|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tămâie și otravă |
|
|
Text
postat de
Florentin Maftei |
|
|
Tămâie și Otravă, oricum o fi, sigur e de leac!
Nu cred că este în țara asta un român normal, care, dacă a promovat cursurile elementare, să nu știe, sau măcar să nu fi auzit, despre Ionel Teodoreanu. Avocatul care, cu o destoinicie de chirurg al sufletelor, a imortalizat trăirea adolescentină și locurile copilăriei sale în cărți dragi fiecărui tânăr, care se regăsește în carte, dacă citeste romanul, sau își dorește să fie la fel cu personajele din lucrarea autobiografică La Medeleni.
Alături romancierului, nu puțini or fi aceia care să fi aflat că și fratele său, Alexandru, este un alt nemuritor al lumii literelor, veșnicit pleiadei de valori alese, sub pseudonimul de Păstorel; și că el, Păstorel, a persiflat greutățile existenței și tarele umane, explorând și exploatând valențele ludicului semantic, mai ales în epigrame.
Viața și destinul ales, în curgere și împlinire, ale neasemuitului epigramist Al. O. Teodoreanu au fost prezente vineri, 6 februarie 2009, la celebrul local Bolta Rece, din orașul celor șapte coline, capitală de spirit românesc, orașul Iași, cu ocazia relansarii volumului de scrieri Tămâie și otravă al acestui autor. Acțiunea organizată sub egida Muzeului Literaturii Române Iași, a Societății Culturale Junimea `90, având sprijinul nemijlocit al Editurii Vasiliana 90 și al renumitului restaurant Bolta Rece, prin osârdia domnului Constantin Ostap, moderată elegant și cu expertiză de neobosita și entuziasta doamnă profesoară Olga Rusu, a adunat în catacombele Bolții Reci alesătură de personalități artistice ale Iașului care, tutelate de spiritul lui Creangă, Eminescu, Teodoreanu Păstorel și Ionel, dar nu numai, timp de două ore, au reînviat atitudini și atmosfera specifică ședințelor junimiste de altădată. Mai ales că, la această atitudine spirituală, a participat, din partea familiei, domnul Alexandru Teodoreanu, vărul primar al autorului cărții Hronicul măscăriciului Vălătuc, în vârstă de nouăzeci de ani. De asemenea, prezent a fost și pictorul Dan Hatmanu, realizatorul graficii portretistice a cărții relansate.
Începutul a constat într-un cuvânt de cinstire al aceluia care a fost academician Constantin Ciopraga, patriarh și mentor de neînlocuit în scrierile românești, cel care a fost înhumat, în ziua precedentă, și pentru care s-a păstrat un moment de reculegere dar au curs multe lacrimi.
S-a dat citire apoi "răvașului trimis" de Păstorel cinstitei adunări, poștaș, dar și imitator de talent al epigramistului fiind inginerul Mihai Caba, cel care, mai apoi, a prezentat și un snop de epigrame personale, cu tematica Păstorel plasat în prezent.
Volumul "Tămâie și Otravă", plămădit sub îngrijirea domnului profesor universitar Ilie Dan, care, din motive de sănătate, nu a putut fi acolo, a fost prezentat de Florentin Busuioc de la editura Vasiliana `98. Apoi, actorul Dionisie Vitcu (născut, ca și Păstorel, în zona Dorohoiului) de la Teatrul Național din Iași a interpretat fragmente din opera scriitorului relansat. Iar membrii Academiei Libere Epigramistice "Păstorel" au prezentat ad-hoc un spectacol epigramistic, ce ar fi putut concura cu ședințele renumitelor dueluri Păstorel-Codreanu; de fapt, vila "Sonet" care a aparținut poetului Mihail Codreanu se află peste drum de locația acțiunii literare la care participam.
Și, bineînțeles că în ton cu pretențiile lui Păstorel a fost actorul Dionisie Vitcu, prin epigrama: "Acel ce stă și se socoate/ Pricepe dacă-i om cu minte/ Cum că necazul stă la spate/ Când ai paharul dinainte!" Iar urmarea imediată a fost că renumitele catacombe au fost cucerite total de un buchet de "busuioacă" de Cotnari, cu dărnicie împărțită de patron tuturor participanților. Iar renumita "tochitură moldovenească", în tandem cu licoarea brend de pe Dealul Cătălinei, au făcut ca multă vreme "Bolta" să răsune de parcă și Creangă, și Eminescu, și toți "marii trecători" s-au întors. Și cred că, oarecum, EI au fost acolo și au mărețit suflul zicerilor despre cartea lui Păstorel, "Tămâie și Otravă". Poate, de aceea, mi-a străfulgerat, fără intenție, și mie catrenul:
"De felul meu mă știu curat
și-am tot sperat așa să fie;
dar azi, la Boltă, decorat
e Păstorel, iar noi...tămâie!"
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Sarut mana, doamna Tea!
Cata dreptate aveti! Ce greu ne regasim astazi valorile adevarate!
Macar sa nu o facem voit. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Maftei la data de
2009-02-12 07:45:21 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Florentin, iarta-mi intarzierea, mai ales ca ar fi fost realmente o pierdere "pasirea"peste textul tau.
Salutar evenimentul de la Iasi , omagierea fratilor Teodoreanu estee un gest de eleganta rememorare a unor momente demne de retinut din literatura noastra.
Merci si felicitari!
Calvar* |
|
|
|
Postat
de catre
Tea Nicolescu la data de
2009-02-12 01:59:57 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Da, domnule Liviu, mai sunt oameni! V-am intuit demult! Purtați însemn de echilibru și alesătură. Și cu atat mai mult mă bucur acum! ...să fiți iubit!
Cristi, să nu fii invidios. Ai fost cu mine și tu, și toți ai mei, cei dragi. Iar câmpul creației este atât de larg încât, cumva, ne cuprinde pe toți.
Cu drag, prietene!
Carmen, dragule,
Offf! Dac-ai ști că-mi spunea inima că din trei câți vă simt aproape, de pe la noi, măcar unul îl voi afla.(Daniel, Adrian și tu; om mai fi?) Nu a fost să fie; cu toate că, poate te-am privit. Am foto, unde trimit?
p.s.Chiar dacă nu știu importanța steluțelor, tuturor, drag și multumire! |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Maftei la data de
2009-02-11 16:41:11 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Am fost acolo, pot spune ca ai descris perfect atmosfera si momentele ei speciale. La cata lume era, nu ma mir ca nu ne-am intalnit! :)
Felicitari pentru articol.
Cu apreciere,
carmen anghelina |
|
|
|
Postat
de catre
Atropa Belladonna la data de
2009-02-11 07:38:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
apăi, recomandat să fie!
stea |
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-02-11 06:57:10 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
:))tămâie, zici!
Trebuie să fi fost plăcut, Florentin!
Când văd la câte evenimente literare participi, mă apucă invidia.:) O veni și timpul meu...
Ținând cont de împrejurări, catrenul tău, este o epigramă reușită.
Curând,
Cristi |
|
|
|
Postat
de catre
Cristi Iordache la data de
2009-02-11 06:52:15 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mai sunt oameni care pun preț pe literatură, pe istoria neamului, pe valorile sale.
Ferice de ei.
Textul s-ar cădea cinstit cu o epigramă.
|
|
|
|
Postat
de catre
Liviu S. Bordas la data de
2009-02-10 21:12:00 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|