PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Calator prin tara mea Text postat de Florentin Maftei Din moarte spre viaţă călcând De multe ori mă întreb, mai mult degeaba, ce m-o fi apucat de-o vreme de scormonesc depărtările ca să încerc, după puterile mele, a împuţina negurile timpurilor demult scurse. Neogoit uneori cutreier neştiutul meu pentru a împărtăşi din ceea ce mi se pare că aflu şi acelora care încă trăiesc un gând de recunoastere, ori au semne de întrebare despre-ai noştri străbuni. Bunii noştri care ne-au dăruit curat nume şi, prin vremuri, renume; de ne-au înzestrat necondiţionat cu din vlaga şi viaţa lor, pentru ca, prin timp, să ajungem noi, cei de azi, temelie şi temei pentru curgerea rostului spre ceea ce va mai fi. Mărturie fac, precum îi clarul zilei, despre truda zdravănă ce o cheltuiesc, chiar dacă mulţi or vedea că scrierea mea, de multe ori, nu se poate supune înnobilată, cum îmi e dorul, vrerii de reaprindere şi străluminare a vremilor trecute; acelora le şoptesc rugămintea de-a o face mai bine, dacă ei se pricep. Şi atunci, mult bine o fi! Că nimic nu poate trăi, de-i apărut din nimic! Nimeni nu se recunoaşte zămislit din nimeni; că fără o rădăcină adânc înfiptă degeaba trunchiul se înzdrăveneşte, că el va fi pradă primei viforniţe şi nici un rod n-o putea zămisli. Asemenea frământare m-a cuprins într-o aleasă zi de vară, când am dorit şi am purces spre a afla despre un alt reper de multă sfinţenie, care stă mărturie şi astăzi că neam ales ne-a fost sorgintea; şi vredniciei dintotdeauna i s-a deschis izvor şi cale prin locurile pe care noi, astăzi, le avem adesea drept refugiu şi medean de retragere din tumultul otrăvitor, cotidian. Am prins calea Tazlăului pentru prima oară. Visând spre întâlnirea cu Marele Ştefan şi această ctitorie a sa, purtat de dorinţa spre cunoaştere şi recunoaştere a locului de euharistie şi reculegere pentru Domnul cel mai prinţ dintre princepii creştini ai vremii sale şi nu numai, ardeam să aflu şi altele despre „Atletul lui Hristos” Moldav cel ce-a apărat, o jumătate de veac şi Europa-creştină de păgâni. Dar şi până a ajunge la sfânta mănăstire calea mi-a fost însemnată de alte odoare domneşti muşatine care ne-aduc învierii fapte demult uitate de către cei mai mulţi dintre noi. Fiindcă, doar rostind cuvinte precum Roman, Războieni, Tg. Neamţ, ori Piatra Neamţ şi de-om reînvia fapte şi oameni împletite acestor nume simbol, deja putem reuşi un ales colaj ce va emana şi trăiri privilegiate creştinului român. Dar încă nu era vreme deplină pentru asaceva, fiindcă doar ecourile ispită dinspre anul 1496 mă subjugau acum şi calea nouă mă împovăra drăgăstos cu imagini de vis ce doar Calistrat Hogaş si „Pisicuţa” sa m-au apropiat spre a le gusta, închipuit demult şi veridic acum, peregrinând prin Munţii Neamţului. Am lăsat calea Bistriţei, după ce am străbatut întîi locurile călcate de tătari, acum multe sute de ani; dar înruinate acum de parcă ei, “ochii oblici”, şi-au făcut pe-aici mendrele distrugătoare cu osârdie şi repetat şi cu puţină vreme în urmă. Nu puteam să nu deplâng prezentul şi să blagoslovesc necreştineşte când am văzut ce a rămas din Roznovul şi Săvineştii renumite nu demult în lumea întreagă. Sălbaticii noştri democraţi au fost, şi aici, mult deasupra hoardelor orientale, prin ferocitatea şi parşivenia lăcomiei autohtone. Ş-am murmurat tendenţios chemare spre Ştefan şi ruda sa valahă cu-a lui ţeapă. Mai ales că, între stâlpii mărginaşi drumului naţional, asuprind dizgraţios calea, spânzurau banere cu dubioase chipuri ale promiţătorilor de tărâţe şi alte mierări deşarte, vorbe menind „de toate” dacă vor fi aleşi ei salvatorii naţiei, dar pe care-i ştim aprioric mincinoşi. Urcând calea proaspăt reparată (desigur, urma votarea aleşilor!!!) spre culmea de unde oi afla coborîtoare Valea Tazlăului am recapitulat în gând câteva lucruri ştiute despre mănăstire, aflate şi din cartea părintelui Gheorghe Vartolaş, cinstită faţă bisericească, ce-a dat ghes cunoaşterii acestor locuri prin lucrarea sa „Mănăstirea Tazlău 500 de ani de existenţă” (Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei-Iaşi 1996). Am regăsit, ori am bănuit materializarea acelor informaţii, într-o ochire rapidă, atunci când am ajuns în satul Tazlău. Fiindcă şi etimologia toponimică (Tazlău însemnând „drumul calului”) este deplin justificată în văile înguste ce pot fi străbătute pentru a trece munţii doar cu ajutor cabalin. Ş-acest nume al apei a fost de năşeală şi însemn pentru satul care-şi arată căutătorilor semnele existenţei sale încă dinspre anii 1350 î.Hr. În mijlocul aşezării, pe un platou natural din stânga Peştiosului, un afluent al Tazlăului, aproape de confluenţa celor două ape şi în drept cu Măgura Tazlăului, măritul Ştefan a ales potrivit loc pentru reconstruirea mănăstirii. Prima monahie a fost ridicată de bunicul său Alexandru cel Bun, în anul 1424, dar pe malul drept al pârâului Peştiosul, pe dealul Chetronea. Dacă mănăstirea Bunului Alexandru a fost făurită din lemn, fiind probabil mistuită de un incendiu (după 72 de ani de rugăciune şi mărturisire), nepotul său, Ştefan, între anii 1496-1497, zideşte local de închinăciune şi slavă veşnic şi sporit împrospătată, Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Drumeţul, ori băştinaşul doritor de sfinţenia lăcaşului monahal, înainte de a intra pe poarta-clopotniţă ce a fost adăugată construcţiei în anul 1542 de fiul marelui Ştefan, Petru Rareş (clopotniţa originală a fost prăbuşită în anul 1514 de armata secuiască ce a tâlhărit sfântul locaş), acel creştin se va închina dintâi în „dumbrava eroilor”, loc ales de odihnă şi pomenire al celora căzuţi pentru a salva vatra strămoşească şi în al doilea război mondial, lângă mănăstire. Acest loc de îngropăciune este străjuit de chipul cioplit încoronat al marelui Domn; el veghează, scrutând trecerile, de pe înaltul soclului unde îşi petrece secolele! Am lăsat smerit şi eu un gând aici drept recunoştinţă. Ş-aceeaşi smerenie, îngemănată cuviincios cu un fior de mândrie pentru ceea ce am fost, mi-a fost sporită de disponibilitatea şi sinceritatea de care am beneficiat prin prezenţa şi dialogul lămuritor parcurs în incintă, dimpreună cu un purtător de rasă călugărească, servitor al locului sfinţit. Un om nu cu multă vreme adunată în vârstă, dar cu mult har şi dar pentru menirea existenţei sale aici, unde, aşa cum a visat, macru fiind, „...lui doar Dumnezeu i-a vegheat şi îndreptat paşii sorţii şi i-a dat rostul timpului următor de-aici”. Cuviosul mi-a fost tovarăş vreme de câteva ceasuri, răstimp preţios ca izvor şi prilej de-a profita pentru a afla ş-o curată trăire de drag pentru ai noştri cei de azi şi ai noştri cei petrecuţi spre stele. Ca mai peste tot unde am cunoscut trăirea monahală, şi aici, la sfânta Mănăstire Tazlău, am simţit parcă apăsător ce-i nimicnicia omenească în eternul nepământean şi, ca niciodată, aici, poate oi fi recunoscut adevăratul tâlc al vorbelor părintelui Cleopa despre smerenie: "nimic sunt, nimic pot, nimic am". Doar că mie, tot aici, îmi părea că trăiesc şi un rost ales, că am partea mea din toate veacurile ce au fost cuprinse între acele ziduri, măcar câte o fărâmă! Spre a o vă împărtăşi cu drag. (va urma) Regret că nu pot adăuga fotografii; dacă doreşte cineva, le trimit separat. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Octavian, prietene, O sa auzi mult mai mult, stiu sigur, fiindca îi regăsi si strigarea crezului tău! Da, Cristi, e articol ce l-am publicat si in Revista Starpress International. Cu riscul de a ma repeta, trebuie facută strigare spre ceea ce inca ne defineste ca neam. Fiindca radacina noastra e mai de tarie decat ramurile, unele altoite parca aiurea! Ne ramane dorul de noi, acei ce-am fost! S-om fi, poate! Va multumesc.   Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-02-15 17:28:56               scuze-mândri   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-02-15 13:48:25               "Mărturie fac, precum îi clarul zilei, despre truda zdravănă ce o cheltuiesc, chiar dacă mulţi or vedea că scrierea mea, de multe ori, nu se poate supune înnobilată, cum îmi e dorul, vrerii de reaprindere şi străluminare a vremilor trecute; acelora le şoptesc rugămintea de-a o face mai bine, dacă ei se pricep." Florentin, ai făcut-o cum nu se poate mai bine, însă aş spune că vremurile ne urmăresc deopotrivă, cu oameni şi evenimente ce nu fac cinste niciunui popor. Cred că asta-i povara la care trebuie să renunţăm. Dacă nu mă-nşel, am mai lecturat însemnarea acum câteva zile, pe un alt site. Cunosc şi-ţi apreciez disponibilitatea către valorile istorice, religioase ale neamului nostru şi mă bucur că tu, călător cu sufletul, ne împărtăşeşti lumina faptelor demult apuse şi prezente, cele de care nu putem fi decât mândrii. * Curând, Cristi   Postat de catre Cristi Iordache la data de 2009-02-15 09:25:33               am sa fac tot posibilul, in primavara, sa-mi port pasii pe urmele tale, sa aud si eu vorbele parintelui Cleopa... "nimic sunt, nimic pot, nimic am"   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-02-15 09:12:09               In felul acesta, Alex, ai dat rost scriiturii mele. Iar tu, asa cum te stiu, ajungand acolo, vei avea doar de castigat, spiritual. Si nu putin!   Postat de catre Florentin Maftei la data de 2009-02-15 06:13:28               Florin, m-ai convins. Proxima dată când voi fi în zonă, nu voi uita să vizitez mănăstirea Tazlău. Vot   Postat de catre Al Trep la data de 2009-02-14 22:58:04	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE