PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
COLOMPEEA -2 Text postat de Gheorghe Rechesan 2. În anii comunismului, colompeienii n-au dus-o chiar atît de rău, adaptîndu-se cum puteau sloganului „ De la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi!” Au ținut pasul, cum ar veni vorba, cu vremurile noi, asemenea altor milioane de oameni ai muncii de la oraș și sate. După plecarea rușilor, în sat a fost înființată cooperativa agricolă de producție „ Malul Frumos”, iar ei s-au descurcat de minune. De bine, de rău, grîul creștea spornic și înalt, ca-n vremurile lui Dromichete și Alicsandru Machidon, de nu se vedea cal și călăreț din lan, muierile suite pe tractoare, arau, semănau, ierbicidau și treierau păioasele și păpușoiul obținînd recolte record la hectar și titlul de fruntașe în întrecerea socialistă, iar bărbații,ei se învîrteau de colo-colo prestînd munci responsabile ca brigadieri, normatori, merceologi, magazioneri sau se ocupau cu contrabanda. A lu Secară ajunsese mahăr mare în vamă la Giurgiu, Dunărea era la o azvîrlitură de băț, ar fi fost păcat să irosească prilejul. Cărau la vecinii bulgari rulmenți, bielete, gume de tractor, becuri, motoare electrice, sîrmă de cupru șutită din transformatoare și se întorceau împovărați cu borcane de castraveciori, zacuscă, varză murată, țigări bulgărești și cabernet din sfeclă roșie. Reprezentanții mărunți ai statului n-aveau decît de cîștigat din șperțurile primite pentru obținerea produselor industriale, muncitorii şi ei, că aveau de lucru și toată lumea era mulțumită. Colompeienii cooperatori își rotunjeau veniturile șterpelind fiecare cum putea și de unde putea. Colo o coșarcă de știuleți, ici un săcui de făină, cinci-șase boboci de rață, o litră de oloi, o damigeană de rachiu, dintr-astea, la îndemînă oricui. După mintea lor nici nu era păcat, fapta neputînd fi considerată furtișag, că doar luau din avutul comun, al tuturor, după nevoi, cum spunea partidul comunist. A lu Pai-Uscat a plecat la oraș, să facă școala de electricieni, fiindcă de curînd se trăseseră stîlpi de curent în Colompeia și era mare trebuință de meseriași în acest domeniu. Urma sfatul marelui Lenin care zicea: „ Comunism egal puterea sovietelor plus electrificare”. Se pare că-i mergea bine pe-acolo, fiindcă îi trimitea lui tac-su ilustrate cu locurile pitorești ale patriei pe care le vizita. Îl bătrîn le punea în ramă, lîngă icoane și își făcea cruce, zicîndu-le vecinilor: „ Ionel al meu a ajuns domn mare, injiner la făbrica dă corent, îmblă prin tot locu cu geanta sub braț și plaivazu dupe ureche!” Satul s-a modernizat și el. În piața centrală, peste drum de biserică s-a ridicat clădirea fățoasă, din cărămidă, cu etaj, a primăriei, pe ulițe au fostinstalate megafoane care difuzau cîntece patriotice și muzică populară, zi-noapte, iar pe stîlpii de curent ardeau becuri multe ca să nu pice noaptea în șanțuri petrecăreții care se întorceau acasă de la crîșmă pe două cărări. Primar era a lu Boștină, odrasla popii, un ins descurcăreț și isteț, deși n-avea carte decît patru clase primare, și alea făcute de mîntuială. După ce popa fusese săltat de comuniști și mutat de colo-colo, pînă se beteji și muri, fiu-su, văzînd cum stă treaba şi de unde bate vîntul schimbării s-a lepădat de toate cele sfinte, repejor, fără să stea pe gînduri prea mult, și a intrat în partidul comunist. Nu pierdea prilejul să le povestească tuturor în crîșmă, unde bea mereu pe veresie, cum se petrecuseră, în amănunt, faptele: „ Bă, și-atuncea, într-o sară, să fi fost așa, pe la jumatea lui martie, numa ce primesc io un tilifon, cum să mă prezint de urgență la tovarășul Dej. Nu apuc să mă dumiresc care+i chichirezu că mă pomenesc la poartă cu o volgă neagră ş-un şofer...să mă scuipați între ochii dacă vă mint, o trimisese să mă ducă la comitetu central. Ce era să fac, mă sui în ototurism, ăla mînă ca turbatu, cu două sute la oră și mă pomenesc, frati-miu, într-o juma de cias în Bucuresci, la Dej în birou. Tovarășe Boștinariu, zîce Dej, matale ești om din popor, muncitor și de încredere...nu vrei să intri la mine-n partid? Io mă codesc oleacă, că mă luase așa, ca din oală și-i răspund: Deh, nuș ce să fac...să intru, să nu intru...parcă nu-i de mine! Da, așa i-am zîs, dară Dej nu se lăsă: Eu și partidul avem nevoie de tine, tovarășe, tre’ neapărat să intri! Atunci intru, zîc eu, dacă-i nevoie! iară Dej scoate din biuroul lui mișto o steclă mare cu vutcă rusească, toarnă în pahare, ciocnim de spor și sănătate și bem pînă o golim...uite-așa a fost, să nu mă mai ridic io de la masa asta dacă vă mint!” În această perioadă de mari convulsiuni sociale, locuitorii Colompeei se împart în două tabere:cei care s-au adaptat cerințelor construirii socialismului biruitor în orașe și în sate și cei care, asemenea strămoșilor, se sustrag obligațiilor către stat ca-n vremurile cînd își ascundeau avutul de perceptorii romani prin rîpe și-n scorburile sălciilor. În mod paradoxal, căci era școlit în lumina dogmelor marxist-leniniste, tînărul a lu Pai-Uscat, pe numele său întreg, eliberat de biroul județean Giurgiu al evidenței populației, Ionel Pompei Păiușcă, se arăta cam duplicitar fiindcă se situa, instinctiv, într-a doua categorie . Cînd își vizita consătenii, lăsa deoparte educația de orășean, lua parte la muncile cîmpului, petrecea în cîrciumă, bea, se veselea împreună cu ei pretîndu-se la glume groase, iar apucăturile sale colerice, firea sa rebelă, cîrcotașă, nesupusă autorităților, răzbăteau ușor la suprafață prin pojghița superificială a educației primită în școala profesională de electricieni. Cîteodată pica pe gînduri dinaintea unei sticloanțe cu rachiu de corcodușe fiindcă îl munceau gînduri înalte, cum ar fi sensul vieții și enigmele încă nedeslușite de savanți ale universului. Se resemna repede în fața acestor întrebări grele, golea butelca și-și promitea sieși să le dezlege ajungînd astfel un om important şi respectat. În concedii citea mult, cam tot ce îi pică în mînă, de la romanele lui Alexandre Dumas pînă la Theogonia lui Feuerbach. Ținea un jurnal în care își nota progresele și scria poezii înflăcărate și naive în care răzbăteau ecouri din clasicii literaturii române. Pe plan sentimental se simţea, încă neîmplinit fiindcă îl urmărea, ca o o pecete de neșters, ca o arsură a inimii niciodată complet cicatrizată, amintirea nefericitei întîlniri cu joimărița. Nenorocul îl urmărea şi, pe lîngă necazul cu muierile, păţi o boacănă şi mai mare, care era cît pe ce să-l coste viaţa. Într-o zi de marţi, la cele trei ceasuri rele, se sui pe un stîlp de înaltă tensiune ca să verifice un contact şi-l lovi un trăsnet iscat din senin. Scăpă cu viaţă, fără răni grave, dar rămase cu nişte apucături ciudate şi, ori de cîte ori se afla în preajma unui cîmp electromagnetic, părul i se zburlea ca o creastă de cocoş, ochii i se holbau de credeai c-o iau la vale şi-i ieşeau scîntei pe nas şi pe urechi. Şi pînă la acel moment nefast fusese el cam arţăgos şi slobod de gură dar, de-acum pas să-i mai intri în voie. Îi sărea ţandăra din te miri ce, tuna şi fulgera, făcea spume la gură şi se tăvălea pe jos ca apucat de streche dacă îndrăzneai să i te pui împotrivă. Au venit și anii cocliți de rele și lipsuri ai epocii de aur. Nu se mai găsea de mîncare, alimentele de bază se vindeau pe cartele, curentul electric se întrerupea cînd ţi-era lumea mai dragă, ţara întreagă se scufundase în beznă şi frig, în fabricile şi uzinele făloase muncitorii se făceau că lucrează, iar agricultorii minţeau de îngheţau apele, raportînd producţii la hectar de neatins. Colompeienii au reacţionat ca şi strămoşii lor. S-au lăsat pe tînjală, trăind de azi pe mîine, lăsînd cîmpurile în paragină, holdele nelucrate, oile nemulse, orătăniile nemîncate de parcă ar fi vrut să le facă în ciudă comuniştilor. Pe deasupra, într-o primăvară lovi o molimă de muriră toate găinile, curcile şi raţele din bătătură. Veni atunci în sat o şatră de lingurari care adună tot păsăretul decedat dîndu-le sătenilor la schimb piepteni de os, linguri, oale, cratiţe şi copăi din tablă zincată. Numai în gospodăria lui Pai-Uscat n-avură spor fiindcă acesta se zborşi şi se luă în gură cu ei, că tare nu-i plăcea neamul ţigănesc, zicîndu-le că mai bine zvîrle orătăniile moarte la cîini decît să lea dea lor. Atunci, o pirandă în etate, cu părul încărunţit şi fire ţepoase în bărbie se apropie de gard şi-i spuse cu un glas mieros: „ Haoleu, frumozule şî chiposule, da’ dă ce eşti cătrănit, bre? Hai la baba, să-ţ ghicească dă noroc, dă parale, dă ce vrea inima lu’ matale !” El o ameninţă că dezleagă zăvozii din lanţ dar baragladina nu se lăsă alungată şi atîta îl bătu la cap că, pînă la urmă îi dădu drumu-n ogradă. Baba îi ghici în palmă, apoi îi dădu în bobi şi ascultă ghiocul, pe scurt îşi arătă toată priceperea ei de solomonară, iar la urmă trase concluzia: „ Matale, boiarule, eşti vrăjit, ai văzut o fomeie naltă şî bengoasă, cu ochii ca tăciunele care ţi-a tăiat vlaga bărbăţiei şi ţi-a legat cununiile!” Nelu Păiuşcă, fire ţîfnoasă, neîncrezătoare, care se fălea că nu-i suflă nimeni în ciorbă, pică pe gînduri. Nu prea credea el în eresuri, ca unul educat după principiile materialismului dialectic şi istoric, dar prea se potriveau prezicerile ţigăncii cu cele pătimite după întîlnirea cu joimăriţa. „ Şi care-i leacul?” întrebă el învins de necaz. Baba îl povesti de un descîntec vechi, ştiut de ea de pe vremea cînd tribul lor rătăcitor nu părăsise încă malurile Gangelui şi-i zise aşa: vraja e grea şi n-o poţi dezlega decît cum te-nvăţ io: într-o noapte cu lună plină, la un cias dupe miezu-nopţîi, te duci într-o poiană cu iarba necosită, te dezbraci la chiele, tragi cu un băţ un rotocol larg în jurul tău, şi îngîni aşa de tri ori: „ kala-kalo-bekira, bucle-ducles, baftala, pardales-muhar, zula-zula, diftilo-bular”, p-ormă aştepţi să vină gagica, şî cînd vine, o prinzi iute în braţe şî-ţi faci pohta cu iea! Nelu făcu aidoma cum îl învăţase piranda. Ieşi din sat într-o noapte cu lună plină, îşi scoase toate ţoalele, mormăi descîntecul şi se puse pe aşteptat. Şi-aşteptă el cît aşteptă, numai ăl de sus ştie cît, că-l apucă tremuriciul de frig, cînd spre ziuă văzu arătîndu-i-se o nălucă în formă de muiere, înaltă, îmbrăcată în ţoale albe şi scăldată într-o lumină aurită. Îşi făcu cruce şi, luîndu-şi curaj se repezi către ea şi o prinse în braţe. Muierea se zbătu şi începu să ţipe din toate puterile dar el nu-i dădu drumul şi-ncercă să facă cum îl învăţase ţiganca dar, nici vorbă c-ar fi strîns în braţe vreo joimăriţă, era dăscăliţa din sat, profesoară de ştiinţele naturii. Fată bătrînă, neavînd somn, aceasta umbla cu noaptea-n cap pe coclauri să adune buruieni pentru ierbar, ca să le arate şcolarilor diversitatea florei spontane din partea locului. Pînă se dumiri a lu Pai-Uscat de toată încurcătura, dăscăliţa îl zgîrie cu unghiile şi-l umplu de zgaibe. La ţipetele femeii săriră nişte purcari care mînau turma de rîtani la baltă şi începură să-l croiască peste spinare cu bîtele pînă-l lăsară lat. Cînd îşi veni în fire se trase spre casă dar cam şi cum ruşinea şi sperietura nu i-ar fi fost depline îl văzu tot satul în pielea goală, flendurit şi învineţit, ca vai de mama-lui. Păţania nu se opri aici fiindcă dăscăliţa făcu plîngere la miliţie împotriva lui pentru viol şi de-abia scăpă de puşcărie, că trebui să vîndă ăl bătrîn toate curcile ca să ungă procurorii de la parchetul din Giurgiu. La sfîrşitul anilor 80’ primarul Boştină primi o hîrtie care-l lăsă cu gura căscată. Înştiinţarea, ştampilată şi iscălită, negru pe alb, care suna aşa: „ În urma indicaţiilor cuprinse în programul de restructurare şi reorganizare teritorial-adminstrativă a R.S.R. s-a hotărît declararea localităţii Columpia drept centru urban de categoria III, cu toate consecinţele care decurg din acest act normativ. Semnat indescifrabil, Jan Ilieş-Pacoste prim-secretar al org. p.c.r. a judeţului Giurgiu.” Boştină goli o litră de rachiu să-şi vină-n fire şi adună tot satul ca să le comunice sătenilor vestea. Unii ridicară din umeri, ce le păsa lor de reorganizarea teritorial-administrativă, de vreme ce trăiau de azi pe mîine, alţii se bucurară ca netoţii, nici ei nu ştiau bine de ce şi se găsiră cîţiva să-l întrbe pe primar: „ Acu, noi, ce-avem de făcut bre, dacă ne ridicară la rang de oraş?” „ Nimic, decît s-aşteptăm răbdători că ne face partidul blocuri şî magazîne de-alimentară ş-om trăi ca orăşenii, la apartament, cu tăt confortu ca la oraş: căldură cu calorifere în loc de sobe, baie cu apă caldă la robinet şi wece dă porţolan să nu mai umblăm afară în capătul grădinii pentru nevoi!” Colompeienii îl crezură, mai ales că după nici o săptămînă, năvăli în sat o echipă de constructori. Măsurară satul de la un cap la altul, făcură socoteli şi planuri pe hîrtie, iar apoi aduseră o droaie de buldozere, excavatoare, autobasculante şi macarale şi se puseră pe treabă. Utilajele săpară în draci, de se zguduiau casele din temelii şi umplură uliţele de noroi, că nu mai vedeai ostreţele şi haturile. Pe urmă turnară fundaţii mari din beton şi sosiră pereţii blocurilor, gata văruiţi, cu uşile şi ferestrele montate, numai să-i aşeze la locurile lor. După ce isprăviră, lăsînd în urmă trei măgăoaie din beton cu cîte patru etaje, îşi luară catrafusele şi plecară fără să zică „ bună ziua gură că ţi-am dat păsulă!” Boştină se foi prin blocuri, curios ca oricare de aşa mîndreţe de construcţie, apoi chemă oamenii să le dea cheile noilor lor apartamente, însă niciunul nu se înghesui să se mute. Motivul era lesne de înţeles:înăuntru bătea vîntul:nici tu podele, nici vorbă de lumină electrică, calorifere ori de apă caldă şi w.c. ca la oraş, numai pereţii goi, din elemente prefabricate. „ Las că ne gospodărim noi, cumva, oameni buni!” încercă primarul să-i îmbune dar ăl bătrîn a lu Pleavă sări clonţos: „ Io, unu’ nu mă mut...unde să ţîn curcile şi răţili, pă balcon?!” Atunci prinseră şi alţii curaj şi începură să bombăne care mai de care: „ Da, mă, şi ce le dai să mînînce?Da’ cu caprele ce facem, unde le mînăm să pască, pe-acoperiş?” Revolta părea să ia amploare, aşa că Boştină lăsă baltă problema spaţiului locativ, iar blocurile rămaseră goale, de se oploşiră în ele numai şobolanii, liliecii şi bufniţele. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Pat-peia și tirbușon-Bulicea la datorie!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2018-03-27 18:54:55               copiii, da' la ţigan totuna-i, nu e greşeală!   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:34:17               Era unu', Ţepurică-i zicea, şi l aorice şedinţă de partid, el fiind un fel de colector de cote (cum e zbiereşan acu, recuperator, că ăştia ori sunt cămătari, ori umblă cu ghearele prin portofele!), se ardica-n două haripe şi croncănea: "Bă, bă, bă, cota, bă, că vă pui pă listă la don sicretar, să moară copii mei"! "Care copii, bă ţigane, îndrăznea câte unu mai cu colţ, când ieşeau afară, ăia dân cuibu hornului tău"? Că ţiganu nu avea sobă, se-ncălzea în mijlocu saielei, la focul pirostriilor. În plus, cioroipina era becher, regula capra vecinului când o prindea în curtea lui neîngrădită, venită la frunza de duzi!   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:33:22               err: cioclovinele (şi tastatura refuză să scrie când dă de ei!)   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:23:05               Nu, dl Buricea, pe ţigani îi fac secretari de partid, că ştiu să cârâie! Şi când fuse la început comunismul, toate cicoclivinele erau aliniate pe cracă şi făceau pe şefii de raion!   Postat de catre ioan peia la data de 2018-03-27 17:21:13               Te fac atent, sa nu zici canu ti-am spus, nu mai rade de comunisti si de marile lor realizari ca daca revin la putere te vor pune, cu roaba si tarnacopul, sa faci canalul Dambovita-Dunare, cantand cu dragoste revolutionara Multumim din inima partidului ca jucand de baba-oarba te-a-nvatat sa cari cu roaba ... :) :) :)   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-27 15:52:00               Ba, strechesane, vezi ca ideea cooperativelor este la moda in tarile UE si la noi se vor reinfiinta cooperativele ca mijloc de rentabilizare a agriculturii, iar tu o tii tot asa ca dusmanii taranimii ! :) :)   Postat de catre Mihail Buricea la data de 2018-03-27 15:27:58	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE