PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Minunea din Valea Viilor Text postat de Gheorghe Rechesan Victor Laza îşi sprijini coatele de grinda parmalîcului, privind din cerdac peste tot cuprinsul văii desfăşurate înaintea lui. Costişele, săpate în terase concentrice, adăposteau mii de araci de vie plantaţi în şiruri regulate. Nasul lui borcănat, vineţiu, inspiră cu lăcomie boarea parfumată cu miresme dulci de poamă şi de pămînt sec, pietros. Inspiră adînc şi ochii tulburi, apoşi, cu albul împînzit de vinişoare sîngerii, admirară mulţumiţi sutele de hectare pe rod, cu viţă nobilă, premiată, nu poşircă din hibrid. Sorbi o gură de cafea, pufăind mulţumit din ţigara cu filtrul dungat auriu. Se învăţase să bea dimineaţa cafea ca orăşenii şi fuma doar tutun scump. Îi dădea mîna, bună afacere făcuse cînd pusese mîna pe viile fostului I.A.S.! Pămîntul nisipos de pe coastele îndreptate spre apus era tocmai potrivit pentru cultivarea strugurilor de soi, nu degeaba plantaseră saşii vie acolo, iar satul luase numele de Valea Viilor. Saşii, cîţi se mai găseau în zonă, se cocîrjaseră de bătrîneţe, nu mai erau buni de muncă, iar cei tineri veneau din Vaterland doar în concedii.Laza îşi cumpărase tractoare şi tocmea în fiecare toamnă zilieri la cules, iar în anii buni, aşa cum se arăta a fi şi acesta, scotea peste suta de mii de hectolitri. Nu-i tescuia el, trimitea remorcile, pline ochi cu ciorchinii dulci, "franţuzului" ce-şi instalase fabrică de vin la jumate de oră de mers din sat şi care cumpăra producţia tuturor vierilor de pe Tîrnava Mică. La două-trei sute de metri, pe cărarea dintre plaţul casei lui şi grădina lui Boştinar, Laza zări o mogîldeaţă îmbrăcată într-o salopetă albastră, decolorată de soare şi de ploi, cu o pereche ponosită de cizme din cauciuc în picioare. Păşea anevoie, şchiopătînd greoi, de parcă stîngul, ţeapăn din genunchi, cosea calea celuilalt picior. Îl recunoscu lesne, îl ştia tot satul pe Tolea Ignat, de loc de pe lîngă Murfatlar, lipovean după mamă, venise în urmă cu cinci ani în vale ca să-şi cîştige traiul. Lucrase ca tractorist în viile lui, era harnic şi priceput, dar într-o primăvară, luînd prea din scurt volanul la o curbă, se răsturnase într-o rîpă. Scăpase dintre fiarele hîrbuite, dar rămăsese beteag rău de-un picior. "Patronul" , cum îi ziceau mai nou toţi lui d'alde Laza, îl iertase de pagubă, tractorul nu mai era bun decît de dat la fier vechi, ba ca să scape de un proces nedorit îi pusese-n mînă şi ceva bani, iar Tolea rămase în sat agonisindu-şi pita cum putea. La început din banii primiţi îşi cumpărase o drujbă şi tăia grinzi, ostreţe, ori bulumaci pentru acoperişuri oriunde era nevoie. De necaz însă, se apucă de băut, da' nu vin curat, care se găsea din belşug, ca tot gospodarul, ci vinars şi tescovină tare, care te prosteşte şi-ţi macină ficaţii. Drujba o dăduse pe băutură, iar acum umbla ca vai şi-amar de el cu un firiz şi-o toporişcă-n spinare, tăind lemne de foc pe la oameni, ori reparînd cîte-un gard dărîmat. Acu se opri în livada lui Boştinar şi măsura din ochi un cireş bătrîn şi uscat. Pesemne Floarea Boştinarului, care era văduvă de multă vreme, îl tocmise să-l taie, pentru că nu mai rodea. " Ar trebui să-l chem şi la mine, să-mi dreagă poarta la şură, gîndi Laza, că nu se mai închide bine!" Apoi alungă repede acest gînd, avea destule slugi, mai ales că nu-i venea la-ndemînă să vorbească cu Tolea, care după năpasta cu prăvălirea tractorului, nu-l privea cu ochi buni. Pe lîngă piciorul strîmb, rămase şi gîngav din izbitură şi, cum era mai toată vremea afumat, greu te puteai înţelege cu el. Peste haturi, schilodul începu să izbească cu toporul în trunchiul noduros, făcînd să răsune văzduhul, în bătăi repetate şi seci ca ţăcănitul unei ciocănitori. Lovea fără spor, fiindcă lemnul vîrtos se-mpotrivea cu încăpăţînare lamei ştirbite. Lăsă toporul jos şi potrivi în crestătură joagărul şi începu să ferestruiască cu trudă. Floarea ieşi din casă cu un deţ de trascău în mînă, iar Tolea îl dădu peste cap dintr-una. Soarele pripea călduţ, aşa că-şi scoase salopeta peticită, iar razele aurii îi poleiau torsul zdravăn, asudat şi roşcovan, sub ochii lacomi ai Floricăi, care-l privea cu nesaţ. " Ia te uită, gîndi Laza, urmărind înveselit scena, cum jinduie găina bătrînă după morcov tînăr!" După al treilea ţoi de vinars, Tolea ajunse cu lama fierăstrăului dincolo de jumătate din grosimea copacului şi proptindu-se-n el, îl făcu să se prăvălească, scîrţîind cu glas jeluitor, de parcă ar fi fost viu. Ciopli din topor şi ţandăra în care atîrna, trase deoparte truchiul doborît şi se aşeză ostenit pe buturuga ce rămase înfiptă încă în rădăcini. Floarea veni cu un dărab de pită, o sticlă de vin şi-o palmă de slană ca să-l omenească. " Hehehe, îi dă şi demîncare vădana, ca să prindă puteri"! constată spectatorul din cerdac. Zîuaşul se ridică să ia mîncarea din mîinile femeii, dar aceasta, privind înaintea ei, scoase un ţipăt lung şi pică pe brînci în tină. " Ce dracu' face, se miră Laza, a pălit-o damblaua de atîta aţîţare..." Tolea se suci îndărăt, privind prostit spre buturuga alburie, apoi căzu şi el în genunchi, bătînd o sumedenie de cruci late. Laza se smulse din cerdac şi coborî iute scările casei, săltîndu-şi pîntecul rotund. O luă pieziş printre haturi pînă-n gardul Boştinarilor, strigînd din mers: - Ce-aţi păţit, măi zăluzilor, v-a lovit şlogu'? Tolea gîngăvind arătă spre buturuga care lucea curată-n lumină: - Mi...mi..mi-nu-ni... m-m-mare minuni! - Tulai Doamne, întări şi Floarea cu lacrimile curgîndu-i şiroaie pe obrazul încreţit, mare minune, apără-ne Cristoase şi ne păzeşte! "Patronul" se apropie de trunchiul retezat şi se zgîi lung la buturugă. Între scoarţă şi miez, în cercul rotund al tăieturii, se zărea o cruce de o palmă, întunecată la culoare şi clar încrustată în carnea gălbuie a cireşului. Luă sticla cu vin chihlimbariu şi-o turnă peste buştean, şterse apăsat cu palma lemnul, dar semnul lucea în continuare, umed, limpede, triumfător. * Vestea se răspîndi iute în tot satul şi oamenii veniră buluc ca să vadă minunea din grădina Boştinarului. Veni răsuflînd anevoie, purtîndu-şi burdihanul greu cuprins în rantie şi popa Coman, poreclit de săteni "Gîtlej Uscat", care împingînd în lături liota de curioşi stropi cu agheasmă buturuga şi porunci ţîrcovnicului să pună doi bărbaţi de nădejde care să străjuie sfîntul semn, zi-noapte. Se nimeri să fie în ajun de sărbătoare, a doua zi era Înălţarea Sfintei Cruci, iar apariţia aceasta avea fără îndoială tîlc dumnezeiesc. Pînă seara, pe vale nu se mai vorbea decît de crucea din cireş. Tolea povestind pentru a nu ştiu cîta oară întîmplarea, fu cinstit la cîrciumă cu atîta vinars şi pălincă, încît adormi beat-criţă, după ce plecară toţi muşterii pe la casele lor, pe duşumelele pline de mucuri şi noroi uscat . A doua zi, toată suflarea de pe vale se adună în biserică, de unde, după slujbă, se porni în mare alai, cu părintele Coman şi praporii purtaţi dinainte, spre locul minunii. Popa puse să se împrejmuiască butucul sfînt cu sîrmă de la vie, întinsă între nişte pari, iar deasupra se-ntocmi un umbrar ca să nu-l ude ploaia ori să-l pripească soarele. Rînd pe rînd, femei, copii şi bărbaţi în toată firea, îngenuncheau în faţa buşteanului însemnat, se închinau şi aprindeau cîte o lumînare. Betegii şi muierile sterpe se-nghesuiau să-l atingă, ba unii mai habotnici îşi lipeau buzele de el ca şi cînd ar fi fost moaşte sfinte. Sosiră autobuze încărcate cu credincioşi de la oraş şi se şuşotea că va sosi însuşi preasfinţia sa, mitropolitul Ardealului să sfinţească minunea. Atîta amar de popor nu se văzuse prin partea locului nici la alegeri, iar cel mai fericit dintre toţi părea a fi norocosul de Tolea, căruia duhul sfînt îi îndreptase toporul spre dezvăluirea acelei taine închise într-un cireş uscat, fiindcă toată lumea îl firitisea şi-i dădea de băut. ** - Scoală măi bărbate, zise nevasta lui Laza, scuturîndu-l cu putere, hai scoală-te odat ' ! Omul mormăi ceva nedesluşit şi se suci pe-o parte, dar femeia nu-l slăbi, pînă nu-l văzu că deschide ochii. -Ce-i, măi muiere, de ce m-ai trezit cu noaptea-n cap? Tocmai visa că se plimbă prin vie şi ciorchinii aurii, răscopţi se preschimbau sub degetele lui în teancuri, verzi şi vinete, de euro. -Tu ai vreme de dormit şi alţii se căpătuiesc! bombăni acră consoarta. -Ce-i mă femeie, nu ţi-e bine? Se ridică şi căută, bîjbîind setos, pe noptieră, cana de-o litră plină mereu cu vin. -Du-te mai bine şi-adu-mi nişte vin rece din beci! -A venit televiziile...proteveul şi tăte antenele... iară ţie-ţi arde de băut...popa Coman dă interviu...şi Floarea lu' Boştinar a dat...ba pînă şi orbetele de Tolea e la ştiri! -Ai bolunzit, Tolea, la ştiri? Îşi trase nădragii şi coborî scările la parter, unde-şi făcuse un living ca-n neckerman, cu fotolii şi canapele de piele şi o plasmă cu ecranul cît uşa şurii. Într-adevăr, mutra roşcovană a lipovanului se lăţea voioasă pe toată sticla, în timp ce povestea repăortrilor cum a visat-o pe maica Precista şi pe arhanghelul Gavriil şi îndemnat de sfîntul Duh şi-a luat toporul ca să dezvăluie lumii semnul dumnezeiesc. Purta o cămaşă curată, se primenise, era bărbierit şi parcă nici nu se mai bîlbîia ca-nainte. Laza scuipă scîrbit şi luă o duşcă zdravănă de vin proaspăt dar,femeia măruntă, cu nasul ascuţit şi ochi iscoditori nu se lăsă : -O s-ajungem de ruşinea văii, dacă îşi fac reclamă tăţi sărăntocii la televizăr...du-te şi tu că doar pămîntu' lu' Boştinar e-n arendă la noi... Omul se-nfurie de atîta cleveteală: - Nu-i treaba noastă, să facă popa ce-i de făcut... -Păi ar face da' nu i s-arată...că a vrut să mute buturuga cu cruce cu tăt în beserecă...da' nărodu' dă Tolea nu-l lasă, că el l-a găsît...amu' zîse Floarea, că de la ea vin, că vrea să-i cumpere minunea un pastor bogat dîn America, îi dă cică sute dă mii de dolari pe ea! Auzind de bani, Laza se-nvioră deîndată şi-şi făcu pe loc un plan. Întîi sună un funcţionar de la Primărie să-i dea o hîrtie de la cadastru, apoi formă numărul unui avocat care-l scosese din belea şi-n alte dăţi cînd avusese procese cu statul ori felurite daraveli. După ce goli stacana de vin, fluieră un argat să-i scoată maşina, un Toyota Land Cruiser V8, din garaj şi plecă îngîndurat. Cînd se coborî din jeep, în livadă, îi găsi pe doar pe Tolea şi pe Elvis Covaciu' care-şi făceau de lucru cu nişte lanţuri cu zalele cît pumnul. Reporterii şi cameramanii de la televiziuni se împrăştiaseră care-ncotro, unii să guste licoarea din crama locală, alţii să filmeze coclaurile şi viile. -Ce faci, mă Tolea, hohoti el, altoieşti cireşu' să facă cuie or' potcoave? Elvis rînji politicos, scoţîndu-şi şapca murdară de funingine de pe creştetu-i negricios, dar Tolea se burzului arţăgos: -Nu v-v-vorbi cu pacat, domn' patrion că te bati D-D-Dumnezău! -Iote mă la el, zise Laza, unde se găsi sfinţenia să s-aciueze..da' ce faci cu lanţul ăla? - L-L-Lumea e rea şi s-s-stricată...lucrarea Domnului trebuieşti pazîtă ghini! -Legăm crucea meseriaş, adăugă ţiganul, să n-o şparlească careva! Laza se înfipse cu tălpile bine-n pămînt şi spuse răspicat: -Măi, Tolea, vinde-mi-o mie! Îţi dau o drujbă nou-nouţă pe ea şi credit la birt pe un an întreg! -N-n-n-o vînd, răspunse bîlbîitul, f-f-facem o lavrî acilea-şa! -O, ce? ridică vocea celălalt. -O l-l-lavrî, o monastire cum să dzîci pi la voi, un lacaş dă-nchinăciune... s-s-să vie să să minuneze la sîntul s-s-sămn toţ c-c-credincioşii! Covaciul îşi termină treaba cetluind buturuga în lanţuri pe care le petrecu în scoabe de fier înfipte-n pămînt. Văzînd că nu-i rost să se-nţeleagă cu tontul, Laza se aburcă înapoi în maşină. De la volan, îi aruncă Floarei care ieşise în ogradă cu un snop de lumînări şi-o candelă mare: - Las' că vedem noi acu-i pămîntul pe care-a crescut cireşu'! Femeia îşi făcu cruce şi-l sudui, dar el n-o mai auzi. Demară şi plecă în trombă, drept spre casa parohială. *** Părintele Coman îşi mîngîie barba stufoasă, înspicată cu smocuri dese, argintii şi turnă încă un rînd de fetească sclipitoare-n pahare: -Acu' Victore, eu ce să zic: dacă nebunu' nu vrea să mă lase să duc minunea în biserică, lîngă altar, ce poci face? Să chem poliţia, să fac plîngere la sfîntul Sinod? Laza bău şi îşi drese glasul: -Vrei sfinţia-ta, să pună mîna baftiştii şi penticostalii pe minunea ivită aici, în vatra noastă strămoşească? Gîndeşte-te bine! Popa alungă o viespe care bîzîia în jurul cănii goale: -Nici vorbă, da' trebe să cumpănim îndelung! -Ce să cumpănim, clipi şiret celălalt, io-s om de acţiune, nu dascăl de evanghelii...vorbeşte mata cu cine trebe să dea dezlegare, că io scot act de la cadastru că cireşu' e pe pămîntu' meu şi pînă mîine seară, lemnu' cu semnu' sfînt e la dumneata-n ogradă! -Aşa ar fi firesc, încuviinţă preotul, ca semnul mîntuirii să stea în clădirea parohiei celei mai apropiate... -Aşa o să fie, întări Laza, şi socot că preacucernicul mitropolit, cînd o fi să se scoată la licitaţie viile de pe lîngă mănăstiri, o să-şi aducă aminte de donaţia mea...vorba ceia: o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul... -Fireşte, fireşte, zise preotul, ştie şi preasfîntul că eşti om de ispravă..da' gîndesc cum să facem treaba creştineşte şi fără zarvă prea mare! -N-ai dumneata grijă, n-o să simtă nimenea ş-odată ce-i la parohie şi e sfînţită, başca atestatu' dă autenteficare, vreau să văd cine mai are coraj să revendice butucu'! Laza plecă mulţumit după ce dădu mîna cu preotul, ca la încheierea unei afaceri bănoase. **** Nu s-a aflat niciodată cine a pus focul. Unii zic că Laza, de ciudă că n-a putut să cumpere buşteanul sfînt, a aruncat într-o noapte o canistră de benzină şi-un chibrit aprins peste el. Alţii zic că popa e de vină, fiind îngrijorat că-şi pierde enoriaşii. Sunt şuşoteli care spun că prostul de Tolea a vrut să dovedească unor turişti că minunea nu arde şi n-a izbutit decît s-o facă scrum. Poliţia, venită deabia în dimineaţa următoare, a făcut un raport, din care rezultă că s-a aprins de la nenumăratele candele care se aflau în preajmă. Floarea se jură, oricui stă să o asculte, că ieşind în noaptea aceea afară, a văzut cum, din pălălaia înaltă de-un stat de om, s-a întrupat chipul Domnului Iisus, care i-a glăsuit despre venirea Apocalipsei cu potop de foc pe pămînt. Fiindcă începuse culesul viilor devreme în acel an, întîmplarea a fost repede uitată şi oamenii de pe vale şi-au văzut pe mai departe de treburile lor. După incendiu, Tolea a dispărut fără urmă, zice-se că s-ar fi întors în Dobrogea şi s-ar fi tuns călugăr la un schit îndepărtat. Folos de pe urma minunii cu crucea din cireş a tras doar popa Coman care, multă vreme după această întîmplare, a vîndut tăciuni sfinţi oricui avea trebuinţă, fiind, după actul întărit de mitropolie, folositoare la tot felul de necazuri trupeşti ori sufleteşti. Singurul semn, care stă mărturie, că-n trupul unui cireş s-a ivit semnul crucii, e groapa neagră, plină de cioate arse, rămasă în grădina lu' Boştinaru. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   mulţam, Radu!adevărul e că prin anii 90 era plină presa de ştiri senzaţionale, pe lîngă povestea găinii cu trei capete care năştea instant pui vii era şi asta.iniţial vroiam să scriu un story mai lung cu un reporter care cercetează cazul şi intră-n conflict cu autorităţile bisericeşti dar, am ajuns la forma asta, cu tentă locală.   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-04-26 09:03:17               să ții omu-n în priză cu o povestioară de doi bani ca asta, se cheamă talent, dar cred că ți-am mai spus-o.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2018-04-25 23:46:57	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE