PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Bordura sau arta de a face trotuarul ficţiunii Text postat de Elena Stefan Ce aştept de la un jurnal literar ? Nimic altceva decât ce aştept de la un text literar. Adică, originalitate, validitate şi semnificanţă. Nu sinceritate, nu autenticitate. Monede mult bătute şi care au făcut cariere strălucite în perioada interbelică şi nu numai. De altfel este extrem de greu, dacă nu imposibil, să evaluezi, să măsori, să cuantifici sinceritatea şi autenticitatea, fatal subiective, ale ficţiunii. Pentru că, da, un jurnal literar nu este un jurnal de front ori un jurnal de bord care să consemneze cronologic acte şi fapte, real şi obiectiv întâmplate. Şi, chiar şi în astfel de jurnale, nesicerităţi involuntare ori premeditate pot fi întâlnite cu o destul de mare frecvenţă.. Un jurnal literar este şi va fi o operă de ficţiune. De fapt, de autoficţiune. Chiar dacă operează cu date şi fapte reale, chiar dacă acestea sunt prezentate minuţios şi acribic, chiar dacă sunt prezentate cronologic şi cu precizie chirurgicală. În plan evenemenţial cronologic, este posibilă o anumită sinceritate însă în planul hermeneuticii eului subiectivitatea, de regulă, merge mână în mână cu cu ficţiunea. Cu intenţia, manifestă sau nu, de a prezenta, antumităţii sau postumităţii, propria viziune asupra eului auctorial. Viziune, de regulă, egocentrică şi, evident, subiectivă până la substituirea realităţii şi adevărului cu propria percepţie şi interpretare ale acestora. „Opera literară, adică de ficţiune, operează cu ceea ce am putea numi "o minciună " [1] în raport cu realitatea obiectivă. Este, aşadar, o creaţie a imaginaţiei unui autor, care conţine adevăruri valide, generale, simbolice, în logică literară, raportându-se la legile şi principiile verosimilităţii. În jurnal, adevărul trăit, accesat evident subiectiv (prin subiectivitatea inerentă a autorului) poate fi perceput a fi tot un fel de minciună (adevăr subiectiv) care se vrea credibilă. Şi asta dacă operăm cu o retorică a sincerităţii auctoriale. Care, în fapt, întotdeauna este relativă. Prin urmare, dacă realitatea este nonficţiune putem vorbi de o ficţiune a nonficţiunii. Pentru că, repet, creaţia -şi jurnalul literar este o creaţie-înseamnă, text, context, intertext, meditaţii, reflecţii, trimiteri culturale, trimiteri subtextuale, sentimente, emoţii, etc. Toate, explicit ori implicit sugerate, induse, etc. lectorului de către text. Fie că este jurnal literar, fie că este roman, schiţă, nuvelă, poezie, etc. Adică literatură. Putem, aşadar spune că, de fapt, opera literară, este o formă specială de jurnal intim. Din care putem, cu o anumită aproximaţie, decela autorul. Iată de ce vă tot atenţionez eu că, scriind, ne descriem. Adică scriem jurnalul propriei noastre intimităţi. Şi, atenţie, există tehnici, proceduri şi mijloace de a a extrage adevărul intimităţii din verosimilitatea scriiturii.”[2] "Orice jurnal intim este o pendulare între două imagini: una ce ni se oferă şi alta pe care o deducem, iar lectura jurnalului nu e în fapt decât încercarea de a pune în acord aceste două fantasme care se ascund una după alta"[3] Aş extrapola aserţiunea distinsului critic spunând că pendularea nu se face doar între două imagini! Ci, între multiple imagini. Una, într-adevăr, care ni se oferă de către autor şi altele pe care lectorii le deduc, le percep, le developează din imaginea princeps, oferită de către autor.. Pentru că, lectorii, niciodată, nu vor deduce una şi aceeaşi imagine dintr-o imagine auctorială. Fie şi numai din ceea ce aş putea denumi erori de paralaxă ideatică şi de limbaj. Respectiv, din diferenţa de percepţie şi interpretare a unuia şi aceluiaşi fapt, cuvânt, frază, text. Prima şi cea mai importantă calitate a unui text literar trebuie să fie originalitatea. Un text care nu are ceva, câtuşi de puţin, dar să fie, care să depăşească stadiul cunoscut al novativităţii, axiologic vorbind, nu poate emite pretenţii la recunoaşterea sa ca fiind valoros. Ci, în cel mai bun caz, intră în categoria textelor cuminţi, nevinovate care nu spun nimic, nu deranjează pe nimeni, nu provoacă nicio sclipire lectorial-perceptivă, nu produc bucuria lecturii, ba, din contră, conduc la plictis şi aproape la imposibilitatea lecturii. Într-un cuvânt, sunt texte insipide! Care se înscriu în marele curent pseudoliterar universal „maculatorismul” Originalitatea are multiple, infinite, aş spune, faţete. De la originalitatea formei până la originalitatea fondului spunerii. Şi, aici, în acest fond al spunerii, se manifestă ori ar trebui să se manifeste originalitatea, esenţa creaţiei şi a creativităţii. Simpla descrire a locurilor şi faptelor, nararea lineară fără observaţii percutante şi sagace, fără sclipirea asociaţiilor de idei şi trimiterilor intertextuale, trimite textul în banal. Un text, orice text, care nu are nimic original, în viziunea mea, nu poate fi acceptat ca fiind valoros. Spuneam într-un comentariu[4] referindu-mă la un poem: „Poemul este, ori ar trebui să fie, asemenea unei invenţii: poate rezultantă a unei activităţi care presupune multă trudă, poate rezultantă a unei sclipiri pe care o numim talent, la superlativ, geniu, însă, oricum, un unicat semnificant, o „construcţie” autonomă axiologic, relativ uşor decelabilă din mulţimea de „texte” şi devenită „TEXT”. Înscriu un astfel de demers de natură poetică în categoria a ceea ce eu denumesc „tranzitivism”, adică reflectarea mediată în (ori prin) diferite stări semnificante, perceptibile contextual şi nonlimitativ de către lector, a unor ipostaze existenţiale de natură reală ori virtual-conceptuală, reflectare care se materializează într-un corpus semnificant ipotetico-deductiv relaţional, unitar, diferenţiabil de alte corpusuri din aceeaşi categorie, atât ca formă de expresie cât şi ca fond semnificat. Poate nu voi fi reuşit să mă explic foarte bine însă, dacă va fi cazul, voi încerca să detaliez. Oricum această direcţie permite analiza pertinentă a unui text, poate diagnosticarea şi valorizarea lui şi separarea de kitsch şi impostură, într-un cuvânt, de nonvaloare”. Ei bine, înlocuind în paragraful de mai sus, cuvântul „poem” cu acela de „text”, având un conţinut mult mai larg, valoarea de adevăr a paragrafului se menţine. Referindu-mă la validitate textuală, precizez că am în vedere acea calitate a textului care îl face coerent în raport cu variabilele interne. Sigur, vorbesc aici de coerenţă textuală literară. Nu de una ştiinţifică. Am făcut această precizare pentru că „validitate” poate fi tradus şi prin autenticitate. Ori, tocmai am scris, ceva mai sus, că aşteptările mele cu privire la un text nu vizează sinceritatea şi autenticitatea. Afirmaţie oricum şocantă sau care va putea şoca. Pentru că intră în coliziune cu paradigma încetăţenită potrivit căreia sinceritatea şi autenticitatea ar trebui să fie condiţii sine qua non în exprimarea artistică. Paradigmă de care, în principiu, mă delimitez şi spun: sinceritatea şi autenticiatea autorului pot să fie sau pot să nu fie prezente în actul artistic. Importantă mi se pare validitatea actului artistic. Adică nu atât adevărul expresiei artistice cât corectitudinea şi coerenţa sa. În ceea ce priveşte „semnificanţa”, termen pe care nu-l veţi găsi, deocamdată, în dicţionare, cred că este extrem de uşor de intuit ce ar trebui să spună. Şi, bineînţeles, un text fără semnificanţă, un text care nu spune nimic, nu incită lectorul nu-i trezeşte interesul nu-l activează, nu-i captează atenţia şi nu-i declanşează nici un fel de reacţie lăuntrică, în principiu, pentru un lector, să spunem mediu, este ori poate fi considerat un text slab. Sigur, atributul nu poate fi acordat textului în mod implicit, automat. De multe ori, de foarte multe ori, un text nu spune nimic şi din cauza lectorului ori, poate, exclusiv, din cauza lectorului. Va urma. [1]Nu în sens peiorativ. Ci în sens de nonrealitate. Ori de realitate relativă, subiectivă aparţţinând autorului. Diferită de o aşa-zisă realitate obiectivă. [2] http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=45301 [3] E. Simion, Caiete Critice (1986) [4]http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=44313 (2006) Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   intuiţia nu a dat de mîncare nimănui. a născut doar vizionari de carton. orice speculaţie ieşită din afara realului e susceptibilă de sofism, dle Atanasiu. asta-i credinţa mea şi e la fel de justă ca şi a dv. deşi o contest.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-09 18:06:57               Domnule Peia, asta se simte. Intuitiv. Închipuiți-vă că realitatea are două dimensiuni, acelea ale platitudinii. O metaforă de genul ăsta îi dă volum, este ca drojdia de bere care o face să crească. Face ca realitatea să nu mai fie ceva amorf și lătăreț, o ajută să devină ceea ce aspiră să fie, ceea ce ar merita să fie. Diferența dintre aluat și pîine, să zicem.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-09 17:54:55               "mai presus de realitate" înseamnă, de fapt, în afara realităţii. şi-atunci despre ce mai vorbim? despre fantome?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-09 09:43:59               Are Blaga o vorbă frumoasă cu care își caracterizează prietenii din copilărie - rude mai presus de sînge. Cred că orice producție artistică de mare valoare poate fi numită prin verosimilul ei fapt mai presus de realitate.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-09 09:40:44               Nonrealitatea n-ar fi mai sincera daca i-am spune pur si simplu fictiune? Realitatea relativa este sora de lapte cu dreptatea relativa, adica aceea din "justitie", unde poza este absoluta dar dreptatea relativa. Pot detalia, dar nu este cazul. In general nu trebuie uitat ca literatura este o arta, iar artele sunt circumscrise categoriei generale de Frumos artistic. Pierzand din vedere acest mic adevar o putem lesne lua pe aratura teoretizarii arbitrare si inutile, din punctul meu de vedere, evident. Minciuna sau nu, literatura se bazeaza pe talentul autorului si pe un pic de bunavointa din partea lectorului. Restul e vorbarie.   Postat de catre sters sters la data de 2013-09-09 09:22:28               "Minciuna" literara prinde, insa, uneori in constientul colectiv al unui "corpus" de lectori succesivi atata "carne" pe os, incat personajele traiesc si respira mai abitir decat cele reale. Un exemplu sugestiv in acest sens il reprezinta marile portrete literare romanesti sau universale: Raskolnikov, Moromete, Ion etcaetera, nu insist. Cand vorbim despre sau cand ne gandim la ele, aceste personaje abia mai pot fi deosebite de niste trupuri din carne. Poate pentru ca sunt semnificativi? Poate datorita genialitatii scriitoricesti? asta numai Dumnezeul literaturii o poate descalci. Sau un kritik cu vana adanca, asa cum rar se mai afla. Nu pot fi serios, acesta este defectul meu fundamental. Dar ce spun ramane spus.   Postat de catre sters sters la data de 2013-09-09 09:17:44               Da, domnule coleg, spuneți: „ Poate mă înşel, nu am pretenţia unui termen riguros exact. Însă am pretenţia de a vă spune ceea ce v-am spus şi ceea ce mi-aş dori să se înţeleagă prin acest concept. Sigur, pentru unii, poate părea ceva neînsemnat, un fel de teorie a chibritului.” și pretenția de a spune ce mi-ați spus este perfect legitimă. Rămîne însă doar o pretenție. Și eu pretind că inventarea unui cuvînt cînd el nu se dovedește necesar este doar prețiozitate. Relevanța rămîne capacitatea, mai generală, a oricărui lucru de a avea semnificații, de a semnala ceva, de a fi un simbol, un simptom etc. Și poate fi tot atît de bine aplicată la entități pentru care acest fapt este spontan și involuntar, ca și la cele care fac intenționat acest lucru, printre care și textelor.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-09 08:48:10               păi, cum să fie? căz doară matale, tante, eşti anexa vizionară a DEXului. mîine-poimîine scoţi un DEX în limba neo-spargă!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 18:30:36               Aş, neaşi "semnificanţă" nu există în dicţionare. O altă dovadă, a câta? că dicţionarele rămân întotdeauna în urma devoltării şi progresului limbii!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 18:23:06               ei aş! matale faci anafoare cu noi! ne crezi veniţi cu pluta pe missipippi!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 18:11:53               Nu domnule Peia. Nu sunteţi atent. Chiar asta spun. Prin ce oferă DEX-ul acum, în raport cu "semnificanţa" este rămas în urmă. Tocmai ce am subliniat aceasta prin exemplele citate.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 18:06:24               Domnule Ştefănescu, 1. De unde trageţi concluzia că m-aş scuza, m-aş justifica? 2. Sunt un pic surprins că îl citaţi pe Bergson, acum, când toţi politicienii sunt cu Alexis Tocqueville pe buze. În fine, probabil, îl veţi fi receptat pe Bergson prin intermediul lui Ţuţea. Altfel aţi fi obsrvat că Bergson susţine "“democratia este singurul sistem compatibil cu demnitatea umana, dar are un viciu – ii lipsesc criteriile de selectie a valorilor conducatoare”. Din păcate nu am textul bergsonian să pot verifica. Iar, din cauza aglomeraţiei, nu pot găsi volumele de Bergson pe care le am în bibliotecă. Câteva observaţii. Bergson însuşi, în viziunea mea, se contrazice chiar în pasajul citat. Păi dacă democraţia este compatibilă cu demnitatea umană înseamnă că ea, demnitatea umană, poate fi un criteriu valid de selecţie a valorilor. Prin urmare dacă are măcar un criteriu, acela al demnităţii umane, nu se poate afirma, irefutabil, “îi lipsesc criteriile de selecţie a valorilor” Ba, la limită, aş putea chiar afirma, într-o logică deductivă: dacă există un criteriu, unul singur, de selecţie a valorilor, nimic nu mă împiedică să fac inferenţa că pot exista n respectiv n+1 atfel de criterii. Pe de altă parte, ar trebui remarcată distincţia “valori conducătoare” şi “nu valori artistice” Care reprezintă cu totul altceva. Sigur, vreun cârcotaş poate spune: şi în artă există valori conducătoare, care dau direcţia un fel de spiritus rector. Fără prea multă reflecţi aş răspunde. Să nu confundăm. Cât privşte valorile, adică axiologia, este un domeniu prea important şi prea larg pentru a-l aborda hic et nunc. Am să mă mărginesc a spune doar că “valorile” nu sunt nişte concepte imuabile. Şi da, “valorile” pot fi impuse de cantitate însă, cred eu, putem face o clasificare a valorilor. Şi da, există valori aristocrate, valori plebe, etc. Însă, în democraţii, valorile, printr-un complicat process de decantare şi sedimentare, se pot decela, se pot impune se pot valida, se pot sedimenta. Ar fi periculos să inoculăm ideea că democraţia, ar fi incompatibilă cu valoarea. Cum la fel de periculoasă este şi ideea preluată de Ţuţea, cum că în democraţie fiecare poate face orice. Nu, democraţia permite individului să facă orice însă în limitele cadrului democratic. Iar acest cadru are reguli, proceduri, metodologii, sancţiuni şi mijloace de autoapărare. Europeea este un experiment democratic. Şi, din păcate, am fost obligat în câteva situaţii să-i constat limitele. Şi, temporar “să suspend democraţia” pentru a o apăra. În plan social extins nu-mi imaginez, deocamdată cum ar trebui procedat. Însă în plan practic, real, constat că dacă democraţia nu este apărată clipă de clipă, ea poate fi uşor ocultată. Sub ochii noştri s-a instalat, sper eu pentru cât mai puţin timp, o monstruoasă dictatură (este adevărat limitată) căreia mijloacele democratice, inclusiv votul masiv a 7,4 milioane de oameni, o esenţă şi o culme a mijloacelor democratice de la noi, nu i-au putut face faţă!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 18:04:20               "conform DEX." (tante) păi, parcă DEXul era rămas în urmă mai ieri, alaltăieri?! sau a făcut, brusc, saltul spre expertiză şi completitudine, fix, la ora cîşpe ş'un fîrtai?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 17:38:17               Nu, domnule coleg. “Semnificanţă” reprezintă capacitatea unui text de a avea semnificaţii. Şi, poate, cele mai apropiate cuvânte pentru a înlocui "semnificanţa" ar fi fost "semnificarea" ori "semnificaţia" însă aceste cuvinte nu surprind ceea ce vă supun eu atenţiei. Semnificaţia reprezintă chiar conţinutul semantic, respectiv sensul, înţelesul unui cuvânt. Sau “Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.).” conform DEX. Semnificarea, potrivit aceluiaşi DEX reprezintă “ Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.” Cât priveşte “relevanţa” acelaşi DEX spune: “RELEVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Calitatea de a fi relevant; însemnătate, semnificație. [< fr. relevance].” Ori, după cum puteţi constata, niciunul dintre aceste cuvinte nu acopreă definiţia pe care v-am propus-o. În principiu “semnificanţa” se refera la un paragraf sau la un text şi poate conţine, la limită întreg ansamblul de semnificaţii care pot fi extrase, mai mult sau mai puţin obiectiv, de regulă, literar vorbind, subiectiv, din acel paragraf sau text. Relevanţa ar acoperi doar segmentul “important” raportat la un anumit criteriu. Şi scăparea altor segmente care ar fi considerate “nerelevante” pentru acel criteriu. Dar, evident, relevante pentru alte criterii. Vă rog, şi insist, nu luaţi intervenţia mea ca pe ceva personal ori care ar vrea să contrazică de dragul contradicţiei. Şi eu caut să fixez cât mai bine şi acoperitor aceste concepte. Poate mă înşel, nu am pretenţia unui termen riguros exact. Însă am pretenţia de a vă spune ceea ce v-am spus şi ceea ce mi-aş dori să se înţeleagă prin acest concept. Sigur, pentru unii, poate părea ceva neînsemnat, un fel de teorie a chibritului. Însă, pentru a ne înţelege, generic vorbind, precizarea regulilor şi a conceptelor, atunci când există dubii ori ambiguităţi, este absolut necesară. Atenţie, în creaţia artistică, ambiguizarea poate avea virtuţi şi, ca atare, este de dorit. Prin urmare, nu din pedanterie am folosit cuvântul ci din necesitate. Dacă sesizaţi fisuri în raţionamentul meu, semnalaţi-le.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 17:26:26               semnificanță - v-aș recomanda tradiționalul relevanță, dacă nu țineți atît la pedanterie   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-08 16:53:56               domnule Cristescu, permiteti-mi sa comentez aici un fragment din ultimul editorial, in care spuneti: "Mi s-a reproşat şi continuă să mi se reproşeze faptul că „nu există un filtru valoric”. Am explicat de nenumărate ori că dreptul la liberă exprimare, pentru această secţiune a site-ului, reprezintă o valoare. Este, în opinia mea, secţiunea „primului pas” dacă vreţi un fel de „Hyde-park europeic” De ce ar trebui acestă valoare? Răspunsul este simplu: pentru a preveni. Toţi cei care vin în contact cu Europeea, care ştiu, dar mai ales cei care nu ştiu, vor conştientiza faptul că există o astfel de „valoare umană”. Care reprezintă NORMALITATEA: Adică dreptul la liberă exprimare al fiecărei fiinţe umane. Care este şi trebuie să rămână un drept sacrosanct! Introducerea unei forme de valorizare de tip administrativ creează premizele „cenzurii”. Ori acceptarea unei cenzuri de tip administrativ este extrem de periculoasă. " in opinia mea, nu ar mai trebui sa mai explicati, sa va mai scuzati. e limpede ca regulamentul are cateva fisuri, dar, riscand o extrapolare periculoasa, as zice ca europeea, in nisa ei, e democratia insasi. si astfel, citandu-l aproximativ pe Bergsson, care spunea ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar e e subred la capitolul selectiei valorilor, nu vad la ce altceva ati putea aspira, fara riscul de a demola toata aceasta constructie. ca din europeea au plecat multi autori valorosi (ma rog, pe care eu unul ii consider valorosi), e un fapt greu de combatut. breasla literara e o structura prin definitie aristocratica. ca noi ne aflam aici si ne simtim acceptati, si ne simtim bine, cata vreme ne-om mai simti bine, inseamna ca ne-am gasit locul. ca paradigma, existenta agorei, sau a hyde park-ului, cum ii spuneti dvs, e tot ceea ce conteaza.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-09-08 15:58:28               axio   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:57:36               "Oricum această direcţie permite analiza pertinentă a unui text, poate diagnosticarea şi valorizarea lui şi separarea de kitsch şi impostură, într-un cuvânt, de nonvaloare”. şi cum s-ar împăca aserţiunea de mai sus cu generozitatea europeică a lui "poate posta oricine"? şi cine poate fi magnatul care să desparte apele... "axilogice"? la un fel de întîlnire, cenaclu sau ce-o fi fost, se spune că zaharia stancu incrimina vehement cosmopolitismul, în timp ce pipa o ţigare kent. arghezi a tăcut ce a tăcut şi i-a serrvit-o prompt: "coane zahario, am impresia că una spui şi alta fumezi"!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:57:16               deşi chestia cu „maculatorismul” sună cam aiurea. şi nu mai inventariez, ca să nu mă contrazic.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:48:20               dom'le, asta mi-a plăcut! nu mai forţează nota, nu mai abuzează de o terminologie încărcată, declamativă, abramburită. e scris curat, riguros, demonstrativ.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:46:19	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE