PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
fotografia clipei Text postat de . solitaire apusul turnat peste creste îmi oprește lumina nici nu respir e vorba de o secundă de acel moment în două acte moment de balans înainte- o jumătate de secundă înspre copilărie înapoi- cealaltă jumătate imensă cât un univers pregătit căpcăun să te-nghită să te agațe să îți pună măcar o piedică spaima de semiîntuneric te-ascute întotdeauna descoperi că ai un și mai mare elan și râzi ori ori de câte ori știi că după acel înapoi vine un alt înainte pendulare și dans înțelesul clipei îmi schimbă lumina și secunda următoare îmi vorbește deja de o altă fotografie (refacuta 2014) privesc apusul turnat învăluit de lumina care îmi pare că își oprește respirul e vorba de secundă de acel moment în două acte care te leagănă asemenea unui balansoar înainte înapoi înainte înapoi înainte- jumătate de secundă înspre copilărie înapoi-o imensă jumătate de secundă un univers căscat gata să te prindă să te agate să te încurce cu o lunga alunecare în semi întuneric repede încerci să prinzi un și mai mare elan spre acel înainte fericită pendulare vei râde atâta timp cât acel balansoar nu te va opri înțelesul clipei îmi schimbă lumina și secunda următoare imi vorbește deja de o altă fotografie . Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   ar putea fi un poem reuşit, cred eu, dacă Tania ar renunţa la câteva dantele ţesute aiurea în jurul ideii centrale, cu acea inimitabilă graţie feminină, în faţa căreia eu unul m-am resemnat. vot.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-11-09 16:42:17               Şi toleranţa mea, are limite sau punerea piciorului în prag în cazul Ioan Peia şi ce spui? că mă adresez amportantei voastre persoane cu apelative mitocăneşti? Da, distinse domn şi vă asigur că nu veţi mai avea această posibilitate. Vă puteţi exercita mitocănia, proasta creştere şi lipsa de educaţie în alte spaţii. Nu aici. Adică, v-am tot lăsat sperând că se va mai prinde ceva de domnia voastră. Inutil. Mitocănie cât cuprinde. Prin urmare aveţi de ales. Atâta timp cât sunteţi tratat politicos ori deveniţi politicos ori nu mai publicaţi aici. în primul rînd, doamna, pentru mine şi chiar pentru oricine, nu eşti altceva decît un user oareşcare al saitului. sau îţi arogi autoritate tutelară de excepţie? da' di şe? ai rude la stanbul? Numai complexele dumneavoastră vă fac să vă simţiţi discriminat. Şi să devenţi agresiv verbal. Fiecare, aici, are autoritatea pe care şi-a câştigat-o şi pe care o merită. da' mătăluţă, doamnă hermenută, ce probe adusăşi? doar citate, investite de matale cu... incecitate valorică (!!!), nimic altceva! le încadraşi, mintenaş, în Marili Tecxst, şi etalaşi nu-ş ce dovezi para/hermenute, prin care să-mi dovedeşti judecata non/valorică? nimica-nimicuţa: doar simple afirmaţii gratuite. în timp ce mă acuzi pe mine de judecată impresionistă, matale faci fix şi taman acelaşi lucru! doar că te numeşti helena şi ai pretenţii de hermenută! şi de tătucă a saitului! Iată unde poate duce ilogica, soficienţa şi incapacitatea de înţelegere: la aberaţii şi la situaţii absurde. Când cineva afirmă “acest text este original”, oamenii normali înţeleg că, în această situaţie, se face o comparaţie între textul declarat a fi original în raport de universul textual al persoanei care face afirmaţia. A solicita “probe” pentru a demonstra originalitatea reprezintă o gogomănie fără limite. Singura “probă”, validă, ar fi să pună pe o coloană textul despre care afirmă că este original, iar pe o altă coloană, toate textele de care a luat cunoştinţă. Pentru a se constata că niciunul dintre aceste texte nu este la fel cu textul declarat original. Ori nu conţine acel text. Însă, pentru o demonstraţie absolută, pe cealaltă coloană ar trebui puse toate textele umanităţii scrise sau spuse de când se scrie şi până la apariţia acelui text. Întreprindere, cum am mai spus, imposibilă, iraţională, adică ilogică. O absurditate şi, bineînţeles, o prostie. Pe de altă parte, a spune “de originalitate, nici vorbă! expresiile sunt mai comune şi mai vechi decît coasta lui adam.” înseamnă că persoana care face această afirmaţie are cunoştinţă de alte texte în care formulările sunt la fel ori, cel puţin, similare. Şi reprezintă o constatare acuzativă sau chiar o acuzaţie, la modul propriu. Iar lumea a consfinţit, pentru această situaţie, pardigma comportamentală potrivit căreia acuzatorul probează acuzaţia şi în niciun caz acuzatul nu îşi probează nevinovăţia. Adică, se presupune că acela care face constatarea acuzativă are cunoştinţă de texte identice sau similare, texte pe care, în susţinerea acuzaţiei, ar trebui să le prezinte. Altfel rămâne o simplă acuzaţie şi atât. Iar acuzatorul este sau devine necredibil. Ca să nu spunem că se face de râs. În sensul că demonstrează, fie minciuna, fie incapacitatea de a înţelege ce înseamnă “text original” Sigur, după caz, dacă acela care a făcut constatarea acuzativă cu privire la lipsa de originalitate, produce proba, de cele mai multe ori avem de-a face cu una dintre situaţiile: plagiat, pastişă, epigonism, parodie, parafrază şi, probabil, vor mai fi fiind şi altele. Cum spuneam, în funcţie de situaţie şi consecinţele sunt diferite. Dacă plagiatul poate conduce la răspundere civilă sau, chiar, penală, parodia, dacă este valoroasă, adică, “parodie originală” cum spunea un autor, se va bucura de aprecieri. Aceasta pentru a nu lua decât două exemple. De altfel, cum am mai spus, în domeniul creaţiei se operează cu prezumţia de corectitudine. Dar, chiar şi în acest caz, la limită, pentru cine poate înţelege, teoretic este posibil să apară un acelaşi text sau paragraf, evident de mici dimensiuni şi cu o probabilitate extrem de mică, la doi autori, absolut independent! Despre idei, adică despre conţinuturi similare sau identice însă exprimate textual prin combinaţii de cuvinte apropiate ori diferite, cu siguranţă, se poate afirma că ele pot apărea relativ simultan sau decalat în timp, la doi sau mai mulţi autori, independent unul de altul, fără ca vreunul să fi fost de rea credinţă. Adică să fi plagiat. De aceea oamenii au inventat protecţia drepturilor de autor care consfinţeşte ca autor, printr-un copyright sau brevet de invenţie, pe autorul care se protejează primul. Adică, aduce la cunoştinţă publică, printr-un procedeu care îi asigură protecţia, creaţia respectivă. Aceasta consacră, în fapt, anterioritatea în raport cu oricare altă creaţie care va fi adusă la cunoştinţă publică, după acel moment. “1. că cenzura, iată, este recunoscută fix prin aceste vorbe ale doamnei;” Când mergi undeva şi sufli nasul ori scuipi pe covor ori pereţi ţi se atrage atenţa sau eşti poftit ori dat afară. Indiferent dacă spui ceva corect ori nu. Eşti dat afară pentru ce faci nu pentru ideile pe care le susţii. Şi, în acest caz, datul afară este o sancţiune socială pentru comportament. Nu pentru ideile pe care, eventual, le poţi susţine. Adică în niciun caz datul afară nu reprezintă cenzura. Însă sunt indivizi care amestecă, voit şi prezumţios planurile pentru a se victimiza. Adică, se comportă mitocăneşte pentru ca mai apoi, să acuze de “cenzură” Comportament deja decriptat şi care nu mai poate înşela pe nimeni! “2. că doamna e, de fapt, domnu, şi rude la stanbul avînd, are pretenţii hegemonice de Înaltă Poartă;” Afirmaţie care relevă frustrare şi complexe de inferioritate. Vederea de “Înaltă Poartă” chiar şi acolo unde nu este este suficientă pentru susţinerea afirmaţiei. Adică o probă! 3. că mă doare fix în cot dacă nu-mi mai aprobi comurile, doamna! Credeţi că mă doare fix altundeva dacă postaţi sau nu postaţi aici? în fapt, ar trebui să-mi mulţumeşti că injectez în venele acetui sait, pe cale de a da ortu popii, ceva sînge bine oxigenat. De când a apărut acest site, tot soiul de indivizi mai mult ori mai puţin complexaţi prevăd că va da ortul popii! Că este iminentă dispariţia sa. Nimic nou sub Soare. Cu toate acestea Europeea există. Şi va exista. Iar domnia voastră, domnule Peia, nu veţi mai avea posibilitatea să alungaţi pe nimeni de pe acest site! Cât priveşte “sângele oxigenat” aveţi proba, chiar aici, despre ce fel de “sânge” injectaţi! Intoxicat cu prejudecăţi, lipsă de educaţie şi rea credinţă! Prin urmare, gata. La comedia e finita! Respectaţi regulamentul, sunteţi politicos, PUBLICAŢI AICI. NU vreţi să o faceţi? Pagubă-n ciuperci! NU MAI PUBLICAŢI AICI. Atâta timp cât vă vorbesc politicos vă pretind să-mi vorbiţi politicos! Dacă nu, nu mai aveţi ce căuta aici. S-a înţeles?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-09 09:06:58               he, he, ce editor curajos! aprobă comul de după cel de aici, care, deocamdată, stă în expectativă, pe pupitrul curajosului, căci nu ştie: l-o lăsa coana să-l valideze, nu l-o lăsa?!... păi, dacă-l face, din editor, măturător! că, deh, cenzură nu e, dar de măturători tare nevoie avem!...   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-08 13:08:58               "cecitate... valorică"!!!! şi eu nu am proprietatea termenilor, cică!!!... doammmnaaa, distiiinsaaaa, extiiinsaaaa, bre, cum vine treaba asta, dacă nu-s prea insistent? matale nu sîmţeşti că chinui bietele cuvinte? că le alături cu forţa, făcîndu-le să scrîşnească sinistru, în încercarea de a epata spiritul comun? şi ce spui? că mă adresez amportantei voastre persoane cu apelative mitocăneşti? în primul rînd, doamna, pentru mine şi chiar pentru oricine, nu eşti altceva decît un user oareşcare al saitului. sau îţi arogi autoritate tutelară de excepţie? da' di şe? ai rude la stanbul? acum, zici că "Dar nu poţi, fără a te compromite, să reproşezi ceva unui text, fără cea mai mică şi neînsemnată probă!" da' mătăluţă, doamnă hermenută, ce probe adusăşi? doar citate, investite de matale cu... incecitate valorică (!!!), nimic altceva! le încadraşi, mintenaş, în Marili Tecxst, şi etalaşi nu-ş ce dovezi para/hermenute, prin care să-mi dovedeşti judecata non/valorică? nimica-nimicuţa: doar simple afirmaţii gratuite. în timp ce mă acuzi pe mine de judecată impresionistă, matale faci fix şi taman acelaşi lucru! doar că te numeşti helena şi ai pretenţii de hermenută! şi de tătucă a saitului! cît priveşte treaba cu orzul pe gîşte... of! parcă aud eu un gîgîit scorţos prin împrejurimi?... „Dacă va mai continua în acest stil comentariile nu-i vor mai fi validate.” (doamna şi distinsa şi extinsa... sau nu e eco?) păi, ce să spun? 1. că cenzura, iată, este recunoscută fix prin aceste vorbe ale doamnei; 2. că doamna e, de fapt, domnu, şi rude la stanbul avînd, are pretenţii hegemonice de Înaltă Poartă; 3. că mă doare fix în cot dacă nu-mi mai aprobi comurile, doamna! în fapt, ar trebui să-mi mulţumeşti că injectez în venele acetui sait, pe cale de a da ortu popii, ceva sînge bine oxigenat. 4. (oare eşti şi mătăluţă editoare? nu ţi se pare că eşti cam splitată?!... sau, la Noe este voie, dar, la noi, e de nevoie?) 5 ....   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-08 11:53:04               Cecitate valorică sau arta de a fi necredibil Spune domnul Peia*""...de originalitate, nici vorbă! expresiile sunt mai comune şi mai vechi decît coasta lui adam." Pentru a nu utiliza toată exprisia sintetizez şi spun "adică, nimic original" În "logica" distinsului domn nu este nicio legătură între cele două expresii pentru că, vezi doamne, nu a afirmat expresis verbis, "nimic original" Va fi însemnând textul "...de originalitate, nici vorbă! expresiile sunt mai comune şi mai vechi decît coasta lui adam." parafrazat, "nimic original" sau nu? Apoi, când face asemenea afirmaţii te aştepţi ca omul să aibă proprietatea termenilor şi să probeze afirmţiile. Adică, în poem se spune: "...lumina care îmi pare că își oprește respirul" Onest ar fi să aducă proba: În poemul sau textul X se foloseşte aceeaşi expresie sau o expresia Y care înseamnă acelaşi lucru. Şi tot aşa, pentru toate cele pe care eu le-am remarcat şi pe care le reiterez: "e vorba de secundă de acel moment în două acte care te leagănă asemenea unui balansoar" "înainte- jumătate de secundă înspre copilărie înapoi-o imensă jumătate de secundă" "un univers căscat gata să te prindă să te agate să te încurce cu o lunga alunecare în semi întuneric" "înțelesul clipei îmi schimbă lumina" "și secunda următoare imi vorbește deja de o altă fotografie" După cum se observă am citat aproape întreg poemul. Şi da, susţin că toate aceste citate sunt ORIGINALE. Evident că operez cu prezumţia de bună credinţă. Evident că la modul absolut, aceste expresii ar trebui comparate cu tot ceea ce s-a spus sau scris pe Planetă de când există omenirea şi până acum, adică ar trebui comparate textele de mai sus cu Marele Text< care include totul. Întreprindere imposibil de realizat. Dar în momentul în care distinsul domn face afirmaţia "de originalitate, nici vorbă!" te aştepţi la o minimă probitate din partea sa. Şi anume să vină cu proba. Face domnia sa aşa ceva? Aşi! Vine cu un alt text. Meritoriu şi original de altfel. Dar fără legătură cu subiectul. O originalitate independentă nu poate nega altă originalitate independentă. Sigur se poate glosa cu privire la axiologia celor două originalităţi. Însă aici intră în acţiune subiectivismul, gusturile, nivelul de percepţie, capacitatea interpretativă a lectorului şi multe altele. Şi nimic nu legitimează negare a unei valori în raport cu alta fără a avea criterii de raportare. Însă a acuza lipsa de originalitate aşa, netam nesam, că aşa vrei tu, adică arbitrar şi fără nicio probă este excesiv şi neetic. Sigur poate să-ţi placă sau nu un text. Este firesc. Dar nu poţi, fără a te compromite, să reproşezi ceva unui text, fără cea mai mică şi neînsemnată probă! Este adevărat "metoda" critică a domnului Peia în care arbitrariul, lipsa de logică şi coerenţă, mirările şi întrebările care se potrivesc precum nuca în perete, onomatopeile şi interjecţiile reprezintă esenţa, permite astfel de abordări Într-un text mai vechi scriam: "Aici pot apărea diverse controverse dintre care amintesc: este recomandabil ca poetul să fi citit cât mai multă poezie înainte de scrie pentru a fi la curent cu ceea ce s-a mai scris sau este recomandabil să nu citească ceea ce s-a scris până la el pentru a nu-şi „macula” prospeţimea şi propria originalitate. Evident că nici una dintre variantele extreme nu poate fi operaţională. Niciodată cineva nu va putea citi tot ce s-a scris până la el pentru a fi sigur că se diferenţiază de acestă imensă zestre culturală a umanităţii. Pe de altă parte, a nu citi nimic din cee ce s-a scris de către înaintaşi prezină riscul reinventării roţii, adică, al scrierii a ceva ce a mai fost scris, aşadar un „deja vu”. Dacă în plan creativ aceasta, să zicem, nu ar avea repercusiuni decât la nivel axiologic, în plan juridic, repercusiunile pot fi destul de dure mergând până la a fi considerate contrafacere şi plagiat care presupun deja aspecte sncţionatorii. Sigur, în plan practic, situaţii din acestea sunt relativ singulare, cel puţin în varinta manifestă a bunei credinţe şi bunului simţ, însă nu trebuie neglijat aspectul răspunderii morale, civile şi chiar penale în cazul atingerilor drepturilor de autor ale altora." http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=44312 Prin urmare, probabilitatea lipsei de originalitate, în situaţia operării cu prezumţia de bună credinţă, este extrem de scăzută. Dar, atenţie, similitudini, conotaţii trimiteri, semnificanţe apropiate pot exista. Spuneam mai jos, "nimic nou sub Soare"! Problema imediat subsecventă originalităţii o reprezintă valoarea acestei originalităţi. Şi aici intervin criterii generale sau particulare de evaluare. Însă cred că stric orzul pe gâşte. *Trec, încă mai trec, peste mitocănismele, lipsa de educaţie, obrăznicia şi agresiunea comentariului! ("tante" "spus-am doar că ceea ce percepi matale", "îţi dau de-un", "ai auzit de el. canci!", "şi ca să-ţi fac ceva cultură, îţi mai dau,") Dacă va mai continua în acest stil comentariile nu-i vor mai fi validate. Nimic nu justifică tolerarea unor asemenea bufonerii. Chiar dacă distinsul domn pare a-şi aroga statutul de bufon al site-ului!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-08 06:59:33               şi care trecuşi cu steau p-acilea, fără a avea curajul să zici o vorbuliţă, două? tz, tz, tz, ce rafinament!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-07 10:17:21               "Dar când spui "nimic original" (tante) unde-am spus eu, tantico, astă chestie? spus-am doar că ceea ce percepi matale a fi original e deja clasat de ani şi ani! uite, ca să-ţi ieşi din tipare - deşi mă-ndoiesc că mai ai flexibilitatea de a face asta - îţi dau de-un par ex de poezie adevărată: Poem Cât de inutile mirarea, şfârşeala şi jalea. Durerile mari anunţă linişti bolnave, Căderile mari cheamă căderi şi mai mari. Călăresc un bivol de fum pe străzile vii. Ghemotocul uitării spulberă aerul cald. Şuvoiul ne umple plămânii, petale-arămii, rotocoale de smirnă, se scutură de prin păr peste braţe şi pieptul muşcat de fluturi portocalii. Bivolu-i negru, păşeşte încet. Pe nări îi iese pucioasă şi scrum. Din coaste ţâşnesc scântei albăstrui la fiecare abatere de la drum. Spatele drept, zvâcnitul nebun, nici nu ai zice că e un bivol de fum. Încremenit e mersul meu prin oraş, doar inima ta, o pavăză roşie, moale, mi-ascunde puterea. Nimic nu se clatină, dar şi când se va clătina. Nici o lance nu caută ropotul cald al sângelui la tăiere, dar şi când îl va căuta. Pe străzi e linişte în noaptea asta. Bivolul păşeşte încet. Inima ta, ca un veşmânt de abur cald îmi înveleşte rănile aspre, uscate. Trei frunze se desprind din copac şi-şi caută drum prin aerul tare. Eu vin către tine desculţ, călare pe-un bivol, înfăşurat în pielea ta ca un lup în pântecul mamei lupoaică. În jur zăngăne arme şi-o lună plină şi roşie acoperă cerul nebrăzdat de vreun nor. Cosmin Perţa e autorul. ai auzit de el. canci! cum e? seamănă cumva cu blăblăielile epigonice ale celor pe care-i calific matale originali? şi ca să-ţi fac ceva cultură, îţi mai dau, am destule exemple. deci, mai las-o cu priceperea aia, că te faci de una-alta!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-07 09:36:48               Lipsa credibilităţii sau arta făcutului de râs Parole. Cleveteli. Şi altele în acelaşi registru. Nimic demn de luat în seamă. Când cineva spune "...de originalitate, nici vorbă! expresiile sunt mai comune şi mai vechi decît coasta lui adam." adică "nimic original" nu poate exista decât o singură soluţie pentru a fi credibil şi a nu te face de râs. Şi anume: se ia textul sau porţiunea de text acuzată a nu fi originală şi se pune pe o coloană. Pe o altă coloană se evidenţiază unul ori mai multe texte anterioare care să releve, astfel, lipsa de originalitate. Altfel, avem de-a face cu bârfe, aberaţii, lipsă de credibilitate, compromitere, etc. Sigur vorbim, în situaţii de normalitate. Pentru că, altfel, dezvoltările quasilogice nu pot avea nicio semnificanţă textuală! Asta nu înseamnă că nu ar avea, chiar, nicio relevanţă. Ar avea! Dar excede zona textuală şi întră într-o zonă care aparţine unei literaturi de strictă specialitate. Sigur, cu excepţia cuvintelor noi, inventate, mărturisesc faptul că îmi plac astfel de invenţii lingvistice, din punctul de vedere al cuvintelor, nu este nimic nou sub soare*. Cuvintele, ca atare, sunt cuprinse în dicţionare. Şi orice cuvânt înscris într-un dicţionar, utilizat de către cineva, este un cuvânt neoriginal. De fapt cu toţii utilizăm aceleaşi cuvinte. Pentru zona creaţiei, diferenţa constă în modul diferit în care le combinăm. Iar cultura lumii tocmai în aceasta constă. În modul ingenios, novativ şi original în care autorii au combinat cuvintele. Prin urmare, lipsa originalităţii combinării cuvintelor într-o craţie nu poate fi demonstrată decât luând combinaţi relevante de cuvinte şi punerea lor în raport cu aceleaşi combinaţii de cuvinte existente într-o creaţie anterioară. Evident, oricine are dreptul să spună lucruri interesante, inteligente sau prostii! Scriind şi, astfel, descriindu-se. Şi rămâne la latitudinea lectorilor să le accepte sau nu, să le aprecieze sau nu, să le considere, mutatis mutandis, poeme simfonice sau manele. Evident,vorbind de extreme! Pentru că subiectivitatea reprezintă un dat firesc, un fundament al fiinţei umane. A oricărei fiinţe umane. Şi, evident, nu este nimic rău în aceasta. Ba dimpotrivă. Relevă specificitatea şi diversitatea lumii şi a percepţiilor individuale. Dar! Dar când spui "nimic original" şi nu poţi produce decât propria subiectivitate, adică nicio dovadă, nu ai altă variantă de a fi receptat altfel decât aceea de a te face de râs iar spusele-ţi să fie percepute drept prostii cu derivatele**. Adică un fel de bufonisme! Sigur, pe lângă toate aşezămintele, există şi această specie generatoare de bufonisme. Uneori cu miez şi poate scuzabile. Alteori bufonisme la modul propriu! Acest comentariu este unul generic, prilejuit de comentariul distinsului domn Peia. Prin urmare, distinse domn, vă sugerez să nu obligaţi pe cineva de pe acest site ori de pe aiurea să vă perceapă comentariile în ipostaza de prostii. Adică, vă sugerez, faceţi dovada lipsei de originalitate a textului de mai sus. Dacă nu îţelegeţi despre ce este vorba vă pot explica în continuare. Însă , cred, am explicat destul de clar despre ce este vorba, cu referire, exclusiv, la texte! * La limită, se ştie, privind în aspectele fundamentale ale existenţie, nu este nimic nou sub Soare! "Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare." Ecleziastul. ** nătângii, neghiobii, nerozii, stupidităţi, stupizenii, nătângeali, netoţii, tonții, prosteli, tâmpenii, dobitocii, gogomănii, imbecilităţi, nerozii, inepţii, absurdităţi, etc   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-07 08:54:35               Păi, ia să vedem ce demonstraţii teribile faci matale, doamna! „O lumină care îşi opreşte respiraţia, orice ar spune nepricepuţii şi rău intenţionaţii este spus original. Adcă mai pre limba lor, poate pricep, care nu a mai fost spus până la scrierea textului.” Iar eu spun că nu e deloc original, poţi să te dai matale şi cu fundul de pămînt! De ce ar fi original? Că-şi ţine lumina ai respiraţia? Pfff!... nici că s-a mai văzut aşa ceva! Putea la fel de bine să-şi ţină respiraţia şi întunericul, şi secunda, şi cioara, şi ostreţul, în parul căruia stă respectiva orătanie! Dar la fel de bine şi un individ oarecare, intrat în budă! După metaforita matale teoretică, numai fitness nu face lumina aia! Sau face? Originaaaal, desiiigur! O să sucombe, dracului, de atîta metaforită cronică! „Apoi stop cadrul surprinderii apusului, în forma expusă în poem, este original.” De ce-ar fi original? Că spui matale, din niciun alt motiv. Şi cu ce suficienţă! De parcă a-i da verdicte absolute din jilţul demiurgului! „privesc apusul turnat învăluit de lumina care îmi pare că își oprește respirul” „Apusul turnat”?! Turnat în ce? În forme de cozonac? Îşi opreşte, ce? „respirul”?! Oooauuu! Bine că nu-şi opreşte şpilu, glaşapapiru, şi clistiru! (n-am găsit alte rime!) Orrrginaaal, ce mai! „De asemenea, secunda balansoar cu trimiterea asimetrică la trecut şi viitor este original şi frumos spus.” „secunda balansoar”!! De ce nu secunda hamac? Sau legănuş?! Sau, pur şi simplu: secunda uţa-uţa?! Ar fi fost şi mai orrrginalll! Mai asimetric, mai formos, mai şpilos! „Niciodată, cu rudimente şi primitivisme logice ori ilogice de-a dreptul, cineva nu va putea percepe profunzimea, în logică poetică, în care imposibilul devine credibil şi posibil, din versurile:” "înainte- jumătate de secundă înspre copilărie înapoi-o imensă jumătate de secundă" Ci pobabil, onomatopeico-interjecţionist, se va întreba: "cum vine aia, madam, "imensă jumătate de secundă"? Auzi: „rudimente”, „primitivisme logice”!... Madam, ce argumentaţii strălucitoare aduci matale, în schimb? Părerile-ţi osificate? Argumentele prăfuite? Logica bîlbîită, din secolul lu pazvante? Eu sunt „onomatopeic-interjecţionist (altceva mai ştii?), iar matale apoftegmic-intertextualistă? Nu te-ntreb cum „vine aia”, ci anume ce mare găselniţă poetică ai ginit în „imensa jumătate de secundă”? De ce nu imensa jumătate de mili/secundă? Sau nano/secundă. Sau pico/secundă! Sau pico de la mirandolina! Ete, jănialitate expresivă! Al cărei sens insondabil i-l pipăişi matale, cu hermenutica aia aeronautică, iar eu, prostul, nici că am întîlnit vreodată, în viaţa mea, aşa perle lirice! Tante, ia-ţi concediu de studii pe lună şi transmite-ne de-acolo aeronuaticele matale păreri lunatice! Poate-aşa ţi-o lua cineva-n seamă vetustele afirmaţii originalo-valido-semnificante! „Aşa bine, adică poetic, răspund eu. Şi dacă starea de nedumerire persistă aştept să strige un help cineva!” Auzi, mîndro, sau n-auzi, sau te faci că nu-mi răspunzi! Fffoarteee poetic! Păi, dacă zice doamna cea pricepută, apoi trebuie musai a o crede! Că ea e Mafalda din Frecăţei! Are doctoratul în plivitul poezicilor cu acul de gămălie! „Apoi, "un univers căscat gata să te prindă să te agate să te încurce cu o lunga alunecare în semi întuneric" Original şi, de asemenea, frumos spus!” Pfuuu!... da’ ce „căscat” e universu ăla, frate! I-o fi venit Moş Ene, pe la gene şi, sireacu, cască-ntruna! Şi cum se şi clatină de atîta căscat, iote că-ntinde cangea către tine, să te prinză, să te-agaţe, să îţi pună mortu-n braţe, să-l cotrobăi pe la maţe, mai aşa, mai la vag-obscur, ca-n filmele cu zombi. Orrrginall, desigur! E o demonstraţiune impecabilă, o argumentaţie imbatabilă, o logică impardonabilă! Şi, mai ales, formoosss – o estetică helenistică de top! „ pe ansamblu poemul surprinde dinamica aceea unică a apusului când se face trecerea dinspre întunerc spre lumină transpusă poetico-filosofic în secunda fracturată asimetric.” Eu îndrăzzznnnesc a spuuune, căăăă poeeemuuu surprinde cinematica aia unică a apusului (pardon!... criticesc se zice: a zenitului!), domana! Anume cînd o iiia frumuşşşelll întunericu pe turnantă, bagă gonetă şi întrece lumina, bre! De-aia i-a luat şi răsuflarea din debutul poemului, luminii celeia. Nu că şi-o ţinea ea, voluntar, ci că a clacat simetrico-poetic, taman cînd să treacă linia de sosire, sireaca! Vezi, ţi-a scăpat asta! O deduşi în greşît cu hermeneutica aia, a matale! Dar or’ş’cît, e... Dramatic! Înălţător! Coborîtor! Filosofico-fracturat! „Cu ocazia sublinierii originalităţii am făcut şi trimiteri către semnificanţe, pe care distinsul şi apreciatul naivist, Ioan Peia, cu obişnuita domniei sale "ciutură" evident găurită nu le poate extrage. "Danaid" modern aş spune eu.” De subliniat, ăi fi subliniat matale, da’ orrrginalitate: vax!, semnificanţă: ciuciu!, iar naivitate, în ceea ce te priveşte pe matale, cît încape, habar n-aidă doamnă, plină de amportanţă! „PS. Când analizez un poem mă uit şi la metaforele în genitiv!” Io, dimpotrivă: sunt foarte atent la metaforele în nominativ, dativ, acuzativ şi, mai ales, vocativ! Adică ceva de genu: Ooaauuuu, ce orrrginal! Ce valid! Ce semnificanţă ultra-hermenanţă! Dixit!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-07 00:33:00               parole, parole, patrole. Probe, exemple. Altfel lipsa de credibilitate este distrugătoare!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-06 22:16:41               tante leano, nu e, bre, nevoie să faci pe prefesoara de metrică şi metraj poetic! ce nu pricepi matale şi nu vei pricepe, probabil, în veci, e faptul că cele spuneri suppptile, de care eşti aşa de căzută-n extază, zisu-s-au de mii de ori pînă cum. în varii forme. dar, în esenţă, folosind aceeaşi sălcie metaforizare, fumată de-un veac, de pe vremea simboliştilor. citeşte-i cu atenţiunea pe inventatorii limbajului dublu, oh, sem-ni-fi-kant, şi ai să afli. acuşa, că matale încă mai suferi de simboala vremilor de mult apuse, te priveşte, dar ca să-mi vii şi să-mi scoţi în evidenţă nu-ş ce găselniţe originalo-validant-semnificante, pe care numai matale le guşti şi detectezi, apoi, crede-mă, te compromiţi în faţa oricărui cunoscător adevărat de poezie. un sfat, căci îmi permit: citeşte tot ce s-a scris după '90 încoace şi poate-ţi mai schimbi şi matale desuurile conceptive (ca să mă dau şi eu consumator de radicalisme heleniene, cum ar veni!)   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-06 17:56:32               Nici Danaidele nu-şi puteau umple butoiul. Din acelaşi motiv! Eu remarc şi încurajez textele care răspund minim celor criterii pe care le-am expus. O lumină care îşi opreşte respiraţia, orice ar spune nepricepuţii şi rău intenţionaţii este spus original. Adcă mai pre limba lor, poate pricep, care nu a mai fost spus până la scrierea textului. Apoi stop cadrul surprinderii apusului, în forma expusă în poem, este original. De asemenea, secunda balansoar cu trimiterea asimetrică la trecut şi viitor este original şi frumos spus. Niciodată, cu rudimente şi primitivisme logice ori ilogice de-a dreptul, cineva nu va putea percepe profunzimea, în logică poetică, în care imposibilul devine credibil şi posibil, din versurile: "înainte- jumătate de secundă înspre copilărie înapoi-o imensă jumătate de secundă" Ci pobabil, onomatopeico-interjecţionist, se va întreba: "cum vine aia, madam, "imensă jumătate de secundă"? Păi parcă ...ţeşi "jumătate înspre copilirie! Păi dacă-i jumătate, jumătate să fie! Cum una "jumătate" şi alta "imensă jumătate"? Aşa bine, adică poetic, răspund eu. Şi dacă starea de nedumerire persistă aştept să strige un help cineva! Apoi, "un univers căscat gata să te prindă să te agate să te încurce cu o lunga alunecare în semi întuneric" Original şi, de asemenea, frumos spus! Ultima parte a poemului am remarcat-o deja. Aşa că nu o mai fac acum. Însă, pe ansamblu poemul surprinde dinamica aceea unică a apusului când se face trecerea dinspre întunerc spre lumină transpusă poetico-filosofic în secunda fracturată asimetric. Toate cele spuse în poem sunt valide şi nu adevărate cum s-ar aştepta unii mai puţin familiarizaţi cu textul literar, în cazul nostru, cu textul poetic. Cu ocazia sublinierii originalităţii am făcut şi trimiteri către semnificanţe, pe care distinsul şi apreciatul naivist, Ioan Peia, cu obişnuita domniei sale "ciutură" evident găurită nu le poate extrage. "Danaid" modern aş spune eu. În concluzie, sper să fie cât mai puţini aceia care să nu vadă nimic în acest poem. Dar este dreptul lor. Şi nimeni nu mă poate convinge de faptul că ar fi dispărut calibanismul sic! din viaţă şi literatură! PS. Când analizez un poem mă uit şi la metaforele în genitiv! Care fac atât de mult rău poemelor. Insist şi vă rog, distinşi autori europeici: evitaţi-le! Este un autor care comite cohorte de metafore în genitiv. Poate înţelege şi va retuşa. Măcar pe viitor. Cum şi aici, ca şi în viaţă, ar trebui să operăm cu principiul "primum non nocere, nu-i voi da numele.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-06 10:57:36               a, am uitat să zic: băgai şi ciutura-n profunzime, da' nu scosei decît cîteva picături de "semnificanţă" chioară.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-06 09:32:17               Nu-i suficientă geometria euclidiană! Pentru texte se recomndă "măsurarea" în profunzime.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-06 08:17:43               măsurai textu de sus în jos şi de jos în sus; de la stînga la dreapta şi viţăvercea. de originalitate, nici vorbă! expresiile sunt mai comune şi mai vechi decît coasta lui adam. validitate? păi, valid, adică, pînă la urmă, justificabil în realitatea sa, este orice text, mai mult sau mai puţin poetic, din lume asta vorbăreaţă. deci, ce valorizare în atare coordonată? "semnificanţă"? ei, da, iacă asta, da, e o "semnificanţă" în el de dă peste laturi. mai ales că, intertextual vorbind, "semnificanţa" aia e ca tichia de mărgăritar la un chel! textul e cuminte, şi atît. cît priveşte panta aia rheiată, e, cum să zic? cam aşa: curge da' nu pică!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-05 19:46:21               Panta rhei, în viziune poetică, ar putea suna aşa: "...secunda următoare imi vorbește deja / de o altă fotografie" Trei criteri de bază, asemenea culorilor fundamentale pentru lumina albă, ar putea constitui fundamentul valorizării unui text: originalitate, validitate şi semnificanţă. Privit astfel, textul de mai sus este un poem bun.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-11-05 14:30:18	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE