|
|
|
|
|
|
|
|
|
ORANJADA MECANICĂ (episodul 5) |
|
|
Text
postat de
Gheorghe Rechesan |
|
|
ORANJADA MECANICĂ (telenovelă) episodul 5
AMIAZĂ . INTERIOR. CAFE-BARUL TRANDAFIRUL ROȘU: mese și scaune din fier forjat și pal melaminat.Perdelele murdare miros a tutun, iar pereții sunt afumați în ciuda unei plăcuțe care avertizează:în acest local fumatul este strict interzis.
DUBLA 7
ION APEION (intră grăbit, privește precaut în jur, apoi se așează la o masă și strigă):
− Barman,repede, o votcă mare!
De la o masă alăturată se ridică un bărbat între două vîrste. Insul poartă ochelari groși, fumurii, un sacou de piele neagră, cămașă albă, apretată și o cravată roșie cu dungulițe bleu.
PRIM PLAN pe obrazul său palid, ridat, pe bărbia bine rasă, pe șuvițele rare de păr, discret cănite.
SILVIU DORBAȘ (scoate din buzunar un trandafir din hîrtie creponată roșie și șoptește):
−O roză-nflorește suavă...
ION APEION (arătîndu-i o floare artificială identică):
− Ca nor risipit e necazul...
SILVIU DORBAȘ:
− Ai întîrziat...trebuia să intri pe ușă la orele treisprezece fără un sfert!
ION APEION:
− Mă urmărea un gabor în civil, de-abia am scăpat de el!
SILVIU DORBAȘ:
− Știu, era omul nostru, eu l-am pus să te urmărească ca să fiu sigur că nu ești urmărit!
ION APEION:
− Aveți mulți dușmani...de-aia atîtea precauții, nu?
SILVIU DORBAȘ:
− Să le spunem mai degrabă adversari...da, am suficienți, avînd în vedere activitatea pe care o desfășor!
ION APEION:
− Dintre toți, cei mai dați dracului sunt haștagii...pe ăștia, domnule, io i-aș deporta pe toți în Dobrogea să sape înc-un canal!
SILVIU DORBAȘ:
− Nu ar fi indicat, am atrage în mod inutil atenția asupra lor, iar ei exact asta urmăresc, autovictimizarea...cel mai greu de demolat este aura unui martir, crede-mă, știu ce spun!
ION APEION:
− Mă mir, domnule...că-mi vorbiți așa, deschis...la telefon cînd m-ați sunat am crezut că-i un agent de la fisc!
SILVIU DORBAȘ:
− Spune-mi simplu, Silviu...ai probleme cu fiscul, Ioane?
ION APEION:
− Cine n-are, Silviule? Mi-au trimis o citație că cică aș datora tri meleoane bir la stat pentru o sfoară de pămînt pe care am moștenit-o de la taică-miu!
SILVIU DORBAȘ:
− Nu-ți fă probleme, te apăr eu în instanță...pro bono!Alte slăbiciuni mai ai?
ION APEION ( rînjește):
− Muierile...în ultima vreme, aproape noapte de noapte, visez una, o huidumă de femeie, înaltă și ciolănoasă ca un bărbat, cu părul castaniu și ochii negri!
SILVIU DORBAȘ (oftînd):
− Da, știu, e Meduza...și eu am uneori coșmaruri cu ea!
ION APEION (tremurînd):
− Io nu mă sperii cu una cu două, c-am trecut prin multe la viața mea dar, pe cuvîntul meu, cînd aud de ea m-apucă bîțîiala!
SILVIU DORBAȘ (zîmbește):
− Ai văzut vreodată, Ioane, pe Meduză?
ION APEION:
− Numa-n gazete, că la televiziuni mă uit rar, de cînd mi-au furat țiganii parabolica, fir-ar a dracului să fie ei de șmanglitori!
SILVIU DORBAȘ ( meditativ):
− Eu am întîlnit-o, acum un an la un simpozion privind criminalitatea economică...și-ți mărturisesc, m-a luat cu fiori și m-am ferit să o privesc în față!
ION APEION:
− Se zice că dacă te uiți în ochii ei faci pietre la rinichi!
SILVIU DORBAȘ (zîmbind):
− Un mit neverificat...deși, avînd în vedere condițiile inumane din birourile procuraturii, n-ar fi exclus!
ION APEION ( scrîșnind din dinți):
− Io pe asta aș omorî-o cu mîna mea...i-aș tăia capu cu barda, aș dărăburi-o ca pe o scroafă și aș azvîrli-o la cîini!
SILVIU DORBAȘ:
− Să trecem la fondul problemei noastre! (scoate din buzunar un plic și îl împinge în dreptul lui Apeion):asta e scrisoarea mea, adresată lui F.T., ai grijă să ajungă unde trebuie, la egumenicosul Cioară, de la biserica Trei Sicofanți! Îl cunoștii pe părinte?
ION APEION:
− Da, îl cunosc, mă spovedesc acolo în fiecare lună!
SILVIU DORBAȘ:
− Nesănătos obicei, în locul tău aș renunța, taina spovedaniei e alt mit în care m-am obișnuit să nu cred...în fine, duci scrisoarea fără întîrziere, chiar azi!
ION APEION:
− Dă-o naibii, domn Silviu, ce-s eu, poștaș? Nu-mi dai o misie mai de doamne-ajută...să arunc un o.n.g. în aer,să calc un porcuror pe bombeu, să ciomăgesc niște liicheni?
SILVIU DORBAȘ:
− Duci scrisoarea și-atît...preacuviosul știe cum să procedeze cu ea...o va citi în fiecare seară de vineri din amvon, laolaltă cu afuriseniile aferente!
ION APEION (apucînd plicul):
− Pot s-o citesc și eu?
SILVIU DORBAȘ:
− De ce nu? E o scrisoare deschisă!
Apeion desface plicul, își așează pe nas o pereche de ochelari de prezbit, cu rama plesnită și întărită cu sîrmă și silabisește rar, accentuînd fiecare silabă:
Șer musiu Tiomărman,
Vus vulez nus intoxiche avec de l eau aveugle. Le peuple roumain a faim et soif mais il ne pas stupid. Direz vu a Mutu si cest corect. Purqoa vu entrez avec vo pied dans notre ciorba, chi est vu, monsieu, en definitif, pour melanje dans notre afaire national? Avec du șantaj, vu tirez les oreille du Parlament et vu relevez la jupe de notre Constitution dans sa tete. La justice est un om ferm et dur avec de muscle reliefes, pas une femme tandre et sensible. Meme Dracula notrî ero nationel va rire dans son tombeau. Terminez avec la presion politic sur notre cher pais, sinon nu sortons imediatement du lUnion European , cest le deziderat que tut la nation rumen le embrase. Et je vu dit, com diron nos ancetre latine: pereat mundus fiat justiția! Aide-nu le bon Dieu!
ION APEION:
− Bravo, m-ai uns la inimă, i-ai zis-o lichelei de la obraz...cine dracu se crede și Tiomorman ăsta să ne îmbete cu apă rece și-apoi să ne tragă de urechi ca pe un țînc prost?Iar la sfîrșit ai adus-o frumușel din condei, cu doamne-ajută!
SILVIU DORBAȘ (calm dar sentențios):
− Sunt ateu, dar uneori referințele la religie sunt ca adrenalina pentru creierele oamenilor simpli...cel puțin așa ne spune istoria, de la Robespierre la Lenin, toți au fost dependenți de drogul puterii...și știi și tu, Ioane, că ești om cult, cei care nu repetă greșelile istoriei nu merită să fie pomeniți în manualele școlare!
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
|
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Pe lîngă sudalmele tale e parfum și-apoi era o metaforă, nu o înjurătură adresată direct, așa cum procedezi matale...da, acum că ești în vizor, faci pe floricica, ca piranda nevinovată care și-a pierdut fetia, în gară la Ilia, în timp ce aștepta marfaru!mai bine, taci, evită-mă și vezi-ți de țiganiadă...aia cu care te mîndrești că-i un pamflet ce n-a văzut parnasul! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-03-06 11:56:28 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"o virgină spre climax" chiar să fie o formulă așa de nevinovată adresată cuiva, Recheșane?
Cred că tu faci pe virgina. Dar nu "spre cilmax", ci una ipocrită foarte, căci ea a înșirat câteva divizii de soldați stătuți!
Vezi?... replică la replică!
Nu-ți convine? Scrie-acasă!
|
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2018-03-06 10:55:19 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Și eu citesc și chiar îmi plac astfel de texte. Însă, în loc să comentez astfel de realizări îmi pierd timpul cu arbitraje, încercări de pacificare, etc. |
|
|
|
Postat
de catre
Emanuel Cristescu la data de
2018-03-06 10:08:58 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
mă bucur că mă citești, domn Buricea, din păcate pt matale, gestul nu e reciproc, fiindcă re-re-repostezi numai vechituri și-n plus, cu destulă lașitate îți închizi, precum o virgină poarta spre climax, caseta comentariilor.păi, orice ai spune, asta nu e o atitudine de poet matur...orice poezele ai scrie. |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-03-06 10:00:17 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rechesane, nu vezi nu te mai citeste nimeni, in afara de mine care iti spune sa-ti gasesti altceva, de tocat timpu ! |
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2018-03-06 09:55:03 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
domn prof. buricea, vezi-ți de poezelele alea, patrihotice, re-re-re-repostate și nu te erija în apărătorul lui Bordaș, e o poziție care te depășește! știi cum se zice-n popor: avocatul neplătit este bun de pălmuit! |
|
|
|
Postat
de catre
Gheorghe Rechesan la data de
2018-03-05 17:59:20 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Lasa-te de asemenea gogomonii, dl Bordas este un jurist de clasa din Ardeal !
|
|
|
|
Postat
de catre
Mihail Buricea la data de
2018-03-05 17:22:37 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|