|
|
|
|
|
|
|
|
|
In memoriam: Nicolae Alexandru ISAIA* |
|
|
Text
postat de
Elena Stefan |
|
|
Vorbe de imprumut*
Luãm vorbe de la altii
pe datorie
Pe ale noastre le- am ostoit,
le- am mântuit
Luãm vorbe cu dobândã
de la cãmãtari,
slovari, snovari,
pozari, bizari
Timpul macinã-n gol,
îi mai aruncam cate o frazã,
sã nu-i rugineascã orele ...
Vorbim cu vorbele altora,
într-un dialog second hand
Cine mai suntem noi ?
*Nicolae Alexandru Isaia
Comentariu**
Da, "vorbele" se fac din "vorbe". Însă ce frumos când "vorbele' aparent obosite capătă sensuri noi ne dau o nouă perspectivă asupra a ceea ce vedeam zilnic însă devenise obisnuință pentru a le mai remarca strălucirile poetice ! Iată ce imagine superbă ne propui "luam vorbe...pe datorie". Așa este. Important este ce facem cu ele că uneori dobânda, când mai este și cămătărească, ne obligă să le investim cu mare eficiență astfel încat să ne plătim toate datoriile și să ne ramană și un "ce profit". În cazul tău profitul este suficient să fii bogat. Poetic, cel puțin, deoarece profitul estetic este mare. Ai știut să investești vorbele luate pe datorie și să realizezi un poem care să ne arate într-o oglindă crudă posibila noastră imagine depersonalizată dacă vom lua pe datorie vorbele altora și nu le vom "investi" cum și unde trebuie. Altfel ramanem niște simpli "dialogarzi" second hand. Iau poemul tău ca un semnal de alarmă.
**EȘ
Vis*
M- am sprijinit în cârja unui vis
Sã traversez mocirla unei clipe
Și-am adãstat pe-un tãrm de paradis
Nãscut din rodnicia unei pripe ...
Pluteam ușor deasupra unui mit,
Hoinar, prin ataraxul din Eden,
Un nor din flori de mãr la rãsãrit,
În cupe o beție de polen.
Un stol de îngerași lepidopter
Roia pe-aureola unui sfânt,
Adami si Eve se iubeau pe cer,
Un șarpe împãiat mergea pe vânt.
Pluteam distrat pe patul meu de fum,
Dar am simțit tãrâna cum mã cheamã
Si m-am trezit în colbul de pe drum:
Eram tot eu, dar mai bãtrân c-o seamã.
*Nicolae Alexandru Isaia
Comentariu**
Ușor calofil, acest poem este plin de imagini paradox, de imagini care ne fac s[ exclamăm uimiți: vai ce frumos. Și remarc printre aceste frumuseți:"cârja unui vis", "Un stol de îngerasi lepidopter", "Un șarpe împãiat plutea pe vânt."
Se pare că ea, chemarea tărânii, este un fel de "genă" de a cărei prezența începem să ne dam seama pe masura ce trece timpul. Astfel pâna și în "vis", ca manifestare relativ inocentă a subconștientului, ea începe să se insinueze pană la a ne aduce aminte acel celebru "fugit irreparabile tempus" care ne face pe toți, mai devreme sau mai târziu "mai bătrâni" cu o seamă, cu o vamă ori poate cu o rană.
**EȘ
Alinare*
O pală de vânt mi-a luat o rană de gând ...
*Nicolae Alexandru Isaia
Comentariu**
Da, iată si rana cu care puteai fi mai bătrân ! Ce șansă ca această "pala de vânt" a luat-o și a dus-o cine știe unde eliberându-ți gândul de rana care s-a dovedit a fi efemeră! Să înțelegem un nou eu, un eu însănatoșit și poate imunizat, ori purificat prin suferința produsă de rana luata de vânt? Posibil, deoarece gândul rănit ne poate apropia de zei ori dimpotrivă daca ai neșansa ca "pala" să nu-și facă simțită prezența. Forța stă în noi și, uneori, în afară noastra ca de exemplu in "pala de vant" ca expresie a exogenului actional si tamaduitor. Sigur trebuie "pala" potrivită, la momentul potrivit și pentru "rana" potrivită.
Un frumos poem într-un vers, o esență de poem, un fel de, mutatis mutandis, "palincă poetică".
**EȘ
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
mda, de data asta poeziile nu sunt rele. și nici comentariile. |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-07-28 08:01:36 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23945 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|