PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Scrisul ca parteneriat* (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan Scrisul ca parteneriat* Spuneam, undeva, că numai „poezia şi religia ar mai putea opri decăderea omului” Şi nu cred că mă înşelam. Pe zi ce trece, constat tot mai mult, că poezia devine un fel de religie globalizantă, ca un ultim refugiu al omului ca individ întru propriul său echilibru şi ca punte comunicaţională etic-estetică de natură a-l împăca pe om cu sine insuşi, cu natura şi, de ce nu ? cu ceilalţi oameni. Scriem. Scriem poezie. Scriem proză. Ne scriem. Şi, uneori, ne întrebăm de ce scriem. Sau întotdeauna ne urmăreşte întrebarea: de ce scriem ? Scriu ca să nu înebunesc, spunea Bataille, adică să-mi păstrez echilibrul. Dar oare reuşesc? Scriu pentru că exist ar putea spune altcineva. Şi ar putea fi adevarat. Scrisul ca nevoie existenţială. Scrisul izbăvire. Un fel de vase comunicante în care, încet, încet, ne transformăm, ca o prelungire prin continuitate a existenţei efemere, un fel de speranţă că pot exista prin „urmele” pe care le las. Devin. O operă deschisă. Cititorul, el insuşi un autor mai mult sau mai puţin manifest, cel puţin prin capacitatea comprehensivă şi, eventual, prin judecăţile de valoare, poate fi privit ca un instrument sensibil cu care autorul poate comunica în timp şi spaţiu, nedeterminate, şi care poate fi luat ca partener, ab initio, al actului creator. Pentru că el, cititorul real sau virtual, poate fi sau deveni măsura scrisului ori feed bak-ul iniţiatic al scrisului. Acest cititor - dezirabil, coparticipant la actul creaţiei totale, înţelegând prin aceasta quintetul autor, text, receptor, întelegere, interpretare, în care privesc autorul şi receptorul ca factori activi, în spaţiul hermeneutic, incluzând şi contexte - poate asigura, teleologic vorbind, împlinirea, finalitatea actului artistic. De aceea este el sperat, dorit şi, uneori, vânat. În poemul „am prins un cititor la colţ de stradă” întâlnim un fel de portret robot al unui astfel de posibil cititor căruia autoarea i se adresează inchizitorial: „măi cititorule / fiară cu unghiile galbene de fum / curvă neruşinată / bestie nesătulă / devorator de maculatură / ochelarist ipohondru / şoarece drogat”. Întâlnim aici expresia frustrărilor poetice ale eului auctorial care se vrea rezonant cu acel cititor atemporal şi aspaţial, care să înţeleagă, să se transpună sau să se suprapună mesajului ori esteticii textului său, însa care, fatal, nu se va lasa îngenuncheat şi nu va fi o simplă cutie de rezonanţă. Pentru că şi el are personalitatea sa, setul său de cunostinţe şi valori, percepţiile sale şi, uneori, de cele mai multe ori, spiritul său de frondă. De aceea, anticipat, acest cititor este perceput în posibilele lui stadii existenţiale ca „fiară” adică neiertator cu textul meu, „curvă nerusinată” gata sa mă înşele imediat cu un text mai bun, „bestie nesătulă”, crud devorator de texte, -poate, alte texte, decât ale mele, s-ar putea deduce, sunt maculatură- subltil reproş subliminal - „ochelarist ipohondru” , acribic şi prudent însă „ronţăitor” de texte , ca acesta de exemplu, adică ceea ce întâlnim sub sintagma „şoarece de bibliotecă” respectiv un cititor fanatic. Acestui cititor, destul de exigent, i se adresează autoarea, imperativ, în sensul ce ai vrea tu mă să scriu spre a răspunde exigenţelor tale ? Spre a-ţi fi pe plac. Sunt dispusă să fac cele mai mari sacrificii pentru aceasta, numai spune-mi, adică inspiră-mă cum spune autoarea şi textul este revelatoriu: „inspiră-mă cu nările tale de latex / răstigneste-mi cuvintele / strânge-mă în pumn / să-ţi intru ca sticla măruntă în carne / să-ţi curgă sângele peste poemul ăsta / -n care am investit / patru litere” Se observă cum actul scrificial al împlinirii operei nu aparţine numai autorului ci şi receptorului, respectiv cititorului: „să-ţi intru ca sticla mărunţită în carne / să-ţi curgă sângele peste poemul ăsta”. Odată împlinite aceste sacrificii „poemul” este gata şi va fi aşa cum ţi-l doreşti tu, cititorule, fără de care eu nu exist şi pe care te iubesc ca pe un amant, adică uşor frivol însă „poemul”, copilul meu, merită preţul. Şi, astfel, se împlineŞte, într-un cerc virtuos, actul creaţiei, cu inerente sacrificii şi, uneori, cu anumite compromisuri care, nici nu mai contează, atâta timp cât „poemul” îşi va fi căpătat autonomie existenţială şi cât maşina de făcut poezii funcţionează. Poemul în sine, frust, lucid bine realizat textual este incitant şi poate pune probleme cititorului invocat în care, cu umilinţă, m-aş putea regăsi dacă aş avea şi „unghiile galbene de fum”. Superfluu chiar având conotaţii uşor inadecvate finalul, total nereuşit „cu degetele ...” care trebuie să dispară. Text postat de către Elena Ştefan 2005 *am prins un cititor la colţ de stradă** am prins un cititor la colţ de stradă l-am tras insistent de mânecă l-am privit în ochi şi i-am zis printre dinţi măi cititorule fiară cu unghiile galbene de fum curvă neruşinată bestie nesătulă devorator de maculatură ochelarist ipohondru şoarece drogat inspiră-mă cu nările tale de latex răstigneste-mi cuvintele strânge-mă în pumn să-ţi intru ca sticla măruntă în carne să-ţi curgă sângele peste poemul ăsta -n care am investit patru litere p o e şi m -am hazardat să-l îmbrac până la gât să-i pun ciorapi groşi de bumbac cu jartiere exclamative şi căluş la gură să nu geamă să nu ţipe să nu te sperie pe tine cititorul meu iubitul meu amantul meu maşina mea de făcut poezii cu degetele ... ** Text postat de către Diana Epure Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23945 Comentarii: 120070 Useri: 1426
ADMINISTRARE