PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Exerciţiu de sinceritate sau să fim noi înşine* Text postat de Elena Stefan Exerciţiu de sinceritate sau să fim noi înşine* Text dens care invită la introspecţie şi reflecţie permanentă, la filosofie şi teleologie. Uşor prezumpţios spre inchizitorial se vrea detonatorul unor procese de conştiinţă la nivel individual şi social pornind de la prejudecata că în fapt, acestea nu vor avea loc. Aceasta supoziţie ne este confirmată de titlul « in memoriam » care ar dori să accentueze dispariţia « sincerităţii »din cadrul « civilizaţiei »umane actuale. Şi, dacă privim în jurul nostru chiar şi mai departe decât orizontul proxim abordat de autoare, aproape că înclinăm să-i dăm dreptate şi în mare măsură chiar are dreptate, Însă adevărul este că, în ciuda tuturor nenorocirilor acestui secol, până acum sângeros, ipocrit şi impudic, sinceritatea nu a dispărut. Moralitatea există. Numai că ea, moralitatea nu face paradă, îşi manifestă existenţa ascetic, discret şi cu speranţă. Mă veţi contrazice ? Posibil. Vă voi aminti doar o aserţiune rostită de Maica Tereza : « aţi făcut bine şi aţi fost răsplătiţi cu rău. Continuaţi să faceţi bine ». Nu mă împac deloc cu bigotismul însă împărtăşesc ideea că un om care crede cu sinceritate în ceva, chiar şi greşit, este de preferat cuiva care nu crede în nimic. Şi faptele Maicii Tereza, detaşarea ei extraordinară de contingent şi limitarea doar la, pentru sine, strictul necesar, a oferit modelul. Şi sunt sigură că nu a rămas singular. Şi sunt sigură că sunt mulţi care i-au adoptat stilul. Şi ea este numai un exemplu dintre multe altele. Exemple ale contemporaneităţii. Pentru că istoria nu duce lipsă de astfel de modele, însă autoarea tocmai acest fapt pare a incrimina : moartea sincerităţii şi moralităţii în timpurile noastre. Problema nu este nouâ. Este doar fundamentală şi eternă. Textul îşi atinge scopul. Trage semnalul de alarmă. Şi, de ce nu ? poate vor fi fiind unii care să nu treacă nepăsători în ziua de mâine. Şi unul singur dacă va fi şi textul va fi fiind justificat. Text postat de către Elena Ştefan *In memoriam** Mă veţi muştrului, veţi râde, vă veţi hilizi, veţi spune că este o prostie, o pierdere de vreme, o bagatelă, o inepţie, o utopie. Veţi fi cinici, ironici, muşcători, critici. Şi cu tot dreptul. Tot dreptul la cuvânt şi mai ales la gând. Veţi trece mai departe, în aceiaşi paşi grăbiţi, în iureşul orelor de alergătură după o afacere, un contract, o achiziţie, o lovitură, o situaţie gravă, un proiect de încheiat, o luptă de dus. Urgenţe. Presiuni. Nu-i timp de sentimente nobile. Nu, e imposibil să te opreşti din treburile care au un dead line, sau să îţi rupi din timpul dedicat hobby-ului tău, fie el vânătoare, pescuit, oregami, fitness, tenis, pian, lectură… telenovele, meciuri, dans, cluburile de fiece seară… Nu, cum să îţi mai laşi baltă ziarul, cu ultimele ştiri, ultimul reportaj despre roboţi sau ultimele jocuri politice, vip-uri, înalta societate, ultimul curs valutar, bursa… N-ai cum. Şi pentru ce? Tocmai acum, când copilul nu-ţi mai învaţă, chiuleşte, îţi răspunde obraznic… când nu mai ştii cum să mai scoţi bani din orice, din ce-o fi, căci iar anunţă ăştia scumpiri – gaze, curent, calorie, alimente. Când nu mai ai timp nici să dormi sau, mai rău, nici să te trezeşti uneori din beţie, din năuceala zilelor şi nopţilor, din săptămâni care curg anapoda. Vecinu’ cum reuşeşte, uite, stă şi-şi bea cafeaua dimineaţa şi seara pe balcon, are şi termopane, de’, el câştigă, e patron, nu munceşte, se plimbă în jeepul lui tare, amante, vilă, îşi permite. Da’ nici el nu are timp, nu, cum să mai aibă timp când din 24 de ore vreo doişpe’ stă pe telefon, când stă şi-şi calculează profitul, pierderi, jucându-se cu ce ghişefturi să mai scoată, cum să-şi mai spele banii şi păcatele, îi mai e şi fata la facultate, şi nevasta are acu’ pretenţii, da’, de, ce să facă. Da, n-aveţi cum să nu fiţi cinici, să nu râdeţi, să nu vă hiliziţi. N-aveţi cum. Tocmai acum eu mă trezesc încercând să caut, să redescopăr, să chem, să zgâlţâi, să cutremur, prin câteva rânduri, atât, câteva gânduri, nici măcar ele prea aranjate, prea adunate, prea bine înscrise în ale spiritului şi sufletului, în ale omenescului. Tocmai acum încerc să dau sens unei sincerităţi, care pare să se ducă pe apa sâmbetelor, să se evapore din noi, să se transforme în înşelăciune, minciună, farsă, ascunziş, cacealma, falsitate. Să devină ceva de neînţeles, o mirare, o raritate, o imposibilitate, un neologism sufletesc, un rest, o urmă, ca un urcior rătăcit prin pământurile Tomisului, o rămăşiţă de uman deja prea fragilă ca să mai aibă valoare, preţ, importanţă. În oameni. Între oameni. Oameni? Sinceritate. Dincolo de sentimentalisme şi metafore. Simplu. Sincer. Neprefăcut. Loial. Deschis. Franc. Cald. Fidel. Neînnoroiat de paşii mişeleşti ai minciunii de care deja nu ne mai dăm seama noi înşine cât de profund s-a înrădăcinat în noi, pătrunzând în coloana vertebrală, în măduvă, în celule de trup şi de spirit, în interstiţii de suflet. Nu, deja nu ne mai dăm seama că ne minţim pe noi înşine secundă de secundă, fiindcă nu ştim, nu cunoaştem sinceritatea. N-a fost simţită, trăită, experimentată autentic vreodată. Fără nuanţe, fără griuri. Sinceritate pură. Măcar un minut, măcar în noi înşine, cu toată obscuritatea profanului. Sinceritatea unei clipe, unui sentiment, unui gând, unui surâs, unui gest, a unei mângâieri, a unui cuvânt, a unui rid, a unei priviri, a unui fapt. Măcar cu un om. O singură dată de-ar fi. Şi tot ar fi îndeajuns pentru a te simţi dincolo de mizerii, de mârşăvii, de neguri, de înceţoşări, de tenebre, de banal, de agresiv, de grandomanie, de omnipotenţă, de nesiguranţă, de furie, de angoase, de nelămuriri. O simplă secundă în care, în orice oglindă te-ai privi, oricine ţi-ar contura portretul, ţi-ar surprinde esenţa, autenticul, adevărul. Aşa cum este el. Fără să se transforme în altceva, într-o metamorfoză dureroasă ca a lui Dorian. Veţi râde, fireşte. Îmi veţi arunca în faţă: „Heeeiii, nici în Antichitate nu găseai ceea ce pretinzi acum. Nici tu nu eşti în stare. Wake up, baby! "Trăieşte-ţi clipa!", "Don’t woory!", "Keep walking!", "Life is good…"... "Gândeşte pozitiv." "Ia oamenii aşa cum sunt.", "Aşa e viaţa…"... Mulţumesc. Aveţi dreptate, judecata mea e greşită. Am uitat, iar am uitat, sincer am uitat că suntem imperfecţi, nedemni, vinovaţi, mojici, stupizi, limitaţi. Dar... ştiţi, şi asta face parte din sinceritate. Nu se exclud. Nu. Avem nevoie, vitală nevoie, să păstrăm măcar încercarea de a fi din când în când noi înşine. **Text postat de către Ela Victoria Luca Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE