|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sonet 184 (CCLXIII) |
|
|
Text
postat de
Cristian Vasiliu |
|
|
Te sfâșii cu sărutul și îți zdrobesc făptura
Cu-mbrățișări; în mine te-arunc ca într-un hău;
Iubirea mea-i lumina ce vatămă pictura,
Căci binele se schimbă sub patimă-n mai rău.
Ești hrana unui viciu ce ne-ar putea ucide:
Tu victimă candidă, eu un călău nebun.
Voi stinge-n mine-un soare și-n urmă voi închide
Singurătății ușa spre-a fi plecat mai bun;
Va fi eclipsă-n eden și-n noapte o să sângeri;
Dar îmblânzindu-mi firea, apoi, voi învăța
Iubirea pământească, iar tu pe cea de îngeri
Urcându-te pe bolta vieții ca o stea.
Vom ști să fim de-a pururi soți, frați, amanți și-amici
Și să purtăm alături de vis și lanțuri bici.
24 III 2009
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|