PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
CORIDORUL Text postat de Suzana Deac Viaţa este un coridor, prin care omul numai odată trece. Nimeni nu ştie dinainte cât de lung este acest coridor, cât de transparent, cât de simplu. Nu ştim cu cine ne vom întâlni, pe cine prindem de braţ sau pe cine sprijinim... de ce, pentru ce sau până când ? Coridorul este o trecere obligatorie între două stări, te pun pe el când eşti mic sau când te alintă încă pe limba maternă, au grijă de tine şi tu nu ştii cum ai pornit pe acest coridor. Observi mai târziu cât de emoţionant este acest drum, cât de colorată e viaţa, plină de trăiri plăcute şi amintiri triste. Una din forţe te îndeamnă înainte, cealaltă înapoi, de multe ori eşti dezorientat, oare ce ar trebui făcut, cu cine ar trebui să vorbeşti, cui să zâmbeşti, când să ai încredere în cineva şi când nu, pe cine să crezi şi pe cine nu... Vâltoarea vieţii te apucă, trăieşti cu atâta putere, parcă te-ai născut cu această viteză, parcă ai putea învinge orice coridor. La un moment dat nu mai savurezi mulţimea, sentimentul, dragostea. Nici nu bagi în seamă că te deplasezi mai încet, mai serios, mai echilibrat. Treptat reuşeşti să înţelegi că drum înapoi nu este şi pentru acest lucru îţi încetineşti paşii. Deja nu mai alergi, nu te mai grăbeşti, ai vrea să rămâi mai mult timp într-un loc, dar timpul te ia de mână şi te duce cu el în ritmul lui propriu. Încet realizezi că nu există drum în sens invers, îţi poţi aduce aminte de orice dacă vrei, de tot ce ai lăsat în urma ta, dar pe oamenii din coridor nu-i poţi implanta lângă tine unde şi când ai vrea. În gând totul se poate. În imaginaţie, şi mai multe. Dar realitatea nu permite să învingi timpul. Timpul este invincibil şi jubilează, că el este atotputernic. Umblă în paşi mari peste capetele oamenilor, cu cizmele lui ne murdăreşte părul în gri, ca să-l facă mai apoi fără culoare, pe urmă cu o mătură dură face potecă în mijlocul capului. Cine e cel mai mare stăpân în lume ? – întrebi – banii, puterea, bunătatea, violenţa, egoismul, suferinţa sau iubirea ? Cel mai mare stăpân este pe pământ, sub pământ şi peste - timpul însuşi, care nu se opreşte niciodată, se deplasează încontinuu incluzând şi mişcarea şi spaţiul. Fără iertare atinge pe fiecare pe lângă care trece, mic sau mare, deştept sau prost. Timpul cu tine râde dacă ştii să râzi, timpul se asociază cu tine dacă îţi aprofundezi ideile, timpul se joacă cu tine dacă găseşti jucăriile tale preferate, timpul se culcă cu tine şi noapte aşterne pe corpul tău, ca să te visezi în ziua de mâine. Timpul poate să devină prietenul tău, iubitul, te poate sluji cu umilinţă dacă ştii să îl apreciezi. Deci, în timp e acolo şi sentimentul, şi bucuria, şi solidaritatea sau din contră, ura. Iar puterea este infinită, dar la acest lucru devii atent doar mai târziu, când începe să se reducă valoarea ta cea mai mare – timpul, care se scurtează în continuu. În viaţă omul adună de toate: bogăţie, frumuseţe, mâncare, obiecte şi amintiri, impresii şi parteneri, adună din obişnuinţă, datorită modei, din instinct, cu pasiuni. Omul adună tot, începând de la pietre la animale, de la imagini la melodii, dar uită să adune pentru el mai mult timp, el se scurtează tot mai mult, cum se lungeşte coridorul în spatele nostru. Este mult ce ai adunat, dar timpul s-a împuţinat. Colecţia este tot mai complexă, tot mai valoroasă şi bogată, dar timpul se face mai mic. De aceea timpul este cea mai mare putere, fiindcă îţi măsoară viaţa, scurmă în dimensiunea ta. Nu eşti proprietarul timpului tău. Târziu realizezi că nu poţi face curte timpului. El fuge, te prinde şi te trage după el fără milă. Ultimii kilometri ai coridorului te sperie, tot mai des îţi întorci capul în jurul tău şi mai ales în sens invers încerci să explorezi. Te interesează ceea ce a fost şi cum a fost şi te întorci în timp în epoca cea mai frumoasă, te opreşti în centrul locului, te minunezi de frumuseţe, te miri că atunci, mai demult, de ce nu păşeai pe loc mai mult timp în mijlocul spaţiului, unde a crescut atâta frumuseţe ? Numai gândurile pot să se întoarcă sau peliculele din filme, timpul te trage în cealaltă direcţie, până te enervezi şi începi să te cerţi cu el. Tu ţii la trecutul tău, şi-ţi aperi prezentul, îţi cauţi rădăcinile cu multă plăcere si înnoire, timpul din contră, păşeşte spre viitor, e prietenul lui de nedespărţit. De aceea ajungeţi să fiţi duşmani, tot mai sălbatici. Tu tragi sfoara încoace, timpul încolo. Şi nu îndrăzneşti să tragi sfoara mai tare, să nu se rupă şi să rămâi fără timp. Numai gândirea este reversibilă şi imaginea din imaginaţie – aceasta i s-a dăruit omului, animalului nu. De aceea este omul mai fericit, că ştie de fericirea lui. De aceea e mai nefericit omul, că este conştient că se micşorează coridorul, se termină şi dacă timpul te părăseşte brusc, îl va însoţi pe altul... Din acest motiv sunt mai fericite animalele sau plantele, că nu ştiu din ce cauză pot deveni nefericite... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23958 Comentarii: 120087 Useri: 1426
ADMINISTRARE