|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Daniela Luca |
|
|
trecãtoare prin nisipuri
mã-ntreb lacrima asta din ce ochi lasã urmã
strãine
acum nu pot vedea mai departe apele vineþii
oranjul arcuit nu mai existã
e adunat cumva într-o liniºte
sã nu mai þinem îmbrãþiºatã durerea
când uite se face iar dragoste pe celãlalt þãrm
dupã o altã rotire a stelelor
cer iertare lunii cã sunt absentã
de la simfonia celor singuri
am fãcut legãmânt sã iubesc în alb
strãine
cuvântul tãu e ca o nuia de mesteacãn
îmi deseneazã spirale printre scoici
le pipãi cu ochii închiºi
nu mã îndemna sã mai simt
am deja câteva morþi în lume rãtãcind
* Mulþumiri Elenei ªtefan pentru inspirata ei creionare, aceasta este versiunea modificatã în urma dialogului nostru aici.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da, Elena, ai dreptate. In acele doua versuri este o esenta anume. Ma deranjeaza un pic "asta" din "lacrima asta", de aceea. Dar trec si peste... asta. Imi place mult versiunea ta, mai reflectez la ce sa las in final si cum sa fie in armonie cu ceea ce sunt. E un mic poem pe care inca il simt in facere. Si incerc un bun echilibru intre expresie si impresie. Multam fain, in seara asta il las sa mai creasca un pic. Vedem maine, poate mai imblinzesc strainul din mine.
|
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2005-11-02 16:47:54 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Ma bucura faptul ca ai inteles demersul meu exclusiv in favoarea textului. Iti inteleg dorinta de a perfectiona poemul si m-ai convins ca lucrai la el inca. Nu puteai posta o noua versiune la cateva secunde dupa ce am postat eu.
Personal nu as renunta sub nici o forma la versul "mã intreb lacrima asta din ce ochi lasã urmã" Am si vrut sa-l remarc. De asemenea am intentionat sa remarc si celalat vers de forta "am deja câteva morþi în lume rãtãcind" Am preferat sa las textul nud pentru ca devine expresiv.
Raman la ideea ca poemul este asemenea unei femei frumoase care doar sugereaza formele. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2005-11-02 16:35:34 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Elena, multumesc, dimpotriva, imi prinde bine slefuirea, mai ales ca si eu am adus modificari poemului, vazind ulterior excedentul. Uite la ce varianta ajunsesem eu acum citeva minute, oarecum apropiata de versiunea ta, si ma bucura sa vad acorduri intre ele.
trecãtoare prin nisipuri încercuite
mã-ntreb din ce ochi lasã urmã lacrima
de sare e urma strãine de neputinþã
ºi nu pot vedea mai departe apele vineþii
când oranjul arcuit nu mai existã
adunat cumva într-o liniºte
sã nu mai þinem îmbrãþiºatã durerea
dragostea se face pe celãlalt þãrm
dupã o altã rotire a stelelor
cer iertare lunii cã sunt absentã
de la simfonia celor singuri
am fãcut legãmânt sã iubesc în alb
strãine cuvântul tãu e o nuia de mesteacãn
îmi deseneazã spirale printre scoici
ºi eu le pipãi cu ochii închiºi
nu mã îndemna sã simt cu privirea
am deja câteva morþi în lume rãtãcind
Te astept acolo unde ai cuvintele de adus.
Daniela
|
|
|
|
Postat
de catre
Daniela Luca la data de
2005-11-02 16:26:04 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Daca nu ar fi fost multe sintagme excesiv explicative "nisipuri incecuite", "sarea neputintei", etc si alte cateva inabilitati am fi avut de-a face cu un foarte reusit poem.
In speranta ca distinsa autoare nu se va supara supun atentiei acelasi poem din care am scos ceea ce, in opinia mea, excede poemului.
Iata o varianta care, evident subiectiv, pe mine ma incanta:
Strainul
trecãtoare prin nisipuri
mã intreb lacrima asta din ce ochi lasã urmã
strãine
nu pot vedea mai departe de ape vineþii
oranjul arcuit nu mai existã
s-a adunat într-o liniºte
de ce sã mai þinem îmbrãþiºatã durerea
când uite se face iar dragoste pe þãrmul celãlalt
dupã o altã rotire a stelelor
cer iertare lunii cã sunt absentã
de la simfonia celor singuri
am fãcut legãmânt sã iubesc în alb
strãine cuvântul tãu e ca o nuia de mesteacãn
îmi deseneazã spirale printre scoici
le pipãi cu ochii închiºi
nu mã îndemna sã simt
am deja câteva morþi în lume rãtãcind
|
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2005-11-02 16:20:34 |
|
|