PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Repere ecoliterare Text postat de Elena Stefan Neofariseism şi impudoare sau prolegomene ecoliterare Într-o istorie a promiscuităţii, gregaritatea, obscenitatea, dezinhibiţionismul, exhibiţionismul, excrementalismul, pornografia şi multe altele, din aceeaşi zonă, pot fi elogiate. Într-o lume normală nu. Infracturismul etic ar putea fi definit ca un tip de comportament fracturat, în care eul, n-plicitar ori cel puţin duplicitar, se află în autocontadicţie ideatică ori şi comportamentală. O teorie, un curent filosofic, un corpus ipotetico deductiv oarecare se pot fundamenta pe baza unor postulate a căror valoare de adevăr este, cel puţin convenţional, acceptată. Nu sunt foarte sigur că specia umană este diferenţiată de animale prin raţiune şi inteligenţă însă sunt sigur că PUDOAREA este un sentiment exclusiv uman. Care, „implantat” în codul genetic al fiinţei umane, face ca la o anumită vârstă să se manifeste explicit şi funcţional şi să însoţească omul normal toată viaţa. Pudoarea înţeleasă ca un sentiment de jenă, de ruşine ori sfială sau decenţă. Pudoarea se manifestă printr-un comportament în care anumite gesturi, acte ori fapte concrete, reale, fiziologic necesare, sunt oarecum „autocenzurate” ca manifestări publice ori ca manifestări exterioare eului. Dacă la animale actul sexual, defecaţia şi altele de acest fel pot avea loc oriunde fără să le afecteze în vreun fel comportamentul existenţial la oamenii normali, datorită pudorii, astfel de acte şi fapte presupun o anumită discreţie. Aşa se explică apariţia şi utilizarea toaletei, aşa se explică faptul că oamenii nu-şi fac nevoile în public, etc. Şi cu privire la sexualitate discreţia este asumată de către parteneri tot dintr-un firesc şi înnăscut sentiment al pudorii. Este un truism faptul că există şi o falsă pudoare, o „pudoare ipocrită”. Care a făcut şi face obiectul multor opere literare şi nu numai, prin care acest tip de pudoare este demantelat, ironizat, criticat, etc. Însă am face o eroare nu numai metodologică să înţelegem prin „pudoare” „falsa pudoare”. Şi, în numele anatemizării falsei pudori, să anatemizăm chiar PUDOAREA însăşi. Adică sentimentul care ne detaşează net de animale. Prin extensie şi limbajul denominând acte şi fapte care presupun pudoarea trebuie să aibă o anumită doză de pudoare. Prin urmare, putem lua ca postulat pudoarea ca bază pentru o etică textual-existenţială. Nimeni nu poate demonstra că pudoarea nu are statut existenţial în firescul fiinţei umane. Aşa cum firesc este şi sentimentul dragostei, existenţa ochilor, a membrelor, a capului, etc. Care ar fi logica eliminării, din caracteristicile fiinţei umane a pudorii? Care ar fi avantajele „pudorectomiei”? Ne-am permite oare cu bună ştiinţă şi fără vreo raţiune medicală să amputăm o mână? Să scoatem un ochi? Ce ar justifica astfel de fapte? Teribilismul? Obsesiile? Revolta? Nonconformismul? Pe baza acestui postulat putem fundamenta o întreagă teorie estetică. La care poate sau nu să adere oricine doreşte. Într-o astfel de teorie îşi găseşte locul ECOLITERATURA. Care nu este nouă decât poate ca termen ori concept. Ca fond, marea literatură a lumii, cu unele excepţii, este ecoliterară. Adică ţine seamă de sentimentul de pudoare al fiinţei umane. Neofariseismul impudorii constă tocmai în autocontradicţia comportamentală a promotorilor curentelor. Deşi textual exacerbează impudoarea, comportamental se supun de bună voie regulilor pudorii. I-aş crede sinceri dacă i-aş vedea umblând goi prin oraşe, practicând acte sexuale pe străzi, prin pieţe, defecându-se în văzul lumii, şamd. Până atunci doar un fel de saltimbancism textual, uneori ca expresie, poate, a unui tip de revoltă, ori ca manifestare a unor frustrări maladive sau inadaptări etice poate caracteriza astfel de „opere”. Iar comportamentul lor poate fi denumit ca un fel de neofariseism al impudorii. Ce „pudoare” poate fi în pornografie? Evident niciuna. Însă cu siguranţă în afara mediului pornografic, actanţii acestuia, mă îndoiesc de faptul că ar avea un deplin confort etic. Iar cei care îşi asumă acest rol îl fac în deplină cunoştinţă de cauză că vor purta toată viaţa”nobila etichetă de pornografi” Este opţiunea lor. La nimfomani, priapici, voyerişti, etc. componenta maladivă a eului lor i-a împins în această direcţie. Şi apoi, pornografia, vulgaritatea, exhiboţionismul şi multe altele sunt sancţionate şi de lege în anumite condiţii. În virtutea dreptului la opţiune personală ecoliteratura nu neagă nici un fel de artă. Însă tot în virtutea dreptului la aceeaşi liberă opţiune ecoliteratura nu acceptă poluarea impudică. Dacă acest tip de opţiune ar fi numai al meu poate m-aş izola. Însă nu pot să nu constat că marea majoritate a membrilor Europeea aderă la acest tip de literatură. Ceea ce nu-i puţin. Altfel, mă gândesc, nu ar posta aici. Această aderare nu înseamnă că aceşti membri vor fi fiind sfinţi ori străini omenescului. Numai că ştiu să respecte sentimentul poate cel mai fin şi subtil al fiinţei umane, acela al pudorii. Casandre, utopii şi alb debil Istoria ne spune că asumarea aratului, ca act sine qua non în teoria satisfactorilor vitali, poate fi subiectivizată la extrem prin percepţia asimetrică asupra realităţii. Demonstraţia lafontaine-ană este intrată în galeria marilor achiziţii ale spiritului uman şi ar trebui să constituie un reper în autoimplicarea cuiva în acte şi fapte pentru care simţul său olfactiv pare a fi ori chiar este atrofiat. Ori, în cel mai bun caz, reprezintă un rudiment. Partea utopică a Europeii constă în ambiţia mea de a crede în rousseau-nianul „bon naturel” care, se afirmă, ar popula orice fiinţă prevăzută cu un „dispozitiv” natural de gândire. Dispozitiv care presupune o condiţie necesară. Nu şi suficientă! Oameni de diverse calibre educaţionale, culturale, ideologice şi comportamentale, pot coexista într-un spaţiu definit de doar doi vectori genetci anentropici: nu limbajului licenţios, nu atacului la persoană. Şi, acestă coexistenţă, în respectul de sine al fiecăruia, în respectul asumării voluntare a unor reguli democratice şi în respectul faţă de ceilalţi, credem, poate stimula realizarea unor creaţii ale spiritului care pot fi definite ca valoroase. Acesta este fondul a ceea ce s-ar putea numi „utopia” Europeea ori „sistemul” Europeea. Care, în virtutea acestor principii, poate, mă repet, utopice, conţin inclusiv subsisteme antisistem. Adică spirite cu porniri centripete atavice, cu o puternică şi de neînlocuit, forţă distructivă. Spiritele casandrice, vindicative şi opace nu vor înţelege niciodată telologia unui astfel de demers. Mai mult, premeditat ori involuntar, vor face totul ca inadecvarea lor la o astfel de „utopie” să fi justificată. Şi vor utiliza toate mijloacele pe care idiosincrasia lor funciară faţă de o astfel de întreprindere le presupune, cu scopul mefient de a o torpila, dezagrega iar, speră ei, într-un final pentru a o distruge. Spre nefericirea acestor casandre second-hand visul lor va rămâne la stadiul de himeră. De nenumărate ori s-a cântat prohodul Europeii. Se încearcă ducerea în derizoriu a demersului proorocindu-i-se eşecul, condamnarea, lipsa de viabilitate a „utopiei” şi aneantizarea conceptului care o guvernează: ecoliteratura. Ei bine, din 2003 şi până acum, Europeea a existat şi, sper eu multă vreme de acum înainte, va exista. Purtând „în blană”, ca o expresie a maximei democraţii şi toleranţe, chiar şi viruşii care încearcă să o distrugă. Pentru că, am convingerea, tot ce este bazat pe forţă, este sortit eşecului ori dispreţului. Europeea se bazează pe afinităţi, pe aderarea voluntară, pe respectarea neipocrită a regulilor. Ecoliteratura este un concept care defineşte o stare existenţială de fapt. Asemenea celebrului personaj care vorbea în proză fără să ştie, mulţi, cred eu cei mai mulţi, dintre noi şi nu numai, scriu şi se comportă ecoliterar. De aceea ecoliteratura rezistă şi va rezista. Aşa cum mediul înconjurător este poluat şi spiritul uman a fost este şi va fi poluat. Degenerarea limbajului, inducerea în comportamentul fiinţei umane a comportamentelor animalice şi ridicarea nonpudorii la rang de virtute sunt pericole majore. Cohortele de apologeţi ai urîciunii şi spurcăciunii câştigă spaţii tot mai largi. Însă, atâta timp cât va exista specia umană se vor naşte şi reacţii la astfel de manifestări. Pentru că promiscuitatea, reîntoarcearea la instincte, abandonarea frumosului şi a moralului nu pot cuprinde totul! Chiar dacă ipocrizia aşa ziselor sincerităţi ale neorealismului capitalist le trâmbiţează. Chiar dacă sălbăticia capitalismului non-etic manipulează şi speculează tot ce se poate specula, prin prisma neuromarketingului, din fiinţa umană. Ştiu lumea nu se împarte în alb şi negru. Ştiu că ipocrizia face ravagii. Însă mai ştiu că oricât de decăzut ar fi cineva acolo, între doagele lui, mai mult ori mai puţin etanşe, rămâne cel puţin aspiraţia către albul pierduut, către frumosul visat, către utopia binelui în care cel puţin o dată în viaţă va fi crezut. Iar această aspiraţie reprezintă sfârştul a ceea ce am putea defini albul-debil existenţial. Şi, fie şi din acest ultim refugiu, lumea are rezerva propriei renaşteri. PS. Oricine, detaşat şi fără patimă, poate constata creaţii valoroase în orice pagină europeică. A vedea totul în alb-debil denotă o debilitate personală. Tot despre ecoliteratură Cum am subliniat, în nenumărate rânduri, aici, în acest spaţiu internautic, pot posta liber şi necenzurat, toţi aceia care sunt scârbiţi de poluarea literaturii cu tot felul de obscenităţi, şi pornografie de toate tipurile imaginabile şi inimaginabile, în numele unui dezinhibiţionism pe care nonecoliteraţii îl promovează ca şi cum ar fi vârful de lance al literaturii actuale. Şi ca şi cum ar fi o mare şi imensă cucerire a spiritului cultural uman. În opina mea o direcţie, poate cu o anumită priză, ba chiar cu o mare cerere (a se vedea aşa-zisele filme pentru adulţi, revistele porno, etc) , aşadar o direcţie care exploatează ipocrizia umană, care se bazează pe latura instinctuală a componentei umane, însă o direcţie care, într-o lume normală, niciodată, dar absolut niciodată, nu va putea crea opere care să poată fi predate în clasă. Ori care vor putea fi citite în familie, în public în spaţiul cultural veritabil. Ele, aceste opere, în care obscenitatea, vulgaritatea, patolimbajul, pornografismul şi toată pletora însoţitoare de licenţios vor fi destinate intimităţii ori zonelor marcate ca atare, cu acces restricţionat. Nimic nou sub soare. De când este umanitatea asemenea “producţii” sigur la nivelul tehnologic şi cultural al fiecărei epoci au existat şi, evident, continuă să existe. După unii specialişti, în primele faze ale dezvoltării umanităţii, aceste reprezentări nu vizau sexualitatea în sine ori manifestări de tip excitant , ci erau un fel de reprezentări totemice prin intermediul cărora se invoca ori se solicita de la divinităţile momentului fertilitate şi recolte bune. Există descoperiri în acest sens în China, India precum şi în toate zonele în care au trăit oameni. Evident că, de-a lungul timpului, sexualitatea a generat şi continuă să genereze opere diverse: de la cele artistice până la cele pornografice. Însă tot la fel de evident este că spiritul uman a avut inteligenţa şi decenţa de a le plasa, pe fiecare dintre aceste creaţii, în locurile care li se cuvin. Mai mult, a instituit şi reguli, legi privind uzul unor astfel de creaţii. Sigur, multe dintre ele, adresându-se zonei instinctuale şi mai puţin celei raţionale, aceste din urmă creaţii au o mare cerere şi este un truism faptul că industria pornografică şi literatura pornografică au o piaţă de miliarde şi miliarde de (luaţi orice monedă) anual. După unele statistici 12% dintre site-urile actuale sunt pornografice ori cu tentă porno. Ar fi absurd să negăm o astfel de realitate, ar fi o prostie să ne luptăm cu această forţă. Şi o lipsă de inteligenţă să tratăm democratic o astfel de problemă. Să ne imaginăm următorul experiment: edităm teoria relativităţii a lui Einstein sub forma unei reviste, cu fotografii care ar încerca să sugereze conţinutul teoriei, în acelaşi format, cu acelaşi tip de hârtie şi de aceeaşi calitate ca şi o revistă Hustler. Apoi investigăm grupuri umane stabilite potrivit principiilor statistice prezentându-le cele două reviste, una cu teoria relativităţii şi cealaltă, Hustler, având conţinutul său obişnuit, cu o întrebare simplă: care dintre cele două reviste vă place? Care credeţi că ar fi opţiunea majoritară? Şi pentru ce tipuri de grupuri ar fi valabilă această opţiune? Aşadar, fără a poza în sfinţi, fără a ne aroga aere de îngeri, fără ipocrizie, noi, mulţi dintre noi, mi-ar plăcea să cred că toţi, cei care postăm aici, nu negăm niciun fel de literatură şi niciun fel de creaţie umană. Este dreptul şi libertatea oricui de a crea ceea ce crede de cuviinţă. Este dreptul şi libertatea oricărei comunităţi umane de a-şi stabili normele etice şi axiologice, pe de o parte şi de a-şi adopta mijloacele şi metodele de a-şi apăra acele norme. În plus specificitatea şi tradiţia culturală precum şi setul de valori-normă al oricărei colectivităţi umane, în spiritul drepturilor fundamentale ale omului, trebuie respectate ca atare. Prin urmare, pornind de la aceste principii, neexhaustive, în faţa valului de pornografie, licenţios, vulgaritate, dezinhibiţionism şi multe altele din această categorie, care tind să se extindă din ce în ce mai mult, şi care se insinuează în tot mai multe spaţii culturale şi extraculturale, noi, cei care postăm aici, ne rezervăm dreptul suveran de a ne delimita de aceste manifestări şi credem că putem avea un spaţiu cultural ecoliterar în care astfel de manifestări să nu poată fi permise. Un astfel de spaţiu cultural este revista Europeea. La care aderăm sincer şi pe care ne angajăm să-l apărăm împotriva oricui ar dori să-l maculeze. Nu suntem siguri că, exclusiv, inteligenţa ne deosebeşteşte de regnul animal însă suntem siguri că pudoarea, da, ne deosebeşte.Suntem împotriva falsei pudori însă considerăm pudoarea ca un dar al fiinţei umane pe care îl respectăm ca atare. Interzicerea publicării în acest spaţiu a textelor vulgare, licenţioase, pornografice, nu este cenzură ci reprezintă modalitatea noastră de a ne apăra acest spaţiu ecoliterar. Suntem oameni şi nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin. Însă, credem că, din această poziţie, raţiunea poate şi trebuie să domine instinctele inclusiv în creaţie. Invităm pe toţi aceia care postează aici să respecte acest spaţiu iar dacă se află în contradicţie ideologică ori doctrinară cu acest spaţiu îi invităm să nu publice aici. Internetul este mare şi oferă spaţiu fiecăruia pentru a-şi face cunoscute creaţiile. Vulgaritate Sigur o să vină cineva şi o să-mi spună că este dificilă definirea vulgarităţii în literatură. Şi, în cea mai mare parte, îi voi da dreptate. Un text slab, scris ecoliterar, poate fi mai vulgar, axiologic vorbind, decât un text sclipitor care însă poate conţine unul ori mai multe cuvinte vulgare. Asta nu înseamnă că vom tolera aici astfel de texte. Mai ştiu că aici evoluează oameni cu un IQ peste medie. Presupun că aceştia pot face diferenţa dintre vulgaritate şi non-vulgaritate. Mai ştiu că mulţi dintre ei vor fi cunoscut discuţiile privind ecoliteratura precum şi exigenţele de limbaj ale acestui site. Sper ca pe site să se fi conturat o masă critică a membrilor care , fie şi conjunctural, adică măcar când scriu pe acest site, scriu ecoliterar. Astfel se poate menţine şi când nu sunt eu prezent aici, un standard al limbajului care să ne diferenţieze de zonele poluate şi rău famate ale zonei internautice. La rigoare, pot utiliza mijloacele constrictive de reducere a nivelului. ( am şi făcut-o. Cu destulă neplăcere dar am făcut-o) Simpla înlocuire a unor litere cu puncte, linii ori spaţii în cuvinte vulgare nu înseamnă ecoliteratură. Ci tot vulgaritate. Îmi este de neînţeles cum membri Europeea care au fost sancţionaţi pentru limbaj licenţios revin cu expresii vulgare în care sunt înlocuite câteva litere! Nu pot fi prezent pe site tot timpul. de aceea rog editorii să radieze fără milă texte ori comentarii care conţin astfel de cuvinte iar în caz de recidivă să mă sesizeze şi voi reduce nivelul acelora care nu înţeleg exigenţele acestui site. Chiar dacă valoric vorbind, atelierul acceptă şi texte mai slabe, ori chiar slabe, texte licenţioase, chiar valoroase nu acceptă. Criterii strâmbe, logica şantajului sau apel, pentru unii, inutil Logica strâmbă a unor membri ai site-ului de a practica extremismul existenţial nu mă poate afecta. Eu sunt şi rămân adeptul alterităţii, al complementarităţii, al toleranţei şi coexistenţei. Criteriile şantajiste dacă rămâne „x” plec eu nu mai au valoare nici măcar infralocală de când provincia s-a emancipat. Şi asta demult, tare demult. Dacă ar fi să aplici logica unei astfel de condiţionări, într-o lume globalizată, numai plecarea de pe planetă ar fi soluţia…. Să te vaiţi de apropierea neonorantă a cuiva în timp ce te exprimi cacofonic, să acuzi nefondat şi să faci procese de intenţie pornind de la premisa falsă a extrapolării asupra altora a propriilor fantasme comportamentale este o culme a abjecţiei etice. Criteriul „valorii proprii” este de asemenea neoperant. Dacă l-am aplica, atâta timp cât există opera unui Shakespeare, a unui Dante, Eminescu, etc. celelalte scrieri ar trebui ignorate sau interzise. Pentru că, din aproape în aproape, nu ar putea fi acceptabilă prezenţa într-un acelaşi spaţiu planetar a capodoperelor şi a diverselor altor tipuri de opere mergând până la surogate. De aceea valoarea se percepe antitetic şi cuantificat iar Birkenau a fost constatat ca fiind holocaustian şi scos în afara legii. Pe planetă este loc, deocamdată şi pentru firul de iarbă şi pentru măslin, şi pentru plantele carnivore şi pentru mimoze. Pseudoecosistemele de tip seră sunt creaţii umane de substituţie, autonome însă cu mai puţină vigoare. Viaţa este frumoasă în diversitatea ei iar literatura în plan metafizic nu poate avea, teleologic vorbind, decât motivaţia bucuriei şi plăcerii de a scrie şi a citi. Din păcate nu mulţi dintre cei ce se declară iubitori de literatură au şi astfel de „orgasme estetice”. Pentru ei frigiditatea incomprehensibilităţii rămâne intratabilă. Pentru alţii, mahalaua din stal, adusă de „jupâni” şi „cocoane” în sala de spectacol, în timp ce publicul asistă emoţionat la scena balconului, punerea acestui tip de comportament, de mahala, în sarcina directorului Operei, de exemplu, li se pare firească. De unde nu e degeaba ceri. Exemplul „v-u-l-p-e” „hulpe” l-am dat recent însă nu toată lumea este dotată măcar standard. Prostia, la unii, depăşeşte standardele admise. Aşadar, Europeea rămâne deschisă. Aici intră cine vrea şi rămâne cine poate. Am ignorat şi voi ignora şantajele de orice fel. Sunt dispus să polemizez ori să dezbat tăios, dur pamfletistic însă civilizat cu oricine, pe care îl ţin curelele. Nu voi interzice pe nimeni însă nu voi accepta cu bună ştiinţă încălcarea regulilor site-ului. Nu vulgarităţii, lucrez şi la un apel în acest sens, nu atacului grobian la persoană. Toleranţa mea nu trebuie interpretată ca slăbiciune. Celor care mă jignesc atât le spun aquila non capit muscas. Fac un singur apel nominal la ecsintescu. Este cred, printre puţinii care va înţelege: ori adaptezi textul la cerinţele Europeea ori îl scoţi. Dacă nu îl voi scoate eu. Se poate scrie orice, ecoliterar. Şi asta nu însemnă pseudoecosistem ci ECOLITERATURĂ. În care eu cred iar tu nu crezi. Asta este. Am citit recent un text de Marguerite Yourcenar care s-ar fi pretat la oarece divagaţii. Nici urmă. Aşadar, cu talent, se poate. Ori în altă parte. Am venit târziu aseară iar acum plec la Focşani. Mă voi întoarce însă astă seară. Aşa că lipsa reacţiilor mele pe ziua de azi va avea această explicaţie. PS: Eu mă lupt pentru ecoliteratură, de multe ori singur şi, în loc să mă sprijine, se găsesc persoane care mă acuză pe mine că sunt unii care încalcă regulamentul. Şi asta în spaţiul aşa zis ortogonal!!! în timp ce Uniunea Scriitorilor premiază Băgăul iar valurile trivialităţii, obscenităţii şi vulgarităţii devin tsunami. Ce lume dom’le, ce lume... După modelul francez Francezii au o politică inteligentă în domeniul protejării pădurilor! Ei nu interzic tăierea copacilor ci procedează astfel. Cel care doreşte să taie un hectar de pădure este obligat să planteze două hectare de pădure! Şi aşa fondul forestier, nu numai că nu are de suferit dar se şi dezvoltă sustenabil şi permite şi economiei să funcţioneze legal! Pornind de la aceest model, ca să nu mai existe interminabilele războaie europeice pe tema ecoliteraturii, începând de mâine vom aplica principiul „ecoliteraturii extinse” care constă în următoarele: -orice user care postează texte neecoliterare este obligat să menţioneze, până vom face o pictogramă corespunzătoare, următoatrele, după caz: „Text neecoliterar X” Text neecoliterar XX Text neecoliterar XXX” Lectorii vor fi astfel avizaţi asupra conţinutului fiecărui text. -orice user care postează texte care conţin cuvinte licenţioase va fi obligat să scrie la sfârşitul textului, citate, maxime, pilde, proverbe, pe teme de ecoliteratură, morală, frumuseţe, etc. de două ori mai multe decât cuvintele licenţioase existente în text. Editorii vor ţine evidenţa acestora. Şi sper că acest model va deveni şi unul axiologic şi formativ şi, în plus, sper eu, va elimina frustrarea şi harţa de pe site. Dacă mai aveţi şi alte idei le putem lua în analiză. Sunt şi eu curios cum va apărea primul text neecoliterar. Sper *** Concepul „ecoliteratură” se referă la o parte a literaturii, înțeleasă ca artă simbolică a scrisului, în care nu se admit cuvinte licențioase, obscene, pornografice și altele similare. Definirea conceptului și necesitatea acestuia pornesc de la constatarea evidentă că, taxonomic vorbind, sunt necesare concepte care să definească detaliat, orice are o anumită legitimitate ontologică, și poate fi diferențiat de altceva. Așadar „ecoliteratura” se diferențiază de „literatură” în sens larg, prin aceea că nu acceptă vulgarizarea și promiscuizarea limbajului, fără să existe niciun fel de constrângere ori restricție în ceea ce privește fondul abordărilor literare. Ecoliteratura nu neagă niciun fel de literatură ori artă, în sensul cel mai general, ci se revendică a fi un spațiu literar de nișă în care, cu talent, se poate spune orice, fără a fi necesară utilizarea cuvintelor indecente, licențioase. Aceasta nu înseamnă câtuși de puțin că „violența organizată pentru un discurs banal”, definiție dată de Roman Jacobson literaturii, ar fi inoperantă în acest domeniu. Atâta că „violența” artistică ori de limbaj se bazează pe „violența” ideilor și nu pe violența și sonoritatea cuvintelor pe care simțul comun le denumesc a fi necuviincioase. *** Trăim într-un mediu poluat. Din păcate şi "literatura" sau o parte a ei a devenit irespirabilă. S-a indepartat de cititor. De problemele si framantarile sufletului. De capacitatea fiintei umane de a face fata provocarilor civilizatiei tehnice. De frământările şi problemele cotidiene. De marile sentimente ale fiinţei umane, iubirea, încrederea, bucuria. tristeţea, ura, etc. De dramele "luptei" dintre "civilizatii". Vulgaritatea şi "dezinhibiţionismul", în fapt un exhibiţionim lingvistic au pus stăpânire peste multe texte. A devenit o modă. Mulţi cititori sunt îngroziţi. Mulţi nu participă la "evenimente" literare de teama a ceea ce ar putea auzi acolo! Mi se pare simptomatic faptul că la un recent sondaj al unui post TV de premiere a celor mai importanţi oameni din diverse domenii scriitorii nu şi-au găsit loc! Oare mergem într-o direcţie bună? Relaxaţi, despre ecoliteratură Încă din vremea veche când Adam Îşi înfigea cu poftă-n măr dantura O frunză haute couture ce pe madam, Căzând, ne prevestea ecoliteratura! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   pe lîngă încălcarea flagrantă a elementarelor reguli gramaticale, textele de mai sus au o consistenţă de plăcintă uscată la soare. cuvinte aruncate cu lopata, seci, intruzive, inflaţioniste. e de un livresc îngrozitor tot acest recital gonflat de nimicuri sunătoare. un colaj de litere moarte, întocmit doar pentru a impresiona asistenţa, pentru a demonstra scepticilor cum se poate prelucra o cantitate de moloz împrăştiată peste tot hatul limbii şi, finalmente, pentru a justifica statutul social al otorelui. ori un patefon, pe ale cărui plăci de ebonită este redat codul morse al unui papagal, ori o peltea de genul ăsta - reprodusă în spaţii, vai, ceva mai generoase, mai reverberante - tot una îi!   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-09 07:31:16               ...să fie în ton cu topul eleganţei. Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 21:23:37 întrebare-întrebătoare: dacă formularea "mitică cioacă care scrie epigrame..." conţine, evident, o cacofonie cât casa, citatul de mai sus şi exprimarea "mă duc acasă" s-or califica, şi ele, la aceeaşi categorie? a?   Postat de catre adrian mihai la data de 2013-08-08 23:13:02               "Mărturii apocrife spun că şi Adam ar fi avut, drept costum, tot o ...frunză." (doamna Elena Stefan) Doamna Elena, Dumneavoastra, cand stiti tot adevarul, de ce va temeti sa spuneti tot adevarul?! Pentru a nu ne complexa? Adam avea, ce-i drept, drept costum o frunzulita, dar nu una de vita de vie ci una de palmier!   Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-08-08 22:58:45               Corectă observaţia, domnule Vianu. Frunza era "haute couture" că dară distinsa primă doamnă, la modul propriu, nu ca acum, trebuia să fie în ton cu topul eleganţei. Şi, evident să arate superb şi eco în faţa lui Adam. Mărturii apocrife spun că şi Adam ar fi avut, drept costum, tot o ...frunză. Nu a fost nici până acum identificată casa de modă care a realizat cele două "costume"!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 21:23:37               Spre corecta informare a publicului spectator ar fi de precizat si faptul ca exista un sens suplimentar al cuvantului "dulap", cu pluralul popular "dulapi" si insemnand scandura groasa si lunga de lemn, de obicei de brad, caracterizata prin grosimi de 40-50 si mai rar 60 de milimetri, destinata, intre altele, confectionarii de mobilier sau obiecte de tamplarie: usi, ferestre, tocuri de usi si ferestre, dulapuri etc. Acestui sens nu i-am gasit, recunosc, nicio alaturare posibila cu adjectivul "vijelios". De ce sa nu fiu cinstit, imi lipseste imaginatia.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 15:55:37               Domnule CTA, Ma disociez total de convingerea dumneavoastra ca Europeea ar fi un loc daunator sau impotriva literaturii de calitate. Singurul lucru cu adevarat bizar este cultivarea de catre proprietar a unor insi care, pe un site cu adevarat ingrijit, ar fi macar ridiculizati de proprietar, daca editorii nu pot, nu vor sau nu stiu cum s-o faca. Impresia mea este ca gusturile editorilor nu sunt departe, macar in plan literar, daca nu moral sau etic, de ceea ce tolereaza cu buna stiinta. Iar proprietarul, intr-un mod cel putin straniu, aproba si justifica posatarile cel putin licentioase, vulgare, ale unuia care a mai demonstrat ca este neadaptat la viata normala. Creditandu-l pe individ cu un talent literar inexistent, mai ales ca textele insului sunt pline de greseli grave de gramatica.Ce sa cred? Nimic. Eforturile mele de a trage un semnal de alarma au fost adesea ridiculizate sau combatute de insusi proprietarul paginii. Pe care il inteleg. Dumnealui nu ma intelege, insa, considerand ca il santajez. Chestie de gust literar. Dar si de tolerantza excesiva, daunatoare in primul rand imaginii site-ului Europeea. Asadar, nu inteleg de ce insistati, sau, mai precis, de ce va pasa asa de tare. O vreme am crezut ca prezenta mea aici naste tensiune. Am lipsit o luna si ceva de aici, dar la revenirea mea Maria purta aceeasi gretoasa palarie cu visine la panglicutza, ca orice curva cu condicutza.   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 15:22:33               Corectie, nu neaparat necesara: expresia corecta este "haute couture" si vrea sa zica "croitorie de inalta clasa", pe cand hibridul din versuletele de mai sus e o facatura cu iz sexualist, "hot" este un atribut alaturat de obicei productiunilor cu iz "decoltat". amin tesc doar reclama TV, aceea cu "sunt fierbinte, suna-ma!". Chiar in ipoteza absurda ca ar fi fost intentionata, confuzia e corectabila si este de dorit a fi corectata. Daca nu, nu si gata, ramane inca o dovada ca pe Europeea "tout est pris a la legere", in duclele stil dambovitean. S-auzim de lucruri fine (pusti, pistoale, carabine si ulei, dar de masline)   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 15:08:21               Un pas în direcţia bună: [...] propovăduieşte o doctrină [...] Este mult. este prea mult. dacă nu cumva excesiv. Ne mulţumim şi cu statutul de idee, concept, direcţie, program, eventual, în cel mai fericit caz, curent literar. Însă dacă unul dintre cei mai înverşunaţi detractori şi cârcotaşi ai acestui concept a ajuns printr-un act asumat ori unul ratat să-l valideze ca "doctrină" nu putem decât să ne bucurăm. Prin urmare o neaşteptată recunoaştere care, iată, validează întrucâtva ceea ce noi încercăm de ani buni să promovăm: ecolitaratura în accepţiunile expuse mai sus. Un pas mic al domnului CTA un mare pas întru impunerea şi validarea conceptului. Pasul al doilea: cu privire la "anostă și sleită de puteri.", depăşind stadiul de simple aserţiuni, aşteptăm ceva argumente. Fie şi mai subţirele. Asta ca să vedem proximităţile ideatice şi capacitatea de percepţie şi înţelegere ale distinsului domn. Şi, vorba unui hâtru de la un Congres antialcoolic, unde mergea cu ditamai damigeana de vin după el: "păi să ştie omul contra cui combate"! Prin urmare, domnule CTA vrem să vă vedem, în ring, puterile, evident, nesleite!   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 12:10:43               Nu știu din ce anecdotă se prăvălește dulapul vijelios, dar în el este închis un propagandist neobosit care propovăduiește o doctrină anostă și sleită de puteri.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-08 11:34:32               nu neaparat din spirit de contradictie, ci pentru restabilirea unui asa-zis "adevar metaforic", sintagma "dulap vijelios" (utilizata de ilustrul CTA in scopul unei demonstratii, de altfel, valabiel in parte) mi-a pus la incercare imaginatia...mai mult sau mai putin literara. Mi-am amintit ca orice obiect aflat in cadere poate fi alaturat adjectivului respectiv, macar pe motiv de ceea ce fizicienii noteaza, conventional vorbind, cu "g". Si mi-am mai amintit, de asemenea, de ce principiul "audiatur et altera pars" este beton. Mai mult, as zice, justitia ar trebui sa admita audierea oricarui martor, pentru ca, veti vedea, o imagine cu adevarat clara a realitatii se poate compune numai din relatari multiple, chiar contradictorii. La judecatorie, judecatorul intreaba: -ia spune, parat, cum a fost? -onorata instanta, cum sa fie, viu io acasa de la schimbul III si gasesc tarfa intinsa goala in pat si cu fereastra deschisa. ma aplec, ma uit, la piciorul blocului alerga unul numai in chiloti... m-am inerfat, i-am aruncat dulapul in cap... - dumneata, femeie, ia povesteste, cum a fost? - onorata instanta, era cald...am deschis fereastra, tot cald era! m-am dezbracat, m-am intins goala pe pat, cand, intra dementul, incepe sa urle, ia dulapul si-l arunca pe fereastra... -dumneata, reclamant, ce-ai de spus? -pai, onorata instanta, io, in fiecare dimineata, fac jogging, alerg in short in jurul blocului. asta faceam cand, m-am trezit cu un "dulap vijelios" cazandu-mi in cap... - dar dumneata, martor? -onorata instanta, io nu cunosc nimic. stateam linistit intr-un dulap...   Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 10:06:35               Minima rezistenţă şi maxima probabilitate reuşesc performanţa imunizării faţă de cântecul etern al cuvintelor. Pe care surzii, cei mai mulţi rămaşi încremeniţi în proiectul fără unde, din păcate, pentru ei, nu-l aud şi nu-l vor auzi niciodată.   Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 09:42:24               dle cta, vă admir şi, într-o oarecare măsură, vă şi invidiez pentru răbdarea îngerească pe are aţi dovedit-o parcurgând acest text. personal, m-am predat imediat ce am citit al 2-lea alineat...   Postat de catre adrian mihai la data de 2013-08-08 09:37:11               Şi vor utiliza toate mijloacele pe care idiosincrasia lor funciară faţă de o astfel de întreprindere le presupune, cu scopul mefient de a o torpila, dezagrega iar, speră ei, într-un final pentru a o distruge. Cred că nu orice adjectiv se poate aplica oricărui substantiv. Sigur că un școlar în clasele primare, nu prea atent la sensuri, poate combina substantive cu adjective reușind alăturări aberabte de genul dulap vijelios. E adevărat că, în cazul de față, sintagma s-ar putea aplica autorului rîndurilor de mai sus. Cît privește scopul mefient mă îndoiesc teribil că un scop poate fi calificat așa. La urma urmei, din context reiese că scopul este unul clare și distrugător. Nicidecum neîncrezător sau bănuitor. Dar ecoliteratura suportă orice.   Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-08 09:24:44               A, şi să nu uit: catrenul-capodoperă din coadă e de alura bancurilor cu Bulă.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-07 23:41:13               "Intr-o lume normala arta, si literatura, nu tine loc de isme, de reguli si de tampenii." Dar într-o lume normală, poţi face grave dezacorduri gramaticale (arta şi literatura nu ŢIN loc) şi poţi pune virgulă între subiect şi predicat? Asta, ca obiecţie la obiecţie. Cît priveşte bal-blau-ul de mai sus, e vorba - ca să folosesc un termen împrumutat din lucrarea de mai sus - de pur "saltimbancism" antelectual. adică, platitudini umflate cu pompa freco/literară! citeşti şi caşti! dacă rezişti să mesteci gumilasticul retoric pînă la capăt. ar fi un act de mare stoicism, dacă ai avea masochismul de face inoportuna încercare. Repetiţii de repetiţii de repetiţii de concepte uzitate şi răzuzitate de către alţii, care, or'ş'cît, au spus-o mult mai bine. Şi care nu umblau cu farafastîcuri neo/terminologice şi aberaţii teoretice despre nimic.   Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-07 23:39:52               Într-o istorie a promiscuităţii, gregaritatea, obscenitatea, dezinhibiţionismul, exhibiţionismul, excrementalismul, pornografia şi multe altele, din aceeaşi zonă, pot fi elogiate. Într-o lume normală nu. Intr-o lume normala arta, si literatura, nu tine loc de isme, de reguli si de tampenii. Daca un concept ecoliterar ar fi agregat in public si nu in ceea ce spune Cernea, ar fi ok. Altfel nu vad..   Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-07 23:06:00	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE