PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Zăpada îngerilor Text postat de George Ionita Zăpada îngerilor Moto : „ Fiecare dintre noi îşi poate pune viaţa sa, între două coperte de carte. Rămîne doar curajul de-a o mărturisi “ CAPITOLUL I O zi caniculară de iulie, în care soarele parcă se scurge într-o lumină lăptoasă, făcînd aerul să tremure. În gospodăria lui Voicu a lu' Vrabie este mare agitaţie, soţia sa , Florica, chinuindu-se de cîteva ore să aducă pe lume primul lor copil. Moaşa Irina este aici, aşa cum a fost la mai toate naşterile din sat, în ultimii patruzeci de ani. La cîteva ceasuri trecute după miezul zilei, se aud primele scîncete şi o făptură firavă priveşte pentru prima oară lumea, cu capul în jos, suportînd cu stoicism cele cîteva palme primite pe spinarea asudată. - E băiat mă ! Să vă trăiască ! - O să-i spun George, abia bolborosi Voicu... aşa... ca să fie un învingător. Copilăria mea a fost lipsită de griji, aşa cum sunt mai toate copilăriile. Mi-au rămas întipărite în minte jocurile prin ţărînă, cînd după o ploaie scurtă, trasam cu picioarele goale urme în praful abia înmuiat, pe care apoi alergam şuierînd ca nişte locomotive, primăverile pline de floare, cu seri parfumate, verile însorite, cînd tata mă ducea la scăldat pe Ilfov, unde mă bălăceam pînă după apusul soarelui, amintirea zilei de toamnă tîrzie, cînd a venit pe lume fratele meu Florin, cel care, ca mezin, avea să-mi fure într-un fel din dragostea părinţilor, făcîndu-mă să mă simt de multe ori mai puţin iubit. Copilăria mea mai înseamnă şi amintitea primului învăţător, domnu' Stroe, un bătrînel uscăţiv, care făcea pînă la şcoala noastră, zilnic, vreo şase kilometri pe bicicletă, iar atunci cănd nu venea, mă umflam de plîns, ştiind că în locul său o să vină Gheorghe Tîrlana, un tip cu o figură înspăimîntătoare, dar şi a profesoarei Iulia, cea care mi-a dat să citesc prima carte cu adevărat, Singur pe lume, de Hector Malot... De copilăria mea se leagă şi Tîrgul Cornăţelului, unde trei zile la rînd mergeam împreună cu părinţii şi bunicii, să facem cumpărăturile de toamnă, să mîncăm mici şi să bem bere aşezaţi pe o pătură întinsă pe iarba uşor pălită de soarele verii, simţindu-ne atît de aproape de rădăcinile pămîntului, cu care aproape ne contopeam, într-o uitare totală. Tîrgul Cornăţelului mai însemna pentru mine şi cumpărarea străchinilor şi a oalelor de pămînt, care se împărţeau de moşi, împodobite cu flori de trandafiri, a arpagicului şi a cepei de apă de la sîrbii veniţi din Băleni. Obosit , spre seară mă aşezam din nou pe pătură şi-n aerul îmbîcsit de praf şi miros de pastramă, număram de cîte ori se dă peste cap barca vreunui curajos, abia ţinîndu-mi respiraţia în momentele de echilibru, cînd aceasta părea că nu mai coboară. Despre tîrgul de aici vorbeşte şi Pantazi Ghica ( O lacrimă a poetului Cîrlova): „Bîlciurile pe afară, unde se adună tot oraşul: Cornăţelul răsunînd de veselie, strigăte, cimpoaie, fluiere”, dar şi I.C. Vissarion: „La opt septembrie, la noi se face aşa numitul tîrg „la Cornăţel”. Oamenii sclimpocesc toată vara după parale : ba vînd cîţiva boboci de gîscă, pe care i-a crescut şi i-a păzit cu băţul toată vara femeia ; ba se socotesc cu boierul, ori cu bogătaşul satului şi-i cer banii pe munca făcută ; în sfîrşit, orişicare roman trebuie să-şi facă rost de bani pentru Cornăţel. Tîrgul se face... chiar la Cornăţel, un sat la sud de Bolovani, spre miazănoapte de Conţeşti”. După terminarea claselor primare, tata s-a hotărît să mă dea la Liceul Economic din Tîrgovişte, pentru că, spunea el, ieşeam cu o calificare şi aveam un loc de muncă asigurat în cazul în care nu reuşeam la facultate. Am intrat cu o medie mare, nouă şi şaizeci, în clasa mea fiind doar nouă băieţi şi restul fete. Eram toţi în clasă şi aşteptam nerăbdători întîlnirea cu primul profesor de liceu. Acesta avea să apară în cîteva minute, în clasa peste care se aşternuse o linişte înmormîntală, păşind milităros un bărbat trecut de prima tinereţe, îmbrăcat împecabil. Păşeşte grav, ţinînd catalogul sub braţ, uitîndu-se la noi sfidător, parcă ar trece în revistă o adunătură de răcani. - Pentru cei care nu ştiu, mă numesc Jean Dumitrescu şi voi fi profesorul vostru de contabilitate. Cu toţii auziserăm de Jean Dumitrescu. Era poate cel mai cunoscut profesor al liceului. Am fi dorit să avem la contabilitate pe oricine, numai pe el nu. Făcuse războiul în est şi avea gradul de colonel în armata regală. - ... şi voi fi şi dirigintele vostru. Nimeni nu mai mişca, cred că ni se auzea şi răsuflarea. Liniştea fu brusc întreruptă de zgomotul unei monede care căzu pe duşumea şi continuă să se rostogolească pe sub bănci. - Cine e nesimţitul ? Alb ca varul se ridică din bancă colegul meu Dănuţ Briceag. - Vă rog să mă iertaţi, domnule profesor. - Ce mă te-a luat somnul în ora mea ? - Ieşi afară nesimţitule ! În timp ce Dănuţ ieşea bălăbănindu-se afară, unui alt coleg, care probabil trăise la intensitate maximă momentul respectiv, îi scăpă pixul din mînă. - Ieşi afară şi tu, idiotule ! Suntem cu doi mai puţin în clasă şi deja încep să mă gîndesc cîţi dintre noi vom termina acest liceu. După ce strigă catalogul, îşi ridică privirea spre clasă pe deasupra ochelarilor, întrebînd: - V –aţi ales mă şeful clasei ? Care ai cea mai mare medie la intrare ? - Simt cum un fior îmi taie stomacul în două. Abia mă ridic în picioare şi mormăi mai mult Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE