PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cartea Irinei 20 - Fereastra cu glicina Text postat de nastia muresan Sunt în camera Irinei, la parter, unde ea doarme în patul special adus de la spitalul din Skien. E dimineaţă. Lumina limpede de afară, care pătrunde prin jaluzele, joacă pe peretele din spatele meu. Irina este vioaie şi veselă, se aşază pe marginea patului, îmbrăcată în geaca ei albastră din fâş, cu şepcuţa albă pe cap si blugii rupţi în genunchi. Îşi leagă şireturile şi mă întreabă abrupt şi vesel: - Credeai că n-o sa mai pun picioarele pe pământ? Uite-mă! Eu îmi amintesc picioarele ei slabe, piele şi os, pe care nu le mai poate mişca, şi articulaţia înţepenită a genunchiului. Inima mi se strânge ca un ghem. Dar mă uit la ea şi o văd atât de veselă, e pregătită să plece. Sare ca un arc în picioare, îşi pocneşte buzunarele de la geacă să vadă...cheile, telefonul sunt acolo...Irina e pregătită să plece. Copilul meu a izbândit, s-a ridicat şi a pus picioarele pe pământ! Şi mă cuprinde o linişte cum parcă n-am mai trăit. Uşa camerei se deschide brusc şi se lipeşte de perete. În încăpere intră un cal negru înhămat la o caretă. Calul negru luceşte, pielea lui împrăştie lumină. Un animal bine hrănit, mă trezesc gândind. Şi sănătos. Am încredere în animalul ăsta. Mă trezesc liniştită din vis. Mai mult chiar, mă simt plină de speranţă. Va fi bine! În camera Irinei de la parter, unde ea îşi doarme somnul aproape neîntrerupt, eu stau zile întregi ascultîndu-i respiraţia egală, care mă umple de recunoştinţă şi îmi dă sentimentul că am totul. Eu pot să mă bucur că Irina e aici şi că ascult respiratia ei liniştită şi regulată. Respiraţia Irinei este destul, mă simt împlinită şi aş fi în stare să trăiesc astfel la nesfârşit, zi după zi. Irina trăieşte frumos şi deplin, desigur. Pe faţa ei s-a aşternut o linişte clară şi ispititoare, nu ştiu pe ce cale a ajuns pe chipul ei, dar e acolo. În fiecare dimineaţă Irina mănâncă cireşe, fructele ei preferate. Cu ochii închişi, deschide gura şi prinde cu buzele cireaşa dezghiocată. Ascult cu satisfacţie pocnetul pulpei între dinţii ei. Mănâncă cireşe cu aceeaşi bucurie dintotdeauna, aş putea spune că nimic nu s-a schimbat...uneori geme de plăcere, mestecând. Apoi jeleul cu proteine pe care Juan îl pregăteşte de cu seară. Sigur ne recunoaşte vocile. Din somnul ei, ne zâmbeşte altfel, fiecăruia. Alteori deschide ochii mari şi priveşte undeva sus, cu ochi de sticlă, fără să clipească. Atunci, deşi atât de aproape de obrazul ei, ştiu că nu mă vede şi mi se face dor de Irina mea, parcă ascunsă în fundul ochilor ei. Mă gândesc că, poate, somnul acesta continuu este alegerea ei, dintr-un motiv anume. Cu câteva zile înainte să plec acasă, a deschis ochii deodată, lucidă şi m-a intrebat: por qué estoy tan arruinada? Şi-a încleştat degetele pe mâna mea. Juan i-a băgat o pastiluţă sub limbă si am simtit cum încet-încet degetele ei încleştate se desfac şi Irina cade din nou in somnul ei netulburat de frică. Irina nu se mai teme de nimic, această eliberare de frică se citeşte, în primul rând, pe faţa ei. În altă zi o aud şoptind: a bit later I’ll be better, o privesc şi o văd pe Irina zâmbind, de parcă tocmai ar fi aflat o veste minunată. Mi-e dor, mi-e dor de glasul ei. Cu spatele lipit de perete, sezând turceşte în patul îngust, o privesc şi respir odată cu ea. Am sentimentul că veşnicia ne cuprinde pe amândouă într-o membrană caldă, ne dă aerul de care avem nevoie şi ne dă lumina tremurătoare pe perete. E destul atât. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   O altă pagină de jurnal. În care predomină o zonă emoțională grefată unei suferințe. Cu ansamblul de trăiri și interelaționări legate de percepția, gestionarea și evoluția acestei suferințe. Din care se deduce forță, ambiție, dorința de a reuși, de a învinge. Și, iată, miracolul se produce. Ca rezultantă a efortului medicului, Irinei și mamei: ”s-a ridicat şi a pus picioarele pe pământ!” O proză sensibilă, poate excesiv emoțională. Însă, cred, ar trebui analizată și evaluată în întregul scrierii. Înțeleg că ne aflăm la episodul cu numărul 20. Și, din păcate, nu am lecturat toate celelalte episoade așa că nu pot evalua ansmblul. Poate, dacă voi avea timp, să reiau tot ciclul.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2017-11-24 01:36:24	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23949 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE