PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Frustrare şi creaţie Text postat de Elena Stefan Sigur, componenta maladivă a frustrării poate avea consecinţe medicale asupra individului. Dintre acestea amintesc inadaptabilitate socială, depresie, inhibiţii de tot felul, blocaje comportamentale, stres, psihoză, misantropie, tot felul de frici şi, probabil, vor mai fi fiind multe altele. Care pot face obiectul psihopatologiei, ori altor ramuri sau subramuri ale ştiinţei medicale. Dintre care, unele pot fi descoperite ca urmare a unui limbaj patoartistc, în particular, patopoetic! Frustrarea însă, pentru oameni sănătoşi clinic, pentru oamenii normali, nu este periculoasă ci, dimpotrivă, poate reprezenta o excelentă motivaţie pentru creaţie. Şi, chiar dacă pe unii îi voi şoca, în viziunea mea toate creaţiile umanităţii au avut ori au la bază o componentă frustratorie a eului creator, a artistului. Toate, fără excepţie. Sigur, decelarea aceste componente poate fi făcută uneori uşor, ca un fel de evidenţă, alteori, mai dificil. În acest al doilea caz recursul la istoricul creatorului, la biografism, putând fi de mare ajutor. Poate unii vor sări şi vor exagera: cum să fie sănătos un om frustrat, vor întreba ei? Nu cumva ne aflăm într-un paradox? Nu, voi răspunde eu.. Şi voi preciza : mă refer la frustrare înţeleasă ca o stare de insatisfacţie, de nemulţumire a eului creator. Un fel de barieră în calea aspiraţiilor sale. Poate o discrepanţă între aspiraţii şi miloace ori posibilităţi. Psihologii numesc aceasta « o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație. » Înţeleg această « stare afectivă negativă » ca pe o nemulţumire. Ei bine, de aici pot porni motivaţiile creaţiei. Iar un sentiment negativ, cum este frustrarea, poate fi convertit, după unii, sublimat, în act ori fapt artistic. Act care poate fi de mare succes. Şi care, în opinia mea, în lipsa barierelor frustratorii, nu ar fi putât fi înfăptuit. Prin bariere frustratorii putem înţelege orice obstacol în calea intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor ori năzuinţelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existenţial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creaţie artistică. Şi converteşte starea de nemulţumire în opere artistice şi în opere ştiinţifice. Iar când aceste opere se reuşeşte a fi impuse unui număr de aderenţi avem de-a face cu recunoaşterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creaţiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase. Prin urmare, deparete de a anatemiza frustrarea, de a o pune la stâlpul infamiei ori de a arăta spre ea cu mânie şi acuzator, artistul, artiştii ar trebui să mulţumească frustrării apărute în biografia lor civilă ori artistică deoarece, ea, frustrarea le-a oferit şansa de a se realiza, de a deveni artişti. Mai mari ori mai mici. Recunoscuţi ori nu în prezentul lor biografic. Ori după acesta. Ori mult sau prea mult după acesta. Ce concluzie am putea trage de aici ? Una simplă şi pragmatică : nu rataţi şansa, uneori, poate istorică, a frustrării. Dacă frustrarea generată de iubirea neîmpărtăşită nu ar fi fost nu am fi avut « Pe lângă plopii fără soţ » Şi multe altele. Şi, cum spuneam mai sus, poate nu am fi avut artă dacă nu ar fi existat frustrare. De aceea, parafrazând o celebră spunere biblică, am putea spune, cred eu, dacă frustrare nu e nimic nu e ! Tot la fel de adevărat este şi faptul că mulţi văd ori trăiesc în frustrare doar starea negativă care le alterează eul şi îi poate conduce pe o spirală vicioasă destructurantă. În care doar medicina mai poate face ceva. În concluzie frustrarea poate fi percepută ca un fel de energie atomică putând distruge ori putând ajuta. După cum omul ştie să o controleze şi să o utilizeze. Dacă ştie! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Discut cu autorul. Mă ştiţi că nu particip la polemici din principiu. Din punctul meu de vedere sunt pierdere de timp şi energii risipite aiurea. Clar, pasionaţii scrisului sunt vulnerabili mai ales în orgolii şi, cum nimeni nu este perfect, este foarte uşor să te agăţi (cam)de orice să ataci orgoliul cuiva, mai mult sau mai puţin principial evident, stârnind şi reacţiile aferente. Fără să mă erijez în arbitru, n-aş putea avea niciodată această calitate, mi-aş permite doar o constatare de pe ”banca de rezerve”: NU E BUNE. Una, sau mai multe litere extrase din constatare ar rupe bariera subţire dintre haz şi necaz, ca o tentă indirectă şi superficială de a ne apropia de obiectivitate. Vă las să le alegeţi preferenţial, sub formă de exerciţiu ritmic bineînţeles. „Disputa” noastră mi-a făcut plăcere. În ciuda faptului că părerile noastre, mai mult sau mai puţin argumentate la un moment dat, au avut divergenţă încă de la început, deoarece unghiul de privire a ideii de frustrare a fost diferit (rezumativ şi in speţă: maladiv componentă dvs şi boală cumulativă eu), mi-aş permite să admit (deşi subiectul este inepuizabil) numitorul comun pe care o să-l reflectorizez atât cu impresiile dvs: „Din punctul de vedere al omului sănătos şi care abordează frustrarea într-un mod activ, pozitiv, aceasta, frustrarea, pune ori poate pune în funcţiune mecanisme de luptă cu frustrarea, de combatere a ei, de apărare a eului de sentimentul frustrant şi activează astfel mecanisme de tipul conversiei, sublimării, activismului, altruismului, anticipării, profilaxiei, intelectualizării, izolării, refulării, refuzului, umorului, creaţiei, etc. Din acest comportament pot, nu este obligatoriu, dar pot rezulta consecinţe benefice unele chiar spectaculoase. Pentru că, abordarea tonică, pozitivă a factorului frustrant poate conduce la compensare ori supracompensare. Bâlbâiala, ca element frustrant îl va fi făcut pe Demonstene unul dintre cei mai mari oratori ai antichităţii. Handicapul fizic al lui Toulouse Lautrec îl va ambiţionat pe acesta să-şi depăşească frustrarea şi să ajungă un pictor celebru. Şi exemplele pot continua.” cât şi cu ale mele: Frustrarea este un efect negativ. Starea pozitivă a subiectului, “sitemul imunitar” simbolistic vorbind îşi reintră în drepturi în urma atacului primit. Dacă am accepta că frustrarea poate fi concubină cu starea pozitivă redobândită ca urmare a reacţiei psihice de apărare, imunitatea de care vorbeam, teoretic autorul ar avea dreptate. În realitate însă momentul declanşării efective a actului creator presupune deja pozitivismul reparatoriu instalat. Conştientizarea frustrării în sine a fost eliminatorie. Chiar dacă încă mai persistă, frustrarea nu mai reprezintă o ameninţare majoră, cu atât mai mult nu mai poate acţiona ca mecanism, e doar un balast, catalogată reciclabilă şi dispensabilă în procesul de creaţie, aş îndrazni să spun chiar inertă! Un “virus” anihilat.” Există doar un decalaj între cele două temporale, dar ideea de fond este aceeaşi. Dvs priviţi mecanismul creaţiei declanşat ca urmare a existenţei în sine a frustrării, iar eu îl văd declanşat numai după conştientizarea şi marginalizarea ei. Acu’… fiecare şi le ştie pe-ale lui. Peste 1000 de vizitări, peste 100 de comm-uri… nu e rău deloc))…. Se vinde gargara, nu glumă. Sper doar să nu fiu înţeles greşit… nu că mi-ar păsa prea tare)))   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-06 13:48:18               Ştiţi cum stau problemele în privinţa dv., doamna? Vă dau un exemplu personal ca să nu ziceţi că mă umflu în pene, cînd, în fapt, sunt un nimeni cu moţ, un sfîrîiac. Sau, mă rog, un... „prost”, ca să preiau expresia dv. academică, relativă la persoana mea. (în paranteză fie spus, nu pot decît să vă muţumesc pt măgulitoarea apreciere şi să mă întreb cine vă poate da un avertiasment pt atare încălcare de regulament!!...) Deci, eu, de cîte ori văd cu cîtă uşurinţă se exprimă autorii mari, cum reuşesc ei să redea o stare, să comenteze o situaţie, să manevreze cu atîta abilitate cuvintele, mă desumflu brusc, spunîndu-mi: „neică, eşti o biată pătlăgică necoaptă în raport cu alde monştri eştia”! Dupe care, trecînd o vreme tămăduitoare, brusc mă umplu de ambîţ, ca dulăul de purici, şi pun şi eu mîna pă plaivas să mă dau as: si dă-i, si dă-i si dă-i, şi parcă mi se pare că... hop, hop, hop... iote ce jmekăr sunt! Şi mai trece oleacă de vreme şi, revenind la grozăviile mele încondeiate, mi se acumulează un fel dă nasoale pe cuget, de-mi vine să borăsc pe respectivele. Şi iute-iute, le arunc la tomberon. Ei, cam pe-acolo sunteţi şi domnia voastră, mai puţin finalul: în loc să vă ruşinaţi de bramburelile alea terminologice, vi le puneţi în ramă şi aşteptaţi şirul de adoranţi, să se închine la ele ca la sfintele moaşte. Doar că unii, mai „proşti”, nu au această aplecare spre adoraţie necondiţionată şi nu se înscriu pe listă. Cam asta-i. Şi, atunci, le daţi avertismente sau îi blagosloviţi, sub înalta dv. autoritate, cu termeni pe care, dacă eu i-aş folosi, pe direct – nu aşa, la modul general (cine să fie „proasta” aia...?!”) – m-aţi mai penaliza încă un veac. Păi, de!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 12:04:14               "Auzi, râsul curcilor! Când tu nu ştii să faci diferenţa între necesităţi şi trebuinţe!" "Pentru a fiinţa omul are nevoie de trebuinţe şi necesităţi." ba eu, unul, ştiu. am reuşit să mă luminez, examinînd cu atenţie sapienţiile de mai sus.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:23:21               Domnule lunecos, vedeți dv., a spune că omul are nevoie de și că are anumite atribute esențiale este cu totul altceva. Învățați să vă exprimați. Altfel aveți dreptate, libertatea de exprimare naște cele mai năstrușnice tîmpenii. Textele pe care le scrieți oglindesc felul libertin în care gîndiți.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-06 11:21:43               mai daţi-mi un avertisment!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:09:50               da' dă ce vă-nroşirăţi la faţă aşa? că se vede prin cablu!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:09:30               şi de ce n-ar face? ce, vaca nu e sufleţel? ca furnicile, ca bibilicile, ca cîinii? că uite ce de agitaţiune stîrni dihonia cu javrele de pripas. de aici, altă necesitate: de a scăpa de ei, chiar dacă au necesităţi carnivore, uneori. apropo, s-ar putea scrie un tom dăştept pă chestia asta. şi cu ziceaţi că aş scrie, doamna? sugeraţi că nu aş avea înălţimea retorico-academică a domniei voastre? păi, n-oi avea, că, vorba aia, sunt crescut la ţară, unde omul vorbeşte cum îi e vorba şi se poartă cum îi e portul. adică cinstit şi cum se cade, fără fiţe de vocabular, fără debitaţii cocoşeşti de atotcunoscător, fără peria nimicul în o mie de cuvinte împopoţonate.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 11:07:22               Dacă aţi înţeles în vreun fel că vaca ori oricare alt animal ar putea face obiectul acestui topic nu mă mir că scrieţi precum scrieţi, domnule Peia.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 10:53:17               "orice dicţionar rămâne în urma ştiinţei." prin urmare, făcurăţi ştiinţă aici? ştiinţa bătutului apei în piuă!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:52:03               "Că nu o să stau acum să vă învăţ eu ce este trebuinţa, ce este necesitatea în contextul celor de mai sus." da, am aflat şi sunt în culmea extazului: "Pentru a fiinţa omul are nevoie de nevoi şi de nevoi." teribilşăn dă dăştept spus!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:48:51               Necesităţile,în schimb, reprezintă cerinţe ori trebuinţe umane derivate, interpretate ori mediate prin intermediul sistemului de valori-normă împărtăşit, acceptat ori promovat de către un om, un grup uman ori o societate umană în funcţie de acumulările sale istorico-tehnologice şi spirituale. Copirea mi-a jucat o festă. Însă în textul original, găsiţi ca mai sus!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 10:46:57               da, bre, eu, cel puţin, am căutat, "prost" cum sunt! am auzit şi de piramide meslouite, şi de ăia şi de ăilalţi. şi ştii ce susţin în continuare? că toţi, dar absolut toţi, se scarpină cu mîna stîngă la buca dreaptă! capisci?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:46:21               Domnilor Corneliu Traian Atanasiu şi Ioan Peia, De ce vă daţi în stambă? Şi prostia ar trebui să aibă cât decât o raţiune! ;i s[ fie oarecum limitat[! Aşa, la o simplă căutare pe google mai citiţi câte ceva. http://all-about-life.ucoz.ro/CARTI/Piramida_trebuintelor_umane_fundamentalie-Aurelian.pdf Să vedeţi de cine vor râde curcile? Şi mai terminaţi cu suficienţa. Dacă habar nu aveţi de subiect fiţi măcar decenţi şi abţineţi-vă. Sau documentaţi-vă şi apoi daţi-vă cu părerea. Că nu o să stau acum să vă învăţ eu ce este trebuinţa, ce este necesitatea în contextul celor de mai sus. Aţi auzit de Piramida lui Maslow? Nu mai rămâneţi încremeniţi în dicţionare. Dicţionarele generale reprezintă minima rezistenţă şi maxima probabilitate în definirea sensurilor unui cuvânt. Ştiinţele specializate rafinează aceste înţelesuri le completează, le explică, le îmbogăţesc, le diferenţiază, le dă sensuri noi, actuale. Iar în procesul analizei, cercetării şi creaţiei apar şi se definesc noi concepte. Dacă lumea s-ar fi rezumat doar la dicţionar rămânea în epoca de piatră! Luaţi Dicţionarul de psihologie al lui Popescu Neveanu din 78, editura Albatros. Cuvântul „trebuinţă” nici nu apare. De la dicţionare, de la orice dicţionar, lumea face progrese. Şi orice dicţionar rămâne în urma ştiinţei. Euristica aduce cunoştinţe, fapte şi concepte noi.Aşa evoluează lumea. Nu rămânând în compilaţii, concepte arhicunoscute şi uzate şi la bătutul apei în piuă se dezvoltă cunoaştere! Iar textul de mai sus se bazează pe stadiul actual al cunoştinţelor dar nu rămâne la doar atât. Şi când am spus actual am spus actual dar nu de dicţionar. În plus, am făcut unele inferenţe, cred eu, în premieră. Adică am dus cunoaşterea în domeniul abordat fie şi cu un micron mai sus decât se ştia ori se accepta. Puteaţi să mă întrebaţi ce sensuri dau eu trebuinţelor şi necesităţilor. Şi v-aş fi trimis la http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=37313 unde aţi fi putut citi: „Mai amintesc faptul că trebuinţele sau nevoile rezultă din ontologia naturală şi socială a fiinţei umane şi reprezintă ansamblul cerinţelor umane primare, directe, nemijlocite care condiţionează însăşi vieţuirea ori supravieţuirea acestei fiinţe. Dintre acestea putem exemplifica: trebuinţele bio-fiziologice, psiho-sociologice, ecologice, etc. în schimb, reprezintă cerinţe ori trebuinţe umane derivate, interpretate ori mediate prin intermediul sistemului de valori-normă împărtăşit, acceptat ori promovat de către un om, un grup uman ori o societate umană în funcţie de acumulările sale istorico-tehnologice şi spirituale. Prin urmare, necesităţile umane intră deja în sfera axiologiei. Care nu vine de la ax cum înţelege domnul Peia! Vedeţi ori înţelegeţi măcar acum diferenţa? Şi înţelegeţi de ce este necesară această diferenţiere? Să vă mai dau câteva exemple de abordare, ca definiţii, pentru trebuinţe: "Trebuinţele sunt manifestari naturale, interioare, care declanseaza cautarea unei anumite categorii de obiecte sau determina tendinta de indeplinire a unui anumit act. Nevoia este, deci, o stare funciara, materiala, fundamentala a persoanei." "Trebuinţele umane reprezintă necesarul pentru o persoană sau grup social pentru ca el să funcţioneze normal, raportându-se la normalitatea socială" (L. Jonhnson, 1983) "ansamblu de dorinţe, aşteptări, aspiraţii ale individului/ grupului de a-şi însuşi bunuri în funcţie de gradul de dezvoltare economică, socială şi culturală a societăţii în care trăieşte" (Popescu, 2000) . Şi, ca orice altă cercetare şi aceasta nu este un dat pentru totdeauna. Şi, poate, nu este decât un început de cercetare. Pot exista şi alte abordări, alte puncte de vedere. Domnul Ghejan a încercat să aducă în discuţie şi alte unghiuri de abordare. Şi este meritoriu acest aspect. Şi, din păcate pentru Europeea, a fost singurul care a depăşit stadiul impresionist şi primitiv (ca acela al domniilor voastre) de abordare a acestei problematici. Şi, chiar aşa subţiri cum sunt ele, argumentele domniei sale pot constitui o bază de analiză şi discuţie. Şi, poate, în unele puncte va fi având şi dreptate. Eu, premeditat, l-am provocat. Pentru că nu am pretenţia că tot ceea ce am scris eu are valoare de adevăr absolută. Aş fi vrut, aş vrea să văd eventualele slăbiciuni, fisuri ale teoriei mele. Însă, oricum, intervenţia domnului Ghejan este una onestă (cu siguranţă crede în ce spune; însă pentru ştiinţă doar a crede nu este de ajuns) şi stimulativă. Şi depăşeşte cu mult nivelul de primitivism şi de ţăţism în care vă aflaţi dumneavoastră. Dacă vreţi să fiţi luaţi în seamă veniţi cu puncte de vedere serioase nu cu prostii, generalităţi şi calificări de mahala. Auzi, râsul curcilor! Când tu nu ştii să faci diferenţa între necesităţi şi trebuinţe! Oricum, voi păstra un moment de jenă pentru domniile voastre!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 10:41:51               Cum e şi firesc, atunci cînd dai nas în nas cu un termen care-şi arogă demnităţi teoretice de rang înalt – nefiind chiar aşa, un oarecare moft literar adus din condei – dai fuga la dicţionarul limbii în care te exprimi. Să vezi ce va fi însemnînd. Ceea ce făcui şi eu cu „satisfactorii” ăia. Dar constatai, oareşcum decepţionat, că nu e nicio menţiune despre atare noţiune în fondul nostru de cuvinte. De ce oare, mă întreb? Să fie autorii dicţionarului nişte inculţi? Sau să fi rămas biata noastră Intelighenţie atît de mult în urmă cu teoriile astea „sofistificate” (!! vorba unuia), în timp ce alţii, mai breji, deja le-au răsucit pe toate părţile? Se pare că ambele ipoteze-s valide. Căci iată ce găsesc pe aiurea: Satisfactory (cu i grec în coadă, da’ fără două puncte-n cap): „Synonyms agreeable, all right, alright, copacetic (also copasetic orcopesetic), ducky, fine, good, hunky-dory, jake [slang],OK (or okay), palatable Antonyms disagreeable, unsatisfactory Related Words delectable, delicious, delightful, dreamy, felicitous,gratifying, nice, pleasant, pleasing, scrumptious, welcome;acceptable, adequate, decent, passable, tolerable Near Antonyms bad, deficient, inferior, lousy, poor, punk, substandard,unacceptable, wanting, wretched; mediocre, middling,second-class, second-rate Mda, cred că ne-am lămurit: tante este o vaşnică cercetaşă a Noului, revelat pe mapamond, şi îl promovează cu febrilitate academică în săraca limbă română, incapabilă a găsi echivalenţe cumsecade pentru atare noţiune. (Satisfactor... observaţi cîtă pedanţă, cîtă suficienţă, cîtă barbarie în termenul ăsta!) Ei, dar n-avem ce face şi trebuie să recunoaştem meritele indubitabile ale Doamnei în a ne lumina minţile rămase în stadii primitive de interpretare a lumii. Ca atare, nu ne rămîne nouă, muritorilor de rînd, decît să încercăm a ne descurca cum putem în mareea de radicalisme argumentative. Pentru asta, purcedem la deascîlcit iţele poveştii, cu boţul de mintea pe care-l avem la purtător. Zice Doamna: „Satisfacerea trebuinţelor şi necesităţilor se realizează cu ajutorul satisfactorilor.” Posibil. Da’ am o nelămurire practică: dacă pe mine mă taie o necesitate urgentă şi dau fuga-n lanul de cucuruz, cine se cheamă că e satisfacoru ăla? Lanul de porumb pe de-antregul sau pîlcul de strujeni din proximă vecinătate. Căci, vorba aia, nu putem lăsa ditamai termenul să plutească în ambiguităţi laxe. Ştiinţa fiind, prin definiţie, un tărîm al definirilor exacte. „Producerea de satisfactori S presupune resurse. Resursele, în principiu, sunt limitate. Prin urmare, şi satisfactorii vor fi limitaţi.” Înţelegem de aci că, în esenţă şi generalmente vorbind, nu trebuie să ne pierdem vremea inventariind chiar toate entităţile producătoare de bunuri, ci, rezumînd eficient, să meşterim o maşinărie de scremut radicalisme, astfel că, învîrtind de manivelă, gata, ies satisfactorii pe coş ca biscuiţii şpriţaţi pe găuricile maşinii de tocat carne. Ce mai, suntem lămuriţi instant asupra problemei. Deci am înţeles, deci: satisfactorii e puţini, bicoz resursele e la fel dă puţine. Că dacă resursele eraoră nelimitate, atunci şi satisfactorii eraoră dîn belşug, adecă mai ceva ca-n cornul abundenţei. (apropo, Zeus o fi ştiind că el, de fapt, sugea la satisfactorul biomecanic al Amalteei?) Prin urmare, relaţia satisfactori-resurse e biunivocă şi putem dormi liniştiţi dpdv teoretic. Şi chiar satisfăcuţi de satisfactoru conştiinţei noastre agere. „Este o evidenţă că întodeauna S < T&N.” Este, de bună seamă. Acuş, că ne-am dat seama, recunoaştem fără urmă de ezitare, că Doamna e de o perspicacitate absolut academică. „Postulat: Atâta timp cât există sau vor exista oameni vor exista trebuinţe şi necesiitităţi Şi, atâta timp cât vor exista trebuinţe şi necesităţi vor exista frustrări. „ Aşa o fi. Da’ mă-ntreb: numai oamenii să aibă „trebuinţe şi necesităţi”? Oare vaca nu are astfel de necesităţi? Cînd paşte nu o face sub imboldul unei necesităţi? Cînd se balegă, nu la fel? Sau, numai conştientizate, necesităţile sunt necesităţi şi etc? Cumva necesităţile vacii sunt doar porniri gregare ale alcătuirii ei primitive? Lemă: vaca nu are necesităţi! „În concluzie şi evident succint, privit prin prisma relaţiei S < T&N nu există fiinţă umană care să nu aibă frustrări ori cel puţin urme de frustrări.” Mda. Deci vaca, nefiind fiinţă umană, nu are frustrări, chiar dacă zbiară-n ocol că îi e foame. Prin urmare, lema are pondere teoretică zero. Ne cerem scuze. Tre’ să recunoaştem că doamna ne-a prins în capcană: S < T&N exprimă quintesenţa comportamentală a speciei, iar noi, neserioşii, chibiţăm pe margine, ca nişte frustraţi patocîrcotaşi ce suntem! Să ne fie ruşine!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 10:31:55               Vă propun pentru viitoarele studii următoarea frază în care cuvintele își onorează proprietatea: Nevoile şi motivaţiile sînt atribute specifice ale fiinţei umane, care ne definesc şi ne diferenţiază. Fac parte din structura omului indiferent dacă are nevoie sau nu de ele. E formatarea lui implicită.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-06 08:19:04               fix asta începusem să redactez! în fine, mi-a luat-o înainte dl. Atanasiu. dar aş observa că atunci cînd începi, în forţă, cu o demonstraţie şi te poticneşti chiar din start, tot restul argumentaţiei se compromite. mai am unele observaţi, dar poate mai tîrziu. oricum, nici contrapunerile dui Ghejan nu sunt mai demne de a fi luate-n serios.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-06 08:12:10               Domnule dragă, nu mai faceți teorie, vă faceți de rîs. O gugumănie mai mare ca aceea cu care începeți: Pentru a fiinţa omul are nevoie de trebuinţe şi necesităţi. nu poate fi găsită decît tot în textele dv. Presupunînd că cineva își poate pierde vremea cu ele. Încercați, dacă nu simțiți limba în care scrieți, să mai consultați dicționarul. NEVÓIE s. 1. v. cerință. 2. v. trebuință. 3. necesitate, trebuință, (înv. și pop.) treabă, (înv. și reg.) lipsă. (Material didactic pentru ~ile școlii generale.) 4. (la pl. art.) v. necesitățile. 5. v. sărăcie. 6. v. dificultate. 7. v. încercare. 8. v. necaz. Și în cazul acesta ați putea varia: are nevoie de nevoi îi trebuie trebuințe necesită necesități Asta pentru viitoarele teorii. Știți cum rîd curcile?   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-06 07:59:12               Puţină teorie Câteva evidenţe:. Pentru a fiinţa omul are nevoie de trebuinţe şi necesităţi. T&N Trebuinţele şi necesităţile omului evoluează permanent. Satisfacerea trebuinţelor şi necesităţilor se realizează cu ajutorul satisfactorilor. Altfel spus, cu bunuri, produse şi servicii. Materiale şi sau spirituale. Producerea de satisfactori S presupune resurse. Resursele, în principiu, sunt limitate. Prin urmare, şi satisfactorii vor fi limitaţi. Trebuinţele şi necesităţile umane sunt nelimitate. Aşadar, la modul general niciodată cantitatea totală de satiasfactori nu va putea fi egală cu necesarul de trebuinţe şi necesităţi umane manifeste ori latente. Iar acestea, trebuinţele şi necesităţile se actualizează permanent, se diversifică şi cresc. Este o evidenţă că întodeauna S < T&N. Adică, întotdeauna va exista un deficit de satisfactori în raport cu necesarul de satisfactori. Acest deficit se traduce prin privarea unor fiinţe umane parţial sau total de unii dintre satisfactorii necesari. Privarea sub orice formă, parţială sau totală, de oricare trebuinţă sau necesitate umană naşte frustrare. Postulat: Atâta timp cât există sau vor exista oameni vor exista trebuinţe şi necesiitităţi Şi, atâta timp cât vor exista trebuinţe şi necesităţi vor exista frustrări. Abordarea frustrării: Succint, frustrarea poate fi abordată, din punctul de vedere al fiinţei umane, într-o primă clasificare, din punctul de vedere al omului sănătos şi al omului bolnav. Omul bolnav face obiectul medicinii. Pentru omul sănătos, frustrarea, în sine, nu este o boală. Omul sănătos, la rândul său, poate aborda problema frustrării activ sau pozitiv, neutru, adică, o ignoră sau pasiv, respectiv negativ, putându-se lăsa copleşit de ea şi intrând, mai apoi, în zona medicală. Din punctul de vedere al omului sănătos şi care abordează frustrarea într-un mod activ, pozitiv, aceasta, frustrarea, pune ori poate pune în funcţiune mecanisme de luptă cu frustrarea, de combatere a ei, de apărare a eului de sentimentul frustrant şi activează astfel mecanisme de tipul conversiei, sublimării, activismului, altruismului, anticipării, profilaxiei, intelectualizării, izolării, refulării, refuzului, umorului, creaţiei, etc. Din acest comportament pot, nu este obligatoriu, dar pot rezulta consecinţe benefice unele chiar spectaculoase. Pentru că, abordarea tonică, pozitivă a factorului frustrant poate conduce la compensare ori supracompensare. Bâlbâiala, ca element frustrant îl va fi făcut pe Demonstene unul dintre cei mai mari oratori ai antichităţii. Handicapul fizic al lui Toulouse Lautrec îl va ambiţionat pe acesta să-şi depăşească frustrarea şi să ajungă un pictor celebru. Şi exemplele pot continua. În concluzie şi evident succint, privit prin prisma relaţiei S < T&N nu există fiinţă umană care să nu aibă frustrări ori cel puţin urme de frustrări. Modul cum percepe şi tratează frustrarea fiecare individ reprezintă o problemă la latitudinea sa ori şi a grupului sau societăţii din care face parte. Iar, din punctul de vedere al creaţiei artistice, eu afirm că nu există creaţie artistică realizată care să nu fi avut la bază, ca motivaţie şi o componentă frustrantă. Cu precizarea că mă refer la frustrare ca la un sentiment ori emoţie negativă care înseamnă împiedicarea cuiva de a-şi realiza o aspiraţie, dorinţă sau năzuinţă pentru a-şi împlini o nevoie fie starea psihocomportamentală care rezultă dintr-un astfel de obstacol sau blocaj. Blocajul în sine poate fi real ori perceput ca real, poate fi obiectiv sau subiectiv însă este perceput ca blocaj şi este trăit ca atare. Cu mai multă ori mai puţină intensitate. Reacţia fiinţei umane la astfel de blocaje poate fi activă, adaptivă ori neadaptivă, situaţie care poate să-i producă prejudicii. Replici Aserţiuni suficiente de tipul „adevărurilor scolastice” exprimate ex chatedra, cu patetism, precum „Fals!” reiterat până la saturaţie cu argumente spulberabile la cel mai mic efort neuronal, nu pot reprezenta argumente “Frustrarea în tot ansamblul ei este o boală, tot aşa precum stress-ul, evolutivă către forme diverse, unele cu urmări nefaste şi “deformări plastice” irecuperabile, fapt amintit premergător chiar de autor:” Frustrarea nu este o boală. Este adevărat în anumite situaţii are o componentă maladivă. De altfel „argumentul” prin care se susţine această afirmaţie „tot aşa precum stress-ul” este unul uşor de demontat. Există „eustres” stresul bun şi „distres” cel rău. „StresuI — scrie Loretta LaRoche - poate fi sãrutul morţii sau aroma vieţii. Important este cum îl manevrezi". „Sunt probabil mii de exemple de artişti care au creat, creează fără nicio frustrare prin simplul talent, pasiune, dorinţa de comunicare, impuls de moment (nu datorită frustrării), etc” Flas spun şi eu. Nu există creaţie sau creator să nu fi avut ca motivaţie şi o componentă frustrantă. Fie şi dacă spun că o creaţie, orice creaţie, izvorâtă din cea mai mare generozitate auctorială, are ca motivaţie, altruistă, componenta frustrantă că ea, aceaste creaţie, nu este împărtăşită, cunoscută şi de alţii. Ca atare, fie şi datorită faptului că, iată, cea mai generoasă şi altruistă motivaţie a unei creaţii are o componentă de frustrare, putem spune liniştiţi că nu există creaţie fără o astfel de componentă. Dacă, apoi, luăm orice altă ipostază, mai puţin generoasă şi mai puţin altruistă, componenta frustrantă devine şi mai evidentă şi poate şi mai personală şi mai puţin nobilă. Şi în care îşi face prezenţa din ce în ce mai mult egoismul auctorial ca expresie a frustrării obliterate de către eul social. „Nu ne putem permite luxul să reducem ideea de frustrare doar la atât, (o stare de insatisfacţie, de nemulţumire a eului creator) doar de dragul de a-i conferi ulteriorcalitatea de motivaţie” Păi dacă eu m-am referit, expresis verbis, la această înţelegere, am scris-o şi mi-am asumat-o cum să fie fals? Mai pe înţeles, dacă spun: „mă refer la Soare” referindu-mă chiar la Soare, cineva îmi poate spune Fals. Nu te referi la Soare! Nu-i ciudat? „Valoarea unui act sau produs artistic nu-şi are categoric bazele în integrala frustratorie, nici măcar (cu toată indulgenţa oferită) corespondent.” Dar cine a spus că îşi are categoric bazele în integrala fristratorie? Aşa, oricine şi oricâd îmi poate atribui orice afirmaţii şi mai apoi se poate lupta cu ele. „Generatoare nu înseamnă motivare. Deci intrăm într-un nou “if”: poate fi mecanism, sau nu? Să vedem…” Iar întreb: cine să fi spus că generatoare înseamnă motivare? Nu ar fi mai onest să replicăm la ce s-a spus şi nu să inventăm? „Fals! Frustrarea face asta? NU. Frustrarea este un efect negativ. Starea pozitivă a subiectului, “sitemul imunitar” simbolistic vorbind îşi reintră în drepturi în urma atacului primit. Aici e o nuanţă foarte fină în opinia mea. Dacă am accepta ideea că ideea de frustrare poate fi concubină cu starea pozitivă redobândită ca urmare a reacţiei psihice de apărare, imunitatea de care vorbeam, teoretic autorul ar avea dreptate. În realitate însă momentul declanşării efective a actului creator presupune deja pozitivismul reparatoriu instalat. Conştientizarea frustrării în sine a fost eliminatorie. Chiar dacă încă mai persistă, frustrarea nu mai reprezintă o ameninţare majoră, cu atât mai mult nu mai poate acţiona ca mecanism, e doar un balast, catalogată reciclabilă şi dispensabilă în procesul de creaţie, aş îndrazni să spun chiar inertă! Un “virus” anihilat. Răspunsul e unul singur: frustrarea NU E UN MECANISM.” Un paragraf care denotă lipsa de înţelegere a textului şi ce spune el. Eu am afirmat şi afirm că starea de frustrare declanşează mecanisme de apărare a eului şi, ca urmare a acţiunii acestora şi a conversiei stării de frustrare, creatorii pot produce creaţii valoroase. “Iar când aceste opere se reuşeşte a fi impuse unui număr de aderenţi avem de-a face cu recunoaşterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creaţiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.” „N-are nicio relevanţă. Părând a fi o argumentare suplimentară, de fapt este doar o inserţie din afara subiectului, menită să adâncească confuzia creată. Post manipulatoare, fraza în sine n-are nici o conotaţie cu subiectul în sine” Păcat că nici de aici nu s-a înţeles nimic. Deşi aici am vorbit de esenţa valorilor recunoscute. Aşa se impune arta, creaţia. Să consideri aceasta fără relevanţă este cel puţin imprudent! „Aceeaşi chestie cu un plus pentru posteritate: Plecând de la o ipoteză falsă, speculativă, nu se putea ajunge evident decât la o concluzionare falsă. Se va încerca totuşi administrarea ei îndulcind-o cu un plus fantasmagonic pe post de imbold: “bucuraţi-vă că sunteţi frustraţi! Doar aşa veţi putea crea opere de mare valoare”. Sincer să fiu, nici “rău cu rău, dar mai rău fără rău nu mi-aş fi permis să sugerez”, ori asta eu unul interpretez ca o tendinţă fermă de manipulare, neadjunctă, neavenită, lipsită de orice logică alta decât poate ca minciună proprie servită să-mi mai înmoi suferinţa datorată de propriile frustrări… şi asta ca o scuză.” Rar mi-a fost dat să văd o abordare mai opacă a unui pasaj destul de clar. Aş detalia dar îmi dau seama că este inutil! “dacă frustrare nu e nimic nu e !” Cu asta culminează întreaga speculaţie. Permiteţi-mi vă rog: “ No Comment…“ Speculaţie? Pardon! Demonstraţie, domnule coleg. A propos, de ce nu răspundeţi la întrebări?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-06 07:09:56               *Credeti-ma...papa tastatura asta tot ce vrea ea... noi nu:))   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 16:21:51               Domnule Corneliu Traian Atanasiu, ma simt onorat. Crdeti-ma ca nici macar nu stiu cui ma adresez, eu cu textul am ce am. Ma paste "ulcerul subliminal":)) Cu respect,   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 16:20:27               Domnule Ghejan, vă mulțumesc pentru răbdarea pe care ați avut-o analizînd acest text. Personal, nu pot face acest lucru pentru că, așa cum am mai spus, îmi provoacă convulsii de ilaritate care durează prea mult. Pe de altă parte, așa cum ați constatat, toate reacțiile domnului Corbu sînt de o totală obtuzitate. Respinge cu o superioritate emfatică și declamatoare orice argument. Nu poate fi ajutat. Nu are organ decît pentru a-și justifica perfecțiunea.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-05 15:31:44               „Schema logică a textului”... aşa cum o văd eu “Frustrarea însă, pentru oameni sănătoşi clinic, pentru oamenii normali, nu este periculoasă ci, dimpotrivă, poate reprezenta o excelentă motivaţie pentru creaţie.” Fals! Speculaţie! Frustrarea în tot ansamblul ei este o boală, tot aşa precum stress-ul, evolutivă către forme diverse, unele cu urmări nefaste şi “deformări plastice” irecuperabile, fapt amintit premergător chiar de autor: “Sigur, componenta maladivă a frustrării poate avea consecinţe medicale asupra individului. Dintre acestea amintesc inadaptabilitate socială, depresie, inhibiţii de tot felul, blocaje comportamentale, stres, psihoză, misantropie, tot felul de frici şi, probabil, vor mai fi fiind multe altele. Care pot face obiectul psihopatologiei, ori altor ramuri sau subramuri ale ştiinţei medicale.” “în viziunea mea toate creaţiile umanităţii au avut ori au la bază o componentă frustratorie a eului creator, a artistului. Toate, fără excepţie.” Fals! Sunt probabil mii de exemple de artişti care au creat, creează fără nicio frustrare prin simplul talent, pasiune, dorinţa de comunicare, impuls de moment (nu datorită frustrării), etc “cum să fie sănătos un om frustrat, vor întreba ei? Nu cumva ne aflăm într-un paradox? Nu, voi răspunde eu.. Şi voi preciza : mă refer la frustrare înţeleasă ca o stare de insatisfacţie, de nemulţumire a eului creator.” Incorect! Speculaţie! Nu ne putem permite luxul să reducem ideea de frustrare doar la atât, doar de dragul de a-i conferi ulteriorcalitatea de motivaţie: “Ei bine, de aici pot porni motivaţiile creaţiei. Iar un sentiment negativ, cum este frustrarea, poate fi convertit, după unii, sublimat, în act ori fapt artistic.” “Act care poate fi de mare succes. Şi care, în opinia mea, în lipsa barierelor frustratorii, nu ar fi putut fi înfăptuit.” Fals! N-are nici o legătură. Valoarea unui act sau produs artistic nu-şi are categoric bazele în integrala frustratorie, nici măcar (cu toată indulgenţa oferită) corespondent. “Prin bariere frustratorii putem înţelege orice obstacol în calea intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor ori năzuinţelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existenţial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creaţie artistică” Generatoare nu înseamnă motivare. Deci intrăm într-un nou “if”: poate fi mecanism, sau nu? Să vedem… “Şi converteşte starea de nemulţumire în opere artistice şi în opere ştiinţifice.” Fals! Frustrarea face asta? NU. Frustrarea este un efect negativ. Starea pozitivă a subiectului, “sitemul imunitar” simbolistic vorbind îşi reintră în drepturi în urma atacului primit. Aici e o nuanţă foarte fină în opinia mea. Dacă am accepta ideea că ideea de frustrare poate fi concubină cu starea pozitivă redobândită ca urmare a reacţiei psihice de apărare, imunitatea de care vorbeam, teoretic autorul ar avea dreptate. În realitate însă momentul declanşării efective a actului creator presupune deja pozitivismul reparatoriu instalat. Conştientizarea frustrării în sine a fost eliminatorie. Chiar dacă încă mai persistă, frustrarea nu mai reprezintă o ameninţare majoră, cu atât mai mult nu mai poate acţiona ca mecanism, e doar un balast, catalogată reciclabilă şi dispensabilă în procesul de creaţie, aş îndrazni să spun chiar inertă! Un “virus” anihilat. Răspunsul e unul singur: frustrarea NU E UN MECANISM. “Iar când aceste opere se reuşeşte a fi impuse unui număr de aderenţi avem de-a face cu recunoaşterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creaţiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.” N-are nicio relevanţă. Părând a fi o argumentare suplimentară, de fapt este doar o inserţie din afara subiectului, menită să adâncească confuzia creată. Post manipulatoare, fraza în sine n-are nici o conotaţie cu subiectul în sine. “Prin urmare, deparete de a anatemiza frustrarea, de a o pune la stâlpul infamiei ori de a arăta spre ea cu mânie şi acuzator, artistul, artiştii ar trebui să mulţumească frustrării apărute în biografia lor civilă ori artistică deoarece, ea, frustrarea le-a oferit şansa de a se realiza, de a deveni artişti. Mai mari ori mai mici. Recunoscuţi ori nu în prezentul lor biografic. Ori după acesta. Ori mult sau prea mult după acesta” Aceeaşi chestie cu un plus pentru posteritate: Plecând de la o ipoteză falsă, speculativă, nu se putea ajunge evident decât la o concluzionare falsă. Se va încerca totuşi administrarea ei îndulcind-o cu un plus fantasmagonic pe post de imbold: “bucuraţi-vă că sunteţi frustraţi! Doar aşa veţi putea crea opere de mare valoare”. Sincer să fiu, nici “rău cu rău, dar mai rău fără rău nu mi-aş fi permis să sugerez”, ori asta eu unul interpretez ca o tendinţă fermă de manipulare, neadjunctă, neavenită, lipsită de orice logică alta decât poate ca minciună proprie servită să-mi mai înmoi suferinţa datorată de propriile frustrări… şi asta ca o scuză. “dacă frustrare nu e nimic nu e !” Cu asta culminează întreaga speculaţie. Permiteţi-mi vă rog: “ No Comment… “   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 14:50:13               *contrazic   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 12:40:58               Pare ca ma contrayic singur, nu?:)))   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 12:39:56               Să încercăm şi modul mai puţin impersonal: Să vă fac o mărturisire. Tare mult mi-ar plăcea să pierd “duelul” ăsta şi am să explic imediat şi de ce: Uite, eu, de exemplu, mai tot timpul încerc câte o frustrare (sau chiar mai multe simultan), (râd acum), şi oricât m-aş strădui, nu reuşesc deloc să fiu fericit din cauza lor, să am chiar şi câteva secunde măcar de atitudine pozitivă ca rezultantă a lor, păstrând frustrările bineînţeles, se presupune că mi-ar deveni dragi, nu? Păi, ce nevoie aş mai avea de altceva să pot crea, când motivarea deja o am? Cândva chiar am scris o carte, primul capitol din ea l-am numit involuntar “frustrări”. Am fost tentat chiar la un moment dat să cred, la fel ca şi dumneavoastră, că frustrările mele personale m-au determinat să scriu, iar “Inseparabila dezordine” s-a născut din ele. Cartea, pentru mine, a fost ca o discuţie cu mine însumi, o oglindă interioară. Ulterior, analizând aşa la rece, mi-am dat seama că n-a fost nimic altceva decât o încercare firavă de eliberare dintr-un “corset” al frustrărilor de moment, sau acumulate în timp şi de care nu scăpasem. N-am scăpat de ele oricum nici după, dar am învăţat să eliberez presiunea lor. Am fost fericit cu adevărat doar în momentele în care frustrările erau atât de departe de starea pozitivă a momentului, încăt practic nici nu le mai simţeam, ca o durere pe care în sfârşit poţi să o uiţi. Nu eram sănătos, dar aveam iluzia că sunt. M-am bucurat. Singur, nu după vreun manual psihanalitic, mi-am tras linie sub: frustrările sunt o boală şi nu poţi fi fericit atâta timp cât eşti bolnav. Că existenţa lor ar putea avea vreun efect benefic în orice plan, sau ar putea avea o complementară pozitivă simultană nu e o iluzie, ci chiar o minciună pe care ţi-o serveşti singur pentru ca lucrurile să devină suportabile. Vă asigur din experienţă proprie că metoda nu e funcţională. Gândirea pozitivă, sau starea pozitivă (rezumând “pozitivism”) n-au nicio legătură, nicio tangenţă, nu sunt nici măcar potenţial coexistente cu frustrările de orice tip. Stările în sine se exclud, nu sunt concurenţiale. Aţi auzit vreodată pe cineva afirmând, sau chiar dvs aţi putea afirma vreodată „Sunt frustrat, dar sunt fericit din cauza asta!”(?). Extrapolând)), „Asta îmi va permite cu adevărat să fac ce mi-am propus: să scriu o nouă carte. Va fi sigur valoroasă, deoarece s-a născut din frustrări”. (*??) Exceptând pasiunea (pe care evident fiecare din noi o are), vă pot oferi ca idee o nouă motivare reală să scrieţi: se zvoneşte că la trei cărţi publicate se dublează pensia. N-aş fi deloc frustrat pe chestia asta. Scrierea experimentală echivocă e nevinovată. Publicarea ei însă, nu. Îndraznesc să trag la rândul meu un semnal de alarmă pe chestia asta. Tot mai des întâlnim tentative de manipulare şi pseudo-manipulare, sau pur şi simplu interpretări eronate cu pretenţii exclusiviste de autenticitate. Repet şi susţin încă o dată: frustrarea în absenţa discernământului nu se verifică definitoriu. Mama (d.e.)suferă de demenţă Alzheimer. Vorbesc cu ea tot timpul. Nu e frustrată de nicio culoare, nici măcar că nu ştie de cele mai multe ori cine sunt. Boala s-a agravat îngrozitor în urma frustrării că tata s-a prăpădit. L-a iubit foarte mult.   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 12:22:29               Şi acum, pe fond, faţă de ultimele dumneavoastră luări de poziţie. Spuneţi: "frustrarea ca stare si pozitivismul nu pot coabita in aceeasi tartacuta simultan, se exclud." Ce înţelegeţi prin simultan? Fracţiunea de secundă în care gândindu-mă la "frustrare" şi, neavând o atenţie distributivă asemenea lui Napoleon, nu mă pot gândi şi la "pozitivism"? În procesul gândirii, în fracţiunea de secundă următoare, mecanismul de gândire se poate comuta pe celălat concept şi tot aşa. Însă ce relevanţă ar avea limitarea de tip uman a aceste capacităţi de gândire simultană, temporal vorbind, a acestor două concepte? Acum, dacă vă referiţi la convingerile personale ale unui eu, convingeri care, într-adevăr, în caz de contradictorialitate, nu pot coexista simultan, eroarea pe care o faceţi este aceea de metodologie. Pentru că, dumneavoastră le faceţi antagonice. Dumneavoastră le faceţi contradictorii şi le contrapuneţi una alteia. Când în realitate ele sunt concepte şi atitudini de sine stătătoare şi care au propria autonomie ontologică şi operaţională. Cum am exemplificat mai jos, ceva de tipul "cum este corect? Iran sau Irak" Răspunsul corect: şi Iran şi Irak! Prin urmare "în tărtăcuţa" oricărui individ îşi pot găsi locul, asemenea elementelor chimice din Tabelul lui Mendeleev, amândouă aceste atitudini, respectiv concepte. Şi, vin şi întreb: De ce nu ar putea coexista? Care ar fi raţiunea? Cum justificaţi o astfel de afirmaţie? Eu susţin că în aceeaşi minte pot coexista cele două tipuri de atitudine pentru că nu se află în stare de contradictorialitate, de excludere reciprocă. Mai mult, la limită, frustrarea se poate converti, poate fi sublimată în pozitivism în anumite circumstanţe. A, dacă aţi contrapus praxeologia pozitivismului aţi fi avut dreptate! Aşa nu văd ce argumentaţie validă puteţi prezenta. Spun argumentaţie, nu impresii, opţiuni ori simple păreri. Însă, aşa cum eu am explicat la ce tip de frustrare mă refer atunci când relev aspectul pozitiv al frustrării în procesul creaţiei, ca să nu discutăm paralel, cred că ar fi util să ne explicaţi ce înţelegeţi prin "pozitivism" Pentru că există diferenţe majore între "pozitivism" atitudine pozitivă şi gândire pozitivă. Vă referiţi cumva la teoria filosofică a lui Isidore Marie Auguste François Xavier Comte? Mai spuneţi "Singurele "motoare" in calea creatiei sunt cele pe care le stim," Precizaţi-le! "Le ştim" este prezumţios. Cine le şi ce ştim? Vreţi cumva ca prin această aserţiune să încercaţi anularea spunerii mele cum că "frustrarea poate fi şi este motorul, cauza multor creaţii"? Faţă de argumentele pe care vi le-am prezentat, incusiv pardigma mitului creaţiei, aştept contraargumente valide. Altfel, nu puteţi fi credibil. De asemenea, afirmaţi: "frustrarea poate fi legitima numai discernamantului" Şi, dacă ea, frustrarea ca atare se manifestă, adică există şi produce efecte şi în cazul indivizilor fără discernământ, devine ilegitimă? Credeţi că lipsirea oamenilor fără discernământ de trebuinţele fundamentale, vitale, conţinute în piramida lui Maslow, nu va produce frustrare? Şi nu va fi legitimă această frustrare? Celorlalte aserţiuni, din comentariul domniei voastre, şi pe care nu le mai comentez, "pozitivismul ar putea include vagi urme de frustrari, accentuat ar elimina toate frustrarile automat. De armonie nu poate fi vorba, deci disonanta ca stare de fapt e executorie" etc. le voi răspunde, eventual, după şi dacă veţi răspunde la întrebările mele. Trecând la al doilea comentariu, în care faceţi un pas important, în sensul că, vrând-nevrând, acceptaţi că frustrarea "savantei" a condus la o creaţie ştiinţifică meritorie (nu contează cine, cum şi în care circumstanţe; considerăm un black box sistemul în care inputul va fi fost frustrarea ia output-ul creaţia ştiinţifică)iată, aţi ajuns la concluzia mea cu propriile dumneavoastră argumente. Însă, aici, se cuvine să mai fac o precizare. Am precizat în textul de mai sus că "rustrarea poate fi percepută ca un fel de energie atomică putând distruge ori putând" referindu-mă, neexhaustiv, la tipurile de frustrare care pot fi proprii unei fiinţe umane. Dacă nu se înţelege, precizez eu acum: creaţiile rezultate ca urmare a frustrării de tip pozitiv despre care am vorbit pot genera creaţii, axiologic vorbind (iar o să vină nenea cu axul!) benefice ori malefice. Pentru că, acolo unde se operează cu bipolaritatea "bine-rău" întotdeauna ne vom situa într-un fel de diagramă dendrologică. Prin urmare, să nu confunăm tipurile de frustrări cu, de fapt, consecinţele lor, respectiv, în cazul nostru, tipurile de creaţii! Nu mai am răbdare să recitesc. Sper să scuzaţi eventualele erori, dacă sunt. Sau le voi corecta mai târziu!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-05 05:56:06               Sfat: Ori de câte ori scrieţi direct în casetă, procedaţi astfel: după ce aţi terminat de scris, selectaţi ceea ce aţi scris şi copiaţi. Şi aceasta să vă intre în reflex. Adică să o faceţi de fiecare dată. Şi, ca orice reflex, veţi reuşi după un timp, să faceţi această copiere de la sine. Veţi reuşi astfel să nu mai pierdeţi texte şi să nu rămâneţi cu "frustrarea negativă", că nu le mai puteţi reconstitui. Am păţit-o şi eu şi, cu toate că întotdeauna procedez astfel, recent, cu textul copiat, am intrat într-un alt text, în care am copiat un pasaj, uitând că aveam textul copiat. Şi apoi am dat "comentează"! Din păcate fusesem deconectat! Aşa că am pierdut bunătate de text. Şi am rămas cu frustrarea că nu-l mai pot reconstitui. Şi, evident, nu l-am mai reconstituit. Prin urmare, dacă aveţi textul copiat, vă logaţi din nou şi postaţi textul. Ţin minte că acum nişte ani, cineva, un domn simpatic, un domn care activează şi acum pe site, mă acuza de machiavelism, insinuând că eu l-aş fi deconectat. Sau că aş fi făcut un fel de malversaţiune informatică destinată să-l deconecteze pe dumnealui!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-05 04:37:12               Să admitem urmatoarea ipoteză: Sunt frustrat de ceva. De exemplu, sunt frustrat că deşi conduc Cabinetul 2, n-am şi eu o titulatură recunoscută, un „ Dr. Honoris... mielu de ex in petrochimie”. Ca urmare a frustrarii (considerată cauză şi motivare?) m-apucă subit febra creaţiei şi creez următoarele: Polimerizare Polimeri, poliperi, polipruni. Politichie, Poliandrie, Poligamie, Poli-tic Poli-tac ... şi credeţi-mă că cine a scris-o la vremea respectivă a fost cu adevărat frustrat, dar după ce a scris-o... a fost frustrat pentru că a fost privat de libertate ani buni. Frustrarea Leanei i-a adus doar batjocura, pentu ea apa era hajdo, iar sistemul securist era ce vreţi dvs. mai puţin creaţie, cu o grămadă de împachetări în nămol de Ane şi Ani manoliceşti. Când s-a tras... scara, nu mai era demult. S-a tras doar apa... hajdo-ul. Nici măcar nu s-a tras din frustrări. Tot ca exemplu, pentru vremea respectivă, un banc politic bun nu ieşea din gura vreunui frustrat, ci din mintea şi gura unor oameni de spirit, care ştiau cu adevărat să facă haz-de-necaz. Frustraţii vremii în maxima lor putere de „creaţie” plescăiau spectacole omagiale, picturi cu iluştri şi compuneau osanale. V-a rămas în minte vreo „creaţie” de-aia? Mie nu, în schimb vă pot spune oricând treizeci de bancuri politice excelente.   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-05 01:23:55               Am pierdut comm-ul ca m-am delogat. Pacat, era argumentat frumos, zic eu. O sa ma multumesc sa-l rezum. Nu se poate aplica principiul subcontrareitatii aici, respectiv frustrarea ca stare si pozitivismul nu pot coabita in aceeasi tartacuta simultan, se exclud. Mai mult, relatia de incluziune, daca ar exista, ar fi exact invers, adica pozitivismul ar putea include vagi urme de frustrari, accentuat ar elimina toate frustrarile automat. De armonie nu poate fi vorba, deci disonanta ca stare de fapt e executorie. Singurele "motoare" in calea creatiei sunt cele pe care le stim, iar baia de uzura a frustrarilor nu e reciclabila. Desi admit ca fiind interesanta, ca SF evident, speculatia B-MM-ului tratata ca "frustrare pozitiv", deci bolnava, as adanci un pic "endoscopia" atribuind alienarea cu toate premergatoarele si tarele aferente: vanitati, orgolii, extrapolari mistice si mitice, etc. In acest context, frustrarile devin discutabile. Cine a spus ca un nebun e si frustrat? Eu unul, nu. Din contra, cred ca frustrarea poate fi legitima numai discernamantului. In cazul BMM-ului, divort total... si partajat.   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-04 23:18:00               Că tot s-a amintit: Dumnezeu nu este un trisker, un zeu irational ce face sa apară ceva mai degraba decat sa fie nimicul, din capriciu sau spirit ludic. E vorba de trickster - farsor, escroc, trișor, șmecher, șarlatan. Despre rolul acestor zei se poate citi pe larg la Mircea Eliade. Nu ei fac lumea în acele religii. Nu sînt zeii principali.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-04 22:47:36               "Frustrarea, înainte de orice, este un efect" Afirmaţie absolut corectă. "Dacă speculativ o asimilăm şi cauză" De ce speculativ? Frustraea este ori poate fi cauză pentru acţiuni ulterioare. Am dat suficiente exemple până acum. Atât teoretice cât şi practice. Dacă este nevoie pot reveni. Creatorul, orice creator în principiu, dacă este un adevărat creator, va avea în permanenţă frustrări înţelese ca "orice obstacol în calea intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor ori năzuinţelor" în realizarea creaţiilor către care aspiră. Frustrări care pot fi de natură intrinsecă şi extrinsecă. Oare, domnule Ghejan, va fi fost frustrare în acceastă ipostază a creatorilor? " Nouă meşteri mari, Calfe şi zidari, Ştiţi ce am visat De când m-am culcat? O şoaptă de sus Aievea mi-a spus Că orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pân-om hotărî În zid de-a zidi Cea-ntâi soţioară, Cea-ntâi sorioară Care s-a ivi Mâni în zori de zi, Aducând bucate La soţ ori la frate. Deci dacă vroiţi Ca să ispraviţi Sfânta monastire Pentru pomenire, Noi să ne-apucăm Cu toţi să giurăm Şi să ne legăm Taina s-o păstrăm; Ş-orice soţioară, Orice sorioară Mâni în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o jertfim, În zid s-o zidim!" Ce spuneţi? O fi fost exclusiv, optimism, atitudine şi gândire pozitivă, în acesată ipostază creativă? Nu cumva, pentru aspiraţia lor, a meşterilor mari, pentru năzuinţa lor ca expresie a frustrării că, după cum ştiţi, nu le reuşea creaţia, au ales marea suferinţă personală? Un fel de ruletă rusescă având drept un fel de "glonţ" soţia unuia dintre ei? Iar zidirea "Anei" va fi fost atitudine pozitivă, optimism, gândire pozitivă? Şi vor fi constituit aceste ipostaze, ca frustrări în toată regula, cauze întru realizarea a aproape impecabilei creaţii? După cum, de asemenea ştiţi, cu sacrificiul personal al lui Manole şi cu toată suferinţa şi frustrarea acestuia, după împlinirea actului sacrificial, creaţia reuşeşte. Iar ctitorul, Negru Vodă vină să vadă opera împlinită: "Pe Argeş in gios, Pe un mal frumos Negru-vodă vine Ca să se închine La cea monastire, Falnică zidire, Monastire naltă, Cum n-a mai fost altă." Aşadar "Monastire naltă, Cum n-a mai fost altă." Prin urmare, aspiraţie împlinită. Operă realizată şi devenită capodoperă. Un triumf. O realizare excepţională. Motiv de mândrie pentru ctitor. Care, probabil, se şi proiectează în viitorime cu mânastirea sa ca fiind cel mai mare ctitori dintre ctitori. Însă această proiecţie, această amăgire nu ţine mult. O nouă frustrare, una genetică, tipic umană şi anticipativă îşi face loc în inima şi mintea ctitorului. Nici nu s-a terminat bucuria savurării capodoperei că viermele îndoielii începe să roadă din "certitudinea" celui mai mare ctitor, cum se va fi imaginat Negru Vodă! Şi, iată ce găseşte de cuviinţă, acest mare ctitor de mânăstire şi de ţară: "Domnul o privea Şi se-nveselea Şi astfel grăia: - Voi, meşteri zidari, Zece meşteri mari, Spuneţi-mi cu drept, Cu mâna la piept, De-aveţi meşterie Ca să-mi faceţi mie Altă monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Şi mult mai frumoasă?" Care să fi fost rostul acestei întrebări? Se va fi simţind în subtextul întrebării vreo urmă de frustrare ori de atitudine şi gândire pozitive? Iată ce spun creatorii, marii meşteri (vă amintiţi cu ce sacrificiu şi frustrare, cu ce preţ au realiazat creaţia): "Iar cei meşteri mari, Calfe şi zidari, Cum sta pe grindiş, Sus pe coperiş, Vesel se mândrea Ş-apoi răspundea: - Ca noi, meşteri mari, Calfe şi zidari, Alţii nici că sunt Pe acest pamânt! Află că noi ştim Oricând să zidim Altă monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Şi mult mai frumoasă! Şi, în faţa acestei sincerităţi dezarmante însă autolaudative - nu-i aşa?- ce atitudine şi ce gândire pozitivă ar fi trebuit să i se declanşeze celebrului ctitor! dar ce să vezi? Neştiind că peste veacuri va contrazice o astfel de ipoteză, pragmatic şi frustrat cu anticipaţie, ce face Negru Vodă? "Domnu-i asculta Şi pe gânduri sta, Apoi poruncea Schelele să strice, Scări să le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meşteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească Colo, pe grindiş, Sus, pe coperiş." De ce va fi dat acestă crudă şi tragică poruncă? De ce va fi procedat astfel? Din optimism, gândire şi atitudine pozitivă? Această paradigmă a creaţiei poate fi extinsă la toate creaţiile lumii, în viziunea mea, domnule coleg. "...se „automatizează” exact loop-ul ăsta de care vorbeam. Cum ieşiţi din el? Sau rămâneţi veşnicul frustrat? " Priviţi problema simplist. De ce să ieşi din el? Ce ieşirea dintr-o asemenea paradigmă este un scop în sine? Creatorul, cum spuneam şi altă dată, este un veşnic nemulţumit, veşnic frustrat. El intră pe o spirală virtuasă a creaţiei sau poate eşua. Unde greşiţi dumneavoastră? Acolo unde încercaţi să antagonizaţi frustrarea cu atitudinea pozitivă! Atitudinea pozitivă este complementară frustrării. Este subsecventă. Îi urmează adică. Şi aceste două secvenţi nu sunt incompatibile. Sunt două stări autonome, independente. Nu se exclud una pe alta. Ceva ca în gluma: cum se scrie corect? Iran sau Irak?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-04 21:33:56               “Loop”, în traducere buclă, este acea secvenţă care se tot repetă. Fără o intervenţie (psihică, fizică, etc + privită ca acţiune, sau mecanism) din afară ea îşi urmează infinit ciclul. Frustrarea, înainte de orice, este un efect („orât”, cum ar spune ungurii). Nu mai insistăm cum şi de ce apare. Dacă speculativ o asimilăm şi cauză (pentru alte acţiuni ulterioare, aşa cum o priviţi dvs) se „automatizează” exact loop-ul ăsta de care vorbeam. Cum ieşiţi din el? Sau rămâneţi veşnicul frustrat? Interveniţi cu o acţiune care să-l rupă, o atitudine pozitivă de. ex., faceţi ceva concret, iar concretul ăsta e ORICE din momentul ăsta, numai frustrare NU. Sesizaţi nuanţa? Sau admitem frustrarea ca fiind cauză, efect, mecanism şi mai stiu eu ce, riscând astfel să privim un meci de football cu un singur jucător care centrează, se driblează singur, dă cu capul şi înscrie în aplauzele frenetice ale spectatorilor orbi marele gol în marea poartă creată special să existe şi-o finalitate motiva(n)tă. Personal, dacă mi-aş permite luxul să-mi privesc propriile frustrări aşa, aş înscrie numai găuri negre. Prefer să-mi păstrez optimismul))   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-04 11:05:27               Asupra susţinerii Am adus argumente logice şi pertinente. Care nu au fost contrazise argumentat. Am produs abordările psihologice ale problematicii. Care cu greu sau deloc pot fi contrazise. Am dat exemple concrete şi, dacă este cazul, mai pot da cu privire la rolul, şi pozitiv, pe care îl are frustrarea în raport cu actul de creaţie- Prin urmare, afirmaţia cu "susţinerea echivocă" nu se susţine!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-03 10:25:43               "speculaţia dvs total falsă şi susţinută echivoc" Andrei Ghejan 1. Nu este speculaţie. 2. nu este falsă. 3. nu este sisţinută echivoc. Nu din atitudine şi gândire pozitivă, în celebrul mit al creaţiei, Meşterul Manole, le-au fost luate schelele constructorilor. Ci din frustrarea că aceştia ar putea construi o altă mânăstire mai frumoasă şi mai mare decât cea pe care tocmai o construiseră şi care, astfel ar fi rămas în umbră generând frustrare. Nu din atitudine pozitivă s-au desfăşurat programele spaţiale american şi sovietic. Ci din frustrarea de a nu fi al doilea. Nu din atitudine pozitivă s-a declanşat competiţia înarmărilor şi apariţia bombei atomice. Nu din atitudine pozitivă apare periodic "cea mai mare clădire din lume" Nu din gândire pozitivă apar capodoperele. Ci din ambiţia de a depăşi ceea ce există sau a existat până la acea apariţie. Care înseamnă frustrare în raport cu existentul. Etc. etc. Ce nu înţeşegeţi dumneavoastră, domnule Ghejan, este că abordaţi sincretic două probleme subsecvente. Şi faceţi astfel o eroare metodologică. Frustrarea, aceaea care, cum am expus mai sus, nu te conduce în spirala vicioasă a patologicului, adică acea componentă generatoare de acţiune, reprezintă primum movens, motivaţia, argumentul, motorul acţiunii. Şi nu se conztrapune şi nu trebuie contrapusă atitudinii şi gândirii pozitive. Atitudinea şi gândirea pozitivă sunt subsecvente frusrării, o urmează. Invocam, într-un alt comentariu, un celebru personaj care a eşuat în circa 200 de profesii. Eşecuri care au constituit tot atâtea frustrări. Ei bine, prin forţi, atitudine pozitivă şi gândire pozitivă, acel personaj celebru a fost motivat să-şi depăşească acele eşecuri şi frustrările generate iar, într-un final, a reuşit în a două sută una, şi anume, aceea de preşedinte al Statelor Unite ale Americii! Da, aţi intuit corect. Este vorba de Abraham Licoln. "E ultimul argument pe care vi-l mai aduc, după care renunţ," nu poate fi reţinut ca un argument chiar dacă, în economia acestei dispute, pare a crea o anumită presiune psihologică. Firesc ar fi ca dacă aveţi argumente să le aduceţi. Dacă nu aveţi să recunoaşteţi valoarea de adevăr a spuselor preopinentului sau pur şi simplu să vă menţineţi părerea. Fără să încercaţi să induceţi ideea că renunţaţi pentru că, vezi doamne, nu aţi avea cu cine diputa...   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-03 10:21:32               "dar ce aveţi cu ale mele cuvinte? căci, evident, derivă de la domnu." (tovarasul general Ioan Peia) Stimate tovarase general, Se pare ca dracul este mult mai poliglot decat Dumnezeu.   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-09-03 05:53:03               E ultimul argument pe care vi-l mai aduc, după care renunţ, nu înainte de a vă spune concluzia mea finală vis-a-vis de speculaţia dvs total falsă şi susţinută echivoc: „Frustrarea însă, pentru oameni sănătoşi clinic, pentru oamenii normali, nu este periculoasă ci, dimpotrivă, poate reprezenta o excelentă motivaţie pentru creaţie”. Este cunoscut faptul ca Thomas Edison a deţinut cele mai multe brevete de invenţie. La una din ele (becul) a avut aproximativ 10000 de eşecuri. Întrebat fiind de mass-media dacă nu e frustrant să-şi contorizeze atâtea eşecuri, a răspuns cu maximă promptitudine şi optimism: “Tocmai am descoperit 10000 de feluri în care nu se poate face asta.” Confuzia gravă pe care o faceţi este că nu frustrarea l-a făcut să meargă înainte, ci atitudinea pozitivă, optimismul, încrederea că într-un final va reuşi. Găsiţi vreo frustrare în răspunsul lui? NU! Tot el, ca să nu mai apelez şi la alte exemple, când i-a ars complet laboratorul, chemându-şi de urgenţă familia le-ar fi zis: “ …haideţi măi să vedeţi un foc cum nu veţi mai vedea vreodată”. Ştia dinainte cu toată vârsta lui înaintată că va reface totul din cenuşă. Frustrare ECHIVALENT POTENŢIAL motivaţie şi mai ales mecanism “de bine”?? Niciodată. Doar un promotor incluzionist bolilor, deziluziilor, deznădejdii, sau mai ştiu eu căror atribute negativiste care completează natura umană, atât… şi nu e deloc o stare de neglijat, cu atât mai puţin de indus ca stare premergătoare creaţiei. ATITUDINEA POZITIVĂ ESTE CEA PE POST DE MECANISM. Caz concret: din frustrarea dvs, poate şi dintr-a mea, n-a ieşit nimic valoros, doar un pretext să ne mai văicărim niţel… de una, de alta… No hard feelings…   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-09-03 01:27:47               va sfatuiesc prieteneste sa nu-L mai coborati pe Dumnezeu la nivelul patimilor omenesti. El este mai presus de creatie. Mai presus de creat. Mai presus de eroare. El ar fi creat o lume fara greseala si fara rau, daca acest lucru ar fi fost firesc. Dar se pare ca El stie mai bine decat noi. Certati-va pe lucruri lumesti si lasati Divinul sa fie al Divinului. Kostanie calugarul.   Postat de catre sters sters la data de 2013-09-02 14:56:49               Sunt fratele tau ; daca as fi femeie, as fi sora ta, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne frecam palmele, dar nici sa ne paruim … Arhitectul a toate cate sunt este infailibil ; un argument este si acesta: cate boli sunt, tot atatea remedii naturale sunt. Ca lumea arata asa cum arata, nu arhitectul este de vina ; cel mai bun argument il reprezinta cele doua turnuri gemene … -Documentatia mea de marturii cuprinde: trimitere de la medicul de familie sau medicul de specialitate, act medical cu diagnosticul clinic, analize de laborator, tratament urmat, starea bolanavului la externare ; act medical si analize de laborator dupa efectuarea tramentului oxiopat prescris de subsemnatul. - Mi-am extirpat orgoliul cu peste 35 de ani in urma ; astfel, sunt imun la comportamente care nu concorda cu realitatea si/ sau verbale, fara acoperire logica, respectiv, la orice manifestare antiadevar : singulara, de grup, de gasca, de clica, etc., venite din initiativa proprie sau dictate. - Un cunoscut suferea de ciroza ; m-a intrebat daca il pot ajuta - i-am spun ca nu-l pot ajuta, deoarece produsul Corina nu vindeca ciroza. M-am intalnit cu el peste cca. 4 luni, sanatos. L-a vindecat un Domn Vindecator care il mai vindecase in trecut de cancer la colon. - « Gustul nu se discuta » ; deriva de aici : poti contesta orice, ori spune nu-mi place despre orice, nu si despre Capodopera, nu si despre Teorema … « La inceput a fost cuvantul » ; asadar, toate cate sunt reprezinta si o suma de Capodopere, si o suma de Teoreme.   Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2013-09-01 17:22:11               stimată a.m., aici dezbatem o idee. nu despre poza domniei tale vorbim, nici despre eventualele "frustrări" tanteliene. jignit, deopotrivă, în spiritul meu pragmatic, mă simt şi eu, cînd cineva încearcă să-mi predice, cu sila, despre dumenzeul lui. care, culmea! nu e şi al meu. ce să facem în cazul ăsta? eu spun că, dacă o lume arată în aşa hal, nu pare proiectată de un a-toate-ştiutor, un a-toate-văzător, o Perfecţiune Absolută. pentru simplul şi rezonabilul motiv că un lucru cu o finalitate eşuată nu poate fi conceput decît de către un arhitect prost! ori arhitectul, susţineţi dv,. este infailibil. adusu-mi-aţi, cîndva, argumentul că sunt comunist, dacă-s ateu. atrag atenţia domniei tale (bărbat sau femeie, nu importă), cît şi celor care susţin acelaşi lucru, că se împotmolesc într-o logică elementară: dacă toţi comuniştii erau atei, nu toţi ateii sunt comunişti. căci, oare, ce nefacem cu restul de vreo cinci miliarde de necreştini, din lumea-ntreagă, care nu cred în dumnezeul vostru? sunt şi ei comunişti? apoi, de ce v-ar deranja limbajul meu? după teoria biblică, reiterată colea şi de domnia voastră, la început fu cuvîntul şi cuvîntul era la domnu. cum s-o fi multiplicat el în mii de dialecte, habar nu am, că nu ne-a explicat niciun savant teolog şi nici domnia voastră. dar ce aveţi cu ale mele cuvinte? căci, evident, derivă de la domnu. ori dacă vă deranjează limbajul meu – cum? „de maidan” (!!!cine spune asta?) – care nu are înlţimea doctrinară şi puriatatea angelică ale celui pe care-l uzitaţi aici, înseamnă că vă deranjează sacrul cuvînt al domnului! logic, nu? sau logica nu e argumentul forte al creaţiunii? cu stimă şi reciprocitate, dar mai ales, un ateu... care crede-n raţiune!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-01 12:00:03               Domnule Peia, nu v-am jignit, nu v-am contrat si nu am intrat in polemici cu dvs. Am impartasit, chiar, idei si opinii pe care le-ati afirmat. Eu insami strig lucrurile astea de ani buni pe aici si o stiti foarte bine. Discutia e una si nu sunt omul care nu stie sa-si argumenteze zisele. Am respectat interlocutorul in tot acest timp. A urmari, a-ti bate joc, a trece in registru ludic de maidan nu una ci zeci de opinii personale argumentate, pentru care s-a pus suflet si timp mi se pare ceva josnic. Daca priviti obiectiv ultimele luni, de pilda, veti vedea ca eu v-am ocolit binevoitor iar dvs ati tras din rasputeri de postarile mele, pe unde se aflau (texte sau comuri politice, religioase, literare) spre a desfiinta, rupe in bucati. Domnule Peia, nu-mi lipsesc argumentele si nici ideile, si nici opiniile. Limbajul de maidan de asemenea, jonglez cu el. Refuz, insa, sa reduc la clinciuri de taraba ceea ce, pentru mine, reprezinta viata insasi: sentimentul, credinta, patria. Cu respect acum si mereu,   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-09-01 11:28:33               err: "deci mai sunt şi alţi zei?!!"   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-01 11:02:00               "Dumnezeu nu este un trisker, un zeu irational (...)" (am. cojocaru) deci mai sunt şi alâi zei?!! în fine, iată o dezvăluire importantă! eu ştiam de tohu-vabohu, dar poate am surse mai debile. "organizarea ulterioară a Creației, armonioasă, în contrast cu haosul nedeterminat din prima zi a Creației. " (am.c.) da pă haosu cine l-a creat? şi de ce, dacă tot urma să se recicleze? nu ştia a-toate-ştiutoru că urma să se răzgîndească? "ceea ce inseamnă participarea Cuvântului la actul Creației." (am.c.) care cuvînt şi în care limbă? cumva, în limba spargă, descoperită... cassianic (termen tanteofil), ulterior?? "De altfel, Dumnezeu folosește pluralul" (a.m.) normal, pentru că erau elohimi, adică zei veniţi din spate, din miturile anterioare. "chipul veșnic al lui Iisus care transcende Timpul și care a constituit model pentru chipul omului." aci s-au încurcatără iţele rrrău dă tot. sî înţeleg, deci, că, iniţial, adam şi eva fost-au prototipuri ancestrale pentru viitorul iisus, care urma să vină, călărind kalofilic pe creasta celor patru milenii vechime creaţie) cel puţin aşa susţin teologii cei savanţi). şi cum?... omul fu creat după chipul "domnului" (cu toate cele?... nu, pe bune, chiar aş dori să aflu dacă are şi el, ca tot omu, copiat la indigo, cele organe de reproducere! că tot voiau bizantinii să afle dacă îngerii aveau sex, taman cînd mehmet II le bătea-n poartă, să-i întrebe de sănătate!!) şi ce fu adam? isus anticipat? da' eva? iisusa? atunci trebuie să încep şi eu a predica pe muntele găina. iisus/iisusa! "În concluzie, nu poate exista nemulțumire și frustrare câtă vreme actul Creației este etapizat și are o finalitate."(a.m.) nasol! auzi, tante! te contrazice vartolomei informatoru prin gura ameliei. te laşi?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-01 11:01:27               - Frustrarea, obsesia si dependenta se pare ca sunt parti de Har. - Si cuvintele imbratranesc si mor. Avem datoria sa nastem altele … Asa cred ca se cuvine …   Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2013-09-01 10:41:41               Dumnezeu este mulţumit de bine. Şi nemulţumit de rău. Altfel de ce ar mai fi dat oamenilor şansa mântuirii? Ori, din momentul în care a lăsat binele şi răul şi-a asumat o opţiune. Şi va fi nemulţumit, adică frustrat, în termenii dezbaterii de aici, de oricine se lasă în mrejele răului. Şi atât de mult a iubit şi iubeşte Dumnezeu oamenii că şi-a jertfit propriul său fiu! CE operă măreaţă, ce creaţie a rezultat din această nemulţumire!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 16:08:07               typo: kalos (nu calos)   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-31 15:45:16               "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2.Şi pământul era netocmit şi gol." Grecescul poieo (a face) il traduce pe ebraicul bara`, verb folosit pentru a exprima acțiunea creatoare a lui Dumnezeu, ințeleasă nu numai in sensul de creație din nimic ci si in mod organizat, potrivit unui plan in etape prestabilite si cu o finalitate clară! Acel "netocmit si gol" nu exprima dezamagirea lui Dumnezeu cand vede ce a creat. Exprima, doar, prima etapa a creației care, asa cum stim se desfașoară in cele șapte zile. Actul creației este unitar si are finalitate. Dumnezeu nu este un trisker, un zeu irational ce face sa apară ceva mai degraba decat sa fie nimicul, din capriciu sau spirit ludic. Ebraicul "tohu-bohu" sugerează ideea de haos, materie informă creata din nimic dar incă neorganizată. Dacă faceți referire la faptul că, în versetele următoare, apare de fiecare data "și a văzut Dumnezeu ca este bine", iarăși întrucâtva vă grăbiți cu concluziile. Calos, termenul folosit, înseamnă atât bine cât și frumos. Ceea ce induce ideea de armonie (în exegeza lui Vasile cel Mare). Ca atare, acel "bine" face referire la organizarea ulterioară a Creației, armonioasă, în contrast cu haosul nedeterminat din prima zi a Creației. Ar fi de observant ca dacă în primul verset "Dumnezeu a facut cerul si pamantul", când avem de a face cu "sa fie lumina", nu se mai foloseste verbul a face ci verbul a zice, ceea ce inseamnă participarea Cuvântului la actul Creației. Abia de acum Dumnezeu constată că lumina este frumoasă. Lumina adusă de Cuvânt aici nu are de-a face cu lumina aștrilor cerești care apare abia în ziua a patra. Lumina din ziua întâi este lumina necreată, cea descoperită oamenilor prin Schimbarea la Față a lui Iisus de pe Muntele Tabor, experiată mai târziu de isihaștii ortodocși. De altfel, Dumnezeu folosește pluralul atunci când îl face pe om, spunând "să facem om după chipul și asemănarea noastră", evident referindu-se la sfânta treime și la chipul veșnic al lui Iisus care transcende Timpul și care a constituit model pentru chipul omului. În concluzie, nu poate exista nemulțumire și frustrare câtă vreme actul Creației este etapizat și are o finalitate. (sursa: după Biblia sau Sfânta Scriptură versiunea Batrolomeu Anania, Cluj-Napoca, 2009)   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-31 15:41:54               o, gad (nu ştiu engliteriana dăcît dupe ureche dreaptă!), ce ţi-e şi cu artiştii ăştia: numai frămîntări vulcanice interioare pe/în capul lor, numai angoase existenţiale! o lopeţică-n mînă şi un tîrnăcop şi, după o ziulică de muncă cinstită, se rezolvă toate frustrările stîrnite dă dîn pornirile lor matafizicoide. adorm instant, ca neşte puişori sub cloşcă! tante, ştii cum s-ar numi suficienţa matale teoretică? scălîmbăială doctrinală. varzule terminologică. oltenească de baltă. cît priveşte etichetele pe care le pui pe fruntea celor ce te iau în balon pentru atare derapaje lingvistice, las-o mai moale: nu eşti nici derida, nici moş martin heidegger şi nici david bhom-holograficul, ca să inspiri sentimente de inhibiţie milidoctă!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 10:19:07               "Să fie lucrările tale o eliberare de frustrare? Da, într-adevăr, sunt frustrat. Dar fac ceva cu frustrările mele." http://www.vice.com/ro/read/frustrarea-creaza-istorie   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 10:02:09               "Creatorul este frustratul exemplar, el nu îşi poate defini lipsurile şi caută mereu să-şi rezolve traumele personale, în speranţa că va ajunge să-şi definească sau măcar să-şi înfrunte frustrarea. Ceea ce nu ştie este că ea este enigma care îl ţine în viaţă. Orice căutare începută în acest punct, naşte drumuri noi, nedefinite; artistul nu se va simţi niciodată pe deplin împlinit, printr-o lucrare tocmai încheiată, căutând perfecţiunea într-o următoarea" Continuarea articolului: http://www.thechronicle.ro/domestic/granita-subtire-dintre-arta-si-frustrare/   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 09:59:48               Domnule Peia, Dumneavoastră aveţi impunitate. Puteţi să spuneţi orice. Chair şi când sunteţi în afara subiaectului chiar şi când nu înţelegeţi nimic şi, char şi când nu faceţi diferenţa între matematică, axiologie şi logică. Aşa ca în cazul de faţă! Succes!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 09:27:26               "eu tocmai am contestat această aserţiune. Şi nu la modul impresionist, voluntar ori arbitrar. Ci cu un argument care, după cum vedeţi, relevă că, matematic, respectiv algebric, starea negativă nu poate fi, axiologic vorbind, un lucru negativ de necontestat." (tante) că domnu ghejan a făcut o demonstraţie matematică - grăitoare au ba, non-importa - am văzut. dar că matale făcuşi aceeaşi matematico-demonstrativo-algebrico-paranghelico-axiologică demonstraţie nu mai văzurăm. doar că faci această afirmaţiune gongorică de tot hazul: "...starea negativă nu poate fi, axiologic vorbind, un lucru negativ de necontestat." deci, care va zică şi prin urmare, "starea negativă" e... pozitivă! mai ezact: "e sublimă, da' lipseşte cu desăvîrşire"!! şi mai glăsuieşti, într-un elan oratoric, demn de caţavencu redivivus, despre: "arta" kitsch, avînd grijă să pui între ghilimele arta aia. sugerînd, adicătelea, că nu e artă. da' la "arta pornografică" uitarăţi de cele ghilimele. de unde se deduce că pornografia eset o artă. o fi. da' de unde ştii matale? şi mai zici, într-un elan sapienţial, demn de socraţii omenirii: "Când apare adjectivul "bun" apare şi axiologia! auzi, bre! mie mi s-a rupt un ax la maşină. axiologic vorbind, e de bine sau e de rău?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 09:00:30               Intervenţia mea nu şi-a propus să demoleze punctul dumneavoastră de vedere, domnule Ghejan! Ci, pornind de la "modelul matematic" propus de către dumneavoastră, să temperez concluzia hazardantă şi nesusţinută deloc, argumentativ la care, chipurile, "ştiinţificeste" aţi ajuns! Şi anume: "Teoria conform careia frustrarea ar putea fi un lucru bun nu se verifica." Pentru că este şocant să poţi accepta un astfel de model în care matematica să fie utilizată într-un mod incorect, în fapt într-un pseudomodel. În care pornind de la premise false, nu se poate ajunge decât la concluzii false. Iar a oferi concluziile false drept adevăr este, trebuie să recunoaşteţi, un lucru rău şi periculos. Care ar fi raţionamentul sau argumentaţia potrivit căreia "1. Stare negativa derivata (dx)= (de necontestat un mare minus), deci “-“" De ce de necontestat? Eu tocmai am contestat această aserţiune. Şi nu la modul impresionist, voluntar ori arbitrar. Ci cu un argument care, după cum vedeţi, relevă că, matematic, respectiv algebric, starea negativă nu poate fi, axiologic vorbind, un lucru negativ de necontestat. Nici creaţia artistică nu poate fi luată, fără rezerve, strict un lucru pozitiv, adică "bun" de necontestat. Să vă amintesc aici "arta"kitsch, coprolalia, arta pornografică ori pe aceea care exacerbează mizeria umană şi răul? Putem accepta aşa, pe nemestecate, că orice creaţie artistică este, tot axiologic vorbind, "clar" un “+”? Să spunem că nu am înţeles eu şi că, de fapt, dumneavoastră rămâneţi strict în planul matematicii. Vă combate afirmaţia din cocluzie: "Teoria conform careia frustrarea ar putea fi un lucru bun nu se verifica." Când apare adjectivul "bun" apare şi axiologia! Presupun, domnule coleg, că nu-mi atribuiţi cine ştie ce intenţii agresive asupra comentariului domniei voastre. Şi, sper, că intervenţia mea nu o luaţi la modul personal. Însă nu am putut ignora o astfel de argumentaţie bazată pe "argumente matematice" de tipul acelora pe care le-aţi prezentat! Să fi fost vorba de vreo ironie ori satiră şi să nu fi observat eu? Luminaţi-mă.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 07:34:09               "scriind ne descriem." (tante) dacă-aţi şti cîtă dreptate aveaţi, doamna! trebuie doar să căutaţi, cu ceva mai multă luare aminte, către tumnefostra, doamna!... veţi rîde cu gura pînă la urechi, credeţi-mă!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-31 07:21:15               Mi se pare corect şi elegant totodată să vă raspund la întrebarea pusă. Tot aşa cum mi se pare corect să vă susţineţi punctul de vedere încercând să-l dărâmaţi pe al meu care susţine (reţineţi: acordând ideii de frustrare prezumţia de nevinovăţie - ca şi când ar fi un lucru benefic la un moment dat, sau în anumite circumstanţe) că negativismul ei (privită de data aceasta energetic) este cât se poate de nociv în primă fază psihicului, iar ulterior sănatăţii generale. N-aş îndrăzni să contrazic asta. Deci, mergând pe ideea de boală, ca să fiu în consens cu exemplul dvs micelian, un buletin de analiză pe care ar scrie „Frustrare Negativ” n-ar putea fi decât o veste bună. Sunt chiar convins ca un artist clinic sănătos din punctul ăsta de vedere ar fi cel puţin la fel de prolific. N-aş avea însă niciodată tupeul să afirm că un handicap (fizic de exemplu), ar putea reprezenta un inhibitor în viaţa unui artist, ba din contră (ca o compensare de la Dumnezeu), iar exemple în acest sens sunt destule (o să fac referire doar la cateva din lumea titanilor muzicii): Ray Charles, Michel Petrucciani, Raúl Midón, etc. Nu ştiu dacă nu chiar lui Stevie Wonder i-a oferit un fan japonez un ochi sănătos. Acesta însă i-a răspuns făcând dovada absenţei oricărei frustrări legate de infirmitate: “ Mulţumesc, nu! Am lumina mea”.   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-08-31 01:55:24               Domnule Ghejan, Ştiţi unde şi cum vă anulaţi toată valoarea de adevăr a comentariului? Rămânând un simplu exerciţiu gen homo ludens? Nu? Ei bine iată răspunsul: când absolutizaţi valorile matematice. "-" adică "minus" în plan matematic, nu se traduce în plan axiologic în "negativ" sau rău. Deşi, în matematică, evident, minus denotă o valoare negativă. Pentru că, în plan matematic, avem de-a face cu o convenţe, o abstractizare. Care poate lua, axiologic vorbind, respectiv, un alt tip de convenţie, valori de "bine" sau "rău" nuanţabile pe o scală arbitrar aleasă. Un exemplu? Într-un buletin de analiză pe care scrie "candida-negativ" ce ziceţi? "negativ" în cazul acesta este rău? Sau bine? PS. Eu am înţeles raţiunea postării dumneavoastră şi cunosc condiţiile de acordre. (mă refer la ajutorul de minimis) Am şi eu aceeaşi frustrare. Însă de la un aspect personal până la teoretizarea ori literaturizarea validabilă a problematicii, este cale lungă.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-31 00:04:42               Din păcate, domnule CTA, humormetrul dumneavoastră nu este şi nu poate fi omologat. Reluaţi ce aţi scris în primele comentarii şi apoi, după ce aţi mai înţeles câte ceva. Inclusiv încercările de a-mi trimite ceva "copite" estetic-eticoide fără niciun fel de acoperire. Însă aveţi tot dreptul să fiţi consecvent şi să insistaţi. Doar ştiţi ceea ce repet eu, poate până la sturaţie: scriind ne descriem. Celebra secretară Nina Lapşenninikova, depăşind toate blocajele transnistrene, într-un fel de tranzitivizare ecoliterară sui generis, i-a înaintat un raport domnului latunski din care rezultă că problema a fost lămurită! Dacă nu mă credeţi, cпросите latunski! Sau citiţi comentariul domniei sale. Cu rugămintea de a înţelege că responsabilitatea este a nepeţuitei Nina!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-30 23:38:03               Domnule Elena, sînteți un sfînt al seriozității și nu aveți simțul umorului. Jules de Gaultier, e adevărat cu ceva mai mult talent, a făcut aceeași scamatorie. Dar avea ceva farmec. În leagănul dv., ursitoarele n-au prea pus așa ceva. Genul pe care încercați să-l practicați este doar un joc de-a adevărul și această subtilitate vă scapă iremediabil.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-30 18:25:48               Ioane, m-ai citit din prima! "în momentul în care sesizezi flagrantul contrast dintre realitate şi speculaţiile teoreticienilor de cabinet, singura cale validă şi legitimă de a reveni la normalitate e ironia." (ioan peia)   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:26:32               "România s-o scrie cu literă mare..." (ioan peia) Nu "s-o scrie", ci sigur se scrie cu litera mare, analfabetistule care esti!   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:23:22               "Am scris direct în casetă, nu am citit înainte şi am ami multe erori. Pote le voi corecta." (Domnul Elena) Il stiu eu pe unu' adrian mihai. Asta e taticu' corectorilor. Apelati cu incredere la el. Spuneti-i numa' ca v-a trimis Epi.   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:20:54               Domnu' Elena nefiind epigramist - si nici macar epiglumist - spune putine lucruri in cuvinte multe in loc sa spuna multe in cuvinte putine. De fapt, tot cearsaful de mai sus se rezuma la: PATIMA CREATIEI - Creatorul devorat de propria creatie. Si cum o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte... a href="http://tinypic.com?ref=mbirya" target="_blank">   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-30 17:18:20               "Urmărită cu această metodă, viaţa noastră politică şi viaţa noastră literară vădeşte puternicul contrast între ceea ce indivizii şi grupurile se cred şi ceea ce sunt cu adevărat." (CTA) în momentul în care sesizezi flagrantul contrast dintre realitate şi speculaţiile teoreticienilor de cabinet, singura cale validă şi legitimă de a reveni la normalitate e ironia. şi nu una adusă din condei, festonată, ci una cît mai frustă. ridicoli mai sunt mînuitorii de terminologii speculative, ridicoli! e, într-adevăr, vorba de un bovarism de esenţă. culmea e că fix aceştia fac critica bovarismului.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-30 11:02:46               Iată, domnule CTA, în sfârşit, voluntar sau nu, vă apropiaţi oarecum de fondul problemei. Filosofic vorbind, incompatibilităţile, de orice fel nasc frustrări. Mai mult ori mai puţin simetrice. Bovarismul este un caz particular de incompatibilitate. Un fel de autoincompatibilitate. Şi, cu argumentele domniei voastre, iată această incompatibilitate generatoare de frustrări, mutatis mutandis, a condus la realizarea unei capodopere şi chiar a unui fel de curent filosofic! În plus, probabil că înţelegeţi acum incompatibilităţile etern umane. Generalizând, la limită, acestea vor fi fiind incompatibilităţile dintre aspiraţiile oamenilor, imperfecţi prin statutul lor ontologic, şi lumea ideală. Cum spunea Noica, în citatul pe care l-am reprodus mai jos: ”Exista in lumea fiintei un fel de lume a generalului pur, in care oamenii nu au asezare”. Dacă veţi face efortul unei reflecţii mai profunde, pornind de la acest caz particular pe care l-aţi invocat, bovarismul, veţi vedea că textul şi comentariile mele, în sinteză, chiar asta spun:"Prin bariere frustratorii putem înţelege orice obstacol în calea intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor ori năzuinţelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existenţial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creaţie artistică." Personal, pentru domnia voastră, mă aşteptam să înţelegeţi din prima. De la alţii, nu prea mulţi, nu am astfel de pretenţii! PS. Cu reducţionismul vă aflaţi asemenea lui Ieremia. Cu oiştea în gard. Aşa că nu o mai ţineţi langa. Recitiţi textul, sine ira et studio, şi veţi vedea că nici măcar frustrarea nu am redus-o la un singur lucru. Dimpotrivă, am decelet, neexhaustiv, multiple tipuri de frustrare. Cât priveşte "De ce nu ați comuta pe bovarysm, domnule Elena?" intraţi deja în autocontradicţie. Adică, vreţi să substituiţi, la modul reducţionist, pe care tocmai l-aţi dezavuat, întreaga problematică prezentată de către mine, la un caz particular. Iar afirmaţia neonorantă, "Ar fi un pic mai decent" vă spun cu toată sinceritatea, este o culme a indecenţei. Vă lipsesc elementare norme de conduită iar regulile polemicii civilizate, pe care le-am tot prezentat pe aici, aţi demonstrat făcând această afirmaţie, vă sunt străine!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-30 10:35:01               scuze Apropo de reducționism și batista pe care o întindem și înnodăm   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-30 09:47:30               Apropo de reducționism și pe care o întindem și înnodăm ca să încapă lumea în ea. Orice cuvînt este prea bun pentru asta. Iată un vechi exemplu: “Titlul acesta, derivat din numele unei eroine populare a lui Flaubert, e aplicat într-un sistem de filosofie prea puţin cunoscut şi cu puţini sorţi pentru mai departe. Sistemul aparţine lui Jules de Gaultier şi se numeşte: bovarismul. Definiţia lui – facultatea pe care o are un individ sau un grup de a se crede altminteri decât este. Facultatea aceasta construieşte iluzia continuă, iluzia absurdă şi falsă, dar veşnic creatoare de acte noi, adică veşnic creatoare de realităţi de viaţă. Există un bovarism care e individual. Există şi un bovarism social. Citită la noi, metafizica aceasta nu ar fi fără de folos. Urmărită cu această metodă, viaţa noastră politică şi viaţa noastră literară vădeşte puternicul contrast între ceea ce indivizii şi grupurile se cred şi ceea ce sunt cu adevărat. Efortul constant de a identifica imaginea pe care ţi-o faci despre eul tău cu însuşi eul tău provoacă drama şi comedia umană; în politică şi în artă, zilnic asistăm la punerea dramei în decor şi la repetiţia generală. Viaţa e un zilnic spectacol al conflictului între ceea ce ne închipuim că suntem şi ceea ce suntem de fapt. Scrisul nostru nu e decât o imensă cronică teatrală la spectacolul iluziei. Viaţa rămâne să se desfăşoare între doi indivizi: actorul şi spectatorul. Unul creează drama şi celălalt o contemplă. Suntem fiecare faţă de vecin şi actor (când ne priveşte el), şi spectatori (când îl privim noi). Sunt însă oameni cari, într-o limită, sunt totdeauna actori sau totdeauna spectatori. Bovarismul dă însă iluzia actorului că e şi spectator. Rareori, spectatorul adevărat – scepticul – se vrea actor. De altfel, scepticul intră de-a dreptul, ca o lămurire prin contrast, în definiţia bovarismului. E cel ce scapă de iluzii – de toate iluziile poate –, afară de una: că a scăpat de toate iluziile. Şi aici, scepticul aleargă şi el, ca şi caii care trag panoramele la bâlci, după şomoiogul de fân, legat de axa căruţei, lângă botul lor – şi pe care nu-l vor ajunge niciodată.” De ce nu ați comuta pe bovarysm, domnule Elena? Ar fi un pic mai decent.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-30 09:46:23               Andrei, ai definit si rezolvat propria ta frustrare. Premisele nici nu mai conteaza. Multumesc,domnule!   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:49:24                 Postat de catre latunski criticul la data de 2013-08-30 00:48:16               De multe ori mi-am pus intrebarea daca putem, sau mai bine zis daca avem voie sa folosim, sau sa aplicam anumite reguli matematice asupra cuvintelor care poarta o anumita incarcatura (in cazul de fata sa zicem… emotionala). Exista, desi nu pare la prima vedere, o logica (zic eu), plecand insasi de la definitia cuvantului respectiv, ca o motivare a folosirii lui intr-un anumit context. Uite, dupa mintea mea scurta si ca distractie, in cazul frustrarii, plecand de la premizele amintite la care as adauga “prezumtia de nevinovatie” a incarcaturii emotionale a cuvantului, mi-as permite speculative sa-i aplic “metoda reducerii la absurd”: Frustrare = catalizator catre “+”, (privit ca finalitate). As incepe “demonstratia” prin a privi frustrarea in sine stare si implicit mecanism, ceea ce ne va permite ulterior sa vedem daca verifica finalitatea pozitiva, asa cum s-a sugerat aici ca fiind potential adevarat. Argumentez: Mecanismul nu poate fi decat produsul factorilor (de fapt integrala de volum). Suma algebrica se exclude, e ca si cand ai forma o ecuatie de tipul: Masa = oua + bloc – cartita, iar masa e lemnul care a mai ramas Factori. 1. Stare negativa derivata (dx)= (de necontestat un mare minus), deci “-“. Chiar si intr-o banala ecuatie, semnul minus reprezinta un mecanism (algebric); 2. Creatie (artistica), tot o derivata = clar un “+” 3. Orice alt efect pozitiv, derivat “+” prin definitie. Deci, configuram mecanismul: M= dx(-) x dy(+) x dz(+), rezultatul nu poate fi decat negativ. Teoria conform careia frustrarea ar putea fi un lucru bun nu se verifica. De amuzament, tot speculativ, am putea introduce si o constanta aleatorie, reformuland sub forma efectului obtinut ca produs de cauza si mecanism: Fx (efectul) = Cauza (nobila, tipic guvernarii romanesti) x Mecanismul (de bine, tot tipic romanesc) = (+) x (+) = UN Mare minus, pe scurt MINIMIS.RO… si-uite-asa, prin absurd, ne reducem unul cate unul, pana n-or mai ramane decat dulaii aia mari care or sa ne pape cum vrea muschiuletii lor CA CAtelusii aia mici, cati or mai ramane nici cat un pipi concurential nu mai conteaza. Imi cer scuze acum, ma duc sa mananc rosii din Montana.   Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-08-30 00:41:11               Nelule, eu te iubesc! Frustratule!   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:19:10               Nelu Peia, scrie corect numele Domnului Dumnezeu. Nelule, atat poti, tu un poeet de mare marfa? Nu iti este rusine de poezia pe care, frustrat fiind, ai putea-o scrie, fara isbn cumparat. Nelu Peia: Esti un frustrat!   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:08:57               "Nu stiu daca este si a ta, dar tara mea se numeste Romania si se scrie cu R mare." ţara ta e-n bantustan, răsfugilă. România s-o scrie cu literă mare, da' tu te scrii cu o literă atît de mică, încît nici viruşii nu te disting.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-30 00:03:09               Netocmit..in sensul de nearanjat..sau de ne..antamat unei vanzari..? Cartea Cartilor...Carte Funciara... aviz poetilor patimirii lor.   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-30 00:00:30               Distinsă Amelia Cojocaru, Dacă pornim de la Cartea Cărţilor, mă tem că şi Dumnezeu va fi avut o nemulţumire când a creat lumea! Să citim: "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. 2.Şi pământul era netocmit şi gol." Ei bine, ce a urmat s-a datorat faptului că Dumnezeu însuşi nu s-a mulţumit numai "să facă" din şi cu iubire şi generozitate! Ci, iată, a introdus un criteriu axiologic. "netocmit şi gol" deja este o primă manifestare a bipolarităţii "bine şi rău". Care i-a produs o oarecare, de fapt o extrem de mare, în raport cu faptele demiurgice care au urmat,nemulţumire. Frustrare i-am putea spune în termenii dezbaterii de astăzi. Prin urmare, trebuia binele. Adică "tocmit şi plin" Şi a procedat în consecinţă. Iar procesul a continuat: "Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină. 4.Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric." Etc. etc. Aş mai vrea să subliniez că tot dinr-o nemulţumire i-a luat Dumnezeu o coată lui Adam. Şi a creat premisele apariţiei popoarelor de frustraţi telurici de "de-a lungul timpurilor"! în raport cu nefrustrarea edenică!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:51:09               Elena, Nelu Peia si Atanasiu sunt buni corectori, cred ca te vor ajuta.   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 23:33:54               Erată Şi lista "de ce-urilor" este infintă. Şi include, în primul rând, arta începând cu antichitatea în care frustrarea, în faţa efemerului, a condus la marile şi frumoasele şi, la limită, "eternele" statui şi sfârşind cu acest mic şi poate neînsemnat "tratat" despre frustrare în care se constituie topicul de faţă. Aş putea merge mai departe şi aş spune că, din punctul de vedere al frustrări oamenii sunt de două feluri: care recunosc şi care nu recunosc faptul că sunt frustraţi ori au frustrări. FĂRĂ EXCEPŢIE. În plus nu meritocraţia conduce lumea ci frustratocraţia.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:33:31               Am scris direct în casetă, nu am citit înainte şi am ami multe erori. Pote le voi corecta. Însă mă aflu în centrul unui "concert" de greieri şi oscilez!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:29:25               Vedeti, ma baieti, FRUSTRARE: ........   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 23:25:36               "frustrarea (pop. oftică), e o emoţie umană, şi, ca orice emoţie umană, poate naşte un anume soi de literatură, dar nu cred că e cazul s-o juxtapunem vibraţiilor înalte - iubirea pierdută, suferinţa, revolta, dorul, nostalgia, etc." Mă tem că nu vă este clar domnule Ştefănescu. Frustrarea este o categoremă mult mai largă decât cele invocate de către dumneavoastră. Categoremă care, în fapt le include pe cele pe care le-aţi enumerat şi multe altele. Şi este necesară dar nu suficiente în creaţia artistică, în capodopere. Frustrarea este, cum am spus motorul, un fel de primum movens, motivaţia, justificarea, impulsul. Mai trebuie talent şi muncă. După unii chiar muncă, 99% şi 1% talent. Însă teoria cu privire la procente este controversată. Revenind, câtă frustrare vor fi produs incompatibilităţile lumii acesteia şi câte incompatibilităţi vor fi fost ori vor fi fiind? Dar câte au creat Luceafărul, de exemplu? Cred că suntem de acord că incompatibilitatea naşte frustrare. De fapt acesta este, în viziunea mea, "patternul" sau "ecuaţia" actului creativ. Spus în alţi termeni de către Noica: ”Exista in lumea fiintei un fel de lume a generalului pur, in care oamenii nu au asezare”. "permiteţi-mi să cred că frustrarea, fie ea şi îndreptăţită, e un sentiment minor şi generează, inevitabil, subproducţii." Permiteţi-mi, domnule coleg, să nu fiu de acord. Deloc. Dar absolut deloc, în acest pasj, cu domnia voastră. Ei bine, eu plusez şi vă spun că toate operele artistice şi nu numai, ale umanităţii au avut frustrarea la origine ca o componentă motivaţională. De altfel celebrul mit al construcţiei monumentale ideale dă frâu acestei frustrări. De ce oare să le fi luat schelele ctitorul mânăstirii? Aveţi vreo idee? De ce să se fi derulat programele spaţiale americane şi ruseşti? De ce din timp în timp apare o nouă "cea mai mare construcţie de pe planetă" Şi lista "de ce-urilor" este infintă. Şi include în primul rând arta începând cu antichitatea în care frustrarea în faţa efemerului a condus la marile şi frumoaselor şi, la limită, "eternelor" statui şi sfârşind cu acest mic şi poate netnsemnat "tratat" despre frustrare în care se constituie topicul de faţă. Aş putea merge mai departe şi aş spune că, din punctul de vedere al frustrări oamenii sunt de două feluri: care recunosc şi care nu recunosc faptul că sunt ori au frustrări. FĂRĂ EXCEPŢIE. În plus nu meritocraţia conduce lumea ci frstratocraţia.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 23:24:24               "Ceea ce face domnul Elena este să reducă totul la un singur lucru. Asta se numește reducționism." Câtă deontologie poate avea cineva ca, după lectura acestei însemnări să poată scrie aşa! Ceea ce face domnul CTA, atribuindu-mi ceea ce nu există incorectitudine se cheamă. Termenul ar fi mai dur. Dar constrângerea ecoliterară mă frustrează de utilizarea lui.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 22:52:09               Absolut corect, domnule Corbu!   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 22:43:22               Doamna Ştefan,limba ca limba, dar exprimarea vie este ca mama limbii domniei-voastre care-i în vie, vie, evident, cum şi eu sînt încă. D'aia nu mă încălzeşte ideea. Aştept toamna şi pe ea să vie, cum şi paznicii cucuruzului o aşteaptă. N-o să-l fure nimenea (cucuruzul, evident).   Postat de catre latunski criticul la data de 2013-08-29 22:40:37               "In Enciclopedia de psihoterapie este mentionat ca frustrarea apare atunci cand atingerea unui obiectiv este blocata de o anumita situatie ori comportament sau ca reprezinta sentimentul subiectiv de a fi dejucat în încercarea de a atinge un obiectiv (Hersen, Sledge, 2002, 41). 2. Alte definitii adauga conceptele de de suferinta sau furie: a) Frustrarea este acea „suferinta psihica rezultata din privarea unei satisfactii vitale, resimtita de individ ca un obstacol sau ca o interdictie” (Enachescu, 2005, 533). b) Frustrarea este sinonim partial pentru furie si suferinta si este definita ca starea afectiva a unei persoane atunci cand simte ca eforturile ii sunt blocate de ceva. Furia, care apare ca urmare a tolerantei scazute la frustrare, reprezinta acea stare puternica de neplacere, la care se adauga sentimentul de nedreptate si dorinta de a actiona in scopul remedierii situatiei (Schmidt, Willis, 2007, 88)." Puteţi citi întregul articol accesând link-ul de mai jos. Care confirmă cele scrise de mine. Şi veţi putea găsi dinamica şi complexitatea frustrării. http://terapeuti.ro/general/cand-frustrarea-ne-dicteaza-vorbele-si-gesturile-toleranta-scazuta-la-frustrare/ PS. Limba ca ansamblu comunicaţional (am făcut precizarea pentru a nu mai da apă la moară vreunui încremenit în dicţionare) este un fenomen viu, dinamic, în permanenţă transformare şi îmbogăţire. Iar literatura este întâiul truditor, după comunicarea reală, concretă dintre oameni, care iniţiază, produce şi confirmă sens. Prin urmare şi nou sens.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 22:28:48               Auzi, domnuuu'... Si cu noi astia nefrustratii cum ramane? Adica noi nu suntem in stare sa cream nimic? Ce nervi am! Mi-ati dovedit ca sunt ratat, Iar eu, ca orice tip credul, Ma simt acuma cam frustrat Ca nu pot fi frustrat destul!   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-29 22:21:30               Superb, domnule Corbu. Un text exact ca un bisturiu. Inca si inca o data ati reusit sa puneti oglinda, sa analizati o realitate evidenta. Frustrarea celor care posteaza aici si mai ales a celor care comenteaza. Ati facut acest lucru exemplar, cu staif, cu umor si nonsalanta. Ati reusit. Inca o data ne-ati dat clasa. Iar comentariul : unii scriu mai mult decat citesc" a fost devastator! Ma baieti, nu vorbesc cu domnul conferentiar universitar Ion Corbu, nici fata in fata si nici macar telefonic sau pe mail, si regret asta, asta ca sa lamuresc, cred, ca nu am parti-priuri. Dar, ma baieti, ne da clasa tuturor. Si de aceea, si pentru asta, are tot respectul meu.   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-29 21:26:17               @ Domnu' Elena: Cand ma fac maleee, vleau sa ma fac flustlat...   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-29 19:18:04               "Frica? Haida, de! La romanica fiecare e liber sa..." (kosta vianu) Nu stiu daca este si a ta, dar tara mea se numeste Romania si se scrie cu R mare.   Postat de catre General Motors la data de 2013-08-29 19:14:30               Sînt uimit şi contrariat de rapiditatea cu care vă deconspiraţi!!! Rezultă: doar eu şi Cioacă nu suferim... Iar domnul Elena Ştefan are dreptate: cine scrie (ce şi cît scrie) se descrie.   Postat de catre latunski criticul la data de 2013-08-29 18:00:30               domnule Atanasiu, mi se pare mie sau încercaţi să fiţi şi mai şiret decît şiretul de care ziceţi aş trage eu? e simplu: eu nu prea am cunoştinţă de reducţionişti antici. o spun franc. acu, dacă dv. tocma pomenirăţi de ei, nu aţi putea să ni-i enumeraţi şi să ni-i şi explicaţi oleacă? măcar aşa, pi scurt! că, pi lung, urmează să ne întindem noi. şi, să vedeţi chestiune, că dacă e să vorbim de "apeiron" - întîmplător, pseudonimul meu - mi se pare firesc să nu fiu trimis aşa, ironic, la google, pen'că, închipuiţi-vă chiar îl ştiam pe domnu Anaximandru cu mult înainte de a apărea nea gogulică. da' ce nu pricepui eu, e de ce ar fi reducţionist tizache anaxi? că el nu ştia că e. el îi tot da zor cu "materia nedefinită". aşa învăţase el la şcoala aia, a lu dom' thales, că toate e una, cum ar veni, doar că nu apă, (thales) nu foc (anaximene), ci chestia aia ciudăţică. păi, atunci, dacă e să judecăm, nu numai filozofii antici pot fi calificaţi "reducţionişti" fără să ştie, ba chiar şi ăştia moderni. că au şi ei, aşa, un fel de ideea cam redusă la teoriie lor. deci? apoi, reducţionismul, după ştiinţa mea debilă, fu o etichetă care se lipea de fruntea ştiinţei, ca ştiinţă, nu de cea a filozofilor. nu cam amestecaţi borcanele? sau mă-nşel?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 17:34:45               Domnule Peia, încercați să fiți șiret, adică să reduceți totul la trasul de șireturi. Mai căutați pe Google poate găsiți ceva despre apeiron. Totul poate fi redus la peia.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 17:06:21               nu mă pot lăuda că aş fi citit cam tot ce s-a scris prin filosofia aia antică, dar, din cîte îmi amintesc, reducţionismul e o sintagmă mult mai nouă, cu referiri la pretenţiile ştiinţei de explica totul prin legile ei. şi nu a murit deloc, odată cu materialismul. dimpotrivă, pare a se integra, fără probleme, teoriei. (e mai complexă ideea, dar nu insist). sigur, adversarii unei asemena idei au etichetat-o drept "reducţionism". iată o definiţie interesantă a acestora: "După cum afirmă Pinker, Încercările de a explica comportamentul în termeni mecaniciști sunt de obicei denunțate ca fiind "reducționiste" sau "deterministe". Cei care fac asemenea denunțări însă rareori știu exact ce vor să spună prin acele cuvinte, dar toată lumea știe că ei se referă la ceva rău. (Pinker 2002, p. 10)" păi, da. cine e Pinker? găsim: "Pinker argues that human behavior is substantially shaped by evolutionary psychological adaptations. The book was nominated for the 2003 Aventis Prizes and was a finalist for the Pulitzer Prize." dar poate ne explică domnu Atanasiu care-s filozofii reducţionişti ai vremilor antice şi dacă au pormovat ideea reducţionismului în mediile lor filozofice. noi, învăţăceii, suntem nerăbdători foarte în a ne completa golurile în culturi!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 16:56:01 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Ceea ce face domnul Elena este să reducă totul la un singur lucru. Asta se numește reducționism. Scoți din batista frustrării (în care ți-ai suflat nasul după chinul lacrimogen) toată creația. E o scamatorie care se practica în filosofia antică și a murit odată cu materialismul dialectic. Dar epigonii o reiau oricînd cu drag.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 16:36:21               "Dar acesta nu are nicio legatura cu suferinta vreunui Prometeu sau cu vreo balada straveche" (a.c.) ei, aş! mitul ceştin se trage din miturile anterioare, ştiu asta pînă şi copiii corect informaţi. bal-bla-ul popesc despre dumnezeu, iisus şi alte zdrăngănele teologice e bun de adormit pruncii naivi.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 16:02:46               eu, stimata doamna Cojocaru, n-am spus ca Iisus ar fi creat ceva din suferinta. Suferintza, insa, nu este chiar de hulit. Suferinta este de multe ori smerenie. Ingaduintza. Nu in zadar exemplul christic e asa de miscator. Iar imbuibatii lumii acesteia nu creeaza decat suferintza semeniulor pe care isi permit( cu mici exceptii, unele notabile, intr-adevar!) sa-i manipuleze, sa-i exp[loateze, sa-i umileasca! Daca Dumnezeu ar fi putut crea o lume fara suferintza ar fi facut-o. Se pare insa ca fara suferintza nimic nu este. Doar atat.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 15:41:09               venerabilă doamnă Ştefan, sigur, frustrarea (pop. oftică), e o emoţie umană, şi, ca orice emoţie umană, poate naşte un anume soi de literatură, dar nu cred că e cazul s-o juxtapunem vibraţiilor înalte - iubirea pierdută, suferinţa, revolta, dorul, nostalgia, etc. permiteţi-mi să cred că frustrarea, fie ea şi îndreptăţită, e un sentiment minor şi generează, inevitabil, subproducţii. la scară micro, aveţi nişte mostre de subcultură chiar aici, de ex pamfletele gheorghiţ-recheşeniene dedicate plebei râvnitoare de glorie literară (adică aprox. tuturor, inclusiv, dacă nu mai ales, dvs), manelele dedicate subsemnatului de maestrul peia, sau chiar (recunosc) ale mele, dedicate domniilor lor, baladele d-lui vaska hurmuzache, pastelurile buriciene, etc. nu cred că poţi intra-n istorie cu opuri vitriolante pe marginea modificarilor în codul fiscal, plata TVA, doctoratul lui ponta, dosarul valiza, gazele de şist, forfetara, sau recolta de cucuruz a vecinilor din văscăieţii mici - în ipoteza că una din aceste teme de fierbinte actualitate îţi afectează la modul ticălos prosperitatea caprei personale. părerea mea.   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-08-29 14:38:21               Domnule Atanasiu, Iisus (daca despre El este vorba), nu a creat ca om si din suferinta, nimic. Dumnezeu a creat lumea, si a facut-o din dragoste. Da, mantuirea noastra a venit din sacrificiul Său. Dar acesta nu are nicio legatura cu suferinta vreunui Prometeu sau cu vreo balada straveche   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-29 14:16:07               Suferința este mai largă și mai generoasă decît frustrarea. Nu se poate pune un semn de egalitate între ele. E de crezut că Isus n-a fost un frustrat și că suferința creatorilor nu este rezumată doar la măruntă lor persoană privată.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 13:49:46               ma rog, fara "lucrurile", o festa a gandirii mele incalcite.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 13:00:01               Daca n-am sa uit, daca n-o sa-mi fie, ca de obicei, lene si daca o sa o mai gasesc, voi reposta o chestie mai veche de-a mea pe tema asta. Nu-i chiar asa de veche, e din perioada romantica a revolutiei romane, cand toate pareau (unora) ca lucrurile merg intr-o directie buna. N-a fost sa fie asa, deci, n-am avut noi (oh, Doamne, iar!) noroc in viata.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 12:59:05               Frica? Haida, de! La romanica fiecare e liber sa crape pe mana lui, nu e nevoie de frica. Foamea va desavarsi pana la urma obiectivul reducerii de personal. Am auzit ca parlamentul vrea sa voteze o lege prin care, daca mori mai devreme, ti se asigura cheltuieli de inmormantare pe seama statului. Numai sa mori, ca de rest se ocupa ei. Nu e minunat? Ce atata frica? Foame, asta e rezolvarea...   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:57:24               fraţilor şi cumnaţilor, pînă la vorbi voi discuţiile astea despre nu'ş ce fineţuri hartistico-creaţionale (era să zic: creaţioniste!), aţi uitatără cam prin ce habitat vă hălăduieşte prea rafinatele spirite? prin ce ţară, mai ezact? pe unde nu mai e în siguranţă nici păsărica-n zbor? (poate doar păsăsricile care zboară la joasă înălţime, ca să culeagă francu-n cioc!) deci poeţeilor şi scriitoraşilor, şi criticaşilor, şi eseiscuţilor, şi care mai sunteţi,- aţi uitat cam pe unde hălăduiţi domniile voastre NEfrustrate? prin romanica, bre! unde te încalică nu frustrarea, ci frica!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 11:43:30               Aci imi vine in minte (sunt esentialmente neserios!) bancul cu groparul: un gropar dezgropa niste morminte, moment in care un schelet din groapa din spatele lui ii sare in spate si-l sperie. Groparul zambeste si isi continua treaba. Alt schelet, aceeasi faza, aceeasi reactie. In momentul in care cele doua schelete ies din gropi si dau sa sara gardul, insa, groparul le tranteste cate o lopata in "spinare" si le zice: mai baieti, radem, glumim, dar nu parasim incinta! Groparii n-au simtul umorului.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:12:09               A se vedea ca lumea, in general, accepta cu greu ca fiind valoroase comediile. Radem, glumim, dar tot marile patimi par sa fie cele considerate valoroase! Sa nu uitam ca Toparceanu, un poet extrem de talentat, un om cu o minte deosebita, un intelectual desavarsit (intre altele avand si el frustrarile lui, nota mea!) este perceput de majoritatea criticilor, si nu numai de cei contemporani lui, ca "poet minor", in mare parte datorita unui "anumit aer" al creatiilor sale. QED   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:07:20               pe de alta parte, nu pot fi de acord, oricat as respecta-o pe onorata autoare, cu dihotomia "frustrare rea - frustrare buna"! Frustrarea este de un singur fel, generatoare de suferinta, fizica sau psihica. Suferinta si asumarea ei constienta reprezinta, intr-adevar, "alta caciula"! Si iarasi, si iarasi, zic voua, vor fi din aceia care ma vor numi in deradere "apologet al suferintei", dar nu-mi pasa. Stiu ce spun.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 11:03:49               Abia acum inteleg ce vreti sa spuneti! Dar eu am o alta abordare, mai ciudata. As spune ca intre marile opere literare (dar nu-i exclus ca fenomenul sa functioneze si in alte "arii" artistice) si suferintza reala a autorului este o legatura directa. Aceasta "mitologie" a suferintei aflate la originea oricarui act artistic autentic, a oricarei realizari notabile, nu este o gaselnita de-a mea. Nu putem omite, desigur, pe tema aceasta, frumoasa si tulburatoarea legenda a Mesterului Manole. Imbuibarea, suficientza, nu genereaza acte de constiintza sau opere artistice marete. Suferintza, insa, da! Exemplul christic, primul care imi vine acum in minte, este ilustrator: Dumnezeu, creatorul a tot ceea ce exista, a pus suferinta la temelia lumii, iar Cristos a intarit acest legamant spre folosul si intelegerea tuturor. Faptul ca unii resping acest adevar nu inseamna ca el nu exista. Evident, multe minti subtirele m-ar putea taxa drept bigot sau habotnic, dar nu ma intersecteaza! Suferintza, oricat ar parea de ciudat, este cheia. Evident, putini vor fi aceia care imi vor da dreptate, dar nici nu le cer.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 10:57:08               Nu cred ca termenul impropriu, creat ad hoc de "bariera frustratorie" inseamna frustrare buna, asa cum se sugereaza aici. Inteleg acest termen ca opreliste posibil generatoare de frustrari dar care, oprindu-se la stadiul de nemultumire, nefericire, s.a de gen, poate duce la creatii mari. Magie alba, magie neagra, una buna alta rea...nu cred ca exista vreo diferenta. E doar magie, si magia inseamna manipularea Adevarului prin escrocherie...prietenii stiu (bine) cum. E vorba de talent   Postat de catre Amelia Cojocaru la data de 2013-08-29 10:45:44               Ceea ce nu înţelegeţi dumneavoastră este că un text se citeşte în litera şi în spiritul său. Nu ad literam şi nu numai în definiţiile unor dicţionare neaduse la zi. De exempu dacă scrie undeva "se ia un varf de cuţit de sare" nu însamnă iei la propriu vârful cuţitului şi apoi să iei cu el sare! Ceea ce am scris eu nu are nicio legătură cu frustrarea reală ori nesimţită ori legitimă ori avocăţească. Eu am vorbit de starea de frustrare percepută de către autor, definită ca mai sus şi raporturile acesteia cu opera de creaţie artistică. Şi am exemplificat în text cu poemul "Pe lângă plopii fără soţ" Că dumneavoastră doriţi să vă situaţi pe dinafara subiectului, traba dumneavoastră.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 10:17:53               Mă şi întreb: psihologii care definesc frustrarea ca pe "«o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație.» Nu prea ați încheiat fraza, dar vă înțeleg. Ceea ce refuzați dv. să înțelegeți este diferența dintre frustrarea reală și aceea resimțită. Iar psihologii invocați vorbesc doar de ce simte (im)pacientul, nu dacă frustrarea lui este și legitimă. Adică dacă avea drepturi care i-au fost încălcate.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 10:06:15               Domnule CTA, regret că nu vă pot fi de folos. Treceţi la sondaje! Vă doresc succes!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 10:00:59               Citiți așa: să pretindă autorul, mecanismul acela   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 09:54:51               Prin bariere frustratorii putem înţelege orice obstacol în calea intenţiilor, dorinţelor, aspiraţiilor ori năzuinţelor cuiva. De la cele de natură sentimentală, de orice fel, până la cele pragmatice ori de statut existenţial ori societal. În acest fel frustrarea devine generatoare de creaţie artistică. Şi converteşte starea de nemulţumire în opere artistice şi în opere ştiinţifice. Iar când aceste opere se reuşeşte a fi impuse unui număr de aderenţi avem de-a face cu recunoaşterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creaţiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase. Hocus-pocus: Înainte de această concluzie: În acest fel frustrarea devine generatoare de creaţie artistică, este doar o definiíe și o mică listă de bariere și nu, cum pare să pretindă autorul. Mecanismul acela care convertește frustrarea. Şi converteşte starea de nemulţumire în opere artistice şi în opere ştiinţifice. Deci frustrarea (anterior starea de nemulțumire) se convertește pe sine. Confuziv pînă la totală aiureală. În fraza următoare (altfel inutilă în pargraf), două perle de îmbîrligare: se reuşeşte a fi impuse unui număr de aderenţi și creaţiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 09:52:22               Mă şi întreb: psihologii care definesc frustrarea ca pe "« o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație. » Înţeleg această « stare afectivă negativă » se vor fi situând în "limitele bunului simț." şi, prin definiţa propusă vor fi comis o "extrapolare pripită și deșănțată"? Dar am uitat! În România mai mult se scrie decât se citeşte.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 09:46:16               Domnule CTA, că recunoaşteţi ori nu, se pare, textul meu, provcat de textul domnului Ghejan, v-a produs o stare de frustrare. Uşor exagerată. Pentru că "limitele bunului simț." ori "extrapolare pripită și deșănțată" nu ar trebui să facă parte dintre tipurile de, cum spuneaţi dumneavoastră, "delicateţe" de exprimare. Însă depăşind acest, posibil, blocaj comuncaţional, pe fondul problemei, aveţi ceva "mai gros" de spus dacă încercarea mea este subţirică?   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 09:35:29               "Or frustrarea presupune (...) și o realitate a privării de drepturi legitime și nu doar închipuite." şi care-s drepturile alea "legtime", domnu Atanase, a-toate-făcătorule? sunt scrise, cumva, în vreun decalog juridic şi noi nu avem ahabar de el?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 09:31:32               normal, normal... aceeaşi placă cu proştii care nu priceperă ei dăspre ce e vorba şi care habar nu au să contra argumenteze. te pui?! cum dumnezeu să iei în serios asemenea aberaţii speculative?   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 09:25:22               Încercarea este subțirică și nu se susține. Folosește cuvîntul frustrare și trage de el pentru a-l întinde peste limitele bunului simț. Și a-l face să cuprindă ceea ce nu-i poate aparține. mă refer la frustrare înţeleasă ca o stare de insatisfacţie, de nemulţumire a eului creator. Un fel de barieră în calea aspiraţiilor sale. Poate o discrepanţă între aspiraţii şi miloace ori posibilităţi. Cu o asemenea definire, frustrarea este simplă (auto)victimizare la îndemîna oricui ține să fie nemulțumit. Or frustrarea presupune, cum spune Kosta, și o realitate a privării de drepturi legitime și nu doar închipuite. Genul acesta de extrapolare pripită și deșănțată a unui cuvînt peste limitele rezonabile caracterizează demersurile obișnuite ale autorului. Gen ecoliteratura lamura literaturii universale.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-29 09:23:42               Domnul Peia, ca de obicei, se îcadrează de la sine în taxonomia fenomenului. Evident că nu a făcut minimul efort de a vedea despre ce este vorba şi care este rolul frustrării în creaţie. Prin urmare, voi ignora alegaţiile de tip onomatopeic interjecţionist ale domniei sale. Domnule Kosta, bateţi la uşi deschise. Sigur, nu contest tipologiile de frustrare aduse în discuţie de către dumeavoastră. Sigur, multe, dacă nu toate crimele umanităţii au la bază, probabil printre altele ori exclusiv, sentimentul frustrării real ori perceput ca real, al unor oameni, normali sau nu. Şi, tot la fel de sigur este că, în ceea ce aţi scris, aveţi dreptatea dumneavoastră. Însă eu am precizat limpede despre ce fel de frustrare am vorbit şi despre raportul acesteia cu opera artistică, respectiv, creaţia la modul general. Şi, dacă greşesc undeva, semnalaţi ori contrargumentaţi.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-29 09:15:46               Sa inteleg, din textul de mai sus, ca frustrarea cvasi-generala a votantilor USL fata de virajul de 180 de grade al formatiunii in raport cu dorinta lor de a-l vedea debarcat pe singurul frustrat patologic national ar fi una negativa, de repudiat, maladiva? Unde sa gasim un spital de nebuni asa de mare incat sa cuprinda atatia frustrati? Doamna Elena, o simpla nemultumire nu poate fi considerata frustrare. A frustra pe cineva inseamna in primul rand a-l priva de ceea ce i se cuvine de drept. Asta, da frustrare! Frustrat poate fi un justitiabil care tocmai a observat cat de nedrept i-a fost solutionata cauza. Si, da, acela poate s-o ia razna, dar nu din cauza frustrarii, sau nu numai, ci de draci! Acela ar putea considera ca are dreptul moral sa scoata pistolul si sa impuste intregul complet de judecata, in opinia lui! Iar societatea, obisnuita cu "datul la pace", cu "mortu-i vinovat", cu "mis-mas-ul" cu "mantzocareala" etc il va condamna, desigur, il va trimite la psihiatru. O fi fost acela nebun de-adevarat? Adevarul, dumnezeiescul, scumpul, rarul adevar e undeva dedesubtul acestei gramezi de rahat social. Asa ca, nu mai vorbiti de lucruri sfinte, doamna, dumneavoastra, o fiintza asa de delicata, de pura, de ingenua, de femeie... "Lasati frustratii sa vina la mine", asta da indemn christic! Stiti, doamna, care sunt expresiile cele mai pure ale frustrarii? Cele legate de nevoi fiziologice elementare. De pilda, la mine in sat, pentru toti cei care aqveau comportamente sociale nepotrivite se spunea: "asta, maica, e smuls de la tzatza!". Adica, mama lui, a aceluia, grabita fiind, nu-l lasa sa suga destul. S-auzim de lucruri boante, bancuri, glume proaste, poante...   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-29 09:00:10               nu. corect e-aşa: FRUSTRAŢI DÎN TOATE ŢĂRILI UNIŢI—VĂ, BĂ! NU BOMBEI ATOMICE! DA MORIŞTILOR DĂ VÎNT!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 08:13:06               deci, să înţelegem că oamenii se împart, patopsihomaladivodeprsivocomportamentaliceşte (scuze, da' aici e ştiinţă, nu glumă!) în doo: - unii este frustraţi sănătoşi, - alţii este frustraţi buni dă legat, vai dă mama lor! păi, coană leano, ori e laie, ori bălaie! ori să se rivizuiască, primesc... ori etc. şi să nu mă iei iar cu adîncimile insondabile ale raţionamentului matale, pe care nu-l pricep decît deţinătorii premiului Nobel pentru patopsihomaladivodeprsivocomportamentaliceasca aia, că devii susceptibilă de frustrări maladive, bre. p'ormă zici că "toate creaţiile umanităţii au avut ori au la bază o componentă frustratorie a eului creator, a artistului.”... da’ auzi? „toate, fără excepţie." moooammmă, ce spital dă nebuni, nenică, de-a lungul şi de-a latul humanităţii ăsteia! da’, dacă nu existără excepţiuni, nici în trecut şi nici în prezent, e curios de aflat: matale, cînd produseşi operetea de mai sus, cam în ce stadiu patopsihomaladivodeprsivocomportamentalist te afli? mai eşti recuperabilă dîn punt dă vedere? facem un mic recurs la istoria şi biografia? păi, cine să mîngîie pe creşte un egzemat, sponorizîndu-i panseurile porno-alcoolice cu 4, 5 sau 7 milioane? şi acuş - deşi cam tîrziu - vine esplicaţiunea: "Poate unii vor sări şi vor exagera: cum să fie sănătos un om frustrat, vor întreba ei? Nu cumva ne aflăm într-un paradox? Nu, voi răspunde eu.. Şi voi preciza : mă refer la frustrare înţeleasă ca o stare de insatisfacţie, de nemulţumire a eului creator. Un fel de barieră în calea aspiraţiilor sale." coană leano, nu numai că ne aflăm într-un paradox, dar suntem vîrîţi în logica matale abracadabrantă pînă-n gît. căci totuşi, totuşi, totuşi, pînă la "bariererele" alea „frustratorii” e cavaşîlea drum, pe unde se revarsă, din abundenţă, fel şi fel de frustrări, mai mult sau mai puţin maladive, pe care călătoreşti matale cu mare expertiză. Ca să creezi opere nemuritoare. „Nu, voi răspunde eu...” mai zici matale, dar însă totuşi, ne dai neşte amănunte, de dragul nostru, să nu zăbovim în întunericu fiinţei noastre patomaladive... Ei, şi dupe ce ne mai dai „sublimatu” ăla (atension, neică Topîrcene!) vii şi zici: „Iar când aceste opere se reuşeşte a fi impuse unui număr de aderenţi avem de-a face cu recunoaşterea actului sau faptului artistic la nivel societal iar creaţiile respective vor fi acceptate a fi fiind valoroase.” cum, cum? să fie „impuse” operili alea? aoleu! cum, bre! cu bazuca la cap? „bei ăsta, lectorule intertextualist, recunoşti că opera coconei este jănială au ba? că, de nu, dracu e-al tău, îţi fac dovleacu hîrdău!” nasol cu „impunerile” astea! deci, iar atension: „Prin urmare, deparete de a anatemiza frustrarea, de a o pune la stâlpul infamiei ori de a arăta spre ea cu mânie şi acuzator, artistul, artiştii ar trebui să mulţumească frustrării apărute în biografia lor civilă ori artistică deoarece, ea, frustrarea le-a oferit şansa de a se realiza, de a deveni artişti.” bine, bine, da’ matale cum faci asta, presupunînd că pusăşi d-o capodoperă nouă p-acilea? cum mulţumeşti frustrării, că văz că nu? sau ar trebui ca frustrarea să-ţi mulţumească lu matale pen’ că o apăraşi în instanţa humanităţii depresivomaladive? urmează un îndemn muncitoresc la depăşit cincinalul frustrării, de toată lauda: „nu rataţi şansa, uneori, poate istorică, a frustrării.” nooo, păi cum să ratăm? ce s’tem proşti? de-acu o să sărim pe frustrare ca corbii pe caşcaval! concluzia? „...frustrarea poate fi percepută ca un fel de energie atomică putând distruge ori putând ajuta. După cum omul ştie să o controleze şi să o utilizeze. Dacă ştie!” aşadar: FRUSTRAŢI DÎN TOATE ŢĂRILI UNIŢI—VĂ! NU, BOMBEI ATOMICE!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-29 08:07:09	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23972 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE