FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Rondelul Blondei
Text postat de Ion Bolocan
Frumosu-ți păr cu pîlpîiri de apă
Ca soarele pe-albastre catifele
Îmi pare orga vechilor castele
Cu-ntreg văzduhul răsturnat pe-o clapă.

Alaltăieri – ții minte? – la agapă,
M-a răscolit din creștet în pingele
Frumosu-ți păr cu pîlpîiri de apă
Ca soarele pe-albastre catifele.

O noapte-apoi, eu n-am închis o pleoapă
Și-am confesat cu Luna prin perdele
Cutreierat de spaima să nu-ncapă
Vreodată-n mîinile nevestei mele

Frumosu-ți păr cu pîlpîiri de apă.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  perdele, na!  
Postat de catre sters sters la data de 2012-11-30 19:29:43
         
 
  Excelent, cu o singura observatie de semantica. Verbul a se confesa este rar sau deloc folosit in senul de "a convorbi cu". Nu ma indoiesc de faptul ca talentatul autor nu va gasi o formula de reparatie. Evident, nu e obligat sa o faca. A se confesa cuiva, reflexiv, asa cum e normal, putea fi utilizat cumva intr-o expresie de genul "m-am confesat si lunii, prin perdea" etc, nu vreau sa fiu excesiv. S-auzim de kestii fine, dresuri mici pe manechine, tranzistoare si bobine.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-11-30 19:29:13
         
 
  ioane, un proverb românesc ultra-cunoscut spune că "de ce ți-e frică, nu scapi!".

plăcându-mi foarte mult rondelul tău și fiind convins de adevărul din proverbul sus-amintit, încerc,alăturat, o replică palidă la ceea ce ai scris tu...

repet: scrii rar, însă excelent!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-11-30 17:23:32
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  excelentă, domnule Bolocan. stea și vot.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-11-29 22:28:07
         
 
  Stimate domnule Bolocan
Si eu am scris candva rondeluri. Acum, citindu-va pe dumneavoastra imi dau sema ca am facut bine lasandu-ma de astfel de nasbatii.

p.s.
Uitandu-ma pe pagina domnului Bolocan am vazut ca nivelul domniei sale este 10. Pai daca un poet cu nivelul zece poate sa scrie atat de bine, cum pot sa scrie cei cu nivele mai mari, sau mult mai mari (cum este si subsemnatul)?
Ferice de tine Europeea!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-11-29 19:39:11
         
 
  Haioasă foc. Bine legată și ca formă, și ca fond.
Eu le adun pe cele două stele care vi s-au dat. Una pentru dvs, cealaltă, pentru blondă. Ca să se asorteze.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-29 19:22:55
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23952
Comentarii: 120073
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE