PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
POVESTIRI CU AUTOR CUNOSCUT (4) Text postat de Gheorghe Oncioiu Examenul de bună-cuviinţă Bunicul se adună cu greu de pe jos. Se ridică, aproape icnind, şi se uită la nepot. Privirea acestuia îl sfredelea cu insistenţă, în timp ce mâna îi rămăsese întinsă înspre el. Trecu în camera vecină, de unde se întoarse cu nişte bani pe care i-i puse în palmă. – Na! îi zise cu năduf. Sunt ultimii, până la pensia ailaltă. Nepotul îi numără filându-i. – Cam puţini. Data viitoare să fii mai atent! Bunicul îl privi, la rându-i, cu ochi pierduţi şi se gândi totuşi că poate chiar ar trebui să-i fie milă de el. Nu atât faptul că, în fiecare lună, după ce primea pensia, nepotul venea să îi ceară bani îl deranja. Şi, până la urmă, nici chelfănelile, pe care acesta i le dăduse în ultimul timp, pentru a-l convinge să-şi scoată economiile de la saltea, nu puteau fi, într-un final, un motiv serios de supărare. Ci felul în care întra în casă, aşa... val-vârtej, fără să se anunţe, îl făceau să-şi piardă cumpătul. De aici şi porniseră neînţelegerile dintre ei. Iar acum, în timp ce nepotul se pregătea să plece, îi spuse calm: – Când mai vii, înainte să intri, măcar bate şi tu la uşă, ca un om civilizat. Că de câte ori intri aşa ca uraganul, îmi sare inima. Şi nu de alta, da’ s-ar putea ca într-o bună zi să nu mai ai cu cine negocia. Mai ales că au desfiinţat ăştia compensaţiile alea de nouăzeci la sută la medicamente pentru pensionari… Exact peste o lună, auzi un ciocănit în uşă. Se duse şi deschise. Faţa i se lumină. Îl pofti să intre. Dar nepotul, fixându-l cu aceeaşi privire sfredelitoare, îl înşfăcă, îl trase afară din cadrul uşii şi, din câţiva pumni, îl culcă la pământ. Bunicul se adună iar cu greu de pe jos, se ridică în capul oaselor, se duse în camera vecină, se întoarse cu banii şi i-i puse în palmă, cu o undă de satisfacţie pe chip. În sfârşit, nepotul său învăţase şi el ceva: Învăţase să bată la uşă. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Doamnei Elena Ștefan, Sărut mâna, cu plecăciune. Gh. Oncioiu   Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2024-12-23 21:07:34               Degenerația progresului Textul „Examenul de bună-cuviinţă” este un exemplu literar puternic ce îmbină umorul negru cu o critică socială subtilă, explorând teme precum relațiile intergeneraționale, abuzul, condiția vârstnicilor și învățarea ironic inversată. Tema principală a textului este degradarea relațiilor interumane, mai ales între generații, și lipsa de respect față de bătrâni. Nepotul, simbol al tinerei generații, este portretizat ca o figură abuzivă și egoistă, care profită de bunătatea și vulnerabilitatea bunicului. În același timp, bunicul, cu o atitudine resemnată și sarcastică, ajunge să accepte abuzul ca pe o normă. Mesajul textului este unul ironic: lecția învățată de nepot – să bată la ușă – este superficială și golită de sens, în contextul în care violența și abuzul rămân nealterate. Acest paradox subliniază adesea absurditatea învățării forțate sau a schimbărilor lipsite de valoare reală. Textul folosește ironia ca mijloc stilistic principal: Ironia situației: Nepotul "învăță" să bată la ușă, dar continuă să abuzeze fizic și emoțional bunicul. Acest act transformă o normă de bună-cuviință într-un gest gol, un simulacru de civilizație. Critica subtilă la adresa condiției sociale: Bunicul menționează desființarea compensațiilor pentru medicamente, sugerând un context de precaritate socială și lipsă de sprijin pentru vârstnici. Este o observație subtilă, dar amară, despre neglijarea sistemică a persoanelor în vârstă. Bunicul: Este portretizat ca o figură resemnată, dar cu o doză de sarcasm și o urmă de satisfacție în fața progresului aparent al nepotului. Resemnat să fie abuzat, el acceptă situația cu o ironie amară, ceea ce subliniază neputința, dar și o formă de adaptare la absurdul vieții. Nepotul: Este o figură caricaturală, un exemplu extrem al lipsei de respect și empatie. Prin violența și exigențele sale, el reprezintă o generație lipsită de valori, preocupată doar de câștigul personal. Textul are o structură circulară: scena inițială în care bunicul este ridicat de pe jos se repetă, cu o diferență esențială – nepotul a „învățat” să bată la ușă. Acest element creează o senzație de stagnare și absurd, tipică umorului negru. Umorul negru: Gluma amară din final, în care bunicul găsește satisfacție în faptul că nepotul a învățat să bată la ușă, ascunde un adevăr tragic despre relațiile lor – progresul superficial nu compensează abuzul continuu. Umorul rezultă din contrastul dintre gravitatea situației și reacția disproporționat de relaxată a bunicului. Textul evidențiază și pericolul normalizării abuzului în relațiile personale și sociale: Bunicul acceptă cu pasivitate violența și se mulțumește cu un progres minim, indicând o pierdere a standardelor morale și a demnității personale. Nepotul, învățând doar un aspect de suprafață (să bată la ușă), rămâne în esență același, ceea ce subliniază inutilitatea educației superficiale fără o schimbare profundă de atitudine. Textul poate fi interpretat și ca o critică la adresa societății în general: Lipsa de respect pentru vârstnici: Nepotul simbolizează o generație care nu apreciază sacrificiile sau demnitatea bătrânilor, profitând în schimb de vulnerabilitatea lor. Absurditatea reformei fără esență: Faptul că nepotul învață să bată la ușă, dar continuă să fie violent, reflectă schimbările superficiale din societate care nu adresează problemele reale. Textul „Examenul de bună-cuviinţă” este o satiră amară asupra relațiilor intergeneraționale și a abuzului normalizat. Prin ironie și umor negru, autorul reușește să ilustreze absurditatea unui progres superficial într-un context de violență și lipsă de respect. Mesajul său subliniază nevoia de schimbare autentică și profundă, atât în relațiile personale, cât și în societate. Literatura, ca ”realitate” ficțională are, iată, mijloace de investigare social-comportamentală și de analiză diagnostic și evaluare care pot pune în evidență tarele așa-zisului progres existențial actual. Dacă tehnologi, da, putem vorbi de progres, etic, valorile morale au ajuns într-o fundătură. Mă încăpățânez să cred că, deși pare să aibă un sâmbure de ”realitate reală” textul în sine reprezintă o ”realitate” ficțională imaginată pentru a insectariza un ansamblu de stări care degenerează cu potențial degenerativ impredictibil.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2024-12-23 13:01:20	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23961 Comentarii: 120088 Useri: 1426
ADMINISTRARE