|
|
|
|
|
|
|
|
|
Faust strigîndu-l pe Goethe |
|
|
Text
postat de
Leonard Ancuta |
|
|
o voce mică repetă-ntr-un colț c-au mai murit
niște ani și ne-am înstrăinat
cîteva organe ne-am rătăcit anumite
sentimente ne-am pierdut dintre lucidități
și-am văzut mîini sigure extrăgînd cioburi
de sticlă însîngerată din carne după ce s-a spart
bolta planetariului cînd ne căutam norocul
am văzut oamenii înghesuindu-se-n piețe
străini ca două autobuze trecînd goale unul pe lîngă altul
am văzut oameni crispați gata să-și vîndă două din trei
bătăi de inimă pentru ca-n lupta dintre șobolan și viperă să cîștige
potrivit intereselor și-am înțeles adevărul
e-o revoltă împotriva sistemelor
de aceea m-am ridicat din mormîntul umbrei și-am plecat
înspre lumină pînă umbra a devenit neclară și amintirile
o cameră a minții cu cearșafuri albe peste mobile
n-am ascultat vocea
repetîndu-mi întruna că anii nu se întorc din morți
pe atunci împrăștiam o liniște de cloroform peste lume și-n oraș
se lăsa înghețul iar luminile paralizau în poziții nefirești
tu îmbrăcai rochii de ceață și te făceai nevăzută
doar o creangă pocnind sub bocanc
ne mai lega uneori
cu timpul am mers mai departe decît am crezut
pînă cînd n-am mai auzit nici măcar vîntul de teamă
c-ar putea fi sunetul părului tău
nu m-am oprit decît atunci cînd am vrut să mor
sprijinit cu fruntea de-un bar
dar visele diavolului mi-au suflat flăcări
în gură
și-am mers mai departe
n-am oprit nici cînd am văzut copii
în ochii cărora l-am auzit pe faust strigîndu-l
pe goethe
tată, tată de ce m-ai părăsit!
o liniște prenupțială învăluie glasul aproape
stins din minte și-mi dă o stare
de cumplită umilință tone de zăpadă alunecă
din pereți sub piele și tremur
asemenea camioanelor supraîncărcate cu minereuri
prețioase ca și cum cineva fură frumusețea
și amintirile unui munte
îmi ating partea interioară a buzelor cu limba
desenez păsări care nu se întorc din țările calde
dar ce-mi spun să mă liniștesc nu se aude
în altă parte în afară de mintea mea
mintea mea face o rotație completă
dincolo de ea soarele apare punctiform și rece
ca un semn cu markerul pe o pungă neagră
sîngele meu împinge o dată și încă o dată în minte
vocea lui faust strigîndu-l pe goethe
tată!
de ce m-ai părăsit, tată?
la cîțiva pași de mine noaptea termină de înghițit
albul zilei și scoate zgomote de satisfacție
printer ele o voce se desprinde ca o peliculă
în care se-adună lichid de frînă
zeama renunțărilor a neputințelor și-a nepăsărilor
vocea tot mai mică șoptește-ntr-un colț
acum este cel mai bun moment să refuzi restul vieții
și să-l oferi altora
ani de-a rîndul n-am ascultat cu adevărat pe nimeni
ani la rînd n-am auzit vocea aia mică și oarbă de cîrtiță albă
ani în șir mi-am împins trupul pe cea mai aprigă pantă și
de sus păream o furnică rostogolind un ghem de bumbac
în gura însîngerată a unui soldat
acum vocea cade peste mine ca un cadavru împreună cu lustra
și e tîrziu să mai aprind lumînări dacă ne-a prins dimineața
iar florile s-au uscat în părul tău
liniștea în cuvinte
e tîrziu să mai ofer gesturi simple mîngîieri pe mîini amputate
figurine de smoală cu înfățișarea ta se nasc sub piele
și-și cer dreptul să iasă la aer
dreptul la un mormînt mai bun decît acesta
și-i prea tîrziu să-ți opresc glasul ce-n mintea mea se face
tot mai puternic auzit
tată, tată de ce m-ai părăsit!
e prea tîrziu.
în căușul palmelor suflu zăpadă peste un oraș desenat cu pixul
umbra mea se înșiră pe străzi
ca o melodie de pathefon. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23952 |
|
|
Comentarii:
120073 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|