PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
substanţa D Text postat de Leonard Ancuta am stat unul în fața celuilalt cu ochii ferecați ca niște celule în care sunt ascunse cele mai mari primejdii am stat față în față și ne-am privit direct cu sufletul și ne-am vorbit de parcă am fi citit istoria universală a literaturii de război și de dragoste unul în mintea celuilalt și eram fericiți. am stat fiecare cu umbra peste celălalt ca două ceasuri solare arătînd începutul și sfîrșitul eternității, cînd am fost singuri în tot universul și nu ne-a durut. am stat unul în fața celuilalt cu gurile distruse, creierii măcinați, gîndurile golite de orice licărire și am așteptat să fim despicați de vise să naștem substanța ce ne împleticește pașii pe un sigur drum și ne transformă-n mahmuri cu un singur vis. am stat unul în fața celuilalt și la jumătatea privirilor s-a născut substanța care îți copiază liniile din palmă în palma mea substanța care adună gîndurile tuturor oamenilor de zăpadă într-o ninsoare din soare substanța care și-a adăugat la profilul ei de pe facebook sau de aiurea toți oamenii din univers, substanța care poate spune lucrurilor ce-ți vorbesc fără oprire în minte să tacă, și-o face mai convingător decît moartea. am stat unul în fața celuilalt ani-dorință în care sîngele a străbătut distanțe impresionante dar nu ne-a atins, am stat unul în fața altuia și am vorbit nenumărate ore dezvoltînd un simț atît de adînc al confesiunii încît am ajuns doar să clipim din ochi și tristețile ne năpădesc mai tare decît buruienile o cale ferată dezafectată. am stat unul în fața altuia și ne-am pustiit reciproc mîngîierile, emoțiile, durerile și am ajuns atît de slabi și lipsiți de putere că aerul se împotrivea respirației. o, eram atît de cuprinși de dorință încît ne-am legat fără teamă de ultimul vagon al lunii și ne-am lăsat tîrîți spre cer într-un urlet de hienă înfometată, atît de halucinați de substanță că trotuarele se întorceau invers să le pășim pe ambele părți și casele își arătau subsolurile cînd treceam asemenea fetelor din cartierul roșu, o, și mai presus de atît am avut viziuni supernaturale cu substanța D cînd eram ușori și feerici ca luminile unui oraș plutind pe un lac cînd puteam sta în lotus pe patru fire de iarbă să-i ascultăm durerea cînd ne împreunam mîinile într-o schemă atît de complicată încît era nevoie să ne mușcăm la sînge să ne putem desface. noi eram cei care adunau lumina de pe stradă și-o întorceam înapoi în felinare cînd ne sărutam, noi am fost cei care înveleau ceața în hîrtie de ziar și-o puneam la păstrat în frigider pentru că ne plăcea s-o avem cu noi după dragoste. noi am fost cei care plîngeau împreună cu trenurile în gări părăsind oameni, părăsind vremuri bune și născînd atîta substanță ca o mamă născătoare de criminali în serie, noi am fost cei ce s-au dezbrăcat pînă la os și s-au așezat în sicrie în locul sinucigașilor din dragoste și tot noi am fost aceia ce s-au împerecheat dezmățat cu vinul, țigările, filmele deocheate cu dorințele stranii ale oamenilor din jur și i-am făcut să simtă substanța, pofta nebună de a-și scurta zilele cu tot ce-a mai rămas neconsumat din dragoste după ce-am trecut noi. și cîte altele n-am făcut din substanța D! cîte nopți n-am colorat case parcuri, străzi și oameni cu instrumentele pline de tenebre și de viziuni ultime ale existenței și conștiinței pînă am reușit să-mi transform întregul univers într-un vers al substanței căci m-am născut din dorință și în ea voi sfîrși pentru că sunt suficient de puternic să fug dincolo de mine împins de sentimente care mi se potrivesc natural, într-o locomotivă cu aburi avînd puțin praf de cărbune sub ochi și un singur chibrit. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Nu cred că v-ar conveni?   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 23:32:49               Introul comentariului "Că nu-ţi place un poem," face trimitere la subiectul comentariului respectiv poemul. Un alt element de context îl reprezintă topicul, respectiv poemul şi subsolul având comentarii. Textul de mai sus este un altfel de text în raport cu gusturile domniei voastre. Care intră în categorema altor tipuri de texte, în raport textele agreate de către domnia voastră. Iar domnia voastră negaţi textul, autorul şi comentatorii, care se referă la text şi care au alte gusturi, respectiv gustă şi altfel de texte. Contestaţi, aşadar, totul referitor la poem. Că mai contestaţi şi multe, extrem de multe, altele este plus la ados. Dar aceasta, un fel de mizantropie peiană, este altă problemă! În concluzie, neînţelegerea nu înseamnă contradicţie. PS. Când veniţi cu mielul?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 23:03:59               Aşa o fi, poet transoceanic, mare cît o epigrămuţă, că prea zici cu foc!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 22:16:42               “Însă de aici şi până la a nega totul, ba, mai mult, până la a-i acuza, in corpore, pe aceia care gustă şi ALTFEL de TEXTE POETICE,…” (EL DiStefano) (subl. mea) …”contextual reiese că "totul" se referă la tot ce ţine de poemul în discuţie adică, text, comentarii cu privire la text şi comentatori. Însă tehnica eschivei…” (El DiStefano) Mai devreme nu am fost atent la aceste două afirmaţii. Dar, revenind, iată cum cade doamna criticistă în porpria-i plasă argumentativă…! Oare "totul" se referă la “tot ce ţine de poemul în discuţie” cînd afirmi, mai ‘nainte, că: “…acuza, in corpore, pe aceia care gustă şi ALTFEL de TEXTE POETICE…” ? Păi, cum să fie referinţa NUMAI la poemul în discuţie, dacă face vorbire clară despre cei care “gustă şi ALTFEL de TEXTE POETICE”? Dar probabil că textele e mai puţine dă cinci, ca-n armata lu ceauşescu, atunci cînd se făcea apelul, dacă eram mai mult de cinci… se folosea pluraul, altfel nu! PS: Repetiţia, în tehnica frazării, are rolul ei... oratoric, ca să zic aşa. Nu... meliţoratoric!! Meliţoratoria este apanajul celor care aruncă vorbe ferhezuite cu droaia şi nu rostesc nimica-nimicuţa.   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 22:15:39               Radu, trebuie sa iti dau dreptate: poezia n-are nicio legatura cu peia. Si invers...   Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 21:57:42               oameni buni, vă rog mutaţi polemica sub alt topic. poezia asta chiar n-are nicio legătură...   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-02-01 21:19:56               Cu ce ocazie, nene? Cine te plăteşte pt asta şi de ce? Udreasca, din ugerele ei generoase?   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 21:12:45               Peia, - Da-mi un citat in care eu l-am facut mare pe Basescu. - N-am insultat niciun roman, doar m-am intrebat unde-s aia 92% porniti sa ii ia capul lui Basescu fiindca abia daca vezi 2-3 prin piata. - Nu-l cunosc personal pe Leonard Ancuta, pe tine da. - Ai ceva poezii bune sa te public si pe tine? - Curentul Internatioanl este un ziar nationalist care promoveaza Romania si poporul roman. - Eu, personal, promovez peste tot Romania si romanii.   Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 21:05:34               Nu ai striogat? Zău? Da' cînd ţi se umflară venele de la gît, făcîndu-l geniul tutelar al poporului, nu strigaşi? Da' când insultaşi cele 92% diun români, care îi vor capul, nu strigaşi? Te-ai "luat" de el? Nu, ai o mică greşală de exprimare: te-ai luat după el! Acu, dacă tot te-ai luat, du-te pîn' la capăt. Ce calibru preferi? Că l-ai publicat pe ancuţa să fii sănătos! Da', de pupat, l-ai pupat? Că voi, secureii, aveţi reflexe din astea, abrupt intimiste. Deci tu te ocupi cu promovarea chilabalelor autohtone pe acolo, prin Patagonia! E, se explică şi steluţele de pe umeri.   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 20:57:48               “Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniţă?” (El Stefano) Cum ce se-ntîmplă? Uite, scrii poezele: “am stat unul în fața celuilalt cu gurile distruse, creierii măcinați,” (ancuţa)   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 20:48:44               peia, eu nu am strigat niciodata: Sus Basescu! Ca el e oricum acolo, sus. Din contra, m-am luat de viata lui. Cat despre Leonard Ancuta, l-am si publicat in ziarul meu din SUA, la rubrica de care ma ocup personal. Iar asta se intampla acum vreo doi ani.   Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 18:52:57               Nu ancuţa, poet Universal 650U, care tracta pe vremuri pluguri, semănători, combine, secerători, freze şi alte chestii, - nu e penibil! Aşa îţi pare ţie, de acolo, din zona 90% etilic, dar, de aici se vede taman corect. De ce te-oi fi tras la faţă aşa din pricină că ţi-am zis eu - un nesănătos la cap! - că scrii cu malaxorul? Căz, doar, cu atîţia admiratori în tranşee, poţi cîştiga orice bătălie purtată pe suavele fronturi ale poezelei ancuţucuţiene!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 18:24:06               epilică, Lasă pe oricine altcineva să vorbească despre poezie. Tu ai treabă cu chestiile alea micuţe, compuse la ocarină, pe nume epigrame. Epi... grame, adică, într-o etimologie ad-hoc: ceva de pe de lături, care are atîta consistenţă precum păsărica aia cît o muscă, numită colibri! Fâl-fîl! Padp, se întîmplă că ceea ce-mi place mie, nu prea se potriveşte cu gusturile tale. Va' zică, nu ajunge la năsucul tău de făcător de cimilituri colibristice! Cît priveşte forţa mea de persuasiune, păi, în cazul în care băsescu se înalţă cînd strig eu pă invers, atunci, certamente, tu, epigrantule, care musai că ai aceeaşi forţă de persuasiune, dacă nu chiar mai multă, atunci când strigi "sus băsescu" şi eşti căzut în limbă de adoraţie, parcă şi văd cum ăsta se dă de-a berbeleacul! E o chestie care merită a fi studiată. PS: Ca să nu-ţi compromiţi statutul de pupingurist, ar trebui să-l şi pupi pe ancuţa, nu numai să-l gîdili la naturel! Poate că îi şi mărturiseşti că, după ce l-ai lecturat în integralitatea lui antologică (oare i-ai citit mai mult de două, trei manufacturi lirice, de te declari aşa de încîntat?), l-ai şi copiat în stillll! Epigon mic şi vesel!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 18:18:01               Batrane Tragator, hai sa iti fac o marturisire: auzisem de tine, dar mai mult in treacat, eu fiind mai mult focusat pe poetese, nu pe poeti. Pana intr-o buna zi, cand am citit tot aici pe europeea un articol in care ioan peia te facea praf. Luase un poem de-al tau si il intorsese pe toate fetele, il demontase cum fac copii mici cu masinutele. Si nici nu l-a mai pus la loc. Atunci mi-am zis: ia sa vad eu cine e Ancuta asta, ca uite, in sfarsit exista unul care scrie mai rau ca mine! Cand colo: surpriiizeee!!! Concluzia este ca publicitatea negativa facuta de indivizi ca el e mai tare decat orice. Degeaba ai apela la firme profesioniste de advertising, peia prin zbaterile sale dintr-un colt intr-altul le intrece pe toate. E suficient ca insul asta sa mai strige de doua ori: Jos Basescu! si marinarul o sa creasca din nou in sondaje si au sa planga romanii dupa ce nu va mai fi presedinte ca fanii la moartea lui Michael Jackson.   Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 17:27:40               mai ioan peia, da' suparat mai esti tu pe lumea asta in care traim! E ceva care sa iti placa totusi pe planeta nostra, vreun loc, vreo pasare, vreo floare, vreun animalut mic, vreun cantec stravechi, ceva? De oameni nu zic, fiindca sunt convins ca in primul rand te urasti pe tine...   Postat de catre General Motors la data de 2012-02-01 17:15:35               sunt absolut convins ca aveti dreptate: toti cei care ma lauda se prefac, fie ca mi-au oferit premii in bani, fie ca mi-au publicat carti pe banii lor. pur si simplu nu aveau ce sa faca cu banii si atunci s-au gandit sa-i cheltuie cu mine, ca sa ma gadile in talpi. nu-i asa ca-i putin cam penibil ce spui dle peia?   Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 16:37:42               "viziunea auctorială" şi "viziunea lectorială", carele se intersectează ele ca neşte supernove ideatice, dă face: poc! şi gata: intertcsstulismu lu peşte oceanic apare pă ştrase!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:34:40               ţi-am spus doar două lucruri absolut corecte: ăi foarte veseli "...acă iau în seamă că mai tot timpul eşti luat - nu te mai trezeşti niciodată,...", atunci nu mai încape îndoială: eşti ceea ce arăţi!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:32:23               gică poeţel, eu nu te-am făcut "nesănătos la cap", pt că nu pot şti sigur dacă un îndelung şi suşinut consum de spirtoase te duce în pragul demenţei, deşi am văzut cazuri. ţi-am spus doar două lucruri doar absolut corecte: 1. bei şi mai ieşi şi la interval, să te afişezi, hîc! cu nonşalanţa globtrotteristului de tomberoane. 2. scrii excrescent, ca o conopidă injectată cu azot; 3. cei ce te laudă, se prefac; De ce ţi-ai permite să mă trimiţi la nebuni pentru aste trei lucruri? Pentru că te jenează pe tine? Te-o fi, dar dacă iau în seamă că mai tot timpul eşti luat - nu te mai trezeşti niciodată, degeaba zici că da, se vede după felul cum glosolalezi. Numai ăi foarte veselii capătă gust de lălăitură incontinentă, atunci cînd nu-şi mai dezlipesc organul lirico-secretor de paharul ademenitor!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:29:26               Cînd aud de interteccssstualismu ăsta, îmi vine să-l scol din groapă pă urmuz! Nu, nu pentru că era intertextualist, ci pt că a făcut cel mai fin mişto de poezie!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 16:16:47               Erată: "interjecţionist onomatopeic"   Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 15:17:52               Domnule Peia (în grafia domniei voastre "peia") probabil că aţi "păpat" fără vreun triferment ori colebil ceva acolo. Nu-i aşa? Cu vorbele vii sunt de acord. Dar cu trimitere la text, în legătură cu textul şi reverberaţiile textului în perceţia dumneavoastră şi, mai ales, privind ori înţelegând textul, în ceea ce trebuie înţeles şi, ceea ce din păcate, domniei voastre îi displace. Adică, în relaţiile de intertextualitate care se stabilesc între vizunea auctorială şi cea lectorială. Cam pe aici a ajuns evaluarea critică. A depăşit de muuult, de foarte de mult, stadiul descriptivist ori, cum vă spuneam altă dată, interjecţionist metaforic. Şi mişcarea este veche. "Dacă m-aş apuca să fac un pic de mişto ..." Faceţi. Miştoismul peian. De când aşteaptă critica literară un asemenea curent. Succes.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 15:16:36               Dacă m-aş apuca să fac un pic de mişto de lucrătura de mai sus, ar ieşi un haz homeric, cu reverberaţii de bolte!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 15:07:59               deci e clar, suferi de grandomanie, esti singurul detinator al sceăptrului adevarului si al bunei masuri si toti cei care ma apreciaza sunt lingai, sunt abjecti care rod si ei un os poetic, ca sa te citez. esti dus, maestre peia. esti dus, ci crede-ma ca am mai nadajduit ca poate iti revii la cap, dar e prea mult asta. da, maestre, eu beau, ma imbat si apoi ma trezesc din betie, dar se pare ca din meteahna dumitale nu-s sanse sa scapi.   Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 15:07:52               El Stefan, doamna, Crede-mă, că am păpat atîta "critică... criticistă", făcută la compresor, adică rotunjită cu vorbe amportante şi găunoase, că mi se face lehamite să mai răspund. Concluzionînd: vorbele trebuie să fie vii, ca frămîntarea asta universală, care nu poartă mănuşi albe, frac şi joben, ca la balul-mascat al mimesisului, ci îmbrăcăminte zdrenţuită, de condamnat la luciditate.   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 15:05:35               "Stimate domn poet Universalmente Acceptat, A veni mangă într-o adunare, că abia te ţineai pe picioare, încai să mai şi îngaimi vreo două-trei vorbe, şi asta la un eveniment special, care te evidenţia şi pe tine, nu ţine nici de literatură, nici de evalure critică. ŢINE DE BUN SIMŢ, - nu de "judecată pripită", nici de resentiment, nici de subiectivism şi nici de nu'ş ce "canoane" suave, pe care le invoci! Să vii "direct din cîrciumă" la o astfel de adunare – magnetizat, ca-n “carnaval” – precum ai veni din Biblioteca Naţională şi să încerci să te scuzi, ascunzîndu-te, în felul ăsta, după degetuţul popularităţii, care, chipurile, te-ar absolvi de orice păcat, de orice tip de atitudine, pen'că eşti ditamai poetul sau aşa te consideri matale… să faci asta şi, culmea? să mai şi afirmi cu nonşalanţă că asta-i fefe normal, apoi asta te califică definitiv. Şi, alo! nu-s “problemele” mele “vechi”, ci problemele matale eterne! Mie puţin îmi pasă că o ţii tot aşa – probabil pt a-ţi restimula glandele poeticopare! Dar asta poţi s-o faci numai în intimitatea dumneatale lirico-spirtualică, în cuhnia-ţi inspiratoare, dar nu în public, ofensîndu-mi mie (şi nu numai mie… mai fuseră şi alţii care se simţiră jenaţi de prestaţia matale “elegantă”, da’ nu ţi-au spus în faţă, cum îţi spun eu acum), ofensîndu-mi mie, zic, spiritul civic. Păi, în clipa în care faci asta, poţi fi sigur că eu, care nu am nici un motiv să-ţi înghit hachiţele, te porcăi de nu te vezi. Ca să-ţi intre bine-n cap că aşa ceva nu se face, oricît de talentos te-ai da. Şi de… “scriitor”, vai, atît de consacrat, care nu prea ştie să scrieşte corect româneşte. Ai “luat premii”? Foarte bine. Ai “încasat bani”? Iarăşi bine. (mă-ntreb dacă nu i-ai sorbit pe toţi!...) Te apreciază “zeci, daca nu sute”, - tot aşa de bine. Dar ai o problemă. Cu mine. Şi asta te roade la naturel. Vrei s-o dai pe resentimentul pe care-l am faţă de tine, ca persoană. Că, adică, iaca de ce te neg, ca poet, scriitor sau ce vei fi crezînd tu că eşti. Fratello, nu unul ca tine, nu doi, nu trei, nu zeci sau sute, dacă ar scrie la fel, tuturor acestora, şi care, în plus, să nu aibă nici măcar metehnele tale poetico-stimulative, - ei bine, tot aşa le-aş spune. De curiozitate, încearcă, sub pseudonim, să te etalezi cu un text. Vei vedea aceeaşi judecată. Dar de ce mă întorc şi împotriva falşilor evaluatori, pe care-i crezi cititorii tăi iubiţi? Te-nşeli amarnic, poeţele! Nu mai sunt citiţi poeţii adevăraţi, de forţă, darmite excursionişti turmentaţi prin literatură! Ăştia care se prefac că rod şi ei un os lyric, ca să se dea cunoscători, te mint cu nonşalanţă, pentru a se grozăvi şi ei un pic, atîrnîndu-se de mitul comun, ca ciulinii de oaie! Iar pe tine te gîdilă sub guşă ca să-i crezi. Ce spui? Că “mi-aş dori o prestanţă”? (Ce expimare scriitoricească!). Nu, nu-mi doresc, cu nicio stanţă, vreo prestanţă! Nu cred prea tare în chestia asta de-i zice “poezie”. E un fel de evadare din lumea reală, de instituire a unei graniţe extramundane, care nu aduce nimănui niciun folos real. Platon avea dreptate. Cei ce fug de realitate, în confuzia generală, peste o astfel de graniţă, sunt nişte laşi egolatri. Dar chiar de ar fi să-i luăm în seamă, din motive pur exotice, aceştia sunt, foarte puţini – “demoni” de profesie, le-aş zice. Eu nu am astfel de apetenţe. Deci, ce “prestanţă”? În faţa cui? A limitei submicronice a materiei, a falşilor zei, a neantului? Şi nici chiar tu, aureolatule, nu poţi căpăta o astfel de prestanţă? Chiar şi un sfînt fiind. Dar ce comic şi ridicule e să îmi dai mie lecţii de “sobrietate”! Hîc! PS: Avînd în vedere conţinutul "ideatic" al pohemului, eu i-aş fi dat titlul: "Sub Tanţa, de"!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 14:57:41               Repetarea meliţată, "fals", "fals","fals", un fel de scuză apriorică argumentului, nu face afirmaţia credibilă. Ba, dimpotrivă. Iar când inapetenţa textuală mai este dublată şi de vindicativism, valoarea unei astfel de opinii nu mai este ZERO, ci mult sub zero. Vindicatism decelat ca act ratat din propriu-i comentariu. Un fel de răzbunare a subconştientului. Iată, pe fond, motivaţia comentariului negativ şi apoi netam-nesam, malaxarea criticoidă a acelora care au altă viziune asupra unui text: "ce ai îndrăznit să faci într-o respectabilă adunare, în care, culmea! ţi se ofrea un premiu!" Ca şi cum eu aş judeca valoarea unui text semnat de Ioan Peia prin prisma amabilităţilor dintre domnii cioacă şi peia. Etică, printre altele, înseamnă şi respect pentru opinia altora şi, mai ales, pentru opiniile contrare. PS. Fiecare dintre elementele "contrareplicii" distinsului Ioan Peia, denotă fie neînţelegere fie lipsa bunei credinţe: Voi exemplifca doar câteva pentru că a le demonta pe toate este aşa de uşor pentru oricine încât ar fi pierdere de timp. ""Însă de aici şi până la a nega totul," (El Ştefan)" contextual reiese că "totul" se referă la tot ce ţine de poemul în discuţie adică, text, comentarii cu privire la text şi comentatori. Însă tehnica eschivei este cunoscută. Pui în gura preopinentului ceva ce nu a afirmat, acel ceva trebuie să nu fie adevărat şi apoi combaţi acel ceva. "“Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniţă?” (El Stefan) - Fals!" Adică ce este fals? Întrebarea? Păi, dacă este pusă şi există ca atare, cum să fie falsă? Faptul că "Ar urma o întrebare absolut firească: ce creier lucid ar putea reacţiona la atare situaţie? Ce creier ajuns în stadiul “chisăliţă” ar mai putea emite vreo formă de judecată?"? Etc. Se observă inconsistenţa afirmaţiei "Fals" şi a argumentelor care o însoţesc. Întrebarea mea, subtil ironică, era simplă. Şi i s-a încercat tot un răspuns eschivă meliţat! Mă opresc aici urându-i distinsului, corectului, imparţialului, eticului şi atoateştiutorului membru europeic Ioan Peia (ioan peia, în grafie proprie), o după-amiază liniştită!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 12:26:13               uite cum sta treaba: problemele tale mai vechi, faptul ca te roade o anume situatie si ca tu-i dai o anume intelegere este cu siguranta problema ta cu tine, felul in care te raportezi tu la cei din jur si felul in care intelegi lumea e ala prin care crezi ca si tu la rindul tau esti inteles. FALS, nimic mai fals, sa te grezi sinjurul judecator, e ca si cum ai spune ca daca Nichita bea isi dispretuia cititorii, sau prietenii sau ma rog. deci argumentul dumitale ca eu mi-as dispretui publicul venind sa ridic doua premii literare direct din carciuma mi se pare fals. pe de alta parte afirm cu toata taria ca dispretuiesc oamenii care ma judeca pripit si dupa canoanele pe care si le autoimpun si care incearca apoi sa arate tuturor ca altii sunt asa si pe dincolo, ca sunt umflati cu pompa, impaunati etc etc etc. astia sunt cei mai jalnici oameni si pe astia ii dispretuiesc cel mai tare, si din pacate aveti toate sansele sa va ofer premiul dispretului meu, maestre peia, fiindca propriile naravuri v-au orbit si ati inceput sa judecati totul prin prisma patimilor sau a temperamentului lucruri care intra in sfera altor canoane, bunaoara literatura. am luat cateva premii literare dle peia, am incasat ceva bani in urma acestora, am publicat carti si urmeaza sa mai public, am oameni care ma citesc zilnic si nu-s putini. in ce priveste poemul de fata a fost apreciat de zeci, daca nu sute de oameni. ce vreti sa spuneti dle peia ca toti acestia care se invart in jurul meu sunt prosti si numai dumneavoastra vedeti adevarul? vreti sa spuneti ca am reusit sa insel atatia oameni si numai pe tine nu? cred ca ai o atitudine exagerata dle peia si e timpul sa incerci sa adopti macar o pozitie sobra in ceea ce te priveste, fiindca ai o varsta, iti doresti o prestanta, vrei sa ai o anume credibilitate si astea nu se pot obtine daca improști cu noroi pe toata lumea.   Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 11:53:21               leonard ancuţa, că am oarece obiecţii etice, vizavi de persoana ta, nu încape îndoială. le-am exprimat şi nu le retrag pînă nu ajung la concluzia că nu e o regulă ceea ce ai îndrăznit să faci într-o respectabilă adunare, în care, culmea! ţi se ofrea un premiu! eu am văzut în asta un imens dispreţ la adresa celor de acolo. dar asta nu prea are legătură cu multele, prea multele, excesiv de multele tale vorbe, răsturnate otova pe sute, poate chiar mii, de titluri, care nu-s altceva decît o explozie necontrolată de cuvinte, care se reproduc, prin sciziparitate, ca bacilul lui koch. vreau să zic, că, la un moment dat, suprasaturaţia asta agresivă te îneacă în propria-ţi magmă tipologică. bun. acum, dacă tu şi restul supăraţilor aveţi impresia că modul în care tratez unele - multe, din păcate - "producţii" literaturnice, doar din plăcerea sadică de a macera, malaxa, confuziona e treaba voastră. dacă sunteţi gata să afirmaţi că nu am gusturi şi nu mă pricep deloc, numai pentru că vă contest - unora - minima credibilitate scriitoricească, iarăşi e treaba voastră. dar dacă ajungeţi, aşa cum s-a mai făcut, să mă banaţi - adică să-mi interziceţi dreptul de a spune ce cred, fără să pup mînuţele damelor lirice sau să mîngîi, amical, pe umăr, domnii cu talente - atunci daţi următorul anunţ special atunci cînd postaţi: "accesul în incintă numai adulatorilor şi criticilor spilcuiţi"! adică "distinşi"! ironia dură îşi are rostul ei. sterililzeză cu mai multă eficienţă.   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 11:36:58               1. "Însă de aici şi până la a nega totul," (El Ştefan) - Fals! Citat edificator, care contrazice net afirmaţia “distinsei”: "De aceea şi sunt atît de puţini inspiraţi, care reuşesc să însemne major altceva decît toată plethora de făcători de vorbe, care a împînzit internetul. Ei, aceea, rari, numărabili pe degete, găsesc cheia codului. Îi citeşti şi te minunezi că o fac cu atîta uşurinţă." (ioan peia) 2."Iată o afirmaţie care nu are nimic în comun cu literatura, estetica, etică şi chiar cu educaţia." - Fals! - Despreliteratură fac vorbire, iar nu despre cultura barabulelor, mai exact, O ANUME literatură: anume, cea abundentă, stridentă, incontinentă, redundantă pînă la demenţă, complet lipsită de substanţă, rezumată în şiecspiiiriiianu: word, words, words! Etică? Estetică?... Sunt noţiuni cu un conţinut atît de relativ, încît distinsa criticistă ar trebui să reparcurgă, - dacă o fi tatarkiewicziat ceva pînă acum – istoria esteticii. Cealaltă componentă adusă în discuţie, anume etica, are prea multe variabile ca să mai poată fi fixată în cine ştie ce formulări memorabile, imuabile, eco/cantabile. Asta, of course, dacă nu vine distinsa să ne demonstreze că ea ŞTIE. Mare specialistă în tot soiul de substanţe: acum şi în substanţa D, apostolico-ecoliteraturnică. 3. "Sigur, în stilul cunoscut, strict impresionist, fără argumente de niciun fel, distinsul Ioan Peia (ioan peia, cum grafiază domnia sa) crede că anihilează un text, foarte bun de altfel, printr-un "comentariu" de tip nihilist!" - Fals! Mie-mi lipsesc argumentele, dar iată copleşitoarele argumente ale “superdistinei” El Ştefan, cum se auto/grafiază, în cea de-a patra FALSĂ identitate: "crede că anihilează un text, foarte bun de altfel,"!! Mulţumesc, pot face şi eu o astfel de critică, înlocuind, simplu, sintagma valorizatoare "un text, foarte bun de altfel,", cu " un text, foarte PROST de altfel,". “Stil cunoscut, strict impresionist”!(El Stefan) - Fals! - Cine-şi poate exprima părerile “strict extra/impresionsit”? Poate o maşinărie super/obiectivă, - un android elenştefănesc, par ex. Dar să nu uităm că şi jucăreaua asta e făcută tot de oameni. Subiectivi, şi ei. Adică… impresionabili! 5. “tot ce nu poate intra în procesul de malaxare trebuie descalificat, aneantizat ori patologizat.” (El Stefan) - Fals! - Tot ce intră în procesul de “malaxare” se regăseşte, odată executate operaţiunile de amestec şi compactizare, în alt stadiu. Nu-i vorba nici de descalificare, nici de aneantizare şi nici de patologizare. Chiar şi conştiinţa umană suferă o trecere – eventual, plus calitativ – odată trecută printr-un astfel de proces tehnico-metaforic. 6. “Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniţă?” (El Stefan) - Fals! - Ar urma o întrebare absolut firească: ce creier lucid ar putea reacţiona la atare situaţie? Ce creier ajuns în stadiul “chisăliţă” ar mai putea emite vreo formă de judecată? Niciunul. Dar ce creieri ar fi acela, aflat dimpotrivă, morbidamente vorbind? Evident, tot unii făcuţi ferfeniţă. Adică, unii care s-ar preta la următoarea parafrază latină: “fiat ecoliteratorum, pereat stefanorum”! PS: PS. Prezentul comentariu reprezintă o contra/replică. Întrucât am făcut un comentariu depreciativ la adresa textului iar elenştefanoidul ecoliteraroid a încercat să mă includă într-una din categoremele procustiene ale domniei sale. (pps): Adresarea “distinse” este una specific preţioasă, FALSĂ şi, desigur, de tot rîsul!   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 11:14:51               in primul rand vreau sa multumesc mult tuturor comentatorilor, ei imi arata prin cuvintele lor ca textul meu inseamna ceva, chiar daca unii dintre ei (sau unul) nu gusta ceea ce scriu, arata totusi interes si pana la urma confera valoare. intotdeauna valoarea nu sta numai in felul in care sunt apreciate textele ci si in vehementa sau adancimea critica a celor care combat. din pacate ioan peia nu este dintre aceia care fac acest lucru constient si obiectiv, el nu are convingeri de ordin literar, el este doar unul care ataca oamenii indirect prin textele lor pentru ca lui nu-i plac decat oamenii care il plac pe el. lasand asta la o parte, ma bucura mult faptul ca am reusit a starni o mica polemica, asta dovedeste inca o data ca sunt texte pe langa care nu poti trece pur si simplu.   Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2012-02-01 10:23:55               Lui "word count tool" i s-a blocat contoarul pe comul de mai jos. Îl ajut: cam fro 562 de vorbe spilcuite ale criticistei Elena Ştefan (după cum se auto/ortografiază, la a patra carte identitate falsă afîndu-se).   Postat de catre ioan peia la data de 2012-02-01 10:16:08               Malaxor criticoid şi fragilitate textuală, Că nu-ţi place un poem, că nu înţelegi un poem, că ai alte gusturi literare, etc. reprezintă dreptul oricui de a avea astfel de opinii. Însă de aici şi până la a nega totul, ba, mai mult, până la a-i acuza, in corpore, pe aceia care gustă şi altfel de texte poetice, este cale lungă. Iată o afirmaţie care nu are nimic în comun cu literatura, estetica, etică şi chiar cu educaţia. "Poate cîţiva masochişti sau susţinători confuzi ai acestui supermarket, care comercializeză bricolaje noţionale, – inşi falşi, care se fac că rezonează la orice le pică sub neuron." Mai vecheiul dicton „cine nu e cu noi e împotriva noastră” devine, iată, adaptat „ cine nu e cu mine ori ca mine e masochist, susţinător confuz ori ins fals” Sigur, în stilul cunoscut, strict impresionist, fără argumente de niciun fel, distinsul Ioan Peia (ioan peia, cum grafiază domnia sa) crede că anihilează un text, foarte bun de altfel, printr-un "comentariu" de tip nihilist! Comentariu impresionist rural[1] care începe, ex abrubto, cu o „sentinţă” "Ce delirium verbal, neică!" Poate ar fi fost suficientă această "sentinţă" şi cititorii ar fi înţeles poziţionarea comentatorului faţă de text şi, subiacent, ar fi putut să-şi facă o idee despre gusturile literare ale sale. Însă malaxorul comentaroid al domnului în cauză, începând a funcţiona, pare a prinde gust şi porneşte să amestece peltaua cu baloţii, cu limba, creierii înfierbântaţi, subsatnţele halucinogene, neuronii şi câte altele. Adică, asemeni oricărui malaxor, nu diferenţiază ce intră în proces ci doar deformează şi uniformizează literaturoid totul. Şi, de parcă acest malaxor a reprezenta justiţia eternă în materie de gusturi şi judecăţi literare, tot ce nu poate intra în procesul de malaxare trebuie descalificat, aneantizat ori patologizat. Un fel de "fiat malaxorum, pereat mundus" în variantă peiană! Adică cine nu are gusturile mele nu-i demn să trăiască! O asemenea abordare este în afara unui cadru civilizat de percepţie şi comentare a unui text literar. Din educaţie şi decenţă, nu vom proceda la calificarea extraliterară a autorului, aşa cum îşi permite, cu o insolenţă greu de întâlnit în lumea normală, distinsul domn (auzi, "cîţiva masochişti sau susţinători confuzi ai acestui supermarket, care comercializeză bricolaje noţionale, – inşi falşi, care se fac că rezonează la orice le pică sub neuron" ci, ne vom mărgini a supune atenţiei următoarea întrebare pornind de la o ipoteză contară aceleia avansate de către distinsul domn. Ipoteza domniei sale sună aşa "Spune şi zice, şi iar spune şi repetă, şi răs/repetă, că dacă ţi-ai pune mintea să urmăreşti totul, de la cap la coadă, ai ieşi cu creierii făcuţi ferfeniţă din bîzîitul ăsta infernal." şi se referă la starea creierilor la ieşirea din ceea ce domnia sa numeşte " bîzîitul ăsta infernal”. Întrebarea noastră este una simplă: ce se întâmplă dacă la intrare creierii sunt ferfeniţă? PS. Prezentul comentariu reprezintă o replică. Întrucât am făcut un comentariu apreciativ la adresa textului iar malaxaroidul criticoid a încercat să mă includă într-una din categoremele procustiene ale domniei sale. [1] adresarea neică este una specific rurală.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-02-01 09:33:56               "Ce delirium verbal, neică!" (Ioan Peia) word count tool zice că, de fapt, ţi-au trebuit 528 cuvinte să exprimi asta... "Cine credeţi că a avut răbdare să parcurgă cu pacienţă tot foietajul ăsta de vorbe supra/etajate?" gura păcătosului :)   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-02-01 08:32:08               Da, intr-adevar, este unul dintre cele mai bune poeme citite de mine in ultimul timp. E carnos, plin de substanta si emotie, dar ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost ingenuitatea minciunii strecurata din ultima strofa "pentru ca sunt suficient de puternic .." Votez. Zexe   Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-01-31 17:53:41               Ce delirium verbal, neică! O peltea liricoidă, lungă, lată, îndesată, care poate concura cu glossolaliile produse de către substanţele halucinogene pe care le mestecă şamanii unor triburi. Cu scopul de a invoca spiritele confuze ale creierului, creier care a luat-o razna, prin desiş. În unele situaţii, précis determinate, substanţele excitante sunt alcooloizii şi derivatele lor sintetice. Spune şi zice, şi iar spune şi repetă, şi răs/repetă, că dacă ţi-ai pune mintea să urmăreşti totul, de la cap la coadă, ai ieşi cu creierii făcuţi ferfeniţă din bîzîitul ăsta infernal. De ce vor fi crezînd unii că, vîrînd la greu baloţi în tocătoarea de paie a limbii, chiar glăsuiesc?! Dom’le, o poezie este, de regulă şi prin definiţie, un mod concentrat şi sugestiv de a exprima o stare. Atît de concentrat, încît, deseori, dificultatea de a surprinde glasul de dincolo de lucruri este insurmontabilă. De aceea şi sunt atît de puţini inspiraţi, care reuşesc să însemne major altceva decît toată plethora de făcători de vorbe, care a împînzit internetul. Ei, aceea, rari, numărabili pe degete, găsesc cheia codului. Îi citeşti şi te minunezi că o fac cu atîta uşurinţă. Şi, de regulă, folosesc un discurs laconic, extrem de penetrant şi, în acelaşi timp, eficient în raportul vorbe per sugestie. Şi, iarăşi, de regulă, nu prea mai dai de ei prin talciocul internetului. Dacă, însă, în poezie, începi să cleveteşti, să spui şi să răspui, ţăcănind ca o mitralieră cu arcul de armare înţepenit la foc automat, sleieşti complet sentimentul pe care vrei să-l transmiţi, stîlceşti atenţia cititorului, i-o învîrţi pe fus pînă i-o faci chisăliţă. Cine credeţi că a avut răbdare să parcurgă cu pacienţă tot foietajul ăsta de vorbe supra/etajate? Poate cîţiva masochişti sau susţinători confuzi ai acestui supermarket, care comercializeză bricolaje noţionale, – inşi falşi, care se fac că rezonează la orice le pică sub neuron. Şi care insistă să se autoconvingă că aşa e, aşa e, aşa e, dom’le, eu cumpăr nemăsurat şi mestec cu pasiune! Sunt vreo mie şi mai bine de cuvinte în liricodromul de mai sus, o avalanşă de vorbe, care de care mai căutate, mai împreunate, mai întortocheate, mai zgomotoase şi mai inutile. Căci, după ce ai citit unul, două, trei versuri, gata! ai priceput, ajunge! Dar… nimic, creierul poetic, supra/stimulat de sinteticele de care am pomenit mai sus, se urcă în şaua ATV-ului glagolitic, accelerează la blană şi nu se mai opreşte decît cînd s-a uscat rezervorul de sintetice. Nene, dacă dragoste cu sila nu se poate, apoi poezie cu ghiotura nici atît! Chiar dacă sunt destui exersanţi pe domeniu, care au cam prins şpilul manufacturării ei, aceştia nu poezie produc, ci praf de vorbe învărtejite. Ca şi chestia de mai sus.   Postat de catre ioan peia la data de 2012-01-31 17:06:37               Iată cum poate arăta un poem valoros prin sine şi nu prin şocul pe care unele cuvinte (neecoliterare) îl pot provoca în percepţia lectorului,adesea snob şi înscris în ceea ce am putea denumi "curentul dezinhibiţionist", curent considerat "trendy" în vremurile noastre. "Substanţa D" este acea substanţă unică şi eternă care pare a da ori chiar dă sens existenţei. Este acea substanţă pe care Apostolul Pavel o considera "cea mai mare" dintre cele trei sentimente umane, credinţa, nădejdea şi dragostea. "Iar mai mare dintre acestea este dragostea." spune în Epistola întâia către Corinteni Sfântul Apostol Pavel Cap.13.13. Şi care înseamnă necondiţionare iar în planul concret poate fi percepută ca dorinţă. Din care ne naştem şi în care vom sfârşi cum frumos remarcă, pentru sine, autorul: "căci m-am născut din dorință și în ea voi sfîrși" La nivelul discursului, avem de-a face cu o încercare de a privi lucid, cât poate fi lucid cineva aflat în imperiul acestei subsatnţe, gesturi, acte şi fapte, adică devenirea cuiva, sub acest semn unic şi repetabil care este eterna substanţă D.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2012-01-31 10:31:55	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23952 Comentarii: 120073 Useri: 1426
ADMINISTRARE