoară, nu-i așa că sunteți poeta Ștefania Stîncă ?
Întrebarea mea a luat-o pe nepregătite. Simt că nu știe ce să-mi răspundă, este vizibil emoționată..
- De unde știi tu asta, măi copile ?
- V-am citit poezii în revista de la Bălcescu.
- Cum ai aflat așa repede ?
- De la vărul meu care învață acolo. Este băiatul lui Nela Dumitrescu, la care stau și eu.
- A, Nela, este o bună croitoreasă... Îți place poezia ?
- Încerc să-i pătrund tainele.
- Trebuie să citești mult și să simți la fel de mult ! Dacă vrei o să-ți dau niște cărți. Poate chiar ora viitoare.
- M-aș bucura, doamna profesoară.
Își deschide geanta și scoate o cărticică de buzunar, pe care o deschide și scrie ceva.
Mi-o întinde, spunîndu-mi :
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mulțam, Vali |
|
|
|
Postat
de catre
George Ionita la data de
2009-08-21 12:08:43 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
George, textul tau imi place, imi aduce aminte de anii de liceu; ma regasesc in el. Abia astept si urmatorul text, sper ca va urma (desi nu ai scris), dupa dialogul neterminat. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasilica Ilie la data de
2009-08-08 15:17:19 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|