|
|
|
|
|
|
|
|
|
Invariabila ninsoare |
|
|
Text
postat de
Vasile Hurmuzache |
|
|
Ning la ferestrele voastre priviți-mă
mă aștern în fața ochilor voștri
aștept să ningeți și voi
să înhămați căluți de turtă dulce
la o săniuță de ciocolată
să dați bici
și viscolul din noi
să ardă până la amintire
ning la ferestrele voastre
viscolesc albastru
în limpezimea privirilor voastre
de duminică
faceți-mă omul vostru de zăpadă
sunt omul de zăpadă
bucurați-vă și bucurați-mă
cu lumina blândă
a gândului frumos
luați-mi de pe creștetul alb
de neliniștile atâtor zăpezi ordinare
și extraordinare
tichia asta aurită
nu voiesc vreo asemănare
cu Moș Gerilă
acesta a ajuns întotdeauna
la mine
având în sac
doar o molie scheletică
ce destrăma urzeala în fir de aur
a celui mai cald sentiment omenesc
fiecare fulg este o literă magică
din alfabetul secret al iernii cuvintelor
fiecare fulg este o poveste în alb
citiți-mă seara
sub reflectorul Luceafărului
în cadrul emisiunii
florii de nu-mă-uita
bucurați-vă că puteți privi
cum se aștern
alb-argintii
urmele Timpului
pașii surâsului
aripile acestei clipe
vâslesc lin
din mine spre voi
din voi în amintire
și din limpezimea acestui Înalt
pe caldarâmul veacului
eu sunt incredibila zăpadă a hazardului
în albul clipei celei mai albe
surâs încremenit
pe marginile intenției
polen la vama mierii albe a infinitului
și ning
de dor
și singurătate
bucurați-vă că vin spre voi
din fulg în fulg
din tăcere în tăcere
din durere în durere
din vis în vis
bucurați-vă că numai eu
îngheța-voi
în fulgerul ecoului acestui Cântec
alb
ning la ferestrele voastre
ning pentru sfârșitul începutului
m-ați troienit
în vârful peniței acestui stilou
de diamant și umbră
vai mie
pustnic fi-voi
în sihăstria mea de metafore
vorbiți în șoapte
sunteți ascultați
fiecare fulg sunt eu
cel de al doilea eu
cel al nu știu câtelea eu
ning la ferestrele voastre
ning la ferestrele sufletelor voastre
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Stimate doamne, vă mulțumesc pentru trecere și semn de lectură. |
|
|
|
Postat
de catre
Vasile Hurmuzache la data de
2012-12-11 06:51:35 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"și viscolul din noi
să ardă până la amintire"
minunata imagine! |
|
|
|
Postat
de catre
Speranta Vasiliu la data de
2012-12-10 22:25:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
O surpriza placuta! |
|
|
|
Postat
de catre
Camila Petrescu la data de
2012-12-09 20:07:12 |
|
|