PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Voi fi ca o ninsoare Text postat de Camelia Constantin Vacarm, un dor, secunde- nemăsurate-n ore- te ispitesc în cercul fantasmelor de noapte şi somnul ca un strigăt, nerotunjit de şoapte, înghite secundarul tristeţilor sonore. O mână se ridică din abanosul plat într-un suiş eteric, reaprinzând busole, în doze nicotina se-nalţă spre cupole şi conturează vieţii un zâmbet simulat. C-un cer mai jos de tine, în zborul amânat, din haos şi din ceaţă reinventez himere, împiedicate-n falduri şi-n tainice unghere, respiră visul tandru, ce ieri l-am desenat. Din urna cu miresme a florilor de nard să îmi trimiţi, iubite, vreo două sau trei semne, de vor ajunge mâine ori peste-un veac, pesemne, voi fi ca o ninsoare dar încă o să ard. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Dacă e plăcere, Rudy, un vot chiar nu contează. :) DeNobilis, merci ... sunt însă prea mulţi de ,,fără’’ ca să mai îmi ardă de refăcut o poezie care, de la început, n-a fost pe sufletul meu. Aşa că...recycle bin !( mai îmi râmân câteva, fie vorba-ntre noi) :) Domnule Peia, sunteţi aşa de ,,pre- pre- pre vizibil’’ încât n-am avut răbdare să vă citesc cap-coadă dintr-o suflare. N-am vrut să rup gura târgului (şi, implicit, nici pe-a dumneavoastră). Ambiţiile mele sunt altele şi nu ţin nicidecum de literatură. E o poezioară la care aşteptam nişte păreri exprimate în mod civilizat, fără atâta risipă de energie, timp şi cuvinte. Esenţa, însă, am priceput-o... şi sper că şi dumneavoastră. IGC, eu zic să privim nuanţele...şi atunci nici parii, nici oamenii nu ni se vor mai părea atât de fioroşi.   Postat de catre Camelia Constantin la data de 2015-01-28 15:25:56               Domnule Ioan Peia, încercați să fiți puțintel mai uman, același lucru poate fi spus în mai multe feluri. În țara asta aproape toată lumea dărâmă, puțini sunt cei care mai construiesc. Dar se pare că parul a rămas cea mai folosită metodă, el nu a evoluat, a rămas același, doar omul de la capătul lui are mai puțin păr pe corp acum.   Postat de catre Ioan Gelu Crisan la data de 2015-01-25 15:15:49               err: " să le cheme la ordine" "limbă de lemn sec"   Postat de catre ioan peia la data de 2015-01-24 22:10:47               bre, e greu de explicat care-i diferenţa între fabricanţii de clişee – un fel de puzzlemani insipizi, care lipesc şi relipesc sintagme (atenţie, nu cuvinte, ci sintagme... am să explic de ce), expresii previzibile, sălcii, lipsite de orice fior autentic, de orice ecou sufletesc profund, fremătător, netrucat – şi cei ce reuşesc să transmită, prin cîteva cuvinte – necăutate, nelustruite, nearanjate – stări şi sentimente adînci, autentice, rezonante. poţi spune, doar, că ăl de ştie... cunoaşte(!); că ăl de simte, vibrează; iar ăl de nu, bate apa-n piuă, nepricepînd, în veci, diferenţa dintre prepeliţa sălbatică şi aia crescută-n colivii. sau o ia pe drumul ieftin al caterincii epigramatice, producînd, la infinit, molozuri versificate. există, în mod clar, grafomani făcuţi la normă, copy-paste-işti de cabinet, care au tot ros la lecţia clasică, înţelegînd, complet eronat, că, a repeta stilul înaintaşilor, se cheamă că posezi inefabilul poematicii. ei bine, am să repet un truism: temele poetice, şi nu numai, sunt doar cîteva: trăirea, ca act profund dilematic; şi, legată de ea, interogaţia existenţială, cît priveşte rostul fiinţei şi itinerariul ei în scurtu-i drum omenesc, dragostea (sau ura) faţă de aproapele şi de... apropiata(!); în fine, moartea, cu tot ceea ce presupune destrămarea defintivă a individului, trezit la realitate, în ultimă instanţă. ei bine, sunt inşi, dăruiţi de mama natură, care, pe lîngă că au capacitatea rară de a pătrunde în marile enigme ale existenţei, pot să şi transmită aceste experienţe unice. cum? cum altfel, decît prin cuvinte? dar aceste cuvinte nu-s deloc ferchezuite, trase la rindea, după modele antedatate. nu sunt expresii convenţionale, înmănuncheri de calupuri sintagmatice, de transpuneri come un fois, după reţete de succes. nu-i o impostură teatrală, emfatică, predicativă. nu. acele cuvinte sunt dincolo de ele însele, de înţelesul lor imediat. asta nu înseamnă că au virtuţi epifanice, că bolborosesc fără noimă, precum oracolul din delphi sau şamanii cei aflaţi în transă, provocată de ierburi otrăvite. sunt ecouri simple, dar directe, reverberate în sinele celui ce le percepe şi care-s venite de dincolo de aparenţe. mulţi, foarte mulţi nu pot pricepe că, a comunica lucruri profunde nu e musai să contorsionezi comunicarea, cu fel şi fel de boscorodeli căutate, de limbaje abrcadabrante, reflectînd o realitate inventată, gratuită, goală de orice semnificaţie omenească. e şi cazul textului de mai sus... să analizăm un pic: „Vacarm, un dor, secunde- nemăsurate-n ore-„ primul vers – prima aberaţie logică: cum adică-s secundelea alea „nemăsurate-n ore”? sunt secunde bagaboante? umblă creanga prin ceasurile cu cuc? şi cucul nu le sesizează, să le prinză cu ciocu dă chică şi să le cheme la rodine? haida, de! vorbe de clacă, turnate în forme lingvistice predatate, nimic altceva. simtagmatică goală de semnificaţie, limbă de lemn de soc, conversaţie de clacă duminicală. mai departe: „şi somnul (aci e o virgulă) ca un strigăt, nerotunjit de şoapte, înghite secundarul tristeţilor sonore.” e aici, aşa, un fel de aducere din condei, atît de flagrantă, că, dacă aş face un mic inventar a ceea ce s-a mai scris pînă la ora asta, cred că, nu numai că aş găsi, cu sutele, genul ăsta de sintagme, aproximativ identice, ba chiar le-aş identfica a fi suprapuse perfect. orişicum, senzaţi de deja-vu este abslout jenantă. „somnul, ca un strigăt, nerotunjit de şoapte”. ce să-ţi spun! da’ cum o fi somnul ăla, rotunjt de şoapte?!! ar striga respectivul somnorici, cu gura făcută cerc, în somn, de frica bau-baului? vorbe să fie! „O mână se ridică din abanosul plat într-un suiş eteric, reaprinzând busole,” aoleu! da’ ce fel de busole ăr fi alea, neicusorule? funcţionează cu petrol lampant, de se incendiază, una-doo, la ridicarea mîinii ăleia piromane? ce mai rebus „plat”, ca „abanosu” cel ridicător de mîini fantomatice!... „C-un cer mai jos de tine, în zborul amânat, din haos şi din ceaţă reinventez himere, împiedicate-n falduri şi-n tainice unghere, respiră visul tandru, ce ieri l-am desenat.” un cer mai jos? nu-i ajunge unul, care nici nu e! mai şi supraetajează funambulescu actant liric, carele umblă cu „himere”, cu „vise... desenate”. cum o fi şi aia? cred că are coşmaruri actantu, zău! „Din urna cu miresme a florilor de nard să îmi trimiţi, iubite, vreo două sau trei semne, de vor ajunge mâine ori peste-un veac, pesemne, voi fi ca o ninsoare dar încă o să ard.” ooops! vîrîm şi cevaşîlea odorante rafiné, extrase taman din „urnă”! unde, pare-se, a posposit iubitu’! o fi urna electorală, dela ultmele alegeri prezidenţialo-iocaniste sau, mai grav, aia în care a poposit, după ce l-a „ars”, prăjit, scrădit „mînuţa” asasină, care dădea foc la busolele alea cu lampanţi? şi cică, urmare a teoriei relativităţii, care ar putea să dilate secundele alea, nesesizate de cucul cel inabil, ei bine, floricelele de „nard” care n-ard, sunt transformate dă iubit în „semne” – ce fel de semne?... un ochi vînăt, o mînă ruptă, trei dinţi din faţă scoşi?! anşea, şi care ssseeemneee, atenţie, se vor materializa ca o ninsoaaaare, dar însă totuşi, actanta lirică – că acuş îi detectai sexu – o să arză şi ea, în chip dă pheonixiţă. da’ nu ne spune. e discretă. aşteaptă să ningă şi ea pe sens opus. săs e-ntîlnească la jumatea distanţei, a spaţiulu dilatat dă secundelea alea relativste. păi, cu aşa glumiţe versificate vreţi voi, măi copy-paste-iştilor, să rupeţi gura tîrgului? cu aşa făcături pre-pre-pre-vizibile vreţi să ne daţi la moacă, să ne luaţi maul liric? iote cum, eu, mediocrul cititor de poezele, nu prea văz diferenţa calitativă, esenţială, între actanta lirică de mai sus şi actanţii cei doi, grigoraş şi trifa, care sunt făcuţi harcea-parcea pe aici, de cîte ori ies în calea răduleştilor – care, şi ei, sunt tot un fel de copy-paste-işti, doar că prestidigitează ceva mai rapid decît eştilalţi, ameţind pe unii nebăgători de seamă cu jocul lor de-a biluţele de sticlă. cam aşa cum i-au ameţit conchistadori pe fraierii de amerindieni. ps: realitatea-i alta: găşcăreala şi partipriul funcţionează şi aici, ca şi pe aiurea, formând bisericuţe, la care, dacă nu aderi, te ia mama dracu! aşa şi cu premiile alea eminescu, care înfierbîntă naţiunea poeticească: gaşca tinereilor contra găştii ălorlalţi. dincolo de culoare, de paloare, de valoare. fiţi siguri că, dacă premiul ar fi fost dat unui tinerel din gaşca lor, sigur s-ar fi găsit cineva - din aceeaşi gaşcă - să-l conteste! eh, ce comedie!...   Postat de catre ioan peia la data de 2015-01-24 19:45:21               Fara: -nemasurate-n ore, -nerotunjit de soapte, -din haos si din ceata(ori din una ori din cealalta), -tainice unghere. Vot.   Postat de catre Alensis De Nobilis la data de 2015-01-24 15:49:58	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE