PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
A TREIA VENIRE A KEVORIEI 2 Text postat de Liviu S. Bordas A TREIA VENIRE A KEVORIEI 2 Soarele nu apucase încă să apună cînd dealul pleşuv de la marginea oraşului s-a umplut de lume. Şi încă mai veneau, grupuri-grupuri, dinspre şoseaua înţesată de maşini, bătrîni şi tineri, toţi căutînd cu privirile înfrigurate cerul sîngeriu de deasupra. Pe măsură ce scădea lumina, pata la început străvezie, apoi din ce în ce mai accentuată, ivită înspre Constelaţia Lirei, începea să capete formă. Un corp ceresc imens, cît de zece ori mărimea Lunii, se arăta privirilor în toată hidoşenia lui. Părea o frunte de ciclop în mijlocul căreia un ochi gigantic veghea cu priviri de foc asupra lumii. Un crater uriaş din care izbucneau în răstimpuri lumini bătînd într-un verde otrăvit, care-şi schimbau nuanţa în scurt timp, pe măsură ce materia expulzată din hăul fără fund ardea în atmosfera planetei. Pe toată circumferinţa acelui disc în culori unduitoare răzbăteau spre cerul tot mai întunecat trîmbe de foc, materie aruncată de puterea exploziilor care măcinau adîncurile de pucioasă. Kevoria 2... Nu ştia nimeni cum se rătăcise în sistemul solar. Ce cataclism cosmic o scosese din rotirea ei de milenii în jurul cine ştie cărei stele şi o aruncase în preajma soarelui nostru, pe care-l înconjura pe o elipsă care intersecta planul în care se roteau celelalte planete, o elipsă din ce în ce mai scurtă la extremităţi şi mai îngustă la mijloc, cu o viteză de rotaţie mereu crescîndă. Asta făcea ca la fiecare întîlnire cu pămîntul planeta să se apropie tot mai mult de noi, iar perioadele dintre întîlniri să devină din ce în ce mai scurte, sporind grozăvia a ceea ce avea să urmeze. Kevoria 2... De ce Kevoria?... Nu-şi mai amintea nimeni. De 2 nici atît. Era la cea de-a treia apropiere de pămînt. A treia venire, cum obişnuiau oamenii să numească evenimentul cosmic. Prima avusese loc cu patruzeci de ani în urmă, cînd Kevoria 2 nu era mai mare pe cerul nopţii decît un sfert din Lună. Savanţi de toate naţiile s-au adunat atunci pentru a cerceta şi a desluşi nemaipomenitul eveniment. Propovăduitorii religiilor pămîntului s-au întrecut în a arăta fiecare că venirea e un semn trimis de dumnezeul religiei sale. Unii preziceau sfîrşitul vieţii pe pămînt, alţii mîntuirea şi urcarea la ceruri, fiecare după cum reuşise să tălmăcească semnele grozave care au precedat şi apoi au urmat apropierii acelui neobişnuit corp ceresc. Nu apucaseră să se stingă ecourile primei treceri, cînd savanţii au prezis că planeta se va apropia şi mai mult de pămînt, şi că asta se va întîmpla în treizeci de ani, apoi din nou, în zece, iar dacă lucrurile nu aveau să se schimbe, la următoarea venire, într-o vreme nu mai lungă de trei ani, planeta şi pămîntul se vor împreuna într-un cataclism cum lumea nu mai cunoscuse... Dar planeta trecuse, pierzîndu-se în imensitatea spaţiului, iar predicţiile s-au stins în anonimat... A doua venire a găsit omenirea în plin război. Moartea era prezentă pretutindeni, aşa că puţini au fost cei interesaţi de apariţia planetei, ajunsă de mărimea Lunii, pe cerul nopţii atît de sfîşiat de luminile exploziilor. Noul vecin al pămîntului a trecut aproape neobservat. Perspectiva sfîrşitului lumii din pricina războiului întrecea în amploare orice alte închipuiri sau preziceri. Acum se împliniseră şi cei zece ani... Războiul era amintire... Pe deal, lumea pestriţă aştepta. Nu ştia ce... Nu ştia cînd... Cerul nopţii se umplu de un roi de meteoriţi. Ardeau, lăsînd în urma lor dîre prelungi. Alcătuiau un foc de artificii aruncat asupra pămîntului dintr-o toană a stăpînilor universului acela întunecat şi plin de necunoscut. Un vaier nemaiauzit sfîşie aerul, urmat de o un ocean orbitor de lumină undeva înspre miazănoapte. Pămîntul se cutremură de puterea exploziei. O groază de nestăvilit cuprinse mulţimea, care se îmbulzi spre oraşul ascuns în noapte, ca şi cum acolo, între pereţii de cărămidă şi beton, s-ar fi putut pune la adăpost de stihiile pornite asupra omenirii dinspre alte lumi... A doua zi, oraşul forfotea de lume. Piaţa mare era înţesată. Cerşetorii de profesie, alături de cei nevoiţi să-şi ducă astfel traiul, înveliţi în cîrpele lor puturoase şi pline de păduchi, îşi zbierau care mai de care rugăminţile de milă şi îndurare. Se agăţau de poalele hainelor celor care străbăteau piaţa, exhibîndu-şi rănile purulente, cioatele de mîini sau picioare, gingiile însîngerate, feţele pline de bube. Pe margini, vătafii erau numai ochi, gata să intervină, gata să-şi stîlcească în bătaie supuşii care nu ar fi dovedit osîrdia aşteptată. Prevedeau cîştiguri mari în zilele care aveau să vină şi nu voiau să le scape belşugul printre degete... Hoţii de buzunare erau şi ei de faţă. Portofelele pline trebuiau iute uşurate de hîrtii, iar pentru asta zarva adusă de trecerea Kevoriei era mană cerească. Mîini dibace pipăiau căptuşelile, tăiau iute pînza subţire şi scoteau cu iuţeala fulgerului conţinutul atît de rîvnit. Şişurile ascuţite ca briciul sclipeau scurt, şi la fel de scurt bogăţia trecea dintr-o mînă în alta, vărsîndu-se în genţile fără fund ale celor care nu aveau altă treabă decît să strîngă şi să ascundă prada adusă de curieri. Niciun şuţ nu fusese prins vreodată cu prada asupra lui, iar pentru asta starostele breslei era cît se poate de mîndru... Se ştia, încă din timpul războiului, că în astfel de vremuri, cînd moartea pîndeşte îndeaproape, lumea vrea să trăiască zilele care au mai rămas. Să petreacă... Să uite... Aşa că de la Hanul de Piatră au coborît în oraş curvele cele tinere, cu chipurile sulemenite, îmbrăcate în hainele lor scumpe, gata să cadă la aşternutul celor care aveau punga pe măsură. Pe lîngă ele au năvălit din port hoaştele de la Casa cu Felinar, înăcrite în rele, bătrînele curve care-şi făceau veacul în preajma vaporenilor, care simţiseră şi ele miros de bairam. Mai erau şi fetişcanele de la Şcoala de fete, gata să se dedea dezmăţului înainte ca moartea să le secere fără a fi cunoscut plăcerea trupească, şi servitoarele de la casele din cartierele de lux, şi văduvele din război, şi nevestele marinarilor plecaţi peste oceane. Sclipeau ochii de pofte neîndestulate, iar noaptea ce urma să vină se anunţa plină de plăceri... Orgiile puteau începe... Din cele patru zări năvăliseră în oraş călugării. Hainele lor soiase şi zdrenţuite şi bărbile neţesălate îi făceau cunoscuţi pretutindeni. Ardeau lumea cu privirile lor, şfichiuiau auzul cu rugăciunile şi ameninţările cu focul veşnic al iadului ce avea să pogoare peste capetele păcătoşilor. Ochii aprinşi de patima credinţei mustrau mulţimile, în timp ce babele cuvioase nu încetau să le sărute poalele zdrenţelor, murmurînd rugăciuni doar de ele auzite şi bătînd cruci peste cruci. Alţii, mai dedaţi celor lumeşti, iubitori mai degrabă de vin şi femei decît de post şi rugăciune, nu se sfiau să înghesuie după cîte o tarabă ţigăncile cu salbe de aur la gît sau cîte o ţărăncuţă cu sînii ca piatra, cotrobăindu-le pe îndelete pe sub fuste, spre groaza din ochii dreptcredincioaselor care-i urmau pentru spovedanie. Negustorii de aur nu mai pridideau să cumpere vechile bijuteriile de familie ale celor cu stare. Luau la preţ de nimic, iar în priviri li se citea şi lăcomia, şi bucuria cîştigului de moment, dar mai ales gîndul la averile pe care le vor face cînd vor începe să vîndă. Căci, socoteau mai ales cei mai bătrîni, care trăiseră şi vremea războiului, va veni ea şi vremea cînd sclipitoarele giuvaeruri vor fi la mare trecere, ca simbol al bunăstării şi poziţiei sociale. Puţinii bani astfel cîştigaţi erau repede preschimbaţi de vînzători în mărfuri de tot soiul. Cei care le cumpărau socoteau că pîrjolul care se anunţa şi care fără putinţă de tăgadă avea să vină îi va ocoli în adăposturile lor şi că după trecerea lui vor putea supravieţui cu ce au adunat în cămări. Aşa încît cumpărau tot ce le cădea la îndemînă, de la lămpi cu petrol la cărbune, de la chibrituri şi tutun la butoaie de lemn pentru înmagazinat apa. Şi mai ales hrană, cît mai multă hrană... Negustorii îşi frecau şi ei mîinile, nu mai avuseseră asemenea dever de pe vremea războiului, şi priveau cu nerăbdare şi teamă spre port, unde trebuiau să le sosească de pe întinderile de ape vapoarele cu pîntecele pline de alte mărfuri... Alte cîştiguri, alte averi adunate în bănci sau în casele de fier bine ascunse în zidurile groase ale prăvăliilor. Numai să-i ferească Sfînta Maria, patroana marinarilor, de furtunile cele aprige care se anunţau... Peste toţi şi peste toate plutea o pulbere subţire, adusă de vînt dinspre miazănoapte, unde făcuse prăpăd cu o seară înainte uriaşul bulgăre de piatră şi gheaţă venit din ceruri. Un iz greu de pucioasă arsă îngreuia respiraţia. Aerul se umplu mai spre seară de duhoare peştilor morţi care pluteau în apele portului sau plesneau de căldură pe plajele altădată pline de nisip auriu. Puţea pînă departe, spre dealul golaş pe care mulţimea începuse din nou să se adune, uitînd parcă de groaza cu care îl părăsise cu o zi înainte. Se spunea că mai la nord, unde căzuse cu o seară înainte meteoritul, apele erau otrăvite şi că rîurile erau pline de mortăciuni... Cînd s-a lăsat din nou întunericul, ochiul de ciclop al Kevoriei s-a aţintit din nou asupra pămîntului, veghind parcă asupra forfotei acelui muşuroi de furnici care încerca să-şi ducă viaţa înainte. Mai aveau vreme să trăiască. Mai aveau vreme să spere. Să iubească... Să adune averi... Doar era abia a treia venire a Kevoriei 2... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Dane, nu fac decît să rînduiesc cuvintele unele după altele. Uneori iese proză, alteori poezie, cîteodată (mai rar) epigramă... Inegale ca valoare, atăta cîtă valoare au... Textul de faţă nu e, întradevăr, SF. S-ar potrivi oricărei situaţii critice, fie cutremur, fie încălzire globală bruscă. Dacă tu spui că reuşesc să impresionez, aşa o fi. Asta mă face oare prozator? Iau de bun ce afirmi... :) Gina, realitatea asta ne înconjoară la tot pasul. Cu sau fără venirea Kevoriei. Vă mulţumesc pentru lectură şi pentru semnul lăsat. Liviu   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2007-09-08 18:47:06               cat de imputinat e omul in prag de panica...ideea razbate ca o tristete sau o prafuita oglinda prin care valoarea se risipeste atunci cand ar trebui agonisita...indiferent de morala sau lacas in panica cerebralul se supune impulsului de secunda...poate asta e partea vulnerabila sau cea care ingenuncheaza umanul...il pierde fricii si il pagubeste...scrierea aduce profilul omului ca o paguboasa investitie divina...sau o nereusita investitie...o panta pe care morala se rostogoleste si ciudat cum moartea pare sa fie ignorata...cum si aceasta a treia venire a Kevoriei 2! strategica scriere culisele de plus adapostind 'bland' realitatea... regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2007-09-08 04:38:48               Ah, uitasem. Anunţ prima sosire a stelei Kevoria 2.   Postat de catre Dan Norea la data de 2007-09-07 21:07:13               Liviu, chiar dacă pare o schiţă ştiinţifico-fantastică, nu e. Sau nu e numai asta. Sau nu e în primul rând asta. Parcă e un episod biblic. Sodoma şi Gomora. Pe de o parte hoţii de buzunare, curvele, călugării (fariseii), negustorii de aur... Pe de altă parte Apocalipsa care se întrevede la a patra sosire a Kevoriei 2. Lipseşte Lot care să se îmbarce pe o navetă spaţială înainte de cataclism, iar nevastă-sa curioasă să privească în urmă spre Pământ şi să împietrească. Vreau să spun că ai capacitatea să impresionezi. Vreau să spun, încă odată, că prozatorul Bordaş îl întrece pe poetul Bordaş, şi el strălucit de altfel. Vreau să spun că mi-e dor de epigramistul Bordaş, care probabil că a fost atins de a patra sosire a Kevoriei 2 :)   Postat de catre Dan Norea la data de 2007-09-07 21:05:38	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE