FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
EUROPEEA LA ORA ADEVĂRULUI
Text postat de Emanuel Cristescu
O zi în care nu ai râs ori măcar nu ai zâmbit este o zi pierdută.

Noi românii, cu mici excepții, suntem solidari la necaz și reușim minunea de a ieși din cele mai dificile situații. Unde scârțâim? În gestionarea succesului. Aici avem mari probleme. S-au stricat prietenii, au intrat în faliment companii, s-au distrus mariaje, și gata, gata s-ar putea duce și Europeea.

O vreme pacea europeică pare a se fi instalat. Asta nu trebuie să însemne uniformizare, plictis, dezabuzare, encomiastică, facil, etc. Leii europeici, și sunt mulți, trebuie să-și mențină vigoarea, demnitatea, onestitatea, și cavalerismul. Să nu devină hiene. Se poate polemiza pe idei, texte, etc. Chiar vă îndemn la aceasta. Evident ECOLITERAR.

Reamintesc câteva dintre valorile fundamentale europeice:

Literatura română nu este așa de bogată încât să-și permită să piardă ori să-și defăimeze înaintașii.

Libertatea de expresie și de creație a oricui. Când se va pierde aceasta dictatura este gata. Poate nu ați observat cum gândește pentru noi Consiliul Culturii și Educației Capitaliste. Mai nou se încearcă interzicerea umorului ori satirei la adresa politicienilor. Pentru că politicienii dâmbovițeni au înțeles că pot face dictatură democratică! Și o fac zi de zi asemenea unor prestidigitatori!

Limbaj ecoliterar, adică , se poate spune orice cu talent și inteligență fără să utilizezi cuvinte licențioase, obscene, etc. Pudoarea este poate singurul sentiment care ne deosebește de animale.

Este destul loc sub soarele internetic pentru ca oricine să se poată exprima. Cu sau fără talent. Creațiile valoroase strălucesc prin ele însele și își arată valoarea prin comparație cu nonvaloarea.

Nu atacului la persoană. Adevărul spus de cineva nu depinde de culoarea ochilor săi!

Valoarea creațiilor este o chestiune subiectivă și variabilă în timp. De aceea opiniile asupra valorii se expun, nu se impun. Iar userii europeici cred că și pe tărâmul creației trebuie să acționeze principiul primum non nocere. Așa că, decât să răniți, mai bine ignorați.

Respectă și vei fi respectat.

Există o măsură în toate.

Ridendo castigat mores.

Unanimitățile sunt suspecte iar eternitatea este visul proștilor.

Și, cu voia dumneavoastră, toate păcatele europeice mi le asum. Toate rezultatele ne aparțin.

Cu acestea, sper să nu vă fi supăarat gluma mea, Europeea merge mai departe.

Și nu uitați: o zi în care nu ai râs ori măcar nu ai zâmbit este o zi pierdută!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule profesor, primesc scuzele. Norocul dumneavoastră că bucuria fu un pic mai mare decât supărarea pricinuită.
Nivel mai mare, de fapt, nu vreau (mulțumesc, fetelor!). Când am scris comentariul cu pricina mă gândeam doar că, de dă Domnul să fie glumă, trebuie s-o plătiți cumva, că prea ați făcut-o lată. Mă consolez cu faptul că aveți de plătit oricum, cu vârf și îndesat, celorlalți colegi ai noștri, mai supărați decât mine... :)
Toate cele bune și să ne citim sănătoși!
 
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2009-04-01 23:31:10
         
 
  Domnule Cristescu- multumesc pentru apreciere.
Despre zambet, numai de bine.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-04-01 20:36:29
         
 
  pai, Mariana Ghicioi merită nivel 100 pentru postarile pe site
- iar eu 20 pentru comentarii. /:)
asta minim, pentru daune, vicob se va pogorî din noru si va cerceta la fața locului, posibil este.

Ati primit mail-ul, dl Corbu ?

coup de chapeau, entier !
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2009-04-01 20:10:09
         
 
  Emanuel, marturisesc ca n-am ras deloc la aceasta farsa, altfel previzibila, desi la inceput am inghitit-o cu tot cu lingura, ca stiuca. Sau poate tocmai din cauza asta.
In euforia cvasiunanima a momentului, intrebarea mea a ramas fara raspuns. O reiau pe scurt, fara mari sperante: cum ne protejam dreptul de proprietate asupra textelor postate in Europeea?
Altfel, ma bucur. Absolut sincer. Europeea e superba. Din pacate, si Romania e superba in acelasi mod. Pacat - uneori - pentru amandoua, ca sunt locuite.
vezi de ex:

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=33731 (alungarea tinerelor talente, gen MP, de catre "creatori literari foarte serioși, cu ștate vechi" - macinati de invidie)
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=33735 (fara alte comentarii)
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-04-01 16:10:55
         
 
 
"nu ai ochi pentru valorile acestui site"

Vă înșelați, am și contor, valorile înregistrate sînt însă ușor sub zero. Drept care vă ofer și această distincție.

EUROPEEA

Sînt convins că adresarea familiară cu "distinse" îl pastișează pe cel cu care v-ați simițit dintotdeauna familiar. Părerea mea a fost totuși (și va rămîne) că nu trebuie să ne tragem de bretele (deși ne putem da șuturi amicale).

Bancul pe care l-am reluat este o alegorie pentru toți cei care vor să se producă (unii preferă să se re...) în acest spațiu generos. Faptul că ați rîs înseamnă cumva că v-ați exclus dintre "artiști"?

Zîmbesc fără întrerupere de fiecare dată cînd mă gîndesc la stratagemele prin care încercați să păreți ceea ce nu sînteți.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-04-01 16:05:07
         
 
  Domnule Cristescu,

Spuneti: "o zi în care nu ai râs ori măcar nu ai zâmbit este o zi pierdută!" Asa este.

Eu adaug: "O zi in care nu ai sperat este o zi pierduta".

Nu stiu cum as fi reactionat in aceste sapte zile daca nu as fi avut indoiala care mi-a dat sperantza. Am venit de cateva ori azi noapte sa verific, site-ul era la locul lui. Acuma, dimineatza (la mine e 7h30) am citit mesajul dv si INFINE am putut sa rasuflu usurata, intr-o manifestare emotionala semanand cu cea a Marianei Ghicioi, dar de data asta de bine.

A fost o incercare greu de indurat pentu nuii dintre noi, dar a meritat din plin.

Multzumesc! Aproape ca nu-mi vine sa cred!...

Primavara placuta,

Cu stima,

VPL.


 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-01 14:39:23
         
 
  Ce-i drept, am cam uitat să zâmbim...
O veste bună,
Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2009-04-01 13:35:45
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  ...Sunt convins că dacă nu doreați să lăsați nicio urmă de îndoială în ceea ce privește închiderea siteului, reușeați. Dar ați lăsat o scânteie de speranță pentru sufletele pățimașe.

...Nu-mi era delco indiferent dacă Europeea dispărea, sau nu. Am cunsocut mulți oameni valorișo aici, am crescut puțin... și dacă nu m-am agitat prea mult, e pentru că eram convins că locașu-ne albastru va rămâne pentur noi...


Salutări, d-le Cristescu!


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-04-01 13:16:40
         
 
  Domnule profesor,
Faptul ca, imi invalidati textul aproape imedicat dupa ce il postam, mi-a intarit convingerea ca era vorba despre o gluma. Va spun sincer ca, as fi insistat sa-l postez pana cand primeam un raspuns clar.
Cat despre Mariana Ghicioi, potrivit celor de mai jos, ii datoriati marirea nivelului la 100 -

''Domnule profesor,
După ce am tras un plâns la amiază, acum, citind ce zice Vero, vreau să cred că are dreptate și că e o glumă. Ce fel de glumă... nu mai discut. Dar îmi doresc din suflet să fie glumă. Și dacă e, începând cu 1 aprilie pretind nivel 100, fără să vă mai scriu la celebra adresă, pentru serioase daune emoționale. :D
Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2009-03-25 19:57:54 ''
 
Postat de catre Sanda Nicucie la data de 2009-04-01 13:00:50
         
 
  Distinse Corneliu Traian Atanasiu, nu ai ochi pentru valorile acestui site. Și ești tare pătimaș. Când nu te vei mai simți bine prin alte părți, Europeea te va primi. Cu toate criticile, observațiile și chiar cu injustele tale aprecieri.

Oricum, ești departe de a putea argumenta că Europeea este o glumă.

Când ai zâmbit ultima oară?

La textul tău cu circul am râs în hohote. Cu martori.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-04-01 12:13:25
         
 
 

"Cu acestea, sper să nu vă fi supărat gluma mea, Europeea merge mai departe."

Europeea este, într-adevăr, o glumă. De obicei, din cele proaste.

"Și, cu voia dumneavoastră, toate păcatele europeice mi le asum."

În fine, facă-se voia domnului.

"Pudoarea este poate singurul sentiment care ne deosebește de animale."

Umberto Eco spunea că posibilitatea de a minți, dar poate că unii fac asta doar din pudoare.

Pentru ziua de azi, cred că motto-ul site-ului, cu o mică și nevinovată schimbare, poate fi:

De la criza asta, frate,
Și-acest site e pus pe rele,
În loc de “gogoși umflate”,
Ne oferㅔminciunele” !

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-04-01 12:07:36
         
 
  Prezint scuze Sandei Nicucie pentru că i-am invalidat de mai multe ori textul "Aprilie, ultima ninsoare" A fost postat imediat după textul "Europeea la final" și îi distrugea efectul. În final l-am lăsat pentru că la așa o tenacitate nu am avut ce face. Nici să-i spun că e o glumă nu puteam. Oricum, dacă nu era "Aprilie..." poate efectul ar fi fost mai amplu.

Prezint scuze Marianei Ghicioi (am scris bine?) pentru prejudiciile de natură emoțională.

Felicitări celor care au intuit. Formularea mottoul ar fi trebuit să vi se pară suspectă. E o p d î a. Erau primele litere ale cuvintelor acestui motto cam fără logică.

Veronica, Luchi, Doru ați intuit perfect însă argumentația Adianei Giurcă a fost de departe cea mai tare.

Mulțumesc tuturor. Mi-au făcut plăcere inclusiv criticile. Orice reacție se traduce prin aceea că aceluia care reacționează îi pasă. Și este esențialul.

Dacă cineva are timp și răbdare să facă o statistică și să vadă câte reacții individuale au fost la cele două topice, cred că ar fi interesant.

Mulțumesc și celor care s-au arătat dispuși să ajute Europeea și tuturor acelora care mi-au trimis e-mailuri.

Un e-mail chiar m-a emoționat:

„Doar o intrebare, rostita cu multa durere in suflet.

De ce?

Mi se pare nedrept. E o oaza intr-un ocean de mizerie. Chiar sunteti nevoit sa inchideti atelierul?

E vorba despre povara financiara? Poate ca o parte dintre noi am fi dispusi sa va sprijinim.

Este vorba despre altceva? Despre lipsa de timp? Despre o anume lehamite? Chiar nu se mai poate face nimic?

Mesajul postat m-a indurerat. O spun cu toata sinceritatea.

Sper din tot sufletul sa va gasiti timp pentru un raspuns.”

Am mai spus-o: eu vă iubesc pe toți. Și, când cineva îmi solicită să interzic pe altcineva, resimt o mare durere, aproape fizică.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-04-01 12:06:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23957
Comentarii: 120078
Useri: 1426
 
 
  ADMINISTRARE