PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
O întîmplare din Vinerea Mare Text postat de Gheorghe Rechesan Cu ochii pironiţi peste tufele de opuntia şi dincolo de tulpinile cactuşilor candelabru spre marginea maidanului sterp, numai pietre colţuroase şi pămînt roşu, alcaldele Alejandro José Garcia María Gonzálvez de Conde ofta şi se legăna în balansoarul bătrînesc cu braţele curbate sculptate în forma unor spinări de cal. " Ce pacoste pe capul meu, cît ghinion poate să mă pască tocmai acum, în Joia Mare, cînd sunt atîtea lucruri de făcut numai asta nu-mi lipsea" gîndi el cu voce tare, adresîndu-se oricui ar fi stat să-l asculte deşi prin preajmă nu se aflau decît două-trei curci slăbănoage care scurmau în nisip căutînd niscai grăunţe sau gîndăcei. Nu era uşor să stai alcalde în Arizpe, să duci povara unei administraţii, să răspunzi pentru ultimul fir de păr din capul celor o mie două sute şapte zeci şi trei de locuitori şi să-i mulţumeşti deopotrivă pe birocraţii din guvernul federal dar şi pe cei care te-au ales în fruntea urbei însă niciun alcalde nu era pe deplin demn de acest titlu, de cînd, în urmă cu aproape trei secole, fra Eusebio Francisco Kino fondase misiunea cu numele Nuestra Señora de los Angeles şi împămîntenise cu această ocazia nu doar în Arizpe, Cucurbe, Ciudad Hermosillo şi-n toate satele dimprejur obiceiul procesiunii din Vinerea Mare, care nu se mărginea doar la un alai de babe bisericoase gata să verse lacrimi la picioarele unui Mîntuitor din ipsos ci la o adevărată şi credibilă răstignire, dacă nu organiza aşa cum trebuie reconstituirea în cele mai mici detalii toate patimile Domnului, de la flagelare, încununarea cu spini, purtarea sfintei Cruci pe o Via Dolorosa amenajată între clădirea impozantă din paiantă zugrăvită în alb a primăriei şi abator culminînd spre seară cu ridicarea pe cruce în vîrful unei golgote nisipoase de la marginea oraşului. În foşnet de jupe şi în scîrţîitul maiestuos al balenelor corsetului, Dona Anastasia ieşi în verandă, îşi încrucişă braţele pe deasupra şorţului ornat cu dantelă şi îşi privi bărbatul cu acel amestec greu de definit de tandreţe, enervare şi îngrijorare în ochii ei negri, mari, lucioşi, adevărate lacuri de depozitat nu doar lacrimi dar şi lungi ocheade fierbinţi care pot dezlănţui patimi nebănuit de palpabile într-o femeie trecută bine de jumătatea vieţii. " Las', Alejandro, că lucrurile s-o aranja cumva, nu trebuie să-ţi faci mai multe griji decît e necesar!" Alcaldele se ridică din balansoar pufnind pe nări, iar mustaţa lui, de obicei îngrijită, tunsă cît trebuie şi cu vîrfurile înţepenite cu ceară se micşcă într-o unduire comică, stîngace care-l făcu să semene pentru o clipă cu un saltimbanc nătîng. " Tu nu pricepi, femeie, că niciun alcalde nu e alcalde cu-adevărat în Arizpe sau pe o întindere de o sută de leghe împrejur dacă în Vinerea Mare nu pune pe roate toată istoria răstignirii? Iar eu, ce naiba fac? Mă-mpotmolesc la mal, zac în mlaştina neputinţei, gata-gata să mă-nec...îl am pe Jesu, fireşte că pe El toţi se-nghesuie să-l întruchipeze, nu-i de mirare, am legionarii cu suliţe, o am pe sfînta născătoare de Dumnezeu, pe Maria din Magdala, că-s destule curve calificate pentru acest rol, nu lipsesc nici Ioan şi nici Iosif din Arimateea, dar nu-l am pe tîlharul cel rău, nimeni nu vrea să-l joace şi pace!" Ea îşi ridică inspirînd adînc tot pieptul mare şi umflat, cu carnea încă vîrtoasă , adevărată fundaţie a căminului, care nu hrănise doar pruncii dar alinase multe doruri în lungile ceasuri de noapte cînd poftele se domolesc şi din tot focul îmbrăţişării bărbatului rămîne doar oboseala : " Pune-l pe Juanito, ăla ce-ţi mînă birja că doar n-o fi foc!" Gonzálvez o privi cu mila celui care regizînd o piesă de shakespeare ar primi sfaturi de la un cărător de decoruri. " Juanito e tuciuriu tare, măi femeie, ar rîde de mine şi curcile din Chihuahua dacă aş pune în dreapta şi în stînga Crucii un tîlhar alb şi unul negru!" " Îl dăm cu pomadă şi alb de zinc, n-o să se vadă, că tot are el mutră de pungaş!" " Nu, nu pricepi că nu se poate, îmi trebuie un tîlhar adevărat nu unul care mînă caii!" Străbătu cu paşi mari apăsaţi veranda, iar scîrţiturile podelelor vechi şi albite de frecat, adevărata mîndrie a unei gospodine care nu veghează doar cuhniile şi primenirea aşternuturilor dar şi tot ce ţine de casă în cele mai mărunte amănunte, îi însoţi vorbele azvîrlite frenetic, în urma curcubeelor stropilor de salivă: " Da, asta ar fi rezolvarea, un verdadero ladrón, unu' scos din temniţă, nici mai mult nici mai puţin...Numai că ticălosu' ăla de temnicer n-o să mi-l dea!" Se opri şi dădu cu nasul de mireasma dulce-amăruie, oleacă de lavandă, parfum de paciuli dar şi aroma pielii ei de brunetă care năvălea din veşmintele ample, scrobite şi strîns tocmite în jurul trupului, aşa cum stă bine unei matroane respectabile să poarte: " Eşti alcalde, Alejo, cum să nu ţi-l dea?" " Nu ştii ce vorbeşti, îs chiţibuşuri care ţin de birocraţia din cancelarii, nu-i simplu deloc! E nevoie întîi de o hîrţoagă semnată de coregidorul din Hermosillo care e trimisă prin curier oficial la Ministerul de Justiţie, de unde după parafare se-ntoarce la Hermosillo şi, însoţită de altă aprobare, de data asta din partea departamentului puşcăriilor e trimisă către poliţia de aici şi de-abia după aia, în termen de trei zile, pungaşul de Sanchez mi-l dă, cu toate înscrisurile, pe întemniţat ! Şi-uite-aşa, ne apucă Rusaliile şi tot n-o să am un tîlhar potrivit!" Dona Anastasia pricepu că era nevoie de abilităţile ei de femeie care văzuse şi pusese la cale multe, înlăturînd nu numai obstacolele din cariera bărbatului ei dar şi acele fleacuri, cîrcoteli sau bîrfele care i-ar putea macula reputaţia şi, fără să mai stea pe gînduri îşi luă o mantila din horbotă neagră, fără de care nu ieşea din casă, un evantai şi două-trei batiste parfumate, dădu poruncă să se-nhame caii la droşcă. În sala scundă, umbroasă cu gratii groase cît braţul la uşi şi ferestre, a arestului municipal, Sanchez, mai marele poliţailor din Arizpe, mayor de policia juca macao cu singurul deţinut din arest, unul Jose Gelsomno zis Borracho, adică Beţivanul. Aşezaseră o măsuţă lîngă zarcă şi azvîrleau pe rînd cărţile de o parte şi de alta a gratiilor.Cînd sentinela îi spuse că-l caută o doamnă, tresări şi-şi pipăi mustaţa cît un vrăbete care-i împodobea falnică buza de sus, apoi sări în picioare, îşi încheie tunica şi-şi netezi părul umed, unsuros, cu palmele. " Dona Anastasia, ce onoare pentru un slujbaş mărunt ca mine, dar nu trebuia să vă deranjaţi, era destul să trimiteţi pe cineva şi veneam de-ndată!" măcăi el, cu pieptul împins înainte, marţial, cînd soţia alcaldelui intră în foşnet de jupe în încăpere. Ea îşi roti privirea peste toate elementele din decor, apoi se lăsă încet în scaunul beteag, cu un braţ lipsă, pe care poliţaiul i-l împinse uşurel sub dos, iar vorbele îi răsunară clar, reverberate uşor de zidurile groase, pînă-n ungherele îmbîcsite cu pînze prăfoase de paingi. Gelsomno rămase cu gura căscată şi un as de treflă, pe care-l scosese de sub ţoale, în mînă. " Don Esteban, am nevoie de un tîlhar, unul cît mai ticălos...ştii că mîine e alaiul Răstignirii şi fără el, nu se poate pune în scenă nimic...bărbatu-miu ar fi venit el în persoană, dar e tare prins cu treburile, aşa că m-a însărcinat pe mine să-ţi cer acest favor, spre binele oraşului şi a tuturor celor care cred în sfînta treime, în maica născătoare de dumnezeu şi-n toate minunile cerului care ne-au fost date spre învăţătură...aşa că te rog, nu mă fă să-ntîmpin o împotrivire sau să mă ruşinez de inutilitatea vizitei mele" Sanchez rînji, ştia că alcaldele nu-l înghite şi sentimentele erau reciproce dar ceva din structura lui de mascul simţitor sau poate galanteria unui strămoş îndepărtat, un pîrlit de hidalgo care păştea turmele de porci în Estramadura îl făcu să răspundă dulceag: " Vai, senora, se poate, dar ce credeaţi că un necioplit de poliţai ca mine nu e animat de sentimente creştineşti? Vă dau şi o sută de tîlhari, legaţi în lanţuri dacă trebuie, nu unu'...din păcate nu-l am decît pe Borracho, nu e el prea breaz dar..." Jupele foşniră, iar balenele corsetului scîrţîiră aprobator cînd se ridică fluturînd nu doar genele dar şi evantaiul: " Ştiam eu, don Esteban, că sunteţi un bărbat de onoare...îl iau, aşa cum e, cu păduchi cu tot...ţoale îi dăm mai tîrziu, cum cere rolul!" Întinse mîna grăsuţă dar fermă de parcă ar fi aşteptat o cheie care să descuie uşa temniţei, iar poliţaiul se grăbi să îi facă pe plac, descuind-o repede, trăgîndu-l şi îmbrîncindu-l pe Gelsomno care părea să nu priceapă nimic, fără prea multe menajamente, afară.Cînd femeia dădu să treacă spre ieşire, se ploconi adînc şi spuse încurcat, înainte de a le deschide larg, celor doi, uşa. " Ar mai fi o singură chichiţă, dona Anastasia, un flecuşteţ birocratic, o nimica toată, colea, susură el de parcă şoptea vorbele unui madrigal, n-o să ne împiedicăm noi de atîta lucru, dar aşa-i regula, trebuie să semnaţi cu mîna dumneavoastră graţioasă un bileţel prin care adeveriţi că l-aţi primit în bună stare pe deţinut şi vă angajaţi în faţa justiţiei şi a lui Dumnezeu că îl veţi restitui teafăr şi nevătămat!" Grijile alcaldelui păreau că se terminaseră, aşa cum se ogoieşte spre seară vîntul care suflă fierbinte dinspre pustiu, mai ales că toate amănuntele procesiunii şi ale răstignirii fuseseră puse, în cel mai mic amănunt, minut cu minut, la locul lor: Crucea, nu prea grea ca să nu se deşele sub ea băietanul care-l întruchipa pe Crist fusese rindeluită şi dată bine cu şirghel, principalii protagonişti se înţoliră în veşmintele potrivite fiecărui personaj, o Magdalenă trupeşă lăcrima de pe-acum, alaiul se aliniase gata de pornire cu stareţul abaţiei Nuestra Señora de los Angeles în frunte dar, aşa cum se întîmplă cînd toate par indestructibile şi temeinic tocmite, nimeni nu dădea de Gelsomno Borracho, deşi, dis-de-dimineaţă cînd fusese scos din şopronul trăsurilor şi i se desfăcuseră lanţurile ca să-şi intre în rol, se aflase acolo, între doi poliţai încotoşmănaţi în zale de oşteni romani. Alcaldele, cu vînele tîmplelor umflate primejdios se repezi urlînd la poliţai: " Unde mi-e tîlharul cel rău, ce-ai făcut cu el?" Sanchez îşi făcu o cruce largă, de la un epolet spre altul şi se devinovăţi, aşa cum era de aşteptat din partea unuia care se simţea nevinovat: " Eu l-am predat donei Anastasia, aşa să m-ajute dumnezeu dacă vă mint...mai multe nu ştiu, uite am şi o hîrtie cu patalama ce-adevereşte acest lucru!" Săriră toţi şi începură a scotoci toate cotloanele, de la birtul închis în lipsă de muşterii pînă în marginea bărăganului cu scaieţi şi cactuşi dar nu găsiră urmă de tîlhar, pînă cînd un puştan care se lipise de alai îi lămuri că Borracho luase cu împrumut fără să-ntrebe, catîrul lui Fernando Chatarra, potcovarul, şi o luase cu mai bine de două ceasuri în urmă, spre soare-răsare, drept în pustietatea Sonorei. Ce putea face altceva un alcalde care ţine cu tot dinadinsul ca locuitorii oraşului pe care-l diriguieşte să nu fie dezamăgiţi decît să găsească dezlegare neîntîrziată? Aşadar, Alejandro Gonzálvez îmbrăcă ţoalele de tîlhar rău şi se alinie în procesiune, sperînd ca niciunul dintre cei de faţă să nu cîrtească, iar cînd veni momentul acela groaznic cînd fu ridicat pe cruce, în stînga Mîntuitorului şi auzi vorbele popilor îngînînd " Adevărat grăiesc ţie, fiindcă de azi vei fi cu Mine în rai" îşi jucă atît de bine rolul, cu atîta dezgust şi răutate întipărite pe faţa galben-verzuie strîmbată de amarnică ciudă încît cu greu ai fi găsit altul mai potrivit să-ntruchipeze personajul, ba se găsiră destui nătărăi care să creadă că acolo, în faţa lor se afla chiar tîlharul cel rău şi se apucară să-l ocărască şi să-l scuipe din toate puterile. După ce toate se sfîrşiră cu bine şi începu prăznuirea pascală, întîmplarea păru uitată pentru o vreme şi nimic nu ar fi fost de înţeles, ba chiar timpul se scurse firesc, toate intrară-n făgaşul lor, chiar Gersolmo se predă, mort de beat, autorităţilor, dacă lumea nu ar fi început să-i spună, întîi pe dindos, apoi în gura mare, alcaldelui din Arizpe, onorabilului don Alejandro José Garcia María Gonzálvez de Conde, nu pe numele său creştinesc, ci în batjocură îndoită de glumă, altfel decît "El mal ladrón!" N.A. Acest text este un gest de admiraţie pentru opera celui care a fost Gabriel Garcia Marquez, stins din viaţă joi, spre seară, 17 aprilie 2014. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Aceleaşi urări, Gheorghe Recheşan, şi aceleaşi tuturor celor de pe aici şi de pe aiurea. Da' un lucru n-am înţeles: discret eu, discreţi cei care mă iubesc, comme d'habitude ? :)))) Frumos gestul, mai ales prin atmosfera atît de apropiată de aceea a mirificului ţinut Macondo. Mărturisesc că, dacă ceva din proza citită m-a marcat ca prozator (atîta cît sunt), scrierile lui Marquez se află la loc de frunte. A lăsat o lume infinit mai bogată decît a găsit-o.   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2014-04-18 15:27:09               sărbători pascale după placul inimii, domnule Bordaș, dumitale și tuturor celor care te iubesc!...discret, comme d habitude!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-04-18 15:04:02	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE