PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Condiția hilară de semizeu Text postat de Corneliu Traian Atanasiu „Eroi au fost, eroi sînt încă...” Mai sînt însă valabile valorile şi conduita celor de ieri pentru cei de azi? Mai curînd nu, pentru că, pe cît posibil, vremurile noastre tind să elimine din viaţă situaţiile necruţătoare în care indivizii făceau dovada acelor comportamente şi virtuţi exemplare. Circumstanţele excepţionale, ocaziile dramatice, climatul teribil, fabulos şi liric par să lipsească astăzi celor ce ar dori să-şi încerce decisiv virtuţile. Marii multilaţi ai eroismului, cu pieptul doldora de decoraţii, sînt deja figurile unui panteon vetust. Numele lor de viteji căzuţi fără să vrea la datorie sau de martiri mărturisind înverşunat credinţa abia de mai atrag atenţia, fanate glorios în denumirea unei străzi, ofilite pios pe fila vreunui calendar. Încă aspiranţi la un eroism în plină tranziţie, sîntem acum mai sensibili la suferinţele unui oarecare, persoană fără virtuţi remarcabile, actor obscur al unei întîmplări banale, cu care ne simţim – nu ştim de ce – complici fără tăgadă. Sîntem vădit mai marcaţi de isprăvile doar verosimile ale vreunui personaj dintr-o istorie închipuită, înscrisă numai pe hîrtie sau celuloid. Preferăm izbînzilor mortale, faptelor măreţe ce nemuresc postum, întîmplările mărunte, indecise, fără grandioase reverberaţii publice. Petrecute sub surdina anonimatului, acestea au adesea caracterul unor implozii cutremurătoare, responsabile de naşterea unor complicităţi tainice şi sacre cu tot ce e fragil sau vulnerabil pînă la delicateţe. Şi asta mai degrabă pentru a ne putea dezice impenitent, pentru a da o replică decisă, dar neostentativă, pentru a rezista eroic, într-un anonimat solidar, ofensivelor sub al căror stindard atîtea mişcări solidariste doresc să ne înroleze, travestind rutina mortificării în „eroism cotidian”. Nu ne mai impresionează chipul semizeului în superbia lui, umilitoare pînă la urmă pentru bietul om. Exemplaritatea sa nu-şi epuizează însă semnificaţiile doar în ipostaza demodată a acestei suficienţe trufaşe. Ne ispiteşte azi mai mult valenţa sa de fiinţă tragică, ambiguă, incert întocmită, alcătuirea ei hibridă, rănită funciar de o precaritate insurmontabilă – statutul său monstruos şi bastard. Eroismul care pare să ni se impună astăzi – ca un imperativ existenţial ce nu poate fi refuzat fără a-ţi periclita grav autenticitatea – este acela de a ne asuma nu vreo presupusă splendoare a desăvîrşirii, ci condiţia şubredă şi sfîşiată a semi-zeului. Şi anume, ipostaza celui menit să poarte simultan şi penibil stigmatul unei duble şi ireconciliabile eredităţi: jumătate de om călărind fantasmatic – exilat perpetuu din patria legitimităţii – jumătate de zeu. Nimic nu ilustrează mai bine această condiţie de un ridicol patetic, de un tragicomic sublim decît încrîncenata ispită de a ne avînta mereu într-un elan iremediabil şchiopătînd – vorba poetului, „c-o aripă şi-un picior” – către un zbor candid închipuit şi incontestabil interzis. Nu-i, prin urmare, de mirare că revizuirea poate atinge pînă şi mentalităţile cele mai drastic grevate unei tradiţii violent machiste, asemenea pătimaşei virilităţi argentiniene. Căci iată ce poate spune, „visînd la eroi”, Adolfo Bioy Casares: „Ceea ce trebuie să aibă un bărbat este un fel de generozitate filosofică, un anume fatalism, care să-i îngăduie să piardă totul în orice clipă, cavalereşte.” Recuperată ca o virtute umană dincolo de genuri, bărbăţia rămîne aşadar curajul asumării unei vieţi fragile şi ameninţate, reuşind uneori, dar sortită cel mai adesea să piardă subit tot ce-a cîştigat cu greu, plecînd atunci genunchiul pentru a rămîne cu fruntea sus în urgie. Proba eroismului de astăzi pare a nu mai fi aceea de a-ţi da viaţa, ci aceea de a da viaţă adevărată unei fiinţe seduse prea adesea de gloriola mortificării, unei fiinţe care nu mai are de fapt pentru ce să moară, nemaiştiind pentru ce trăieşte. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Cat se poate de adevarat: "Proba eroismului de astăzi pare a nu mai fi aceea de a-ţi da viaţa, ci aceea de a da viaţă adevărată unei fiinţe seduse prea adesea de gloriola mortificării, unei fiinţe care nu mai are pentru ce să moară, nemaiştiind de fapt pentru ce trăieşte."... poate un pic cam greu de digerat pentru cei care inca plaseaza gresit acel "de fapt".   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2014-04-12 01:25:52 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Chiar dacă n-o știam, eram convins că inima lui matale se comportă astfel.   Postat de catre latunski criticul la data de 2014-04-11 15:03:02               atanase, tu încă mai eşti la clasele primare, cu poezia? de fapt, de ce îmi pun eu astfel de întrebări, cînd eşti şeful, pe zona bucale, la poezica în pantaloni scurţi, numită "ai kuku"?   Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-11 14:35:19               Știam eu c-o să vă-nțelegeți. Continuați. Pe-asta o știți? A venit îngerul şi mi-a spus: - Nu vrei să cumperi un câine? Eu nu am fost în stare să-i răspund. Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau lătrătoare. - Nu vrei să cumperi un câine? m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe inima mea lătrătoare, dând din sânge ca dintr-o coadă. - Nu vrei să cumperi un câine? m-a întrebat îngerul în timp ce inima mea dădea din sânge ca dïntr-o coadă.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2014-04-11 14:19:30               atanase, poate că, singur-singurel, în iatacul tău de becher, conduci atacul de terrier în contra oricui îndrăzneşte să-ţi pună la îndoială mîrîiturile sofistice. dar, nene, oricît de aristocrat te-ai da, te rog să mă crezi că poate fi socotită maidan şi o garsonieră centrală, în care rezidentul latră la lună cu patimă, crezînd că e căţeaua Laika, cea aruncată-n cosmos şi ajunsă, între timp, constelaţia ofticaţilor, cu aere de eseişti intraductibili. în livrescul insipid al unei biblioteci exclusiviste nasc totdeauna monştri confecţioneri de vorbe uscate şi complet desprinse de faptele crude ale realităţii. ei sunt un fel de felceri ai bolnavilor de retorici cu zorzonele.   Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-11 14:00:48               Interlocutorii au fost luați în custodie de ăla care bate tot (în filme). Domnia-ta nu bați pe nimenea, deși ai în dotare bețișorul de tobă (din Ghilghameș citire).   Postat de catre latunski criticul la data de 2014-04-11 13:59:16               „...ori tace , dracului, în sine, ori izbucneşte în diatribe neaoşe la adresa rahatului existenţial...” Nu-s de acord, cum nici cu aureea mediocritas nu-s. Dar nici nu știu la ce să mă raportez. Nici nu știu dacă rece ori cald mi-e singularul neuron...dar nu-mi vine să dau sentințe finale. Cum îi spuneam deunăzi și unei vădane de-a lui Mitică (Cioacă): „mai ai răbdare”...   Postat de catre latunski criticul la data de 2014-04-11 13:52:53               Domnilor, mii de scuze dacă v-am încăierat. Vă pot oferi doi interlocutori pe măsură. Maidanul vi-l oferă gazda.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2014-04-11 13:44:07               e simplu să stai pe margine, să chibiţezi, să compui eseuri cu lustru filosofic şi să pari un ditamai semizeul pe care nu prea l-a dat modestia afară din casă! cel mai greu e să ai, cu lejeritate, ceea ce spune nenea ăla, Casares: "un anume fatalism, care să-ţi îngăduie să pierzi totul, în orice clipă"! aci e de discutat: depinde ce pierzi şi cum rămîi după aia. că noţiunea de "tot" are diferite conţinuturi pentru diferiţi indivizi, iar consecinţele pierderii sunt la fel de diferite. pdap, cine ajunge la mezat, nu prea mai are disponibilitatea retorică să facă analize seismice de nivel personal sau general, ci, ori tace , dracului, în sine, ori izbucneşte în diatribe neaoşe la adresa rahatului existenţial. pe care unii îl tot mestecă estetic, pînă la greaţă absolută!   Postat de catre ioan peia la data de 2014-04-11 13:23:27               Înțeleg din spusele lu matale cam cît înțeleg din ale lui Andrei Ghejan. Ori ale Elenei Ștefan. Ce era așa de greu s-o spui direct, pe arătură? Cine dreak știe ce trebuie să aibă un bărbat? Viața nu se compune din lucruri mărunte? Și cine vrea să fie erou, semizeu, p-acilea, ori p-aiurea (nu știu unde-i apostrofu pe tastatură!)? Omule, n-o să-ți spun: „poartă-te cum ți-e portul și vorbește cum ți-e vorba”,ci doar că nu vreau să pricep stilul în care combați. Vrei matale să porți nume de stradă? Să nu pați precum tipa aia care m-a sunat după ce am dat anunț la matrimoniale: „Sergent în rezervă, vreau să cunosc o doamnă care locuiește pe una din străzile: Mareșal Averescu, General Grigore Baștan, Locotenent Godeanu”. Părerea mea, vorba lui Văcăroiu.   Postat de catre latunski criticul la data de 2014-04-11 12:04:11	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23957 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE