|
|
|
|
|
|
|
|
|
Cartea Irinei 21 - Adapostul |
|
|
Text
postat de
nastia muresan |
|
|
O criză de panică în toiul nopţii.
Lumea, deodată, e prea mare, parcă şi-ar fi devorat marginile în intuneric.
Sunt prea departe de tot şi de toate, prea departe de orice. Simt cum lumea asta rarefiată mă striveşte şi cum apar fisuri în fiinţa mea.
Matias doarme, îl iau în braţe din pătuţul lui şi-l aduc lângă mine.
Acum respiră lângă obrazul meu şi-i simt căldura.
Suntem doi în lumea asta mare şi somnul lui liniştit
adună iar marginile lumii şi o micşorează, dă din nou contur lucrurilor
şi repune în drepturi gravitaţia.
Împrejurul casei mai sunt pâlcuri mici de zăpadă.
Cele două veveriţe, coţofenele care atacă scrumierele uitate pe măsuţa de pe terasă
si păsările din tufişuri alcătuiesc lumea, privită de la fereastră.
Plouă, privesc cum curg din uluce şiroaie subţiri de apă,
cum tremură o creangă udă sub greutatea unei păsări uriaşe şi mă simt la adăpost.
Înconjurată de brazi, cocoţată pe un povârniş stâncos, casa Irinei din Skien
ne adăposteşte. Mă ajută să înţeleg adăpostul.
*
Orăşele mici, cu străduţe mici.
Căsuţe mici, cu grădini mici . Şi flori cât casa, frumos colorate.
Cetăţenii orăşelelor sunt liniştiţi, cuminţi şi neapărat naivi.
O lume în culori pure şi ferită de pericole.
Purceluşul roz, in pantaloni scurţi, cizmulite verzi şi pulovăr rosu,
Răţuşca cu multe dioptrii, ochelari imenşi, o fundă portocalie
în vârful capului, guralivă şi sontâcă.
Viţelul cu strabism, în cămaşă albă şi vestă, un pisoi nevrotic care apare
si dispare repede, traversează meteoric viaţa celorlalţi cetăţeni ai orăşelului iar
în urma lui oglinda limpede a acestei lumi liniştite se recompune.
Personajul negativ...singurul...este sconcsul.
Foarte încruntat şi cu un glas foarte gros.
Ţine mereu „mâinile” în şolduri şi se răsteşte la
purceluşul roz, la răţuşca portocalie şi la viţelul care se uită cruciş la toate.
Desene animate pentru copiii norvegieni.
Cu Matias pe genunchi, mă uit la filmuleţe cuminţi, în care violenţa cea mai crâncenă
e atunci când sconcsul se încruntă şi se inroşeşte la faţă şi în care acest personaj odios,
singurul căruia îi iese cămaşa din pantaloni,
este readus pe calea dreaptă şi bună, până la sfârşit.
*
Simt nevoia să-mi apăr declinul, tristeţea mea de fiecare zi şi lumea mea, aşa cum este acum.
Nu vreau să mai pierd nimic din ce am, îi tin pe toţi la un loc, îngrămădiţi unul in altul, sub ochii mei...nu, eu nu eram aşa şi n-am să mă schimb mai mult de atât.
Am dat de două ori cu aspiratorul în sufragerie. Aş fi vrut să pot îmblânzi cumva îndârjirea aceea care nu-mi dădea voie să las aspiratorul deoparte.
Mă sperie atât de rău gândul că am să rămân fără nimic de făcut.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23972 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|