|
|
|
|
|
|
|
|
|
Remontoarul |
|
|
Text
postat de
Florentin Sorescu |
|
|
Mă trezesc într-o zi cu moartea
în casă.
Stătea în balansoar relaxată
și se legăna.
- Ai grijă cu coasa aia! îi zic.
Cât pe ce să-mi tai perdeaua
și o am amintire de la bunica.
- Scuze! zice ea
după care o sprijină frumos
de calorifer.
- Și eu tot de la bunica am coasa asta,
sărăcuța de ea. A fost o femeie bună.
- Păi și la voi se întâmplă? o întreb eu mirat.
Nu știam că și moartea moare
la rândul ei.
- Ei, zice ea privindu-mă pe sub ochelari
cu subînțeles. Nimic nu este veșnic, doar
știi.
- Nu credeam că o să vii atât de repede.
M-ai luat cam nepregătite! continui eu
ca să mai câștig puțin timp.
- Păi n-am venit să te iau, îmi răspunde ea.
Voiam doar să te cunosc mai bine. Că uite, frati-to! Nu este zi în care să nu vorbim. Am devenit din ce în ce mai apropiați.
- Poate chiar prea apropiați îi răspund eu.
- În plus, îmi place aici, la tine, continuă ea făcându-se că nu-mi observă remarca,
ai o grămadă de vechituri. Și eu sunt
colecționară în felul meu. Din păcate, lucrurile astea noi
rezistă din ce în ce mai puțin. Nu mai sunt
la fel de trainice ca cele de demult.
- Asta cam așa e! îi răspund eu
oarecum mai degajat.
- Aproape că nici nu mai este nevoie
de mine. Au început să se ducă de la sine
și e mare păcat. Doar m-am pregătit atâta
pentru profesia asta. Numai eu știu cât am investit în ea. Mi-au trebuit secole întregi ca să mă perfecționez.
- Te-aș putea ajuta cu ceva? o întreb.
- Nu, mulțumesc! îmi răspunde ea. Mă descur singură. Voiam doar să-ți spun că stai cam mult pe facebook. Nu știu ce dracu' oi fi găsind acolo, aproape că nici nu mai ai timp să te gândești la tine. Generația asta a voastră îmi cam dă de furcă. În plus, aproape nici nu mai știi să deosebești un cont fals de unul adevărat. Uneori îmi dă senzația că sunteți morți dinainte.
- Păi este secolul vitezei, nu? îi răspund eu
mustăcind puțin. Trebuie să te adaptezi, altfel ce te faci?
- Da! Îmi răspunde ea. Dar parcă prea v-ați adaptat. Înainte vreme vă mai găseați timp și pentru altceva. Un pic de răgaz nu strică nimănui. De aceea am și luat decizia să vă vizitez când și când. Să nu ziceți că v-am luat pe nepregătite.
- Bine! îi răspund eu. Mulțumesc de vizită. Acum trebuie să plec, musai să ajung la o întâlnire.
- Ceasul ăsta l-aș putea lua? Zice ea ridicându-se brusc. Văd că este de la începutul secolului trecut. Foarte frumoasă lucrătură...
- Mai lasă-mi-l puțin, te rog! Țin mult la el.Este piesa mea de rezistență.
- Bine, îmi zice ea, ți-l mai las un pic, dar nu uita să-l mai întorci când și când, altfel sigur n-o să mai ticăie și parcă-mi pare și mie rău. Ceasornicile astea vechi aveau ceva aparte, parcă măsurau timpul altfel. Nu erau ele atât de precise ca cele de-acum, dar zici că timpul avea alt preț. Când învârți remontoarul aproape imposibil să nu te gândești la moarte.
- Aici cam ai dreptate! îi răspund. De-aia nici nu l-am întors în ultimul timp, mă cam deranjează ticăitul lui. Sună prea tare, aproape ca o amenințare.
- Mie tocmai asta îmi place! zice ea zâmbindu-mi cu subînțeles. În plus, adaugă luându-și la revedere politicos, nici eu nu știu prea sigur când va fi următoarea vizită. Și nici ce va fi atunci.
Florentin Sorescu |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Mulțumesc,d-na Elena Ștefan,pentru lectură și apreciere. Între timp am mai lucrat la el, acum sper/ cred că stă mai bine.
PS. În timp ce-l scriam,chiar m-am trezit cu moartea în casă. La propriu.
Remontoarul
Mă trezesc într-o zi cu moartea
în casă.
Stătea în balansoar relaxată
și se legăna.
- Ai grijă cu coasa aia! îi zic.
Cât pe ce să-mi tai perdeaua
și o am amintire de la bunica.
- Scuze! zice ea
după care o sprijină frumos
de calorifer.
- Și eu tot de la bunica am coasa asta,
sărăcuța de ea. A fost o femeie bună.
- Păi și la voi se întâmplă? o întreb eu mirat.
Nu știam că și moartea moare
la rândul ei.
- Ei, zice ea privindu-mă pe sub ochelari
cu subînțeles. Nimic nu este veșnic, doar
știi.
- Nu credeam că o să vii atât de repede.
M-ai luat cam nepregătite! continui eu
ca să mai câștig puțin timp.
- Păi n-am venit să te iau, îmi răspunde ea.
Voiam doar să te cunosc mai bine. Că uite, frati-to! Nu este zi în care să nu vorbim. Am devenit din ce în ce mai apropiați.
- Poate prea intimi chiar! îi răspund eu.
- În plus, îmi place aici, la tine, continuă ea făcându-se că nu-mi observă remarca,
ai o grămadă de vechituri. Și eu sunt
colecționară în felul meu. Din păcate, lucrurile astea noi
rezistă din ce în ce mai puțin. Nu mai sunt
la fel de trainice ca cele de demult.
- Asta cam așa e! îi răspund eu
oarecum mai degajat.
- Aproape că nici nu mai este nevoie
de mine. Au început să se ducă de la sine,
și e mare păcat. Doar m-am pregătit atâta
pentru profesia asta. Numai eu știu cât am investit în ea. Mi-au trebuit secole întregi ca să mă perfecționez.
- Te-aș putea ajuta cu ceva? o întreb.
- Nu, mulțumesc! îmi răspunde ea. Mă descur singură. Voiam doar să-ți spun că stai cam mult pe facebook. Nu știu ce dracu' oi fi găsind acolo, aproape că nici nu mai ai timp
să te gândești la tine. Generația asta a voastră îmi cam dă de furcă. În plus, aproape nici nu mai știi să deosebești un cont fals de unul adevărat. Uneori îmi dă senzația că sunteți morți dinainte.
- Păi este secolul vitezei, nu? îi răspund eu
mustăcind puțin. Trebuie să te adaptezi, altfel ce te faci?
- Da! Îmi răspunde ea. Dar parcă prea v-ați adaptat. Înainte vreme vă mai găseați timp și pentru altceva. Un pic de răgaz nu strică nimănui. De aceea am și luat decizia
să vă vizitez când și când. Să nu ziceți că v-am luat pe nepregătite.
- Bine! îi răspund eu. Mulțumesc de vizită. Acum trebuie să plec, musai să ajung la o întâlnire.
- Ceasul ăsta l-aș putea lua? Zice ea ridicându-se brusc. Văd că este de la începutul secolului trecut. Foarte frumoasă lucrătură...
- Mai lasă-mi-l puțin, te rog! Țin mult la el.
Este piesa mea de rezistență.
- Bine, îmi zice ea, ți-l mai las un pic, dar nu uita să-l mai întorci când și când, altfel sigur n-o să mai ticăie și parcă-mi pare și mie rău. Ceasurile astea de buzunar aveau ceva aparte, parcă măsurau timpul altfel. Nu erau ele atât de precise ca cele de-acum, dar zici că timpul avea alt preț. Când învârți remontoarul aproape imposibil să nu te gândești la moarte.
- Aici cam ai dreptate! îi răspund. De-aia nici nu l-am întors în ultimul timp, mă cam deranjează ticăitul lui. Sună prea tare, aproape ca o amenințare.
- În plus, nici eu nu știu prea sigur
când va fi următoarea vizită, adaugă ea. Și nici ce va fi. |
|
|
|
Postat
de catre
Florentin Sorescu la data de
2021-04-21 14:09:55 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Cu aparență de facil, textul aduce lectorul în situația de a se poziționa față de situații actuale, contextualizate și profunde. Ideea ”Musafirei” care să-și viziteze viitoarele ”victime” este bine-venită și face dialogul oarecum relaxat și spumos.
Un text bun pe care l-am și înstelat.
PS: De corectat ”M-ai luat cam [pe] nepregătite!”
”trainice ca cele - trainice ca acelea” |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2021-04-21 10:48:20 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|