PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Dacă enneadele ar fi pateuri cu brînză Text postat de Dragoş Iovan Mon cher Porfir, Iată, îţi adresez această epistolă, prima de cînd am păşit pe meleagurile unde, hélas, printr-o ironie a sorţii a dat pronia, moaşa sau cine ştie ce entitate răutăcioasă să văd lumina zilei. Din capul locului, vreau să te anunţ că acest popor din Lycopolis e teribil de ignorant. De-abia ştie buchiile şi la tot pasu’ auzi doar “bre”, mă” , “mazare”, “mânz”, “ barza”, brândza”. Mitocănie în toată lege, parol d’honneur, ce mai! Am întrebat un personaj care părea mediu alfabetizat “qu’ est ce brândza”, iar el mi-a aruncat o privire năucă şi s-a răstit la mine pe un ton atît de agresiv: ” ce-zîsăşi, bre!?” încît am renunţat să polemizez cu el. Episodul de care-ţi povestesc s-a întîmplat în agora de legume, fructe şi produse lactate. Fiindcă veni vorba, fromage-ul de aici este savuros, dar prezentat într-un mod dezastruos consumatorului: urda, caşul, mortadella, feta, gorgonzola sau camembert-ul se păstrează în recipiente inestetice din lemn, numite “putina”, plutind într-o zeamă cenuşie, cu aspect dubios. Am întrebat vînzătoarea, o femeie în vîrstă, cu faţă bonomă “ de ce nu spălaţi putina, madame?” şi din nou am fost tratat cu impoliteţe şi vădită mitocănie: “noa fătu’ mieu, s-o speli tu, cu mumă-ta şî tăt neamu’ tieu dă nărozi, dac’ai vre, io numa ce-am vinit să vînd oleacă dă caş!” N-am înţeles de ce m-a admonestat baborniţa şi am părăsit locul, fiindcă se adunaseră cîţiva inşi care începuseră să hohotească necuviincios. Şi asta n-ar fi nimic, dragă discipole, dar închipuieşte-ţi, chiar şi scribii sunt de o ignoranţă care m-a stupefiat. Unul, care scrie într-o gazetă de aici, habar n-are cine e Parmenide, nici de Socrate n-auzise, iar Συμποσίον (”Banchetul”) sau Πολιτεία (“Republica”) cred că nici măcar nu le răsfoise vreodată. Mi-e jenă să consemnez aceste fapte legate de concitadinii mei, e dureros să recunosc evidenţa că egipţienii sunt un popor ignorant, murdar (da, am constatat acest lucru prin propria olfacţie) şi dedat unor obiceiuri cel puţin stranii. Acest incident e relevant pentru xenophobia lor. Nu numai că se uită chiorîs la străini, dar urăsc din răsputeri reprezentanţii diasporei, de parcă aceştia ar fi vinovaţi de toate relele ce se întîmplă în ţară. Eu, cel puţin, am venit să le arăt calea spre cunoaştere prin cele şase tratate ale scrierilor mele care tratează: Etica, Fizica, Sufletul, Intelectul şi Unicitatea. Un prim pas a fost să public într-un spaţiu adecvat această chintesenţă a spiritului, intitulată “Crezul meu”: “Motto: Coboară Doamne din speranța născocită, Să ne vezi cărarea îngustă și cumplită. În zbor mă-ntrec cu vânturile oarbe, Ca păsările albe și sihastre. Mă-nalță crezul, bezna mă absoarbe Spre frigul unor bănuite astre. Par cuc străin de cuib și fără glas, Dar cântul meu e flacără nervoasă, În care tremură sunând grav un ceas Să vină iară Dumnezeu acasă. Eu cred în oameni, munți, minuni și zâne, Ori în zăpezi cu miresme albastre... Însă fărădelegea grea rămâne Prelungul somn al existenței voastre." (1) Crezi că a avut vreun impact? Da de unde, ignoranţii m-au ignorat. Preaplinul minţii mele, înfăţişate într-un mod atît de iscusit, armonic şi concis a dat, cum spun mitocăneşte egipţienii,“chix!”. Nici o voce nu s-a ridicat să aştearnă laurii binemeritaţi unei exprimări atît de elevate, concise şi cuprinzătoare! De altfel, ei sunt nu doar analfabeţi dar şi opaci , exprimîndu-şi cu orice prilej opoziţia printr-un scurt “ nu-mi place”. Cînd am încercat să recit poemul filosofic de mai sus în aula unei academii de litere, m-a întîmpinat o tăcere dezaprobatoare, doar un tinerel s-a ridicat şi m-a apostrofat: “ala-bala, portocala, monşer, eşti expirat rău, scrii ca pe vremea lui Pazvante!” Nu ştiu cine e pazvante acela, se pare că era un fel de tiran desuet, dicţionarele lor sunt incomplete, dar replica mi-a întărit opiniile, cu astfel de inşi, lipsiţi de cultură, leneşi, murdari şi obtuzi, mai ceva decît figurile lui Euclid, nu poţi intra într-o comuniune spirituală. Nemaiovorbind de faptul că drumurile din Lycopolis sunt într-un hal fără de hal. Deunăzi, vrînd să fac o plimbare peripatetică, cu Aristoteles de braţ, mi-am murdărit cu noroi crepidele noi-nouţe, cumpărate în vară la tîrgul de sofisme din Alexandria, ştii, alea din piele fină de antilopă decorate cu ibişi şi elefănţei din fir de aur. Nu cred că mai pot să le folosesc, sunt răvăşit de această întîmplare, ceea ce e o lovitură a soartei de-o cruzime inimaginabilă pentru mine. Cher maître, măi Plotine, Sunt vexat de ceea ce se întîmplă în ţara noastră natală, dar trebuie să-ţi mărturisesc deschis, fiindcă, “amicus Plato, sed magis amica veritas” , tot adevărul: nu face ca un vîrf al sofisticii, ca dumneata să se coboare la gropile cu jeg din Lykopolis. Doar domnia-ta ne-ai învăţat cu limbă de moarte “mă străduiesc să înalţ divinul din mine la divinul din Univers!” Oare ce este imunda ţarină egipţiană, plină de putori şi troglodiţi, decît un grăunte de praf pe lîngă neţărmurita divinitate universală. Cum zice un minor poet de-al lor într-un poem oarecare, “ dar piară oamenii cu toţi, s-or naşte iară oameni, etc.” Ceea ce mi se pare cu adevărat supărător este că toată acea comunitate este inconştientă de prăbuşirea naţiei şi a polisului lor. Dacă vor cădea sub asuprirea unui despot sau pradă hoardelor barbare, ce mare rău? Doar că va întări convingerea pe care ne-ai insuflat-o “Înţelepciunea este gîndirea care doboară lucrurile inferioare pentru a înălţa sufletul spre cele superioare!”. Aşa că, iubite magistre, lasă-i în plata lor de meteci seci şi nubieni grobieni şi dedică-te studiului din a cărui floare ne vom ospăta doar noi, discipolii tăi la benchetuială…honny soit qui mal y pense. În ordinea minţii tale vei găsi fără doar şi poate un mijloc să ajungi la minţile lor sărăce. Ce-ai zice, de pildă de-o tarabă, o boulangerie colea ca-n Urbea Eternă, unde să le serveşti ţopîrlanilor, merdenele, pateuri şi alte produse de pâtisserie fine, umplute în loc de brândza lor puturoasă, cu răvaşe din nepieritoarele dumitale enneade ? În legătură cu crepidele acelea elegante, nu te mai amărî, cunosc un pantofar pe rue Origene, care ţi le drege la fix, nu lucrează scump şi-şi ştie lungu’ nasului, nu face pe sofistul. Salutări din tot sufletul, ţie şi noii concubine de-acolo, nădăjduiesc că în pofida originii ei ţărăneşti e nurlie şi drăgăstoasă! N.A. Acest text este un pamflet, exagerările şi portretizarea personajelor au fost întreprinse cu un scop satiric --------------------------------- (1) “ Crezul meu “ poezie de Stelian Platon Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23955 Comentarii: 120078 Useri: 1426
ADMINISTRARE