FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
am citit...
Text postat de nicolae tudor
#OccupyWallstreet #OccupyBucharest #GlobalChange

de Florin Flueras

#GlobalChange

’#GlobalChange’ e hastagul cu care comunică pe Twitter cei care ocupă în momentul de față peste 1400 de piețe importante în întreaga lume. Dar aș vrea să vorbesc mai întâi puțin despre ceea ce provoacă aceste proteste globale.

Pentru că e prezentă o oarecare senzație că trăim sfârșitul capitalismului am fost curios să privesc puțin înspre începutul acestuia. Priveliștea seamănă mult cu cea de-acum, a sfârșitului. Capitalismul s-a constituit pe un rasism și sexism atroce, printr-o violentă cucerire și colonizare a celorlalte continente, pe arderea pe rug a mii de femei (vrăjitoare), prin privatizarea (îngrădirea) spatiilor comune, prin nimicirea de către stat și inchiziție a oricărei forme de comunitate, cooperare, spiritualitate care încerca să se infiripeze în afara bisericii total corupte, toate astea pentru ca subiectivitatea economică, să apară și să fie acceptată. Homo Economicus a fost creat prin teroare.

Revenind mai aproape de prezent, la fel ca și atunci, recentele mutații ale capitalismului, neoliberalismul de după 1971 și capitalismul morbid de după 2007 au fost introduse pe baza de frică și teroare, chiar motivația de acumulare primară e aceeași, doar că senzația e diferită, dacă atunci era de exaltare acum e una de panică disperare:

Există o disperare în modul în care se scormonește pământul pentru ultimele resurse – exploatările de tip tar sands, cele maritime la foarte mare adâncime, sau cele prin fracturarea straturilor geologice sunt cele mai mari dezastre ecologice din istoria umanității.

Există o disperare cu care viața e exploatată la periferia capitalismului. Sunt comune sweat shop-uri in care uneori se muncește în schimburi de câte 36 de ore sub pază severă, înaintea unui dead line important.

Există o disperare în felul în care trupele NATO păzesc pentru corporațiile occidentale terenurile fertile și minele cu metale prețioase din Congo și alte țări africane, în timp ce, în jur, milioanele de oameni deposedați de propriile pământuri sunt muritori de foame.

Există o disperare în modul în care se duc războaiele pentru resurse, în modul în care se omoară civilii și se distrug viețile în nenumăratele țări sub ocupația NATO-Americană. Zilele astea citeam despre un alt caz de “crimă colaterală”, un video printre alte zeci de alte filmulețe snuff, la care soldații se uitau pentru îmbunătățirea moralului la televiziunea lor cu circuit închis “kill TV”(1). Era vorba despre o convorbire intre doi piloți de elicopter în care la un moment dat unul îi semnalează celuilalt o femeie afgan㠓uite și șarpele ăla cu țâțe” și deschid focul. E unul din cele peste 1.4 milioane de civili omorâți în războaiele din Irak și Afganistan. Și în cele din urmă poate a fost norocoasă, majoritatea fetelor de la vârste uneori mult sub 16 ani sunt trimise la soldați să se prostitueze pentru puțină mâncare.

Există o disperare în modul în care se distruge viața în general - în jur de 200 de specii de plante și animale dispar în fiecare zi și suntem în mijlocul celei mai rapide extinctii din istoria cunoscută a Pământului, mai rapidă și decât cea de acu 65 de milioane de ani care a dus la dispariția dinozaurilor.(2)

Aș vrea ca cel puțin pe tot parcursul articolului să avem undeva, în colțul privirii și aceste realități. Dar revenind la cei mai “norocoși”din lumea întâi și a doua, începutul sfârșitului a devenit aparent deja la începutul anilor ’70 când creșterea economică s-a cam stopat și a devenit evidentă imposibilitatea creșterii continue. Dar pentru că creșterea în capitalism e fundamentală pentru ca sistemul să nu colapseze, soluția a fost mai mult război și crearea unei economii ficționale. A avut loc o financializare a economiei și a vieții însăși, bazată în special pe împrumutul din viitor… iar acum suntem în viitor.

Odată cu această financializare s-au petrecut niște mutații interesante, din păcate nu tocmai plăcute:

Dacă în perioada producției industriale exploatatorul și exploatații trăiau totuși de obicei în același oraș și asta făcea totul mai simplu – de la proteste până la o oarecare conviețuire. Capitalismul era interesat în biopolitici, în sensul că era interesat cât de cât să investească într-o anumită pregătire a forței de muncă, într-o oarecare sănătate a angajatului, într-o oarecare putere de cumpărare a acestuia (pentru că era interesat să-și vândă marfa). Era un sistem care suporta și un pic de democrație reprezentativă și îi convenea o oarecare stabilitate socială, liniște și ordine publică…

Acum specifică e o deteritorializare a capitalului. Și profitul serios nu se mai face prin producerea și vinderea de mărfuri ci din specularea crizei, distrugerii, colapsului. Astfel marele capital nu mai e interesat nici de o minima investiție în viața oamenilor, ci de necropolitici, administrarea morții și exploatării extreme la periferie și nu numai. Una din cele mai profitabile e economia din jurul războiului, corporații profită atât în procesul de distrugere cât și în cel de “reconstruire” și “democratizare” (a se citi privatizare).

O altă direcție centrală în noua economie e dată de speculațiile financiare la scară foarte mare. Au început să mai apară și prin presa internațională mici scandaluri ca cel de anul trecut când Goldman Sachs a controlat și speculat prețul grâului la nivel global.

De altfel recent un stock trader afirma la BBC ca pe lucrul cel mai firesc că nu guvernele conduc lumea ci Goldman Sachs. Și la întrebarea jurnalistei despre cum vede stabilitatea euro, a răspuns surprinzător de sincer că el ca trader nu e interesat de stabilitatea euro pentru că marii jucători la bursă profită cel mai bine din instabilitate, criză, colaps… și în consecință ne avertiza să ne ținem tare pentru următoarele 12 luni ca o să avem ce vedea și experimenta.(3)

O consecință evidentă e că politicul devine o anexă care e absolut sub controlul acestui capital financiar și democrația a devenit pur spectacol. Statele Naționale sunt cam pierdute în acest nou peisaj, sunt simple instrumente și victime ale intereselor acestor entități financiare. Sunt de multe ori obiectul speculațiilor financiare – se pot face bani serioși din falimentarea unor state întregi. Privatizarea profitului și socializarea pierderilor e dusă pe noi culmi în acest capitalism financiar.

Dar pentru ca acest capitalism prădător să funcționeze și să fie acceptat mai e nevoie de o anumită zonă de producție esențial㠖 de producția de subiectivitate. Se depune un efort imens, pentru ca totuși oamenii să perceapă, să transforme realitățile descrise mai sus în ceva pozitiv sau cel putin tolerabil. Guattari remarca că pentru noua economie mult mai importantă decât producția de petrol sau energie, e producția de subiectivitate.(4)

Planul subiectivității e foarte important și ca o ultimă și prețioasă resursă de exploatat. Dacă înainte se exploata în special forța fizică, un anumit număr de ore pe zi într-un anumit spațiu (fabrică, șantier, etc.), acum centrală e producția imaterială.

Idealul, în această direcție, ar fi o economie de tip Facebook sau Matrix, în care prin simpla existență a subiecților se produce energia, profitul pentru cei care dețin sistemul respectiv. Exploatarea devine plăcută și se face “pe nesimțite”, în mod continuu.

Dacă pentru economia industrială era nevoie de o subiectivitate docilă, disciplinată, supusă, aflată tot timpul sub supravegherea și controlul unei autorități, formatată și livrată de instituțiile disciplinare: familie, școală, armată, etc. Economia de tip Matrix are nevoie ca întregul timp să fie un timp al producției și exploatării. Pentru că nu poți să pui un polițist să supravegheze permanent, autoritatea trebuie interiorizată. Logica economică să fie interiorizată, individul să funcționeze ca o mini corporație în continuă competiție cu celelalte mini corporații, să-și perceapă propriile acțiuni ca investiții, întâlnirile cu ceilalți ca oportunități, propria imagine ca pe un brand.

Modelul noii economii e artistul – se auto-organizează, e flexibil, creativ, pasionat de cea ce face, își face singur programul, e autonom, muncește de plăcere, are capacități de comunicare, networking, etc. Cineva trebuie doar să aibă un “cârlig” prin care să aibă acces, să poată s㠓recolteze” această productivitate (am pus intre ghilimele acești termeni pentru că sunt folosiți ca atare în cercurile de management avansat: “hook”, “harvest”).

Aparent totul pare mai bine dar defapt asta înseamnă predarea finală în fața economiei, cele mai intime capacități, sentimente, afecte sunt colonizate, comodificate și exploatate. Sufletul cum spune Bifo, e pus să muncească, e privatizat, acaparat de economie. Dacă înainte știai când și cum ești exploatat, anumite ore pe zi, acum nu mai există timp liber, viața e economie, realitatea e capitalism. Rezultatul e o subiectivitate unidimensionala, diminuată, fragmentată, lacomă, oportunistă, individualistă, competitivă, dependentă, fricoasă, cinică, depresivă.

#OccupyWallstreet #ukriots #syntagma …

O problemă ce pare irezolvabila, e cum să ne opunem, cei care încă mai vrem să rezistăm. Nu mai ai cui să protestezi, protestezi împotriva autorităților statului, puterea nu e acolo, arzi o bancă, arzi toate băncile, banii nu-s acolo, te revolți împotriva exploatatorului, în mare parte înseamnă să te revolți împotriva ta însuți… Și ce “să ceri”? E putin ridicol, fiind conștient de cele de mai sus, să protestezi pentru “cerințe specifice”, vreau salariu mai mare… în momentul în care ești puțin conștient de imaginea de ansamblu. Și tot mai mulți oameni sunt conștienți și chiar și cei care depun un efort constant să ignore aceste realități intuiesc sau simt că ceva nu e tocmai în regulă…

Din fericire inteligența colectivă a produs în ultimul timp câteva forme de rezistență foarte interesante – Wikileaks, ocuparea spațiilor publice sau private, revoltele prin prădare. Ce au în comun aceste forme de revoltă e că au ieșit din convenția protestului clasic, autorizat, reglementat, intre anumite ore pe un anumit traseu, cu anumiți lideri, responsabili, etc.

S-a ieșit puțin din obișnuita cerseală de la autorități. Faptul că unul din principalele reproșuri e că nu au cerințe specifice nu face decât să dovedească că, ca de atâtea ori, o bună parte din intelectuali sunt în urma evenimentelor și nu identifică potențialul din recentele forme de protest. Tocmai de aceea sunt radicale și interesante aceste proteste pentru că sunt fundamentate pe o neîncredere totală în actualul sistem și pe recunoașterea faptului că a avea cerințe de la acesta implică recunoașterea acestuia și acceptarea lui ca autoritate, ca fiind un partener special și superior de dialog. David Graeber, unul din inițiatorii și susținătorii ocupării Wallstreet a formular clar într-un interviu acest lucru: protestatarii sunt adesea ezitanti până și să formuleze cerințe specifice pentru că asta implică recunoașterea legitimității politicienilor împotriva cărora protestează (5)

Cu riscul de a se pierde din “eficiență”, protestele adresează realități globale, chiar și cele descrise la începutul articolului, atât de ușor și ipocrit ignorate în protestele convenționale cu cerințe concrete. Există această conștientizare că toate aceste probleme cam duc într-un singur loc, și această conștientizare devine tot mai puternică chiar dacă presa și puterea fac orice să nu iasă la iveală, încercând să mențină percepția oficială asupra realității.

Naomi Klein petrecând ceva timp la #occupywallstreet se mira de câtă muncă e necesară pentru cei din presa corporatistă să găsească persoane confuze pe care să le aducă în prin plan, pentru că ea la tot pasul a găsit oameni foarte informați și coerenți despre situația economiei și motivele protestului (6). Tocmai am revăzut acu câteva zile documentarul Weather Underground și mă amuzam cum presa îi descria la fel, fără mesaj, nebuni care se dedau gratuit la acte de violență, în ciuda faptului că mesajul lor a fost foarte coerent și clar articulat. La fel și în cazul UK riots – “violență de dragul violenței produsă de niște bestii care nu au mesaj”, deși dacă urmăreai #ukriots pe twitter găseai foarte multe mesaje din partea lor, unele chiar emoționante. Remarcabile erau filmulețele în care se filmau fără să li se vadă fața și-și explicau situația, violența la care sunt supuși zi de zi, de către poliție și sistem în general.

”Violența” e un bun exemplu al modului în care este operaționalizat și folosit un concept în scopul accentuării percepției oficiale. În primul rând e obișnuita inversare a sensului violenței – violența poliției către manifestanți e prezentată ca apărarea de către poliție a ordinii și a cetățenilor liniștiți de către “barbarii”, “golanii” respectivi.

Cât de deformată e percepția asupra violenței, putem să intuim puțin observând răspunsul disproporționat de tipul: cei care pradă magazinele sunt portretizati ca brute subumane iar cei care măcelăresc și torturează milioane de civili sunt priviți ca eroi. Cel care fură un Ipad e un animal, iar Steve Jobs case e responsabil moral de exploatarea cruntă și sinuciderea a zeci de muncitori e zeificat.

Aceste iluzii perceptive dovedesc câtă dreptate avea Derick Jensen să numească următoarele două fraze ca premize ce stau la baza actualului sistem și a percepției:

Violența celor de sus în ierarhie fața de cei de jos e aproape tot timpul invizibilă. Și dacă e remarcată e pe deplin raționalizată. Violența celor de jos în ierarhie față de cei de sus e de neconceput, dacă se întâmplă e privită cu groază, provoacă șoc și victima e fetisizata.

Proprietatea celor de sus în ierarhie e mai valoroasă decât viața celor de jos. E acceptabil pentru cei de sus în ierarhie să-și mărească proprietatea pe care o controleaz㠖 în limbajul cotidian să facă bani – distrugând sau luând viața celor de jos în ierarhie. Asta se cheamă producție. Dacă cei de jos afectează proprietatea celor de sus, cei de sus pot omorî sau distruge viața celor de jos. Asta se cheamă justiție.(7)

Discuțiile despre UK riots s-au purtat în cadrul unei percepții oficiale având în mod implicit le bază aceste două premize. Astfel că diferențele intre așa numita dreaptă și stânga sunt foarte mici (în special în România) a existat consens că faptele sunt condamnabile, au fost criminalizate în mod unanim,mica diferență e că critica de stânga le mai găsea scuze animalelor.

Majoritatea celor din aceste piețe ocupate realizează importanța debransarii de la acest gen de percepție oficială. Există o suspiciune totală față de presă, cei din Syntagma au și interzis prezenta presei corporatiste în piață. De aici și importanța extraordinară a noii media, nu degeaba multe din aceste spatii ocupate se identifică cu #tag-ul cu care circulă pe twitter – #OccupyWallstreet, #Syntagma, etc. Dacă urmărești puțin în paralel presa și oameni ca Naomi Klein, David Graeber, Michael Moore, care postează frecvent despre aceste ocupații înțelegi repede de ce.(8)

Dar debransarea de la percepția oficială e doar un prim pas în atacul în atacul asupra subiectivității contemporane. Ce au în comun protestele prin ocuparea spațiilor publice sau private cu cele prin pradarea proprietății “celor de sus în ierarhie” e că merg mai departe în adresarea subiectivității capitaliste.

Probabil că în acest plan, al subiectivității trebuie deslușita și “violența” care a oripilat în mod aproape unanim opinia publică (cel puțin în România) în cazul UK riots.

Se poate spune că insăși fundamentele subiectivității noastre capitaliste au fost atacate, modul în care munca e fetisizata și asociată cu accesul la produse, productivitatea ca criteriu de organizare a spațiului și timpului – spaima că toate protocoalele din jurul proprietății private se relativizeaz㠖 devin vizibile ca simple convenții menținute prin violența poliției și a statului.

Suely Rolnik asistând la evenimente asemănătoare cu UK riots în Brazilia anilor ’80 a constatat că această panică intervine din cauza că s-a confundat conservarea unei anumite imagini de sine cu conservarea propriei presupuse esențe. Din acest punct de vedere, revoltele au provocat ceva mult mai violent și mai stresant decât pradarea propriei proprietăți. Frica de a pierde case și obiecte e nimic în comparație cu teroarea de a te pierde pe tine însuți.(9)

Probabil în mod similar, în toate cazurile de ocupare a acestor piețe, toate aceste reproșuri de confuzie, hipstereala, etc. vin tot dintr-o frică de aceeași natură. Ca nu cumva protestatarii să înceteze să mai ceară, să atace “vinovații” ci să întoarcă cerințele către ei înșiși, și implicit către noi înșine. Frica ca aceste proteste nu cer doar o îmbunătățire a capitalismului ci o altă societate, o altă viață. Frica că atacul nu mai e așa de mult asupra politicienilor ci asupra subiectivității economice, asupra lui Homo Economicus cu care ne identificăm așa de mult.

Gerald Raunig, preluând terminologia lui Deleuze și Guattari, vorbește despre recentele ocupații ca despre o lovitură la nivel molecular, echivalentul la nivel molar ar fi o lovitură de stat, dar nu e la nivel molar, e o revoluție la nivelul “porilor vieții”, cum spune el. Această lovitură la nivel molecular se caracterizează prin crearea de noi forme de viață, noi moduri de organizare și o asiduă reapropiere a timpului ca întreg (total diferit de vechile cerințe de reducere a orelor de muncă).(10)

Ce e comun în aceste piețe ocupate e faptul că se propun societăți alternative, medici, avocați, etc. care dau consultații gratuite, educație publică, biblioteci publice, democrație directă, libertate de exprimare, economie (dacă mai merită să o numim așa) bazată pe dar … Deci cam tot ce nu e sau nu mai e realitatea actuală.

Am avut norocul ca anul acesta să trăiesc în mijlocul unei astfel de societăți, într-un moment și loc special - Atena, 15 Iunie. Zeci de mii de oameni am luptat o zi întreagă să protejăm piața Syntagma ocupată și locuită fără încetare de noi de câteva săptămâni. Nu semăna cu nimic din ceea ce știu de la protestele clasice în care mulțimea se organizează în jurul unor lideri, ideologii, steaguri, slogane sau uniforme (funcționare bazată pe identificare și ierarhie). S-a creat o inteligență a mulțimii în modul în care ne organizam spontan în fața asaltului din toate părțile. Dar pe lângă inteligență, s-a creat și o senzație și un sentiment al acestei multitudini. Cred că am luat parte la învierea pentru câteva momente a ceea ce știu doar din teorie că a omorât capitalismul – a corpului social. Cooperarea, solidaritatea, empatia au înlocuit cel puțin temporar paradigma economică bazată pe competiție, individualism, fragmentare. Pentru prima dată în viață am trăit pentru câteva ore o ieșire din logica capitalistă (am trăit 12 ani și în regimul Ceaușescu, dar din punct de vedere al subiectivității e mică diferența dacă capitalismul e de stat sau privat). În urma acestei experiențe m-am apropiat și empatizat ulterior cu starea de exuberanță și plinătate pe care o aveau revoltații de pe străzile Londrei în momentul în care alterau radical normalitatea capitalistă.

Da, acestea sunt minisocietăți care sunt percepute ca un cancer de către ordinea actuală, dar dacă mai avem în colțul privirii imaginile de la începutul articolului știm cine e cancerul și cine sunt celulele sănătoase.

Sper să ne vedem la

#OccupyBucharest (am înțeles că începe din 15 octombrie, ora 10, în parcul din Piața Unirii.)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  1. Principiul democrației reale: averea totală personală a fiecărui cetățean e limitată, la orice moment de timp, la o mărime egală cu o viață de salarii medi pe economie.

raspuns:
Propunerea este neechitabila fiindca nu tine cont de contributia fiecarui cetatean la progresul societatii. Dupa aceasta propunere eu ar trebuii sa fiu la fel de bogat ca Steve Jobs care a creat Aple Computer, compania care a dat locuri de munca pentru sute de mi de oameni. Daca cei din liga lui Steve Jobs stiu ca indiferent de eforturile pe care le depun vor ajunge la fel de bogati ca si portarii platiti de ei pentru a asigura securitatea intreprinderilor pe care le vor creea ce interes ar avea sa le mai creeze?
Propunerea este de asemenea si naiva deoarece si bogatia e relativa. Daca eu locuiesc de exemplu in Bucuresti intr-o zona in care o casa costa mai mult decat salariul mediu pe economie pe timp de o viata iar o alta persoana locuieste intr-un targusor in care aceiasi casa costa numai 25% din salariul mediu pe economie pe timp de o viata, asta inseamna ca mie statul trebuie sa-mi ia casa iar lui nu? Un astfel de sistem egalitarist a fost incercat in comunism cu rezultate dezastruase. Pana si China Populara a renuntat la acest sistem nefast care o tinea pe loc introducand sistemul capitalst in economie. Nu stiu daca ati aflati dar in China Populara au aparut miliardarii care au un rol enorm de pozitiv: odata creaza locuri de munca iar in al doilea rand platesc taxe pe profit mult mai mari decat cetateanul de rand. Nici cu miliardele ramase dupa taxe nu fac lucruri rele fiindca ii reinvestesc spre a crea alte intreprinderi care vor creea alte locuri de munca si asa mai departe.


2.Principiul suveranității: Statul nu poate contracta datorii decât de la propriii cetățeni prin creșteri temporare de taxe compensate prin scăderi corespunzătoare de taxe în viitor.

Si daca statul se dovedeste a fi un pungas care imprumuta banii de la cetateni iar dupa ce ii cheltuieste, in viitor nu vrea sa ii mai dea inapoi, ce facem cu el, il vindem la licitatie?
Exista o propunere care se numeste "buget echilibrat": statul nu are voie sa cheltuiasca mai mult decat incaseaza, prin taxe, de la populatie. Daca aceasta prevedere ar fi existat in constitutiile Greciei sau a Romaniei aceste tari nu ar avea nici un fel de datorie externa.

3.Principiul venitului minim necondiționat: fiecare cetățean primește necondiționat un salariu minim care să’i permită să trăiască peste limita sărăciei.

Propunerea este frumoasa si crestineasca dar are doua neajunsuri. Nu specifica ce trebuie ce trebuie sa faca cetateanul pentru a primi acest salariu minim. Termenul "neconditionat" introdus in propunere nu cumva presupune ca si unul care nu munceste o zi in viata lui trebuie sa primeasca acest salariu minim? Un al doilea neajuns al propunerii este ca nu ne spune din ce bani trebuie platit acest salariu minim pentru cetatean. Din bani statului sau ai patronului?
Pai daca sunt banii statului, pentru salariatii de stat, pai asta inseamna ca el trebuie platit din taxele mele si ale dumneavoastra, si daca ele nu ajung sa-i plateasca cetateanului salariul minim asta nu inseamna ca statul trebuie sa ne mareasca noua taxele pentru a-l plati pe birocratul care ne trateaza ca pe niste, scuzati cuvantul, rahati atunci cand ajungem la ghiseul lui? Cu salariul minim pentru cetatenii care lucreaza in industria particulara problema se rezolva de la sine fiindca atunci cand suma acestor salarii depaseste facut de intreprindere de pe urama lor, aceasta da faliment. Ma intreb daca este mai buna aceasta propunere care are potentialul de a creea nenumarati someri sau sistemul actual in care salariile sunt rezultatul unor negocieri dintre patronaj si sindicate.

Bade Nicolae, deocamdata atat, ca ma dor degetele de atata tacanit cu ele pe tastara. (Problema este, eu care bat cu doua degete trebuie sa primesc aceiasi leafa ca o secretara care bate cu zece sau nu?!)
M-am uitat si pe celelalte si la fiecare am ceva obiectii, dar acestea poate mai tarziu.

p.s.
Imi cer iertare la toti varcolacii acuzati pe nedrept, fiindca eu am fost cel care, din greseala, am postat acest comentariu sub un alt text al domnului Nicolae Tudor.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-10-16 12:38:01
         
 
  Bade Nicolae,
Ti-am dat un raspuns la primele trei puncte dar se vede treaba ca l-au mancat varcolacii. Sa le fie de bine!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-10-16 12:31:11
         
 
  multumesc pentru vot.
Nene Genu, pai... credeti ca eu chiar de prost strig de a treia cale?
iata ce mai spune la cmentarii asupra acestui text (www.criticatac.ro)

1. Principiul democrației reale: averea totală personală a fiecărui cetățean e limitată, la orice moment de timp, la o mărime egală cu o viață de salarii medi pe economie.

2.Principiul suveranității: Statul nu poate contracta datorii decât de la propriii cetățeni prin creșteri temporare de taxe compensate prin scăderi corespunzătoare de taxe în viitor.

3.Principiul venitului minim necondiționat: fiecare cetățean primește necondiționat un salariu minim care să’i permită să trăiască peste limita sărăciei.

4.Principiul delimitării proprietății: proprietatea publică se delimitează clar de cea privată, iar delimitarea e monitorizată public și continuu.

5. Principiul serviciilor publice:educația și sănătatea sunt servicii publice obligatorii plătite prin taxe/fonduri publice.

6. Principiul cunoașterii: Cercetarea publică este un serviciu public și aparține permanent domeniului public. Rezultatele cercetării sunt permanent și comprehensiv accesibile publicului, fără costuri suplimentare pt. cetățean, printr’un serviciu național de bibliotecă digitală.

7. Principiul comunicării: Infrastructura Internet e un serviciu public accesibil în mod echitabil de către orice cetățean pt. comunicare.

8. Principiul ecologic: dispozitivele/aparatele/mașinile care consumă resurse ne-reînnoibile sunt etichetate ca atare și vor fi înlocuite sau eliminate cât de curând ne permite știința.

9. Principiul auto-administrării: deciziile politice/administrative sunt monitorizabile permanent de către public printr’un mecanism universal de votare/cotare așa încât orice cetățean poate reacționa la/sau propune soluții administrative pt. probleme publice.

10. Principiul colaborării: în orice activitate colectivă conceptul de angajare se înlocuiește cu conceptul de colaborare. La sfârștiul unui contract de colaborare, toți semnatarii dețin o parte unanim acceptată prin acord din rezultatele colaborării.
Răspunde
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2011-10-16 08:43:16
         
 
  Bade Nicolae, acest autor pe care l-ai gasit matale bate campii rau de tot. Pai daca societatea capitalista nu e buna, fascismul si comunismul nu au fost bune, feudalismul si oranduirea sclavagista, asa cum ne spune istoria nu au fost bune, singura pe care o suspectez ca a fost buna este comuna primitiva in care nu exista nici un fel de exploatarea, fiindca in ea manca fiecare ce gasea si cand gasea.
Una dintre dintre cele mai profunde afirmatii e cea referitoare la Steve Jobs, inventatorul iPad-ului, care este vinovatul moral al sinuciderilor care se intampla in fabricile unde se produce aceasta bijuterie. Nu numai atat, dar Steve Jobs e autorul moral si al tuturor hotiilor de iPad-uri, fiindca daca el nu facea inventia aceste hotii nu ar avea loc. Aplicand logica autorului autorul moral al crimelor de razboi comise in razboaiele moderne ar fi inventatorul rotii, fiindca fara roti nu ar putea sa existe nici bombardiere nici tancuri.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-10-15 18:30:18
         
 
  cel puțin interesant, domnule Nicolae  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-10-15 18:23:18
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23953
Comentarii: 120077
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE